ÎNVÃTÃTORI SI ÎNVÃTÃTURà

            Adevãrata educatie înseamnã mai mult decât urmarea anumitor studii. Ea este cuprinzãtoare, incluzând o armonioasã dezvoltare a tuturor capacitãtilor fizice si mintale. Ea învatã dragostea si temerea de Dumnezeu si este o pregãtire pentru achitarea cu credinciosie a îndatoririlor vietii.  Existã o educatie care este în mod esential lumeascã. Ea vizeazã reusita în lume, satisfacerea ambitiei egoiste. Pentru a dobândi aceastã  educatie, multi cheltuiesc bani, aglomerându-si mintea cu multe cunostinte inutile. Lumea îi socoteste învãtati, dar Dumnezeu nu este în mintea lor. Ei mãnâncã din pomul cunostintei lumesti, care hrãneste si întãreste mândria. În inima lor, ei devin nesupusi si strãini fatã de Dumnezeu, iar darurile încredintate lor sunt trecute de partea vrãjmasului. Mare parte din educatia zilelor noastre este de acest gen. Lumea poate sã o considere de dorit, dar ea îl pune în pericol pe cel care o urmeazã. Existã un alt fel de educatie, foarte diferitã. Principiile ei de bazã, dupã cum declarã cel mai mare Învãtãtor pe care lumea L-a cunoscut vreodatã, sunt: "Cãutati mai întâi Împãrãtia lui Dumnezeu si neprihãnirea Lui"(Mat. 6,33). Scopul ei nu este egoist - a-L onora pe Dumnezeu si a-L sluji în aceastã lume. Pregãtirea teoreticã si, în aceeasi mãsurã, cea practicã au în vedere acest obiectiv.  Cuvântul lui Dumnezeu este studiat; o legãturã vitalã se pãstreazã  cu Dumnezeu si se nutresc sentimente si trãsãturi de caracter superioare. Acest gen de educatie dã rezultate durabile cât vesnicia. "Începutul întelepciunii este frica de Domnul"(Prov. 9,10), si mai bunã decât orice cunoastere este o întelegere a Cuvântului Sãu.  Care sã fie caracterul educatiei date în scolile noastre? Va fi ea racordatã la întelepciunea acestei lumi sau la întelepciunea de sus?  Învãtãtorii trebuie sã facã mai mult decât o predare a stiintei cãrtilor pentru discipolii lor. Pozitia lor de ghid si instructor al tinerilor este una de mare rãspundere, pentru cã le este datã lucrarea de formare a unor minti si caractere. Cei care îsi asumã aceastã lucrare trebuie sã aibã un caracter echilibrat. Ei vor avea maniere alese, vor fi ordonati în îmbrãcãminte, atenti în tot ceea ce fac. Si vor manifesta adevãratã amabilitate crestinã, care câstigã încrederea si respectul. Învãtãtorul trebuie sã fie el însusi ceea ce doreste ca elevii sãi sã devinã.  Profesorii trebuie sã vegheze asupra elevilor lor, asa cum pãstorul îngrijeste de turma încredintatã lui. Ei trebuie sã aibã grijã de sufletele discipolilor ca de unele de care au de dat socotealã.  Se poate ca profesorul sã aibã multe cunostinte în ceea ce priveste natura înconjurãtoare, viata animalã, descoperirile stiintei, inventiile tehnice sau artele, dar el nu se poate numi învãtat, nu  este bun pentru aceastã lucrare de educator al tinerilor, dacã nu are în suflet o cunoastere a lui Dumnezeu si a lui Hristos. El nu poate fi un adevãrat educator pânã nu este el însusi un discipol în scoala lui Hristos, unde primeste învãtãtura de la Instructorul divin.  

ELLEN  G.  WHITE