DUMNEZEU PREZENTAT GRESIT

            Satana Îi imputã lui Dumnezeu toate relele pe care le mosteneste natura umanã. El Îl prezintã ca pe un Dumnezeu care Se bucurã de suferintele creaturilor Sale, un Dumnezeu rãzbunãtor si insensibil. Satana este cel care a inventat doctrina chinului vesnic ca pedeapsã pentru pãcat, pentru cã astfel putea sã-i ducã pe oameni la necredintã si rãzvrãtire, sã tulbure sufletele si sã detroneze ratiunea umanã.   Privind pe pãmânt si vãzând rãtãcirile în care sunt dusi oamenii, Dumnezeu stia cã trebuia sã meargã acolo un Învãtãtor divin. Prin prezentãrile incorecte ale vrãjmasului, multi au fost atât de amãgiti, încât s-au închinat unui dumnezeu fals, îmbrãcat în atributele unui caracter  satanic. Aceia care se aflã în ignorantã si întuneric moral  trebuie sã primeascã luminã, lumina spiritualã, pentru cã lumea nu-L cunoaste pe Dumnezeu si El trebuie descoperit întelegerii oamenilor. Adevãrul a privit din cer pe pãmânt  si n-a vãzut reflectarea imaginii Sale, întrucât norii densi ai întunericului spiritual învãluiau lumea. Numai Domnul era în stare sã risipeascã acesti nori, pentru cã El este Lumina lumii. Prin prezenta Sa, El a putut sã destrame umbrele întunecate pe care Satana le-a aruncat între om si Dumnezeu.   O PREZENTARE ADEVÃRATà Fiul lui Dumnezeu a venit pe acest pãmânt pentru a arãta oamenilor caracterul Tatãlui, ca ei sã poatã învãta sã I se închine în spirit si în adevãr. El a venit pentru a semãna adevãrul în lume. El avea cheile tuturor comorilor întelepciunii si putea sã deschidã portile stiintei si sã punã în evidentã nedescoperite surse de cunoastere, esentiale pentru mântuire. Lumina care lumineazã tot omul venit pe lume si orice aspect al adevãrului Îi erau cunoscute.  În zilele lui Hristos, învãtãtorii vremii îi instruiau pe oameni în traditiile pãrintilor, prin basme copilãresti, amestecate cu idei ale celor considerati  a fi înalte autoritãti. Dar nimeni nu putea afla luminã sau putere în învãtãtura lor.  Isus vorbea ca nimeni altul pânã la El. El revãrsa  peste oameni întreaga bogãtie de cunoastere si întelepciune a cerului. El nu venise pentru a prezenta incertitudini, ci pentru a rosti adevãrul fundamentat pe principii. Isus ar fi putut face dezvãluiri stiintifice, care sã punã în inferioritate descoperirile celor mai mari savanti, dar nu aceasta era misiunea Lui. El a venit pentru a-i cãuta si salva pe cei pierduti, si nu Si-ar fi permis sã se abatã de la acest obiectiv. El a redescoperit adevãruri care fuseserã îngropate sub balastul erorii si le-a debarasat de pretentiile si traditiile oamenilor, proclamându-le apoi pentru a dãinui vesnic. El a scos adevãrul la luminã si l-a pus în forma potrivitã pentru a putea strãluci în splendoarea lui originalã. Ce minune, multimile mergeau în urma Domnului, ascultând cuvintele Lui si-I aduceau slavã!  Hristos aducea lumii ceva cu totul contrar prezentãrilor lui Satana, referitoare la caracterul lui Dumnezeu, si cãuta sã-i convingã de iubirea Tatãlui, care "atât de mult a iubit lumea, cã a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sã nu piarã, ci sã aibã viatã vesnicã"(Ioan 3,16). El le-a subliniat oamenilor necesitatea rugãciunii, a pocãintei, a mãrturisirii si a pãrãsirii pãcatului si i-a învãtat cinstea, toleranta, mila  si compasiunea, cerându-le sã îi iubeascã nu numai pe cei care îi iubeau, ci si pe aceia care îi urau si-i tratau ostil. Prin toate acestea, El le arãta caracterul Tatãlui, care este îndelung rãbdãtor, milos, plin de iubire, încet la mânie si plin de bunãtate si de adevãr.  Când Moise i-a cerul Domnului sã-i arate slava Sa, Domnul a spus: "Voi face sã treacã pe dinaintea ta toatã frumusetea Mea"(Exod. 33,19). "Si Domnul a trecut pe dinaintea lui, si a strigat: 'Domnul Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunãtate si credinciosie, care Îsi tine dragostea pânã în mii de neamuri de oameni, iartã fãrãdelegea, rãzvrãtirea si pãcatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat, si pedepseste fãrãdelegea în copii si în copiii copiilor lor pânã la al treilea si al patrulea neam!' Îndatã Moise s-a plecat pânã la pãmânt si s-a închinat"(Exod. 34,6-8). Când vom fi în stare sã întelegem caracterul lui Dumnezeu, asa cum a fãcut Moise, si noi ne vom grãbi sã ne plecãm în adorare si laudã.

