Unele lupte pot fi pierdute, dar cartea lui Daniel spune ca razboiul poate fi câstigat.
În anul 2005, o echipa de sportivi din Ghana s-a calificat pentru o mare competitie mondiala,  ce urma sa se desfasoare în 2006. Jucatorii au participat la antrenamente sustinute, dar au pierdut prima întrecere.

Cu toate acestea, ei nu au renuntat la speranta. Erau convinsi ca, desi acea lupta fusese pierduta, cu hotarâre si cu efort sustinut puteau înca sa câstige lupta.
Pe lânga efortul sustinut, echipa a facut si unele schimbari, precum gasirea unui nou antrenor si redistribuirea rolurilor membrilor echipei. Toate aceste masuri au dat rezultate si, pâna la sfârsitul competitiei, ei si-au recâstigat locul în cursa pentru victorie. Desi pierdusera lupta de la început, nu au renuntat, iar speranta i-a însufletit sa se arunce în lupta pentru premiul cel mare.
Raportul biblic despre calatoria lui Daniel, o calatorie a sperantei, demonstreaza, de asemenea, ca este posibil ca o lupta
sa fie pierduta si totusi razboiul sa poata fi câstigat. Vom privi la modul cum a lucrat speranta în calatoria lui Daniel, din
trei perspective: viata în timpul captivitatii, viata de zi cu zi în Babilon si aspiratiile lui Daniel în timp ce se afla în Babilon.

Ierusalimul: speranta pentru lupte pierdute

În anul 605 î.Hr., Nebucadnetar, împaratul Babilonului, si armatele sale au asediat si cucerit Ierusalimul (vezi Dan. 1,2).
Dupa distrugerea cetatii, Nebucadnetar a dus la Babilon captiviiudei, precum si obiecte din Templul lui Dumnezeu. Împinsi
înainte fara mila, cu vârful sulitelor, sub stricta supraveghere militara, captivii se aflau într-o situatie care parea sa arate ca
totul era pierdut: pagânii câstigasera biruinta asupra poporului lui Dumnezeu.
Moise îi avertizase în repetate rânduri pe israeliti ca, daca nu vor asculta de poruncile lui Dumnezeu, vor fi dusi în captivitate
(vezi Deut. 28,36.64; Dan. 9,5.6) si, în cele din urma, El i-a dat în mâinile pagânilor. Se simteau învinsi, fara speranta, fara ajutor si descurajati.

Însa Daniel, care era unul dintre captivi, a crezut ca, desi lupta fusese pierduta, razboiul putea 
înca sa fie câstigat: exista înca speranta pentru iertare, eliberare si restaurare. Astfel, Daniel îsi începe cartea cu tema aceasta:
Dumnezeu este la cârma. În calitate de captiv, Daniel a înfruntat situatia deznadajduita si  totusi a continuat sa se prinda de
Dumnezeul sperantei. Nu spusese  oare Dumnezeu: „Daca veti pacatui si va voi trimite departe în exil, si va veti pocai, voi avea mila de voi, va voi ierta si va voi aduce înapoi la Ierusalim”  (vezi Lev. 26,40-45; 2 Cron. 7,13-15)?

Circumstantele în care ne aflam ar putea fi deprimante, starea noastra ar putea fi dezastruoasa, situatia noastra ar putea parea fara speranta si totusi, pentru ca Dumnezeul cel Atotputernic este la cârma, exista speranta, iar speranta va inspira tarie pentru a rezista (vezi 1 Tes. 1,3).

Speranta actuala pentru dificultatile vietii zilnice

Dupa ce Daniel a sosit pentru prima data în Babilon, au avut loc doua întâmplari care arata felul în care speranta a jucat
un rol în dificultatile pe care le înfrunta zilnic, ca sclav într-otara straina. Întâi, a fost ispita de a mânca din mâncarea oferita
de împarat.
    Lui Daniel si altor tineri captivi alesi, care urmau sa fie instruiti pentru a fi în slujba împaratului, le era data „pe fiecare
zi o parte din bucatele de la masa [împaratului] si din vinul de care bea el” (Dan. 1,5). Cu siguranta, cei mai multi tineri
captivi au fost fericiti în aceasta situatie, pentru ca primeau hrana chiar de la masa împaratului, dar în Daniel 1,8 se
spune: „Daniel s-a hotarât sa nu se spurce cu bucatele alese ale împaratului si cu vinul pe care-l bea împaratul, si a rugat pe
capetenia famenilor dregatori sa nu-l sileasca sa se spurce”. El stia ca Dumnezeu interzisese poporului Sau sa consume astfel
de alimente, pentru ca fusesera închinate idolilor si pentru ca nu erau bune pentru sanatatea lui. De asemenea, era constient ca (1) daca avea cunostinte biblice solide, putea sa identifice ideile gresite care le erau impuse; (2) o schimbare a numelui nu îl putea face sa-si schimbe Dumnezeul sau loialitatea fata de El si (3) ceea ce mâncam sau bem are efecte directe asupra limpezimii noastre intelectuale, a posibilitatii de a ne împotrivi ispitei si a capacitatii de a face deosebire între bine si rau. Si astfel, într-o situatie în care majoritatea concetatenilor lui, oameni de aceeasi religie, erau satisfacuti de confortul nivelului de viata impus de babilonieni, Daniel s-a hotarât sa-I fie credincios lui Dumnezeu si sa se supuna legilor Sale. El era cât se poate de constient ca aceasta actiune putea sa aiba ca rezultat moartea lui si totusi avea încredere ca Dumnezeu este în stare sa-l
apere de orice rau. Dumnezeu a onorat într-adevar încrederea lui Daniel. În zece zile de la refuzul de a mânca din bucatele
împaratului, Daniel si cei trei prieteni ai sai aratau mult mai bine decât cei care mâncasera din ele. Mai mult decât atât,
la examinarea finala de la sfârsitul celor trei ani de studii, Daniel si prietenii lui au fost declarati de zece ori mai buni decât
cei care nu luasera pozitie de partea lui Dumnezeu.
În cea de-a doua situatie, Daniel era un conducator de rang înalt, pe care împaratul se gândea sa-l puna primministru. Colegii sai, mânati de invidie si  gelozie, l-au convins pe împarat sa „dea o porunca împarateasca, însotita de o aspra oprire, care sa spuna ca oricine va înalta, în timp de treizeci de zile, rugaciuni catre vreun dumnezeu sau catre vreun om, afara de tine, împarate, va fi aruncat în groapa cu lei” (Dan. 6,7).

Avea Daniel sa se bazeze acum pe pozitia sa politica si pe diplomatie pentru a scapa din aceasta situatie? Daniel a practicat în continuare aceleasi dovezi ale sperantei ca mai înainte, rugându-se Dumnezeului sau de trei ori pe zi, dupa cum avea obiceiul.

La îndemnul colegilor lui si spre exasperarea împaratului, Daniel al fost aruncat în groapa leilor. Nadejdea i-a
fost împlinita iarasi; Domnul a scapat pe Daniel din gura leilor.
Dumnezeu este în stare sa-i apere si sa-i sustina pe cei care îsi pun speranta în El. Profetul Isaia subliniaza gândul acesta
în Isaia 49,23: „Cei ce nadajduiesc în  Mine nu vor fi dati de rusine”.

Daniel a învins dificultatile vietii zilnice, pentru ca s-a încrezut în Dumnezeu, pe care Îl cunoscuse personal printr-o comuniune zilnica. El nu lasa ca nimic, nici chiar moartea în groapa cu lei, sa submineze aceasta comuniune.
Cât timp consacri tu pentru comuniunea cu Dumnezeu si Cuvântul Sau? Unul dintre aspectele referitoare la speranta este acela ca trebuie sa existe o relatie plina de sens cu izvorul sperantei si o cunoastere a acestuia. Daniel le avea, si asa a biruit. Si noi putem birui doar daca avem o puternica legatura personala cu sursa sperantei.

El era cât se poate de constient ca aceasta actiune putea sa aiba ca rezultat moartea lui si totusi avea încredere în
Dumnezeu.

Speranta pentru un viitormai bun

Daniel a fost scapat din groapa leilor. Vrajmasii lui au fost nimiciti. El a fost promovat si prospera în Babilon. Însa Babilonul nu era caminul lui. Domnul i-a descoperit în viziuni planurile Sale pentru poporul Sau, insuflând speranta în inima lui Daniel
si a celor care citesc cartea lui. Atentia lui Daniel a fost îndreptata catre un viitor glorios, când intentia lui Dumnezeu pentru neamul omenesc va fi adusa la desavârsire. El a vazut întruparea lui Mesia, Domnul Isus Hristos, si moartea Sa ca jertfa
pentru omenire (vezi Dan. 9,23-27),mijlocirea Lui în Sanctuarul din cer (vezi Dan. 8,9-14) si momentul când va avea loc deznodamântul fi nal al conflictului cosmic, printr-un proces de curatire si de judecata.

Prin viziuni, Daniel a fost înstiintat ca timpul sfârsitului înca nu venise. Dar poporul lui Dumnezeu este încurajat sa se ancoreze bine în speranta biruintei finale a lui Dumnezeu asupra vrajmasilor Sai. Vor exista momente când va parea ca fortele raului sunt mai puternice, asuprindu-i si persecutându-i pe sfinti, dar eliberarea lor este sigura. Daniel este o carte despre nadejde în mijlocul conflictului si al persecutiei. Istoria poate parea sa arate ca evenimentele care au loc în lume sunt scapate de sub control, iar împaratiile lumii se succed una alteia, fara vreun anumit scop bine determinat.
Dar Daniel ne spune ca Dumnezeu este într-adevar la cârma, conducând evenimentele de pe pamânt spre tinta lorfinala, si anume asezarea Împaratiei lui Dumnezeu pe pamânt. Speranta aceasta se concentreaza asupra venirii lui Mesia
cel promis, în mâinile Caruia Dumnezeuva aseza Împaratia vesnica.
    Lumea în care traim poate parea scapata de sub control si într-o stare de haos, dar speranta noastra afi rma ca
lucrurile nu stau asa. Dumnezeu lucreaza într-adevar în mijlocul acestui haos, aducând la îndeplinire nadejdea noastra.
Sa continuam sa ne alimentam speranta prin studierea sperantei lui Daniel, care este, de fapt, speranta adventista.

Întrebari pentrumeditatie si discutie:
1. Au fost momente când te-ai simtit fara speranta sau fara ajutor? Cum ai tratat aceste sentimente? A demonstrat Dumnezeu,
în cele din urma, ca detine controlul asupra acelor situatii?
2. Atunci când pierzi o lupta, ai tendinta sa te dai batut sau, din contra, continui sa încerci pâna când câstigi razboiul?
3. Te-a ajutat acest mesaj devotional sa îti schimbi perspectiva asupra modului de a trata dificultatile si o aparenta înfrângere? Daca da, în ce fel?