HRISTOS CA EXEMPLU SI ÎNVÃTÃTOR PENTRU TINERI

        Exemplul lui Hristos este o luminã atât pentru tineri, cât si pentru cei în vârstã, întrucât copilãria si tineretea Lui au fost reprezentative. Din anii cei mai timpurii, exemplul Lui a fost desãvârsit. De mic copil, El era ascultãtor de pãrintii Lui si de legile naturii, iar "harul lui Dumnezeu era peste El" (Luca 2,40).

         Isus nu Si-a dedicat timpul pentru distractii, asa cum fac multi tineri. El a studiat Cuvântul pânã ce expresiile lui i-au devenit familiare. Chiar din copilãrie, viata si toate obiceiurile Sale au fost în armonie cu Scripturile si El era priceput în folosirea lor Înainte de a studia Cuvântul scris, Isus a studiat cartea naturii, gãsind desfãtare în frumusetea lucrurilor care fãceau parte din propria Lui creatiune. El era solidar cu umanitatea în toate diversele ei bucurii si necazuri, identificându-Se cu toti - cu cei slabi si neajutorati, cu cei cãzuti, cu cei în nevoie si cu cei necãjiti.   În învãtãtura Sa, Îsi procura ilustratiile din marea comoarã a vietii practice si din naturã. Idei necunoscute erau ilustrate de fapte si lucruri cunoscute, de adevãrurile sacre si de aspectele naturale, firesti, cu care oamenii erau cât se poate de obisnuiti. Toate acestea vorbeau inimilor si lãsau cele mai adânci impresii în mintea oamenilor.   Cuvintele lui Isus puneau învãtãturile din naturã într-o luminã nouã si le fãceau sã constituie o nouã revelatie. El putea vorbi despre lucruri pe care însãsi mâna Lui le-a fãcut, pentru cã ele aveau calitãti si proprietãti care-I apartineau în mod special. În naturã, ca si în paginile sfinte ale Vechiului Testament, sunt descrise adevãrurile monumentale, importante. În învãtãtura Sa, Isus a explicat acestea, legându-le de frumusetea lucrurilor din naturã.

        În interpretarea lui Isus, floarea si copacul, sãmânta semãnatã si rodul secerat, contineau lectii despre adevãr. El lua frumosul nufãr si-l dãdea în mâna copiilor si a tinerilor, iar în vreme ce acestia se uitau la fata Lui tânãrã, strãlucind de razele luminii care venea de la Tatãl Sãu, Isus le preda lectia: "Si de ce vã îngrijorati de îmbrãcãminte? Uitati-vã cu bãgare de seamã cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu tes; totusi, vã spun cã nici chiar Solomon, în toatã slava lui, nu s-a îmbrãcat ca unul dintre ei. Asa cã, dacã astfel îmbracã Dumnezeu iarba de pe câmp, care astãzi este, dar mâine va fi aruncatã în cuptor, nu vã va îmbrãca El cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor?" (Matei 6,28-30).  În lucrarea Sa de Învãtãtor al oamenilor, Hristos nu i-a pierdut niciodatã din vedere pe copii. Când era istovit de agitatia si învãlmãseala cetãtilor aglomerate, de întâlnirile cu oameni vicleni si ipocriti, sufletul Sãu gãsea odihnã si pace în societatea copiilor inocenti. Prezenta Lui nu-i respingea niciodatã. Inima largã si plinã de iubire putea întelege încercãrile si nevoile copiilor si gãsea fericire în micile bucurii; El îi lua în brate si-i binecuvânta.  În acei copii pe care îi întâlnea, Isus vedea viitori bãrbati si femei care aveau sã devinã beneficiari ai harului Sãu si supusi ai Împãrãtiei Sale, viitori martori pentru cauza Lui. El stia cã acei copii Îl vor asculta si Îl vor accepta ca Rãscumpãrãtor mult mai usor decât oamenii mari, dintre care multi erau întelepti în felul lumii, dar greoi la inimã. În învãtãtura Sa, El a coborât la nivelul lor de întelegere. El, Maiestatea cerului, nu pregeta sã rãspundã la întrebãrile celor mici si sã-Si simplifice importantele lectii pentru a corespunde întelegerii lor de copii. El planta în mintea lor, aflatã în crestere, sãmânta adevãrului care, în anii urmãtori, avea sã rãsarã si sã facã rod pentru viata vesnicã.  Pãrinti si educatori, Isus spune si azi: "Lãsati copilasii sã vinã la Mine si nu-i opriti" (Matei 19,14). Ei sunt cei mai sensibili la învãtãtura crestinã, inima lor este deschisã influentelor sfinte si drepte si puternice pentru a retine impresiile primite. (Special Testimonies on Education, pag. 62-64, scrisã la 17 mai, 1896). 

        A dezvolta mintea si inima tinerilor si a nu le împiedica cresterea printr-un control nepermis al unei minti asupra alteia, cere tact si întelegere. Este nevoie de profesori capabili sã abordeze în mod întelept caracterul în diferitele lui faze, care sunt gata sã observe si sã creeze toate premisele facerii de bine, care au entuziasm, care sunt "apti de a-i învãta pe altii" si care pot inspira energie si curaj.

ELLEN  G.  WHITE