Victoria acordatã - 27

        Putin ne dãm noi seama de puterea ce am avea-o dacã ne-am pune în legãturã cu izvorul a toatã tãria. Mereu, mereu cãdem în pãcat si credem cã aceasta trebuie sã fie totdeauna asa. Ne alipim de nedesãvârsirile noastre ca si când ar fi ceva
de care sã fim mândri. Hristos ne spune cã trebuie sã ne facem fata ca o cremene, dacã vrem sã biruim. El a purtat pãcatele noastre în trupul Sãu, pe lemn, si prin puterea pe care ne-a dat-o, putem sã ne împotrivim lumii, cãrnii si celui rãu. Prin urmare, nu trebuie sã vorbim despre slãbiciunea si nevrednicia noastrã, ci despre Hristos si puterea Lui. Când vorbim despre puterea lui Satana, vrãjmasul îsi îngrãmãdeste puterea mai cu tãrie asupra noastrã. Când vorbim despre puterea Celui Atotputernic, vrãjmasul este zvârlit înapoi. Cu cât ne apropiem de Dumnezeu, cu atât El Se apropie de noi.

        Multi dintre noi nu reusim sã folosim privilegiile pe care le avem. Depunem unele eforturi slabe spre a face binele si apoi mergem înapoi la vechea noastrã viatã de pãcat. Dacã va fi sã intrãm cu caractere desãvârsite, fãrã patã, fãrã zbârciturã sau ceva de felul acesta, Satana lucreazã cu si mai multã încordare pe mãsurã ce ne apropiem de încheierea timpului. El îsi întinde laturile fãrã ca sã fie zãrit de noi, spre a putea pune stãpânire pe mintea noastrã. El încearcã pe orice cale sã întunece mãrirea lui Dumnezeu din suflet. Stã în puterile noastre sã hotãrâm dacã el sã punã stãpânire pe inima si mintea noastrã sau dacã sã avem un loc pe noul pãmânt, un drept la mostenirea lui Avraam.

        Puterea lui Dumnezeu, unitã cu efortul omenesc, a înfãptuit o mãreatã biruintã în favoarea noastrã. Oare nu vom pretui noi aceasta? În Isus ne-au fost date toate comorile cerului. Dumnezeu a voit ca confederatia rãului sã nu poatã zice cã El putea sã facã mai mult decât a fãcut. Lumile pe care le-a creat, îngerii din ceruri, puteau sã dea mãrturie cã El nu putea sã facã mai mult. Dumnezeu are izvoare de putere despre care acum nu cunoastem nimic si din acestea El ne va da când vom avea nevoie. Dar efortul nostru trebuie sã fie totdeauna de a ne uni cu cele dumnezeiesti. Inteligenta noastrã, puterile noastre de pricepere, toatã puterea fiintei noastre, trebuie sã fie puse la lucru... Dacã ne vom ridica spre desãvârsire si ne vom înarma ca niste bãrbati care asteaptã pe Domnul lor; dacã ne vom sârgui sã biruim orice defect din caracterul nostru, Dumnezeu ne va da mai multã luminã, tãrie si ajutor. - The Youth's Instructor, 4 ianuarie 1900.

Credintã si datorie

        Credinta nu este sentiment. Credinta este întruchiparea lucrurilor nãdãjduite, mãrturisirea lucrurilor nevãzute. Existã o formã de religie care nu este decât egoism. În ea se simte bucurie pentru plãcerile lumesti. Doar se admirã religia lui Hristos, dar nu cunoaste nimic din puterea ei mântuitoare. Cei care au o astfel de religie privesc pãcatul ca pe ceva usor, pentru cã nu cunosc pe Isus. În aceastã stare, ei o iau în glumã cu datoriile lor. Dar o îndeplinire credincioasã a datoriei merge mânã în mânã cu o dreaptã pretuire a caracterului lui Dumnezeu. - Review and Herald, 28 februarie 1907.

 

ELLEN  G.  WHITE