Credinta vie - 30

        Multi care cautã cu sinceritate sfintenia inimii si curãtenia vietii par încurcati si descurajati. Ei privesc necontenit la ei însisi si se plâng de lipsa lor de credintã; si pentru cã n-au credintã, li se pare cã n-au drept sã cearã binecuvântarea lui Dumnezeu.
Aceste persoane amestecã credinta cu sentimentul. Privesc peste simplitatea adevãratei credinte si aduc astfel mult întuneric asupra sufletelor lor. Ei trebuie sã-si îndepãrteze gândul de la persoana lor si sã-l îndrepte la harul si bunãtatea lui Dumnezeu,
sã reîmprospãteze fãgãduintele Sale si apoi sã creadã în mod simplu cã El Îsi va împlini cuvântul.

        Noi nu trebuie sã ne bizuim pe credinta noastrã, ci pe fãgãduintele lui Dumnezeu. Când ne pocãim de cãlcãrile Legii Sale, sãvârsite de noi în trecut si ne hotãrâm sã ascultãm de Legea Sa în viitor, trebuie sã credem cã Dumnezeu ne primeste din pricina lui Hristos si ne iartã de pãcatele noastre.

        Întunericul si descurajarea se vor abate uneori asupra sufletului si ne vor ameninta sã ne copleseascã; dar nu trebuie sã ne pierdem încrederea. Trebuie sã tinem ochii pironiti la Isus, fie cã simtim sau nu aceastã nevoie. Noi trebuie sã cãutãm sã împlinim cu credinciosie orice datorie cunoscutã si apoi sã ne sprijinim linistiti pe fãgãduintele lui Dumnezeu.

Sã nu ne luãm dupã sentimente

        Câteodatã, un profund simtãmânt al nevredniciei noastre va face tot sufletul sã ne tremure de groazã; dar aceasta nu este dovada cã Dumnezeu S-a schimbat fatã de noi sau cã noi ne-am schimbat fatã de Dumnezeu. Sã nu se facã nici o fortare ca sufletul sã fie apucat de vreo emotie oarecare. Poate astãzi nu simtim pacea si bucuria pe care am simtit-o ieri; dar trebuie sã apucãm cu putere mâna lui Hristos si sã ne încredem în El la fel si în timp de întunecime, ca si în timp de luminã.

        Satana poate cã zice în soaptã: "Tu esti prea pãcãtos ca Hristos sã te poatã mântui". Dar recunoscând cã sunteti într-adevãr pãcãtosi si nevrednici, puteti sã întâmpinati pe ispititorul cu strigãtul: "În puterea lucrãrii Lui de ispãsire, eu iau pe Hristos ca Mântuitor al meu. Eu nu mã încred în propriile mele merite, ci în sângele pretios al lui Isus, care mã curãteste. În clipa aceasta eu prind sufletul meu neputincios de Hristos". Viata crestinã trebuie sã fie o viatã de credintã statornicã, vie. O încredere nestrãmutatã si o bizuire tare pe Hristos, vor aduce pace si sigurantã sufletului.

Contemplarea lui Hristos

        Nu vã descurajati din pricinã cã inima voastrã pare împietritã. Orice piedicã, orice dusman lãuntric, nu face altceva decât sã sporeascã nevoia voastrã de Hristos. El a venit ca sã ia inima de piatrã si sã vã dea o inimã de carne. Asteptati de la El ajutor deosebit spre a învinge anumitele voastre defecte. Când sunteti asaltati de ispite, împotriviti-vã cu tãrie soptirilor rele; spuneti sufletului vostru: "Cum as putea sã dezonorez pe Rãscumpãrãtorul meu? Eu m-am predat lui Hristos si nu pot sã fac lucrurile lui Satana". Strigati cãtre scumpul Mântuitor ca sã vã dea ajutor pentru a sacrifica orice idol si sã îndepãrtati orice pãcat favorit. Faceti ca ochiul credintei sã poatã vedea pe Isus stând înaintea tronului Tatãlui, înfãtisând mâinile Sale rãnite în timp ce Se roagã pentru voi. Trebuie sã credeti cã puterea vine la voi prin scumpul vostru Mântuitor.

        Prin credintã priviti coroanele pãstrate pentru aceia care vor birui; ascultati cântarea rãpitoare a celor rãscumpãrati; Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat si ne-a rãscumpãrat pentru Dumnezeu! Încercati sã priviti aceste scene ca ceva real. Stefan, primul martir crestin, în lupta sa teribilã cu cãpeteniile si puterile si cu duhurile rãutãtii din locurile înalte, a exclamat: "Iatã, vãd cerurile deschise si pe Fiul omului stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu". Mântuitorul omenirii i-a fost descoperit ca privind din ceruri jos asupra lui cu cel mai adânc interes; si lumina mãreatã a fetei lui Hristos a strãlucit asupra lui Stefan cu o asa strãlucire, încât chiar si vrãjmasii sãi vãzurã fata sa strãlucind ca fata unui înger.

