SFATURI PENTRU PARINTI, EDUCATORI SI ELEVI
CERÂND ASCULTARE
Profesorul trebuie să manifeste un adevărat respect de sine, în tot ceea ce face. El nu-si va permite să fie impulsiv, nu-i va pedepsi cu asprime pe copiii care au nevoie de o schimbare. El trebuie să înteleagă că eul trebuie supus si să nu uite niciodată că, mai sus de el, se află un Profesor divin, al cărui elev este si sub al cărui control trebuie să fie întotdeauna. Umilindu-si inima înaintea lui Dumnezeu, aceasta îi va fi înmuiată si coplesită la gândul propriilor deficiente. El va întelege ceva din continutul cuvintelor: "Si pe voi care odinioară erati străini si vrăjmasi prin gândurile si prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte, ca să vă facă să vă înfătisati înaintea Lui sfinti, fără prihană si fără vină." (Col. 1,21.22). Uneori, există în scoală câte un element de dezordine, care face lucrarea foarte dificilă. Copiii care nu au primit acasă o bună educatie provoacă multă tulburare si, prin obrăznicia lor, întristează inima profesorului. Dar profesorul nu trebuie să se descurajeze. Încercările înseamnă experientă. Dacă elevii sunt neascultători si nesupusi, este cu atât mai multă nevoie de efort sustinut. Tocmai faptul că există astfel de elevi este unul dintre motivele pentru care au fost înfiintate scolile noastre. Copiii ai căror părinti au neglijat să-i educe si să-i disciplineze trebuie, dacă e posibil, să fie salvati. În scoală, la fel ca si în cămin, trebuie să existe o disciplină bine gândită. Profesorul trebuie să instituie reguli pentru conduita elevilor săi. Acestea trebuie să nu fie multe, dar să fie bine cumpănite si apoi impuse. Fiecare principiu implicat în aceste reguli trebuie astfel prezentat elevului, încât acesta să fie convins de justetea lui. Astfel, el se va simti responsabil, văzând că regulile la stabilirea cărora si el a ajutat sunt respectate.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA