PARABOLA SEMINTEI CARE CRESTE

        Isus învãta prin ilustratii si parabole pe care le extrãgea din întâmplãrile obisnuite ale vietii cotidiene.  Astfel, El asocia aspectele din naturã cu cele spiritule, fãcând legãtura între viata ascultãtorilor Sãi si sublimele adevãruri scrise în Cuvântul Sãu. Si ori de câte ori, dupã aceea, ochii lor întâlneau lucrurile cu care Isus Îsi asociase adevãrul vesnic, ei îsi aminteau lectiile Lui.  Una dintre cele mai frumoase si mai impresionante parabole este aceea a semãnãtorului si a semintei. "El a zis: 'Cu Împãrãtia lui Dumnezeu este ca atunci când  aruncã un om sãmânta în pãmânt; fie cã doarme noaptea, fie cã stã treaz ziua, sãmânta încolteste si creste fãrã sã stie el cum. Pãmântul rodeste singur: întâi un fir verde, apoi spic, dupã aceea grâu deplin în spic; si când este coaptã roada, pune îndatã secera în ea, pentru cã a venit secerisul'." (Marcu 4,26-29).  Cel care a spus aceastã parabolã, a creat El Însusi sãmânta cea delicatã, i-a dat puteri de viatã, si a stabilit legile care sã-i guverneze cresterea. Apoi, El a fãcut o ilustratie vie a adevãrului, atât în plan fizic, cât si în plan spiritual.  Adevãrurile arãtate de aceastã parabolã au fost o realitate vie în chiar viata lui Isus. În trup, cât si în suflet, El a urmat ordinea divinã a cresterii, ilustratã de plantã, ordine pe care doreste sã o urmeze toti tinerii. Desi Maiestate a cerului, Print al slavei, El a fost prunc în Betleem, si pentru un timp copil neajutorat, aflat în grija mamei sale.  În copilãrie, Isus fãcea treabã, ca un copil ascultãtor. El vorbea si  actiona cu întelepciunea unui copil, nu a unui om mare, fãcând onoare pãrintilor lui, îndeplinindu-si dorintele potrivit posibilitãtilor de copil. Dar la orice stadiu al dezvoltãrii, El a fost desãvârsit cu simpla si naturala dezinvolturã a unei vieti lipsite de pãcat. Despre copilãria lui Isus, Raportul sfânt consemneazã:  "Iar Pruncul crestea si se întãrea; era plin de întelepciune si harul lui Dumnezeu era peste El." (Luca 2,40). Iar despre tineretea Lui se spune: "Si Isus crestea în întelepciune, în staturã, si era tot mai plãcut înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor." (Luca 2, 52).   Aici apare sugeratã lucrarea pãrintilor si a educatorilor. Ei trebuie sã vizeze o astfel  de grijã fatã de evolutia tinerilor, încât acestia, în orice stadiu al vietii, sã poatã etala frumusetea naturalã, caracteristicã perioadei, asa cum o fac plantele în grãdinã.

ELLEN  G.  WHITE