Stãpânirea de sine - 35

    "Cel încet la mânie pretuieste mai mult decât un viteaz si cine este stãpân pe sine pretuieste mai mult decât cine cucereste cetãti". El a cucerit eul, - cel mai mare vrãjmas pe care îl întâmpinã omul. Cea mai înaltã dovadã a nobletii într-un crestin este stãpânirea de sine. Cel care poate sã stea neclintit în mijlocul batjocurii, este unul dintre eroii lui Dumnezeu.
 

    A se stãpâni pe sine însemneazã a tine eul sub disciplinã, a rezista rãului, a potrivi fiecare cuvânt si faptã dupã marea mãsurã de dreptate a lui Dumnezeu. Cel care a învãtat sã se stãpâneascã, se va ridica deasupra
dispretului, lovirilor si necazurilor la care suntem expusi zilnic si acestea vor înceta sã mai arunce tristete asupra spiritului sãu.

    Planul lui Dumnezeu este ca puterea împãrãteascã a cugetãrii sfintite, stãpânitã de harul divin, sã domneascã în viata oamenilor. Cel care îsi stãpâneste firea, a dobândit aceastã putere.

        Puterea stãpânirii de sine

    În copilãrie si în tinerete caracterul este foarte impresionabil. Acum este timpul când sã se capete puterea stãpânirii de sine. La gura sobei si în jurul mesei familiei se exercitã influente ale cãror urmãri sunt vesnice. Mai mult decât un dar natural, deprinderile formate în primii ani vor hotãrî dacã un om va fi un învingãtor sau un învins în lupta vietii.

    În ceea ce priveste folosirea vorbirii, nu existã, poate, gresealã peste care bãtrâni si tineri sã fie mai dispusi a trece cu usurintã, ca vorbirea pripitã si nerãbdãtoare. Ei socotesc cã este o scuzã îndestulãtoare sã spunã: "Mi-am iesit din fire si nu mi-am dat seama ce am spus". Dar cuvântul lui Dumnezeu nu trateazã asa de usor chestiunea aceasta. Scriptura zice: "Dacã vezi un om care vorbeste nechibzuit, poti sã nãdãjduiesti mai mult de la un nebun decât de la el". "Omul care nu este stãpân pe sine, este ca o cetate surpatã si fãrã ziduri".

    Cea mai mare parte din neplãcerile vietii, supãrãrile si iritatiile ei, se datoreazã firii nestãpânite. Într-o singurã clipã, printr-un cuvânt pripit, pãtimas, neatent, poate fi pricinuit un rãu pe care o pocãintã de o viatã întreagã nu-l mai poate desface. O, câte inimi sunt zdrobite, câti prieteni sunt înstrãinati, câte vieti sunt ruinate, de cuvintele usturãtoare si pripite ale acelora care le-ar fi putut aduce ajutor si vindecare!

Lucrul peste mãsurã poate pricinui adesea o pierdere a stãpânirii de sine. Dar Domnul niciodatã nu sileste la lucrãri grãbite si complicate. Multi îngrãmãdesc asuprã-le sarcini pe care iubitorul Tatã ceresc nu le-a asezat asupra lor. Îndatoriri pe care El nu li le-a dat niciodatã sã le sãvârseascã se tin sir una dupã alta. Dumnezeu doreste ca noi sã ne dãm seama cã nu slãvim Numele Sãu când luãm atât de multe sarcini, încât suntem prea împovãrati si, obosind atât la suflet cât si la minte, ne aprindem, ne supãrãm si ne certãm. Noi trebuie sã purtãm numai rãspunderile pe care Domnul ni le dã, încrezându-ne în El si pãstrând astfel inimile noastre curate, plãcute si iubitoare.

Stãpânirea firii

În tãcere existã o putere minunatã. Când vi se spun cuvinte necugetate, nu rãspundeti în acelasi chip. Cuvintele rostite ca rãspuns cuiva care este înfuriat, lucreazã de obicei ca un bici, fãcând ca furia sã ajungã si mai mare. Dar mânia întâmpinatã prin tãcere se potoleste îndatã. Este bine ca crestinul sã-si înfrâneze limba, luând o hotãrâre tare sã nu vorbeascã cuvinte aspre, necugetate. Înfrânându-si limba, el poate sã fie biruitor în orice încercare a rãbdãrii, prin care este chemat sã treacã.

Prin puterea sa, omul nu este în stare sã-si stãpâneascã înclinatiile firii. Dar prin Hristos el poate sã capete stãpânire de sine. Prin tãria Lui, el poate sã adune gândurile si cuvintele sale în ascultare de vointa lui Dumnezeu. Religia lui Hristos aduce simtãmintele sub stãpânirea cugetãrii si pune în rânduialã limba. Sub aceastã influentã, firea pripitã se îmblânzeste, iar inima se umple de rãbdare si bunãtate.

Prindeti-vã tare de Cel care are toatã puterea în cer si pe pãmânt. Desi adesea nu izbutiti sã dati pe fatã rãbdare si liniste, nu pãrãsiti lupta. Luati o nouã hotãrâre, de data aceasta cu si mai multã tãrie, sã fiti rãbdãtori sub orice atâtare. Si niciodatã sã nu vã abateti ochii de la Modelul vostru divin. - Review and Herald, 31 octombrie 1907.

Nici o scuzã pentru pãcat

Lucrarea ispititorului nu urmeazã sã fie socotitã ca o scuzã pentru vreun fapt rãu. Satana e în culmea bucuriei când aude cã asa zisii urmasi ai lui Hristos aduc dezvinovãtiri pentru nedesãvârsirile caracterului lor. Tocmai dezvinovãtirile acestea duc la pãcat. Nu se poate aduce dezvinovãtire pentru pãcat. Fiecãrui copil credincios si pocãit al lui Dumnezeu îi stã la îndemânã un caracter sfânt si un fel de viatã ca a lui Hristos.

- "Hristos,Lumina lumii", p. 261.
 

ELLEN  G.  WHITE