Lupta credintei - 26

        Multi dintre tineri n-au un principiu temeinic de a sluji lui Dumnezeu. Ei slãbesc sub orice nor si n-au nici o putere de stãruintã. Ei nu cresc în har. Au înfãtisarea cã pãzesc poruncile lui Dumnezeu, dar nu sunt supusi legii lui Dumnezeu si nici nu pot sã fie. Inimile lor firesti nu pot fi schimbate. Ei trebuie sã vadã frumusetea în sfintenie; atunci vor dori dupã ea cum doreste cerbul dupã izvoarele de apã; atunci vor iubi pe Dumnezeu si legea Sa; atunci jugul lui Hristos va fi lesne si povara Lui va fi usoarã.

        Dacã pasii vostri sunt ordonati de Domnul, scumpi tineri, voi nu trebuie sã vã închipuiti cã drumul vostru va fi totdeauna însotit de pace si sigurantã din afarã. Calea ce duce spre ziua cea vesnicã nu este cea mai usoarã de strãbãtut si uneori va apãrea întunecoasã si spinoasã. Dar aveti asigurarea cã bratele vesnice ale lui Dumnezeu vã încercuie, ca sã vã ocroteascã de cel rãu. El doreste sã dati pe fatã cea mai înfocatã credintã în El si sã învãtati sã vã încredeti în El atât la umbrã, cât si la lumina soarelui.

Credintã vie

        Urmasul lui Hristos trebuie sã aibã credintã dãinuitoare în inimã, pentru cã fãrã aceasta este cu neputintã sã placã lui Dumnezeu. Credinta este mâna care se prinde cu tãrie de ajutorul infinit; ea este mijlocul prin care inima înnoitã este fãcutã sã batã în armonie cu inima lui Hristos.

        În strãduintele lui de a ajunge la cuib, vulturul este adesea aruncat de furtunã în jos pânã la îngustele defileuri ale muntilor. Norii, în grãmezi întunecate si frãmântate, se preumblã între el si înãltimile luminate unde si-a fãcut cuibul. Un timp pare a fi zãpãcit, azvârlindu-se când într-o parte când în alta si bãtând cu aripile sale puternice ca si când ar voi sã doboare norii cei grosi. El trezeste porumbeii muntilor cu tipãtul sãu sãlbatic, când încearcã zadarnic sã gãseascã o cale de scãpare din închisoarea sa. În cele din urmã se nãpusteste în sus în întunecime si dã un tipãt pãtrunzãtor de biruintã, când, o clipã mai târziu, reuseste sã ajungã în pasnica luminã a soarelui, de deasupra. Întunericul si furtuna sunt dedesubt, iar lumina cerului strãluceste deasupra lui. Prin întuneric a ajuns la luminã. A depus efort spre a face aceasta, dar a fost rãsplãtit prin ajungerea tintei pe care
o urmãrise.

        Aceasta este singura cale pe care putem merge ca urmasi ai lui Hristos. Noi trebuie sã dãm pe fatã acea credintã vie, ca va strãpunge norii care, asemenea unui zid gros, ne despart de lumina cerului. Noi avem de atins înãltimile
credintei, unde totul este pace si bucurie în Duhul Sfânt.

O luptã care dureazã o viatã întreagã

        Ati observat vreodatã un uliu urmãrind un porumbel sfios? Instinctul a învãtat pe porumbel cã, pentru ca uliul sã-si poatã înhãta prada, trebuie sã se ridice în zbor mai sus decât victima sa. Asa cã el se înaltã mai sus si tot mai sus spre bolta cerului albastru, tot mereu urmãrit de uliu care încearcã sã capete întâietate. Dar în zadar. Porumbelul este sigur atâta timp cât nu lasã ca ceva sã-l împiedice în zborul sãu sau sã-l tragã spre pãmânt; dar dacã la un moment dat sovãie si zboarã mai jos, dusmanul sãu atent se va nãpusti asupra victimei sale. De multe ori am privit la aceastã scenã, aproape fãrã respiratie, având toate simpatiile noastre îndreptate spre micul porumbel.  Si cât de tristi ne vom fi simtit când am vãzut cã acesta a cãzut victimã crudului uliu!

        Avem în fata noastrã o luptã, - o luptã de o viatã întreagã cu Satana si cu ispitele sale amãgitoare. Dusmanul va folosi orice argument, orice amãgire, spre a încurca sufletul; si pentru ca noi sã câstigãm cununa vietii, trebuie sã depunem un efort serios si stãruitor. Noi nu trebuie sã dezbrãcãm armura sau sã pãrãsim câmpul de bãtaie, pânã când biruinta n-a fost câstigatã si n-am biruit în numele Rãscumpãrãtorului nostru. Atâta timp cât vom continua sã tinem ochii pironiti asupra Începãtorului si Desãvârsitorului credintei noastre, vom fi în sigurantã. Dar simtãmintele noastre trebuie sã fie îndreptate spre lucrurile de sus, iar nu spre lucrurile de pe pãmânt. Prin credintã noi trebuie sã ne ridicãm mai sus si tot mai sus pentru dobândirea însusirilor lui Hristos. Prin contemplarea zilnicã a farmecului Sãu neasemuit, noi ne vom schimba din ce în ce mai mult dupã chipul Sãu mãret. Atâta timp cât trãim astfel în comuniune cu Cerul, în zadar ne va întinde Satana cursele sale. - The Youth's Instructor, 12 mai 1898.
 

ELLEN  G.  WHITE