        Dacã am îngãdui ca mintea noastrã sã stãruie mai mult asupra lui Hristos si a lumii ceresti, am gãsi un puternic stimulent si sprijin în timp ce purtãm luptele Domnului. Mândria si iubirea de lume îsi vor pierde puterea în timp ce noi contemplãm mãretiile
acelei tãri mai bune, care în curând va fi cãminul nostru. Fatã de bunãtatea lui Hristos, toate momelile pãmântesti vor fi fãrã de putere.

Schimbarea deprinderilor gândirii

        Nimeni sã nu-si închipuie cã, fãrã un efort stãruitor din partea sa, poate sã capete asigurarea iubirii lui Dumnezeu. Dacã mintea a fost lãsatã multã vreme sã se ocupe numai de lucrurile pãmântesti, este greu ca sã-si schimbe felul de cugetare. Ceea ce vede ochiul si aude urechea, prea adesea atrage atentia si absoarbe interesul.

        Dar dacã voim sã intrãm în cetatea lui Dumnezeu si sã privim pe Isus în mãrimea Lui, trebuie sã ne obisnuim de aici sã privim pe Isus prin ochiul credintei. Cuvintele si caracterul lui Hristos trebuie sã fie adesea subiectul cugetãrii si convorbirii noastre; în fiecare zi ar trebui sã se ia timp pentru cugetare evlavioasã la aceste lucruri sfinte.

Sfintirea este o lucrare zilnicã

        Sfintirea este o lucrare zilnicã. Nimeni sã nu se amãgeascã pe sine cu credinta cã Dumnezeu îl va ierta si îl va binecuvânta, atâta timp cât calcã în picioare vreuna din pretentiile Sale. Sãvârsirea cu vointã a unui pãcat cunoscut, aduce la tãcere vocea
mãrturisitoare a Duhului si desparte sufletul de Dumnezeu. Oricare ar fi tãria sentimentului religios, Isus nu poate sã rãmânã în inima care nu ia în seamã legea divinã. Dumnezeu va onora numai pe aceia care Îl onoreazã.

        "Nu stiti cã, dacã vã dati robi cuiva ca sã-l ascultati, sunteti robii aceluia de care ascultati". Dacã dãm loc mâniei, lãcomiei, poftei, urii, egoismului sau oricãrui alt pãcat, ne facem robi ai pãcatului. "Nimeni nu poate sluji la doi stãpâni". Dacã slujim
pãcatului, nu putem sluji lui Hristos. Crestinismul va simti îmboldirile pãcatului, deoarece carnea se luptã împotriva Spiritului; dar Spiritul Se luptã împotriva cãrnii, ducând un rãzboi neîntrerupt. Tocmai aici este nevoie de ajutorul lui Hristos. Slãbiciunea
omeneascã se uneste cu puterea divinã si credinta exclamã: "Multumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dã biruinta prin Domnul nostru Isus Hristos!"

        Dacã vrem sã dezvoltãm un caracter pe care sã-l poatã primi Dumnezeu, trebuie sã ne formãm deprinderi corecte în viata noastrã religioasã. Rugãciunea zilnicã este tot asa de însemnatã pentru cresterea în har si chiar pentru viata spiritualã de sine, cum este hrana corporalã pentru buna stare corporalã. Noi trebuie sã ne deprindem a ne înãlta deseori gândurile spre Dumnezeu în rugãciune. Dacã mintea noastrã hoinãreste, noi trebuie s-o aducem înapoi; prin efort stãruitor, se va face ca lucrul acesta sã fie în cele din urmã usor. Nu putem sã ne dezlipim pentru o singurã clipã mãcar de Hristos si totusi sã fim în sigurantã. Noi putem face ca prezenta Lui sã ne însoteascã la orice pas, dar numai dacã tinem conditiile pe care El Însusi le-a rânduit.

Faceti din religie lucrarea voastrã de seamã

        Religia trebuie sã ajungã lucrarea cea mai de seamã a vietii. Toate celelalte lucruri trebuie sã fie trecute în rândul al doilea. Toate puterile sufletului, corpului si spiritului trebuie sã fie angajate în lupta crestinã. Noi trebuie sã cãutãm pe Hristos ca
sã ne dea si ajutor si vom câstiga tot asa de sigur biruinta cum e sigur cã Hristos a murit pentru noi...

        Noi trebuie sã ne apropiem mai mult de crucea lui Hristos. Pocãinta la picioarele crucii este cea dintâi învãtãturã despre pace pe care o avem de primit. Iubirea lui Isus - cine poate s-o priceapã? Nemãrginit mai duioasã si mai dezinteresatã ca iubirea unei mame! Dacã vrem sã cunoastem pretul sufletului omului, trebuie sã privim în credintã vie la cruce si sã începem astfel studiul care va ajunge sã fie stiinta si cântarea celor rãscumpãrati de-a lungul vesniciei. Pretul timpului si talentelor noastre poate fi socotit numai prin mãrimea pretului plãtit pentru rãscumpãrarea noastrã. De câtã nerecunostintã dãm noi dovadã fatã de Dumnezeu când Îl jertfim de cele ale Lui, când retinem de la El iubirea si servirea noastrã! Oare însemneazã prea mult ca sã ne predãm Aceluia care a jertfit totul pentru noi? Putem noi sã alegem prietenia lumii în locul cinstei nepieritoare pe care ne-o oferã Hristos, - "sã sadã cu Mine pe scaunul Meu de domnie, dupã cum si Eu am biruit si am sezut cu Tatãl Meu pe scaunul Lui de domnie?"

Sfintirea, o lucrare treptatã

        Sfintirea este o lucrare treptatã. Treptele succesive ne sunt înfãtisate în cuvântul lui Petru: "De aceea, dati-vã si voi toate silintele ca sã uniti cu credinta voastrã, fapta; cu fapta, cunostinta; cu cunostinta, înfrânarea; cu înfrânarea, rãbdarea; cu rãbdarea, evlavia; cu evlavia, dragostea de frati; cu dragostea de frati, iubirea de oameni. Cãci dacã aveti din belsug aceste lucruri în voi, ele nu vã vor lãsa sã fiti nici lenesi, nici neroditori în ce priveste deplina cunostintã a Domnului nostru Isus Hristos". "De aceea, fratilor, cãutati cu atât mai mult sã vã întãriti chemarea si alegerea voastrã; cãci, dacã faceti lucrul acesta, nu veti aluneca niciodatã. În adevãr, în chipul acesta vi se va da din belsug intrarea în Împãrãtia vesnicã a Domnului si Mântuitorului nostru Isus Hristos".

        Aici este mijlocul prin care putem fi siguri cã nu vom cãdea niciodatã. Aceia care lucreazã astfel dupã planul adunãrii pentru cãpãtarea virtutilor crestine, au asigurarea cã Dumnezeu va lucra dupã planul înmultirii, acordându-le darurile Duhului Sãu.

        Petru se adreseazã acelora care au cãpãtat la fel credinta pretioasã. "Harul si pacea sã vã fie înmultite prin cunoasterea lui Dumnezeu si a Domnului nostru Isus Hristos". Prin harul divin toti cei care vor, pot sã urce pe treptele strãlucitoare de la pãmânt la cer, si în cele din urmã, "cu cântãri si bucurie vesnicã", vor intra pe porti în cetatea lui Dumnezeu. - Review and Herald, 15 noiembrie 1887.

Pretul încercãrilor

        Încercãrile vietii sunt lucrãtorii prin care Dumnezeu îndepãrteazã necurãtiile si asprimea din caracterul nostru. Tãierea, potrivirea si cizelarea lor, arderea si lustruirea lor, este o lucrare dureroasã. E greu sã fii slefuit pe tocilã. Dar piatra iese astfel pregãtitã pentru a-si lua locul în templul ceresc. Maestrul nu lucreazã cu atâta atentie si grijã la un material lipsit de valoare. Numai pietrele Sale pretioase sunt lustruite dupã asemãnarea palatului Sãu. - "Cugetãri de pe Muntele Fericirilor", p. 23,24.

Locul ascuns al puterii

        Din timp în timp oamenii se îndreaptã spre locul cel ascuns al Celui Atotputernic, sub adãpostul Celui Preaînalt, stau câtva timp acolo si atunci se observã cã ei au purtãri nobile, dar dacã nu mai au gust de credintã, legãtura cu Dumnezeu se sfãrâmã si lucrarea vietii lor e nimicitã. Viata lui Isus era însã o viatã de neîncetatã încredere, întretinutã prin comuniune neîntreruptã, iar serviciul Sãu fatã de cer si fatã de oameni era fãrã gres si fãrã defect.

            Ca om nu înceta rugându-Se la tronul lui Dumnezeu pânã când Fiinta Sa omeneascã nu era umplutã de o divinitate, care unea cele omenesti cu cele ceresti. El primea viatã de la Dumnezeu si o împãrtea oamenilor. - "Educatie", p.76.

ELLEN  G.  WHITE