« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

SOLII CATRE TINERET

 

ELLEN G. WHITE

Nevoia unei educatii crestine - 49

 

Dumnezeu cere instruirea facultătilor mintale. El intentionează ca slujitorii Săi să aibă o inteligentă mai mare si un discernământ mai clar decât cei din lume si este nemultumit de cei care sunt prea nepăsători si indolenti pentru a deveni lucrători eficienti si bine informati. Dumnezeu cere să-L iubim cu toată inima, cu tot sufletul, cu toată puterea si cu toată mintea. Aceasta ne obligă să ne dezvoltăm intelectul la capacitatea maximă, pentru ca astfel să-L cunoastem si să-L iubim pe Creatorul nostru cu toată puterea mintii noastre.

 

Dacă este subordonat controlului Duhului Sfânt, intelectul nostru va fi cultivat si folosit cu eficientă în slujba lui Dumnezeu. Oamenii needucati, care se consacră lui Dumnezeu si care năzuiesc să-i ajute pe altii să fie binecuvântati, sunt folositi de Domnul în serviciul Său. Dar cei care, având acelasi spirit de consacrare, au avut totusi si avantajul unei educatii temeinice pot face o lucrare mult mai extinsă pentru Hristos. Ei au o pozitie avantajoasă.

 

Pregătindu-ne pentru servicii mai înalte

 

Dumnezeu doreste să obtinem cea mai înaltă educatie posibilă, cu scopul de a împărtăsi si altora cunostintele noastre. Nici unul nu poate sti unde sau cum poate fi chemat să lucreze sau să vorbească pentru Dumnezeu. Numai Tatăl nostru ceresc vede ce pot face oamenii. Avem în fată posibilităti pe care credinta noastră plăpândă nu le poate discerne. Mintea ar trebui astfel antrenată, încât, dacă este necesar, să putem prezenta adevărurile Cuvântului Său în fata celor mai înalte autorităti pământesti în asa fel, încât Numele Său să fie glorificat. N-ar trebui să pierdem nici o ocazie de a ne califica intelectual pentru a

lucra în slujba lui Dumnezeu.

 

O educatie atotcuprinzătoare

 

Lăsati tinerii care au nevoie de o educatie să lucreze cu hotărâre pentru a o obtine. Nu asteptati ocaziile, ci creati-vi-le singuri. Să folosim cele mai mici prilejuri care ni se oferă. Practicati economia. Nu vă pierdeti timpul pentru satisfacerea apetitului sau în căutare de plăceri. Fiti hotărâti să deveniti utili si eficienti, asa cum vă cheamă Dumnezeu să fiti. Fiti scrupulosi si credinciosi în orice întreprindeti.Obtineti fiecare avantaj prin care vă puteti întări intelectul. Lăsati ca studiul cărtilor să se combină cu o muncă manuală, folositoare, si printr-o constiincioasă silintă, prin veghere si rugăciune, să obtinemîntelepciunea care vine de sus. Aceasta vă va da o educatie completă. Astfel veti putea creste în caracter si veti câstiga o influentă asupra altora, făcându-vă în stare să-i conduceti si pe altii pe cărareaintegritătii si a sfintirii.

 

Cât de multe pot fi îndeplinite în lucrarea de educatie, dacă suntem treji în fata oportunitătilor si privilegiilor noastre. Adevărata educatie înseamnă mai mult decât pot oferi scolile. În timp ce studiul stiintelor nu trebuie neglijat, există o pregătire mai înaltă, care poate fi realizată printr-o legătură vie cu Dumnezeu. Fiecare student să-si ia Biblia si să intre în comuniune cu marele Învătător. Si astfel mintea să fie antrenată si disciplinată, pentru a se putea descurca astfel cu problemele mari care ne confruntă în cercetarea adevărului divin.

 

Cunostintă si autodisciplină

 

Cei care flămânzesc după cunostinta cu care să-i binecuvânteze pe semenii lor vor fi ei însisi binecuvântati de Dumnezeu. Prin studiul Cuvântului Său, puterile lor mintale sunt trezite pentru o activitate stăruitoare.Va avea loc o extindere, o dezvoltare a facultătilor lor, iar mintea va dobândi putere s eficientă. Autodisciplina trebuie practicată de oricine ar putea fi un lucrător al lui Dumnezeu. Aceasta ar realiza mai mult decât elocventa sau cele mai strălucitoare talente.

- "Christ's object lessons", p.334,335.

 

Împlinirea asteptărilor părintilor

 

Este întotdeauna cel mai bine si sigur să faceti ceea ce este corect, pentru că asa este drept. Nu vreti să vă gânditi mai serios? Gândirea corectă stă la baza actiunilor corecte. Hotărâti-vă să răspundeti asteptărilor pe care părintii vostri le au de la voi, pentru a vedea că banii cheltuiti pentru voi nu au fost gresit utilizati sau investiti. Faceti-vă un scop clar din a colabora cu părintii si profesorii vostri si din a atinge un standard înalt în cunostintă si caracter. Fiti hotărâti să nu-i dezamăgiti pe cei ce v-au iubit suficient pentru a avea încredere în voi. Este important să faceti binele si Hristos vă va ajuta să reusiti, dacă sunteti

în căutarea acestui lucru, pentru că este bun. - "Fundamentals of christian education", p.248.

 

ELLEN  G.  WHITE

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA