SFATURI PENTRU PARINTI, EDUCATORI SI ELEVI
PREGĂTIREA CA MISIONAR
Asupra părintilor stă responsabilitatea dezvoltării în copiii lor a acelor capacităti care-i fac să fie buni în serviciul lui Dumnezeu. Dumnezeu vede toate posibilitătile existente în fărâma de om care este copilul. El stie că, printr-o pregătire corectă, copilul va deveni o putere spre bine în lume. El priveste cu îngrijorare să vadă dacă părintii vor urma planul Său, sau dacă, printr-o indulgentă gresită, se vor opune planului Său, spre ruina prezentă si viitoare a copilului. A transforma această neajutorată si aparent neînsemnată fiintă într-o binecuvântare pentru lume si onoare pentru Dumnezeu este o lucrare mare si grandioasă. Părinti, ajutati-vă copiii să împlinească scopul lui Dumnezeu cu ei. În cămin, ei trebuie antrenati să facă lucrare misionară, ceea ce îi va pregăti pentru sfere mai largi de utilitate. Educati-i să fie o onoare Celui care a murit pentru a le oferi viata vesnică în Împărătia slavei. Arătati-le că Dumnezeu are pentru ei un rol în marea Sa lucrare. Domnul îi va binecuvânta atâta timp cât ei lucrează pentru El. Ei pot fi mâna Lui de ajutor. Căminul vostru este primul câmp în care sunteti chemati să lucrati. Pretioasele plante din grădina căminului reclamă prima voastră grijă. Analizati-vă cu atentie misiunea, natura ei, suportul ei, rezultatele, neuitând vreodată că privirile, vorbele, faptele voastre au un impact în viitorul celor dragi vouă. Lucrarea voastră nu este o înfiripare a frumosului pe pânză sau o scoatere a lui dintr-o bucată de marmură, ci aceea de a imprima în sufletul omenesc imaginea divinului. Oferiti-le copiilor vostri cultură intelectuală si educatie morală. Fortificati-le mintea fragilă cu principii ferme, curate. Puneti, câtă vreme aveti ocazia, temelia pentru o vietuire înaltă. Munca vă va fi răsplătită înmiit. Este ziua voastră de credit, ziua voastră de răspundere si de actiune. Curând va veni ziua de dat socoteală. Abordati lucrarea ce vă apartine cu sârg si rugăciune stăruitoare. Arătati-le copiilor vostri că privilegiul lor este acela de a primi în fiecare zi botezul Duhului Sfânt. Domnul să vă găsească ca fiind pentru El o mână de ajutor în urmărirea scopurilor Sale. Prin rugăciune, puteti obtine o experientă care va face din lucrarea cu copiii vostri o reusită deplină. Părintii adventisti de ziua a saptea ar trebui să fie pe deplin constienti de responsabilitătile lor, ca făuritori de caractere. Dumnezeu le pune înainte privilegiul de a-I sluji cauza prin pregătirea si consacrarea copiilor lor. El doreste să vadă recrutată din căminele noastre o mare armată de tineri care, datorită influentelor sfinte de acasă, si-au supus Lui inimile si sunt hotărâti să-I acorde cea mai înaltă slujire a vietii lor. Formati si orientati de educatia sfântă din cămin, de influenta altarului de dimineată si seară, de exemplul concret al părintilor care-L iubesc pe Dumnezeu si se tem de El, ei au învătat să se supună lui Dumnezeu ca Învătător al lor si sunt gata să-I ofere o slujire benevolă, ca fii si fiice loiale. Tinerii de acest fel sunt pregătiti să reprezinte lumii puterea si harul lui Hristos.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA