« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

SOLII CATRE TINERET

 

ELLEN G. WHITE

Culmi ale succesului - 4

        "Temerea de Domnul este începutul întelepciunii". Multi dintre tinerii nostri nu simt trebuinta să-si înhame puterile în lucru încordat ca să facă tot ce pot mai bine în orice timp si în orice împrejurare. Ei nu au înaintea ochilor temerea de Dumnezeu, iar cugetele lor nu sunt curate si înalte.

        Tot cerul este pus în cunostintă de fiecare cuget si de fiecare faptă. se poate ca faptele voastre să nu fie văzute de tovarăsii vostri, dar ele sunt descoperite înaintea ochilor atoatevăzători ai îngerilor. Îngerii au îndatorirea să slujească acelora care se străduiesc să învingă orice deprindere rea si să rămână neatinsi de înselăciunile lui Satana.

Integritate credincioasă

Puterea micilor fapte rele si a micilor nesocotinte în ce priveste influentarea caracterului, nu este luată în seamă asa cum ar trebui. Cele mai mari si cele mai înalte principii ne sunt descoperite în Cuvântul lui Dumnezeu. Ele ne sunt date să întărească orice efort al nostru spre bine, să ne controleze si să ne echilibreze mintea si să ne îndemne a năzui să ajungem la culmea cea mai înaltă.

În viata lui Iosif, a lui Daniel si a tovarăsilor lui, vedem cum lantul de aur al adevărului poate lega pe tineri de tronul lui Dumnezeu. În felul acesta ei n-ar mai putea fi ispititi să ne îndepărteze de la calea integritătii. Ei au pretuit favoarea din partea lui Dumnezeu mai presus decât favoarea si lauda  din partea printilor, iar Dumnezeu i-a iubit si i-a ocrotit sub scutul Său. Din pricina credincioasei lor integrităti, din pricina hotărârii lor neclintite de a onora pe Dumnezeu mai presus de orice putere omenească, Domnul în mod vădit îi onoră înaintea oamenilor. Ei au fost onorati de Domnul, Dumnezeul ostirilor, a cărui putere este peste toate lucrările mâinilor Sale, în ceruri sus sau jos pe pământ. Acesti tineri nu s-au rusinat să se arate asa cum erau
într-adevăr. Chiar la curtea împăratului, prin cuvintele, obiceiurile si faptele lor au mărturisit credinta în Domnul, Dumnezeul cerului. Ei au refuzat să se plece fată de orice poruncă pământească, prin care onoarea lui Dumnezeu ar fi fost defăimată. Ei aveau putere din cer spre a da mărturie de ascultarea lor de Dumnezeu.

Și voi ar trebui să fiti gata a urma pilda acestor nobili tineri. Niciodată să nu vă rusinati de principiile voastre; ridicati-le sus si lăsati-le să fâlfâie în ochii oamenilor si ai îngerilor. Nu vă lăsati stăpâniti de o falsă modestie, de o prevedere falsă care vă îndeamnă să mergeti pe o cale contrară acestui sfat. Prin cuvintele voastre alese si printr-o hotărâtă activitate, prin bunăvointa voastră, prin evlavia voastră serioasă, mărturisiti-vă în chip vădit credinta, fiind convinsi că Hristos va ocupa tronul în templul sufletului; si puneti toti talantii vostri fără rezervă la picioarele Sale, spre a fi folositi în serviciul Său.

Consacrare deplină

Pentru binele vostru, atât prezent cât si vesnic, este de folos să vă consacrati cu totul pentru adevăr, ca lumea să stie unde stati. Multi nu sunt pe deplin consacrati lucrării lui Dumnezeu si pozitia lor nehotărâtă este prin ea însăsi un izvor de slăbiciune si o piatră de poticnire pentru altii. Fără principii bine întemeiate, asa neconsacrati cum sunt ei, valurile ispitei îi vor abate de la ceea ce ei stiu că este bine si ei nu fac eforturi sfinte spre a birui orice rău, si prin îndreptătirea dăruită de Hristos, să-si desăvârsească un caracter neprihănit.

 

Lumea are dreptul să stie precis ce poate să se nădăjduiască de la orice fiintă omenească inteligentă. Acela care este întruparea vie a principiilor neclintite, hotărâte si drepte, va fi o putere vie fată de tovarăsii săi si va influenta si pe altii prin crestinismul său. Multi nu cunosc si nu înteleg cât de mare este influenta cuiva spre bine sau rău. Fiecare elev trebuie să înteleagă cum că principiile pe care si le însuseste devin o influentă vie si lucrătoare asupra caracterului. Acela care primeste pe Hristos ca Mântuitor al său personal, va iubi pe Isus si pe toti cei pentru care a murit Hristos; căci Hristos va fi în el un râu de apă care curge în viata vesnică. El se va lăsa condus în totul de Hristos.

Asigurati-vă libertatea

Faceti ca onoarea lui Dumnezeu să fie o lege a vietii voastre, de la care să nu vă abată nici o ispită si nici un interes lăuntric, căci "atât de mult a iubit Dumnezeu  lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viată vesnică". Ca o persoană mântuită si liberă, răscumpărată printr-un pret infinit, Dumnezeu cere din partea ta să-ti afirmi libertatea si să-ti folosesti puterile dăruite de Dumnezeu în vederea împărătiei cerurilor. Nu mai sta sub sclavia păcatului,
ci ca slujitor credincios al Regelui regilor, dovedeste-ti credinciosia fată de Dumnezeu.

Prin Isus Hristos dovediti că sunteti vrednici de adevărul sfânt cu care v-a onorat Domnul, revărsând asupra voastră viată si har. Voi trebuie să vă împotriviti si să nu ascultati de puterea celui rău. Ca ostasi ai lui Hristos noi trebuie să primim cu tot cugetul si cu tot sufletul nostru în orice împrejurare conditiile mântuirii, să avem principii bune si să lucrăm după ele. Întelepciunea divină să fie candela piciorului nostru. Fiti sinceri fată de voi însivă, fiti credinciosi fată de Dumnezeul vostru.
Orice poate fi clătinat, se va clătina; dar înrădăcinati si întemeiati în adevăr, voi veti rămâne împreună cu toate cele care nu se pot clătina. Legea lui Dumnezeu este statornică, de neschimbat, pentru că este expresia caracterului lui Iehova. Luati-vă hotărârea ca nu cumva prin cuvântul sau influenta voastră să aruncati o cât de mică dezonoare asupra autoritătii sale.

Predare deplină

A avea credinta lui Hristos înseamnă să fiti cu totul predati lui Dumnezeu si să vă lăsati călăuziti de Duhul Sfânt. Prin darul Duhului Sfânt vă va fi dată putere morală si nu numai că talantii încredintati vouă mai înainte vor fi folositi în serviciul lui Dumnezeu, dar si puterea lor efectivă va fi mărită cu mult mai mult. Predarea deplină a puterilor noastre lui Dumnezeu simplifică într-o mare măsură problema vietii. Ea slăbeste si scurtează mii de lupte pe care le ducem cu patimile inimii firesti. Religia este
ca un lant de aur care leagă sufletele, atât ale celor tineri cât si ale celor în vârstă, de Hristos. Prin ea, cei ascultători si primitori sunt trecuti cu bine dincolo de cărările întunecoase si gloduroase până la cetatea lui Dumnezeu.

Tineri cu însusiri obisnuite dar care au primit educatia si sfatul învătătorilor însufletiti de principii alese si curate pot ajunge prin această lucrare educativă vrednici de acele pozitii de încredere la care au fost chemati de Dumnezeu. Dar sunt si tineri care vor da înapoi din pricină că nu s-au hotărât să biruie înclinatiile firesti si nu  au plecat urechea la glasul lui Dumnezeu din Cuvântul Său. Ei n-au ridicat un zid de apărare în jurul sufletului lor care să-i apere de ispite si nu si-au luat hotărârea de a-si face datoria cu orice pret. Ei sunt ca un om care, găsindu-se pe un drum primejdios, leapădă orice ajutor de călăuzire si îndrumare prin care ar putea să fie ferit de nenorocire si pierzare si astfel merge la o nimicire sigură.

Alegerea soartei

O, dacă fiecare si-ar da seama că el însusi este arbitrul soartei sale! Fericirea din viata aceasta, cum si din cea viitoare, viata vesnică, depind de tine. Prin alegerea ta poti să te întovărăsesti cu persoane, care prin influenta lor vor strica gândurile, cuvintele si moralul tău. Tu poti lăsa frâu liber poftei si patimii si astfel să te ruinezi în cel mai rău grad. Influenta ta poate să atingă si pe altii si tu poti ajunge cauza ruinei acelora, pe care ai fi putut să-i aduci la Hristos. Tu te poti depărta de Hristos,
de adevăr, de sfintenie si de cer. În ziua de judecată cel pierdut poate arăta spre tine si zice: "Dacă n-ar fi fost influenta lui, nu m-as fi poticnit pe cale si nu mi-as fi bătut joc de credintă. El a avut lumină, el cunostea calea spre cer. Eu am fost nestiutor si am mers orbeste pe calea mea spre pierzare". O, ce răspuns vom putea da fată de o astfel de învinuire? Cât de însemnat este ca fiecare să ia seama încotro conduce sufletele! Noi suntem în fata lumii vesnice si cu câtă atentie ar trebui să socotim pretul
influentei noastre! N-ar trebui să îndepărtăm din minte gândul despre cele vesnice, ci să ne obisnuim să ne întrebăm totdeauna: Oare purtarea aceasta va fi plăcută lui Dumnezeu?
Care va fi influenta faptelor mele asupra sufletelor acelora care au mai putină lumină si cunosc mai putin ce este bine să se facă?

Cercetare de sine

Tinerii să cerceteze Scripturile si să facă ceea ce cred ei că ar fi făcut Hristos, dacă ar fi fost în împrejurări asemănătoare. Privilegiile noastre de a câstiga cunostinta din cer au pus asupra noastră răspunderi mari si cu multă îngrijorare să ne întrebăm: Merg eu în lumină? Oare merg eu pe calea cea bună, potrivit marii lumini care mi-a fost dată sau fac cărările asa de strâmbe încât cei schiopi să fie abătuti de pe cale?...

Noi trebuie să fim stăpâniti de un sentiment adânc si statornic cu privire la valoarea, sfintenia si autoritatea adevărului. Razele strălucitoare ale luminii ceresti luminează cărarea voastră, iubiti tineri, si rugămintea mea este ca voi să folositi cât mai bine ocaziile care vă sunt date. Primiti si păstrati orice rază trimisă din cer si calea voastră va deveni din ce în ce mai strălucitoare până va ajunge la ziua deplină. - The Youth's Instructor, 2 februarie 1893

 

ELLEN  G.  WHITE

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA