Onoarea de a fi mama lui Mesia nu a scutit-o de durerea pierderii Lui.

Era doar o tânara ca oricare alta – nu o persoana însemnata, nici dintr-un loc important. Scriptura o prezinta pe Maria fara parada, notând doar casatoria ei cu tâmplarul Iosif, care urma sa aiba loc în viitorul apropiat. Desigur, ea avea putine motive sau posibilitati sa spere la mai mult. Continua lupta pentru supravietuire în tinutul aspru, deluros, din jurul Nazaretului, o tinea întruna ocupata cu activitati precum caratul apei, îngrijirea semanaturilor, pregatirea hranei, torsul si tesutul. Totusi, în timp ce sedea în sinagoga, în fiecare Sabat, Maria auzea cuvinte care o urmareau de-a lungul întregii saptamâni. Pasajele citite din Lege evocau modul cum Dumnezeu Si-a eliberat poporul, pe când cele din Profeti îi miscau inima cu fagaduinta unei rascumparari si a unei judecati viitoare. Unii chiar aduceau argumente ca aceasta  rascumparare avea sa vina în curând, odata cu sosirea lui
Mesia (Cel Uns), trimisul lui Dumnezeu. Cu siguranta ca ea si-a pus întrebarea: Ar fi cu putinta sa vad si eu ziua aceea?

Anuntul si sosirea sperantei

Nimic n-ar fi putut sa o pregateasca pe Maria pentru aparitia brusca si neasteptata a unui înger care aducea o solie inimaginabila din partea lui Dumnezeu. Prima ei reactie a fost aceea de a ramâne într-o totala încurcatura în timp
ce îngerul o asigura solemn de favoarea lui Dumnezeu. 
    Urmatoarele lui cuvinte nu aveau absolut nici o noima pentru o fecioara necasatorita. El i-a promis: „Vei ramâne
însarcinata si vei naste un fiu”. El a continuat, rostind cuvine care au uluit-o complet: „El va fi mare, si va fi chemat Fiul
Celui Preaînalt; si Domnul Dumnezeu Îi va da scaunul de domnie al tatalui Sau David. Va împarati peste casa lui Iacov
în veci, si Împaratia Lui nu va avea sfârsit” (Luca 1,30-33).
    Fara îndoiala ca un val de emotii a inundat mintea Mariei: un sentiment de respect amestecat cu uimire, teama, bucurie si
un torent de stralucitoare speranta pentru un viitor la care nici nu îndraznise sa viseze înainte, dar care deodata era accesibil.
„Cum se va face lucrul acesta?” (versetul 34) izbuti sa întrebe. Dar îngerul o asigura ca este adevarat.
Clipele petrecute de Maria în prezenta îngerului sunt unice între culmile istoriei omenesti. Totusi, în mijlocul rutinei vietii noastre obisnuite, cei mai multi dintre noi pastram, de asemenea, amintiri ale unor clipe în care planul iubitor al lui Dumnezeu a devenit incontestabil de personal. Momente în care Dumnezeu a împins înapoi ceata  preocuparilor zilnice pentru a putea sa intre în viata noastra cu chemari evidente, pe care n-am cutezat sa le negam, cu stralucitoare promisiuni ale prezentei Sale, carora ar fi fost o nechibzuinta sa ne împotrivim. Si, asemenea Mariei, am raspuns „Da”, cu recunostinta, cu teama, cu încredere,
adesea fara sa avem nici cea mai mica idee despre situatia în care intram. Pe masura ce trupul îi crestea în dimensiuni, Maria s-a obisnuit treptat cu experienta inexplicabila prin care trecuse. Cu ocazia unei vizite la Elisabeta, vara [ruda] ei care, de asemenea, fusese binecuvântata, Maria a ramas uimita de uluitoarea atentie pe care Dumnezeu le-o acorda ei si altor persoane oprimate din poporul Sau. A izbucnit în lauda, pentru ca El venea în ajutorul poporului Sau, asa cum fagaduise. De-a lungul
zilelor chinuitoare ale nesigurantei lui Iosif, ea a supravietuit prin aceasta speranta, apucându-se tenace de amintirea vie a
îngerului si a zguduitoarelor lui cuvinte.
    Nasterea Celui Fagaduit, micul ei Fiu Isus, a ajutat-o sa treaca triumfatoare prin durerea si rusinea de a-I da nastere
într-un staul. Experienta de a-L tine în brate pe Isus si de a-I privi fata mica, desavârsita, a facut sa paleasca pâna si uimirea
produsa de cuvintele spuse de pastori, de magi si de cei evlaviosi, alaturi de care Dumnezeu alesese sa-L întâmpine la
nastere. Deseori, Maria trebuia sa se opreasca si sa-si analizeze gândurile si experientele, cautând sa înteleaga atât dragalasenia
Lui de prunc, cât si realitatea rolului Sau, în calitate de Fiu allui Dumnezeu si de Împarat vesnic (vezi Luca 2,19).
    Si alte gânduri neplacute au intrat, desigur, în meditatiile ei. Unde era primirea buna pe care o merita Împaratul-Mântuitor, trimis de Dumnezeu? De ce adusese Dumnezeu niste pastori si oameni neînsemnati, în loc sa-i aduca pe conducatorii poporului Sau? Întrebarile acestea nu au disparut pe masura ce Isus crestea. Desi întelepciunea si farmecul Lui unic îi aduceau bucurie, Maria se lupta cu experienta placuta si dureroasa în acelasi timp de a vedea cum supunerea lui Isus se îndreapta, în primul rând, de la ea si Iosif catre Tatal Sau din cer (Luca 2,46-50). Ea s-a otelit pentru ceea ce era inevitabil, si anume momentul când El avea sa plece de acasa pentru a savârsi lucrarea pe care Dumnezeu I-o încredintase.
    Cu toate ca Isus a ramas împreuna cu ea timp de treizeci de ani minunati, nu a fost usor când iubitul ei Fiu Si-a luat ramas bun si a parasit satul. Desigur, Maria L-a vazut din când în când, pentru ca El Si-a stabilit cartierul general la Capernaum, lânga Marea Galileii. Adesea, îi crestea inima de  bucurie, când calatorii vorbeau despre minunile Lui uimitoare si despre învataturile Sale placute. Maria se bucura de lucrarea pe care o facea Domnul Isus. Si totusi, desi El îi arata o bunatate statornica ori de câte ori o vedea, ei avea sa-i fie dor de clipele de altadata, când Îl avea lânga ea. Întradevar, niciodata Maria nu visase la lucrurile la  care va fi chemata sa  renunte. Ea descoperea ca o chemare si o fagaduinta din partea lui Dumnezeu
nu garantau întotdeauna un drum lipsit de suferinta si cladit în armonie cu dorintele si asteptarile proprii. Cu toate acestea, atunci când speranta mântuirii promise prin Domnul Isus parea imposibila sau îndepartata, Maria s-a prins de
fagaduinta îngerului si de credinciosia lui Dumnezeu, care Îl trimisese pe Fiul Sau.

Speranta crucificata

Vestea despre declaratiile tot mai neobisnuite, facute de Domnul Isus, a ajuns la Maria împreuna cu stirea despre conflicte din ce în ce mai mari cu conducatorii religiosi. Vizita lui Isus la Nazaret a fost un dezastru,  având în vedere ca oamenii – unii
dintre ei chiar prieteni si rude ale Mariei – au fost gata sa-L arunce într-o prapastie. Cum era posibil ca El sa-Si
duca la bun sfârsit misiunea, când peste  tot circulau zvonuri ca unii cautau sa-L omoare? Ea a cautat sa-si stapâneasca
panica atunci când a flat ca El urma sa plece la Ierusalim.
Maria era în Ierusalim pentru Paste când a primit vestea ca Isus a fost arestat. O femeie fara putere, ea putea doar sa se roage si sa ramâna de partea Lui. De departe, ea si-a dat seama ca rugamintile ei nu mai pot schimba situatia. În afara Ierusalimului,
erau trei cruci îngrozitoare, care se înaltau catre cer. Pe cea din mijloc, ea recunoscu forma draga a Iubirii ei, pe propriul ei Copil. Cascade de întuneric au coplesit-o când se ghemui lânga picioarele Lui sfâsiate si însângerate. Pentru o clipa, groaza o parasi atunci când El, întorcându-Si privirea iubitoare spre ea, striga: „Femeie, iata fiul tau!” Iar unei persoane apropiate,
care se afla nu departe, îi spuse: „Iata mama ta!” (Ioan 19,26.27). A fost plina de recunostinta pentru aceasta ultima favoare, dar greutatea înabusitoare a groazei o cuprinse iarasi când El rosti cele din urma cuvinte, Îsi pleca fruntea si muri.
Într-un fel neprecizat, Maria se lasa condusa departe de cruce, pe strazile Ierusalimului, la o locuinta umila, unde persoane binevoitoare au facut tot ce au putut, ca ea sa se simta bine. Dar nu exista nici o mângâiere; Fiul ei murise. În acele momente, când realitatea devenea tot mai evidenta, durerea din inima ei ameninta sa o înghita. O întreaga viata de iubire, de vise si de sperante fusese distrusa. Cum ramânea cu tronul cel vesnic al lui David? Cum ramânea cu mântuirea pe care Dumnezeu o
fagaduise? Fusese un esec al ei? Nu reusise Dumnezeu sa-Si împlineasca planul? Dupa câte se parea, faptul ca a mers pe calea lui Dumnezeu o adusese pe Maria la sfârsitul de cosmar al tuturor viselor ei. La cruce, asemenea multor altora de-a lungul secolelor, Maria a fost chemata sa renunte la orice asteptare omeneasca în ceea ce priveste lucrarea lui Dumnezeu în viata ei si sa astepte zdrobita înaintea Lui.

Speranta plina de viata

Cum ne-am putea imagina bucuria coplesitoare, fiorul de admiratie pe care desigur ca le-a simtit Maria atunci când a ajuns la convingerea ca Isus, cu adevarat, traieste iarasi? Moartea viselor ei nu însemnase moartea fagaduintei lui Dumnezeu. Cu ochii mintii, ne-o putem imagina sarind si tresaltând ca 0un copil. Toate întrebarile si învinuirile din inima ei au disparut. În locul lor,
ea traieste o pace profunda, mai adânca si mai linistita decât orice cunoscuse vreodata. Întâlnindu-se în mod regulat cu
apostolii si cu ceilalti credinciosi, Maria le-a ascultat istorisirile, a cercetat Scripturile catre care Domnul Isus le îndreptase atentia si s-a rugat pentru întelepciunea si calauzirea Lui. Inima i-a fost inundata de o întelegere tot mai clara a faptului ca moartea Fiului ei, departe de a semnala esecul fagaduintelor lui Dumnezeu, realizase de fapt biruinta suprema, mântuirea
din moarte. Nici macar vestea ca El Se înaltase pe norii cerului nu o înspaimânta. Se bucura, pentru ca El putea sa-Si ia locul alaturi de Tatal Lui cel adevarat, facând disponibila aceasta viata fara sfârsit pentru fi ecare persoana care vine la El, în credinta. Maria nu stia ce îi rezerva viitorul, dar Domnul Isus le daduse fagaduinta ca va fi cu ei în toate zilele, iar triumful mortii Sale si speranta Duhului Sau i-a încredintat ca vointa Lui va triumfa. Asa fagaduise El. Lupta prin care Maria a trecut în acele zile întunecate, când speranta ei era pusa la grea încercare, apoi spulberata complet, este o lupta prin care fiecare credincios trebuie sa treaca, într-o masura mai mare sau mai mica.
Asa cum i-a vorbit Mariei prin îngerul Sau, Dumnezeu a declarat ca ne pastreaza si noua favoarea, harul Sau.
Asa cum a procedat cu Maria, El ne-a chemat si pe noi sa avem un loc special în slujirea Sa. La fel ca în cazul Mariei, vor exista si în viata noastra momente când situatiile în care El ne conduce vor parea complet absurde, privite dintr-o perspectiva pamânteasca. În acele momente, nu avem nicio alta solutie decât sa abandonam zadarnicele noastre încercari de a ne conduce singuri viata si sa renuntam la orice avantaj pamântesc, pe care consideram ca avem dreptul sa îl pretindem. Doar în acest vid, al capitularii în fata Domnului nostru are a murit si a înviat, putem gasi adevarata pace si libertate. Numai în El putem gasi iertarea completa si iubirea nemarginita, dupa care tânjeste inima noastra.

Moartea viselor Mariei nu a insemnat moartea fagaduintei lui Dumneze

Sa continuam sa ne prindem de speranta noastra, în prezenta vie a Domnului Hristos, atunci când loialitatea noastra fata de El pare sa ne aduca doar saracie si suferinta. Sa ne prindem de speranta noastra, în prezenta Lui, atunci când lucrul pe care
l-am început pentru El este înglodat în esec si disperare. Iubirea Sa ne cuprinde; bratul Lui ne întareste. Iar  în dimineata venirii Sale, când Îl vom vedea fata în fata, vom sti ca a meritat.

Întrebari pentrumeditatie si discutie: 
1. Prima venire a Domnului Isus a fost profetizata cu generatii întregi mai înainte. Si totusi, atunci când a avut loc, majoritatea celor din poporul lui Dumnezeu au fost luati prin surprindere. De ce? Enumerati cinci motive. Prezentati cinci remedii care vor împiedica sa se întâmple acelasi lucru cu aceia care asteapta cea de-a doua venire a Domnului Isus.
2. În ce privinte este Maria un model pentru noi? Cum reflecta experienta ei experienta noastra?
3. Copiilor lui Dumnezeu li se cere adesea sa sufere durere sufleteasca într-o masura mai mare sau mai mica. Ce lectii din viata
Mariei ne vor ajuta sa rezistam în încercari?