« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

SFATURI PENTRU PARINTI, EDUCATORI SI ELEVI

 

ELLEN G. WHITE

DUMNEZEU PREZENTAT GRESIT

 

            Satana Îi impută lui Dumnezeu toate relele pe care le mosteneste natura umană. El Îl prezintă ca pe un Dumnezeu care Se bucură de suferintele creaturilor Sale, un Dumnezeu răzbunător si insensibil. Satana este cel care a inventat doctrina chinului vesnic ca pedeapsă pentru păcat, pentru că astfel putea să-i ducă pe oameni la necredintă si răzvrătire, să tulbure sufletele si să detroneze ratiunea umană.   Privind pe pământ si văzând rătăcirile în care sunt dusi oamenii, Dumnezeu stia că trebuia să meargă acolo un Învătător divin. Prin prezentările incorecte ale vrăjmasului, multi au fost atât de amăgiti, încât s-au închinat unui dumnezeu fals, îmbrăcat în atributele unui caracter  satanic. Aceia care se află în ignorantă si întuneric moral  trebuie să primească lumină, lumina spirituală, pentru că lumea nu-L cunoaste pe Dumnezeu si El trebuie descoperit întelegerii oamenilor. Adevărul a privit din cer pe pământ  si n-a văzut reflectarea imaginii Sale, întrucât norii densi ai întunericului spiritual învăluiau lumea. Numai Domnul era în stare să risipească acesti nori, pentru că El este Lumina lumii. Prin prezenta Sa, El a putut să destrame umbrele întunecate pe care Satana le-a aruncat între om si Dumnezeu.   O PREZENTARE ADEVĂRATĂ  Fiul lui Dumnezeu a venit pe acest pământ pentru a arăta oamenilor caracterul Tatălui, ca ei să poată învăta să I se închine în spirit si în adevăr. El a venit pentru a semăna adevărul în lume. El avea cheile tuturor comorilor întelepciunii si putea să deschidă portile stiintei si să pună în evidentă nedescoperite surse de cunoastere, esentiale pentru mântuire. Lumina care luminează tot omul venit pe lume si orice aspect al adevărului Îi erau cunoscute.  În zilele lui Hristos, învătătorii vremii îi instruiau pe oameni în traditiile părintilor, prin basme copilăresti, amestecate cu idei ale celor considerati  a fi înalte autorităti. Dar nimeni nu putea afla lumină sau putere în învătătura lor.  Isus vorbea ca nimeni altul până la El. El revărsa  peste oameni întreaga bogătie de cunoastere si întelepciune a cerului. El nu venise pentru a prezenta incertitudini, ci pentru a rosti adevărul fundamentat pe principii. Isus ar fi putut face dezvăluiri stiintifice, care să pună în inferioritate descoperirile celor mai mari savanti, dar nu aceasta era misiunea Lui. El a venit pentru a-i căuta si salva pe cei pierduti, si nu Si-ar fi permis să se abată de la acest obiectiv. El a redescoperit adevăruri care fuseseră îngropate sub balastul erorii si le-a debarasat de pretentiile si traditiile oamenilor, proclamându-le apoi pentru a dăinui vesnic. El a scos adevărul la lumină si l-a pus în forma potrivită pentru a putea străluci în splendoarea lui originală. Ce minune, multimile mergeau în urma Domnului, ascultând cuvintele Lui si-I aduceau slavă!  Hristos aducea lumii ceva cu totul contrar prezentărilor lui Satana, referitoare la caracterul lui Dumnezeu, si căuta să-i convingă de iubirea Tatălui, care "atât de mult a iubit lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viată vesnică"(Ioan 3,16). El le-a subliniat oamenilor necesitatea rugăciunii, a pocăintei, a mărturisirii si a părăsirii păcatului si i-a învătat cinstea, toleranta, mila  si compasiunea, cerându-le să îi iubească nu numai pe cei care îi iubeau, ci si pe aceia care îi urau si-i tratau ostil. Prin toate acestea, El le arăta caracterul Tatălui, care este îndelung răbdător, milos, plin de iubire, încet la mânie si plin de bunătate si de adevăr.  Când Moise i-a cerul Domnului să-i arate slava Sa, Domnul a spus: "Voi face să treacă pe dinaintea ta toată frumusetea Mea"(Exod. 33,19). "Si Domnul a trecut pe dinaintea lui, si a strigat: 'Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunătate si credinciosie, care Îsi tine dragostea până în mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea si păcatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat, si pedepseste fărădelegea în copii si în copiii copiilor lor până la al treilea si al patrulea neam!' Îndată Moise s-a plecat până la pământ si s-a închinat"(Exod. 34,6-8). Când vom fi în stare să întelegem caracterul lui Dumnezeu, asa cum a făcut Moise, si noi ne vom grăbi să ne plecăm în adorare si laudă.

Numai întelepciunea lui Dumnezeu ne poate deslusi tainele planului de  mântuire. Întelepciunea omului poate sau nu poate fi de pret, după cum va demonstra experienta, dar întelepciunea lui Dumnezeu este de neînlocuit. În ceea ce priveste acumulările omenesti, puteti avea lipsuri, dar trebuie să aveti credintă în iertarea care v-a fost adusă cu un pret infinit, altfel toată întelepciunea dobândită pe pământ va pieri o dată cu voi.  Vom aduce în scolile noastre pe semănătorul de neghină? Vom îngădui noi oamenilor care au fost învătati de vrăjmasul a tot ce înseamnă adevăr să se ocupe de educatia tinerilor nostri? Sau vom lua Cuvântul lui Dumnezeu drept călăuza noastră? De ce să luati cuvintele nestatornice ale oamenilor drept întelepciune de admirat, când o întelepciune mai mare si sigură vă stă la dispozitie? De ce supuneti atentiei elevilor autori minori, când Cel ale cărui cuvinte sunt duh si viată vă invită: "Veniti la Mine toti cei truditi si împovărati, si Eu vă voi da odihnă. Luati jugul Meu asupra voastră, si învătati de la Mine, căci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti găsi odihnă pentru sufletele voastre"(Mat. 11, 28. 29).   Isus sfătuia: "Lucrati nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru viata vesnică si pe care v-o va da Fiul omului; căci Tatăl, adică Însusi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui"(Ioan 6,27). Când vom asculta de acest cuvânt, vom întelege corect învătăturile Scripturii si vom aprecia adevărul ca pe cea mai de pret comoară cu care să ne îmbogătim mintea si vom avea astfel în noi un izvor de apă a vietii, rugându-ne asemenea psalmistului: "Deschide-mi ochii ca să văd lucrurile minunate ale Legii Tale". Vom vedea atunci că "judecătile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de pret decât aurul, decât aurul curat, sunt mai dulci decât mierea, decât picurul de faguri."(Ps. 119,18; 19, 9-11). 

            Numai viata poate da viată. Numai acela are viată, care este conectat la Izvorul vietii, si numai el poate fi un canal de viată. Pentru ca să-si îndeplinească menirea, învătătorul trebuie să fie o întrupare vie a adevărului, un canal viu, prin care întelepciunea si viata să poată fi transmise. O viată curată, rezultat al unor principii ferme si obiceiuri corecte, trebuie, prin urmare, să fie considerată drept cea mai importantă calificare. 

 

 

ELLEN  G.  WHITE

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA