EXEMPLUL LUI HRISTOS

 În viata Sa pe pãmânt, Hristos a fost un exemplu pentru întreaga familie omeneascã, fiind ascultãtor si de folos în cãmin. El a învãtat meseria de tâmplar si a lucrat cu mâinile Lui în micul atelier din Nazaret. Biblia spune despre El: "Iar Pruncul crestea si Se întãrea; era plin de întelepciune si harul lui Dumnezeu era peste El." (Luca 2,40). Lucrând în copilãrie si-n tinerete, mintea si trupul Lui se dezvoltau. El nu-Si folosea puterile fizice fãrã chibzuintã, ci astfel încât sã si le mentinã în formã si sã poatã face cea mai bunã lucrare în orice privintã.  În copii si-n tineri trebuie trezitã ambitia de a actiona în directia realizãrii a ceva benefic lor si util celorlalti. Exercitiul care dezvoltã mintea si caracterul, care obisnuieste mâinile sã fie folositoare, care-l învatã pe tânãr sã-si facã partea în rezolvarea sarcinilor cãminului, este acela care asigurã putere fizicã si care stimuleazã orice facultate. De asemenea, existã o rãsplatã pentru hãrnicie, pentru cultivarea obiceiului de a trãi pentru a face bine.  Copiii celor care sunt mai bogati nu trebuie lipsiti de marea binecuvântare de a avea ceva de fãcut, ceva ce le sporeste  vigoarea mintii si a muschilor. Munca nu este un blestem, ci o binecuvântare. Dumnezeu a dat  lui Adam si Evei, necãzuti în pãcat, o frumoasã grãdinã de îngrijit. Era o lucrare plãcutã si, dacã prima pereche de oameni n-ar fi cãlcat porunca lui Dumnezeu, nici o lucrare altfel decât plãcutã n-ar fi existat în lumea noastrã Cei bogati nu trebuie lipsiti de privilegiul si binecuvântarea unui loc printre lucrãtorii lumii. Ei trebuie sã înteleagã cã sunt rãspunzãtori de felul cum folosesc ceea ce le-a fost încredintat, cã energia, timpul, si banii lor trebuie folositi în mod întelept, nu în scopuri egoiste...  Aprobarea lui Dumnezeu este împãrtãsitã cu dragoste pentru copiii care îsi asumã bucuros partea în îndatoririle gospodãriei, împãrtãsindu-se din sarcinile tatãlui si ale mamei. Ei vor fi rãsplãtiti cu sãnãtate fizicã si pace a mintii si se vor bucura de plãcerea de a vedea cum pãrintii participã si ei la distractiile lor, prelungindu-si astfel viata. Copiii care sunt obisnuiti cu îndatoriri practice vor iesi din cãmin ca niste membri utili ai societãtii, cu o educatie mult superioarã celei obisnuite printr-o închidere de timpuriu în sala de clasã, când nici mintea si nici trupul nu sunt suficient de tari pentru a suporta asa ceva.  Acasã si la scoalã, prin sfat si exemplu, copiii trebuie învãtati sã fie corecti, neegoisti, harnici. Ei nu trebuie lãsati sã-si petreacã timpul în trândãvie, mâinile lor nu trebuie sã rãmânã inactive. Pãrintii si educatorii trebuie sã conlucreze pentru îndeplinirea acestui obiectiv - dezvoltarea tuturor capacitãtilor si formarea unui caracter bun. Când pãrintii îsi vor da seama de rãspunderile lor, educatorii vor avea de fãcut mult mai putin.  Cerul este interesat în aceastã lucrare pentru tineri. Pãrintii si educatorii care, printr-o instruire înteleaptã, si într-o manierã calmã si decisã îsi obisnuiesc copii sã se gândeascã si sã se îngrijeascã de altii, îi vor ajuta sã-si biruie egoismul si le vor închide usa în fata multor ispite. Îngerii lui Dumnezeu vor coopera cu acesti instructori credinciosi. Ei nu sunt mandatati sã facã aceastã lucrare singuri, în schimb, vor da putere si eficientã celor care, în temere de Dumnezeu, cautã sã-si educe copiii pentru a fi utili în viatã.  _ Scolile noastre sunt mijlocul special prin care Domnul îi calificã pe copii si pe tineri pentru lucrare misionarã. Pãrintii trebuie sã-si înteleagã responsabilitatea si sã-si ajute copiii sã punã pret pe marile privilegii si binecuvântãri pe care Dumnezeu  le oferã prin aceste institutii.  Dar educatia lor în cãmin trebuie sã tinã pasul cu educatia în aspectele misionare. În copilãrie si în adolescentã, învãtãtura practicã si cea teoreticã trebuie sã fie împletite. Copiii trebuie învãtati sã li se arate cum sã-i ajute pe tatã si pe mamã în micile treburi pe care sunt si ei în stare sã le facã. Mintea lor trebuie învãtatã sã gândeascã si sã retinã ceea ce au de fãcut. Familiarizati cu obiceiuri practice în cãmin, ei sunt învãtati sã facã lucrãri adecvate vârstei lor.  Dacã sunt bine educati acasã, copiii nu vor fi gãsiti pe stradã, pentru a primi acea educatie, la întâmplare, pe care o primesc atâtia. Pãrintii care-si iubesc în mod rãspunzãtor copiii nu-i vor lãsa sã creascã cu obiceiuri de lenevie si ignorantã fatã de treburile casei. Ignoranta nu este admisibilã la Dumnezeu si nici favorabilã lucrãrii Sale.   

ELLEN  G.  WHITE