INVATAND DIN NATURA

        Dacã Biblia trebuie sã se afle pe primul loc în educarea copiilor si a tinerilor, cartea naturii este a doua, ca importantã. Lucrãrile lui Dumnezeu mãrturisesc despre dragostea si puterea Lui. El a chemat lumea la existentã, cu tot ce contine ea. Dumnezeu este un iubitor de frumos. În lumea pe care a creat-o pentru noi, El nu ne-a pus la dispozitie doar ceea ce ar fi necesar pentru confortul nostru, ci a umplut  cerurile si pãmântul de frumusete. Vedem dragostea si grija Lui în bogatele câmpuri de toamnã, iar zâmbetul Lui în vesela razã de soare. Mâna Lui a fãcut stâncile si muntii semeti. Falnicii copaci cresc la porunca Lui. El a întins covorul de catifea verde peste pãmânt si l-a presãrat cu arbusti si flori.  De ce oare a  învesmântat El pãmântul si pomii în verde viu si nu în sumbrul si întunecatul cenusiu? Nu pentru a fi mai plãcuti ochilor Lui? Iar inimile noastre, sã nu fie ele pline de multumire când citim dovezile întelepciunii si iubirii Sale în minunile propriei creatiuni? Aceeasi energie  creativã, care a dus lumea la existentã, este încã în exercitiu în sustinerea universului si continuarea activitãtii în naturã. Mâna lui Dumnezeu conduce planetele si mersul lor ordonat prin univers. Nu prin putere proprie îsi continuã, an de an, pãmântul miscarea în jurul soarelui si-si procurã ceea ce ne dãruie. Cuvântul lui Dumnezeu controleazã elementele naturii. El acoperã cerul cu nori si pregãteste ploaie pentru pãmânt. El face vãile roditoare si "sã rãsarã iarba pe munti" (Ps. 147,8). Prin puterea Lui, vegetatia înfloreste, frunzele înverzesc si florile îmbobocesc.  Întreaga naturã este destinatã sã fie un interpret al lucrurilor lui Dumnezeu. Pentru Adam si Eva, în cãminul lor din Eden, natura era plinã de cunoasterea lui Dumnezeu si de învãtãminte divine. Urechile lor atente erau familiarizate cu glasul întelepciunii. Întelepciunea vorbea ochiului si era primitã în inimã, pentru cã ei comunicau cu Dumnezeu în mijlocul creatiunii Lui. De îndatã ce sfânta pereche a cãlcat Legea Celui Prea Înalt, strãlucirea de la fata lui Dumnezeu s-a depãrtat de pe chipul naturii. Acum, natura este degradatã de pãcat. Dar parabolele lui Dumnezeu încã nu s-au sters; chiar si acum, dacã este corect cercetatã si interpretatã, natura vorbeste despre Creatorul ei  Cea mai eficientã cale de a-i învãta pe pãgâni, care nu-L cunosc pe Dumnezeu, este calea prezentãrii Lui prin ceea ce a creat. În acest fel,  mult mai usor decât prin orice altã metodã, ei pot fi fãcuti sã-si dea seama de diferenta dintre idolii lor - lucrarea mâinilor lor - si adevãratul Dumnezeu, Cel care a fãcut cerurile si pãmântul. Existã în aceste lectii luate din naturã o simplitate si o puritate care le fac sã fie cele mai valoroase. Copiii si tinerii au nevoie ca lectiile lor sã fie extrase din aceastã sursã. Prin ea însãsi, frumusetea naturii conduce sufletele departe de pãcat si de atractiile lumii, cãtre puritate si pace, cãtre Dumnezeu.  Din acest motiv, cultivarea pãmântului este o activitate bunã pentru copii si tineret. Ea îi pune în legãturã directã cu natura si cu natura lui Dumnezeu. Si, pentru a putea beneficia de acest avantaj, trebuie, pe cât posibil, ca scolile noastre sã dispunã de grãdini de flori si terenuri de cultivat.  O educatie în astfel de conditii este în concordantã cu directiile pe care le-a dat Dumnezeu în ceea ce priveste instruirea tinerilor, dar se aflã în contrast cu metodele folosite în majoritatea scolilor Mintea elevilor a fost solicitatã cu cãrti de stiintã si de filozofie, în care mãrãcinii scepticismului au fost doar partial disimulati. Cãrti continând fictiuni sau lucrãri de autori, care, desi s-ar putea sã scrie despre subiecte din Scripturi, vehiculeazã interpretãri fanteziste, proprii. Învãtãtura acestui fel de cãrti este ca o sãmântã plantatã în inimã. Ea creste, aduce roadã si un seceris plin al necredintei este recoltat. Iar rezultatul se vede în decãderea familiei umane.  O întoarcere la metode mai simple va fi apreciatã de copii si tineri. Lucrarea în grãdinã si pe câmp va fi o schimbare agreabilã în rutina istovitoare a lectiilor abstracte, care n-ar trebui niciodatã sã îngrãdeascã mintile tinere. Aceastã schimbare va fi bunã îndeosebi pentru copiii si tinerii agitati, pentru care lectiile din cãrti sunt epuizante si greu de tinut minte. Studiul în naturã va fi sãnãtate si fericire pentru ei, iar impresiile create nu li se vor sterge din minte, ci, dimpotrivã, vor fi asociate cu lucruri pe care ei le vãd mereu.  În lumea naturii, Dumnezeu a pus în mâinile copiilor cheia vistieriei Cuvântului Sãu. Cele nevãzute sunt ilustrate prin cele vãzute. Întelepciunea divinã, adevãrul vesnic, harul infinit, sunt întelese prin lucrurile pe care le-a fãcut Dumnezeu. Lãsati atunci copiii si tinerii sã se familiarizeze cu natura si legile ei. Sã le fie dezvoltatã mintea la cea mai înaltã capacitate, iar puterile fizice antrenate  pentru îndatoririle practice ale vietii. Dar arãtati-le, de asemenea, cã Dumnezeu a fãcut aceastã lume frumoasã, pentru cã El Se bucurã de fericirea noastrã si pregãteste pentru noi o lume si mai frumoasã, acolo unde nu va mai fi pãcat. Cuvântul lui Dumnezeu afirmã: "Lucruri pe care ochiul nu le-a vãzut, urechea nu le-a auzit si la mintea omului nu s-au suit, asa sunt lucrurile pe care le-a pregãtit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc" (1 Cor. 2,9).  Îndeosebi copiii mici trebuie sã se apropie de naturã. În loc sã-i încãtusãm în corsetele modei, mai bine sã-i lãsãm liberi, ca si mieii, ca sã se joace sub dulcea si înviorãtoarea mângâiere a soarelui. Arãtati-le pomii si florile, umila iarbã si arborii falnici, cu a cãror frumusete, delicatete si varietate de forme sã se obisnuiascã. Învãtati-i sã vadã întelepciunea si dragostea lui Dumnezeu în lucrurile create de El si, în vreme ce inimile lor cresc de bucurie si dragoste plinã de recunostintã, lãsati-i sã se uneascã în cântãri de multumire cu pãsãrile cerului.  Învãtati-i pe copii si tineri sã priveascã la realizãrile Marelui Artist si sã imite gratia naturii în formarea caracterului lor. Pe mãsurã ce dragostea lui Dumnezeu le câstigã inima, viata lor va primi frumusetea sfinteniei. Astfel, ei îsi vor folosi capacitãtile spre binecuvântarea altora si slava lui Dumnezeu. (Special Testimonies on Education, pag. 58-62, scrisã în 20 mai, 1896).  Natura este plinã de lectii despre dragostea lui Dumnezeu. Fiind corect întelese, aceste lectii  conduc spre Creator. Ele aratã dinspre naturã spre natura lui Dumnezeu, învãtând acele simple si sfinte adevãruri care limpezesc mintea si o aduc în strânsã legãturã cu Dumnezeu.  Marele Învãtãtor porunceste naturii sã reflecte lumina ce trece dincoace de pragul cerului, pentru ca oamenii sã poatã fi condusi la ascultare de Cuvântul Sãu. Iar natura împlineste dorinta Creatorului ei. Inimii înmuiate de harul lui Dumnezeu, soarele, luna, stelele, falnicii copaci si florile câmpiei îi exprimã solia lor de îndrumare si sfat. Semãnarea semintei sugereazã mintii semãnarea spiritualã a semintei adevãrului. Copacul declarã sus si tare cã un pom bun nu poate aduce roadã rea, dupã cum nici un pom rãu nu poate aduce roadã bunã. "Îi veti cunoaste dupã roadele lor" (Mat. 7,16). Chiar si neghina are o lectie sã ne învete. Ea este sãmânta semãnatã de Satana si, dacã este lãsatã, va împiedica cresterea grâului.  Când omul este împãcat cu Dumnezeu, lucrurile din naturã îi vorbesc în cuvintele întelepciunii ceresti, purtând mãrturie pentru adevãrul vesnic al Cuvântului lui Dumnezeu. Când Isus ne prezintã întelesul lucrurilor din naturã, stiinta adevãratei religii lumineazã puternic, explicând relatia dintre Legea lui Dumnezeu si lumea naturalã si cea spiritualã. 