Numai întelepciunea lui Dumnezeu ne poate deslusi tainele planului de  mântuire. Întelepciunea omului poate sau nu poate fi de pret, dupã cum va demonstra experienta, dar întelepciunea lui Dumnezeu este de neînlocuit. În ceea ce priveste acumulãrile omenesti, puteti avea lipsuri, dar trebuie sã aveti credintã în iertarea care v-a fost adusã cu un pret infinit, altfel toatã întelepciunea dobânditã pe pãmânt va pieri o datã cu voi.  Vom aduce în scolile noastre pe semãnãtorul de neghinã? Vom îngãdui noi oamenilor care au fost învãtati de vrãjmasul a tot ce înseamnã adevãr sã se ocupe de educatia tinerilor nostri? Sau vom lua Cuvântul lui Dumnezeu drept cãlãuza noastrã? De ce sã luati cuvintele nestatornice ale oamenilor drept întelepciune de admirat, când o întelepciune mai mare si sigurã vã stã la dispozitie? De ce supuneti atentiei elevilor autori minori, când Cel ale cãrui cuvinte sunt duh si viatã vã invitã: "Veniti la Mine toti cei truditi si împovãrati, si Eu vã voi da odihnã. Luati jugul Meu asupra voastrã, si învãtati de la Mine, cãci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gãsi odihnã pentru sufletele voastre"(Mat. 11, 28. 29).   Isus sfãtuia: "Lucrati nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru viata vesnicã si pe care v-o va da Fiul omului; cãci Tatãl, adicã Însusi Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui"(Ioan 6,27). Când vom asculta de acest cuvânt, vom întelege corect învãtãturile Scripturii si vom aprecia adevãrul ca pe cea mai de pret comoarã cu care sã ne îmbogãtim mintea si vom avea astfel în noi un izvor de apã a vietii, rugându-ne asemenea psalmistului: "Deschide-mi ochii ca sã vãd lucrurile minunate ale Legii Tale". Vom vedea atunci cã "judecãtile Domnului sunt adevãrate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de pret decât aurul, decât aurul curat, sunt mai dulci decât mierea, decât picurul de faguri."(Ps. 119,18; 19, 9-11). 

            Numai viata poate da viatã. Numai acela are viatã, care este conectat la Izvorul vietii, si numai el poate fi un canal de viatã. Pentru ca sã-si îndeplineascã menirea, învãtãtorul trebuie sã fie o întrupare vie a adevãrului, un canal viu, prin care întelepciunea si viata sã poatã fi transmise. O viatã curatã, rezultat al unor principii ferme si obiceiuri corecte, trebuie, prin urmare, sã fie consideratã drept cea mai importantã calificare. 

ELLEN  G.  WHITE