        Rândunica si cocorul observã schimbãrile anotimpurilor. Ei migreazã dintr-o tarã în alta pentru o climã mai potrivitã confortului si fericirii lor, dupã cum le-a hãrãzit Domnul.  Ele ascultã de legile care le guverneazã viata. Dar fiintele fãcute dupã chipul lui Dumnezeu nu-L onoreazã prin ascultare de legile naturii. Nesocotind legile care guverneazã organismul uman, ei se descalificã pentru slujirea lui Dumnezeu. El le trimite avertizãri pentru a-i atentiona de felul în care calcã Legea Sa atunci când nu respectã legile vietii. Dar obiceiul e puternic, iar ei nu dau curs atentionãrii. Zilele sunt pline de suferintã fizicã, iar mintea este tulburatã, din cauzã cã sunt hotãrâti sã-si urmeze practicile rele. Ei nu vor sã judece de la cauzã la efect si-si sacrificã sãnãtatea, linistea si fericirea  datoritã ignorantei si egoismului lor.  Înteleptul se adreseazã celui nepãsãtor, cu urmãtoarele cuvinte: "Du-te la furnicã, lenesule; uitã-te cu bãgare de seamã la cãile ei, si întelepteste-te! Ea nu are nici cãpetenie, nici priveghetor, nici stãpân; totusi îsi pregãteste hrana vara, si strânge de ale mâncãrii în timpul secerisului." (Prov. 6,6-8). Locuintele pe care le fac furnicile dovedesc îndemânare si perseverentã. Ele duc câte un singur bob o datã, dar, prin rãbdare si perseverentã, fac minuni.  Solomon aratã spre hãrnicia furnicii, ca un repros pentru aceia care îsi irosesc timpul în trândãvie sau în practici ce degradeazã sufletul si trupul. Furnica se pregãteste pentru anotimpul ce urmeazã, dar multi dintre cei dãruiti cu ratiune nu reusesc sã se pregãteascã pentru viitorul unei vieti vesnice. 

        Soarele, luna, stelele, stâncile solide, râul ce se revarsã continuu, infinitul si nelinistitul ocean ne predau lectii pe care toti ar trebui sã le urmeze. 

ELLEN  G.  WHITE