Cum vei raspunde atunci când speranta va bate la usa ta?  "Poate iesi ceva bun de acolo?”

Ierihonul era o cetate a canaanitilor, care se vândusera idolatriei si ticalosiei. Locuitorii „se dedasera la pagânismul cel mai depravat si cel mai degradant... [Ei] traiau numai pentru a batjocori cerul si a întina pamântul” (Patriarhi si profeti, p. 504). Dumnezeu îi poruncise lui Moise, spunând: „Dar în cetatile popoarelor acestora, a caror tara ti-o da ca mostenire Domnul,
Dumnezeul tau, sa nu lasi cu viata nimic care sufla. Ci sa nimicesti cu desavârsire popoarele acelea, pe hetiti, pe amoriti, pe
canaaniti, pe fereziti, pe heviti si pe iebusiti, cum ti-a poruncit Domnul, Dumnezeul tau” (Deut. 20,16.17). Ierihonul era acum prima forta importanta care trebuia sa fie cucerita de israeliti, dupa ce au intrat în Tara Fagaduintei. Ierihonul si toti locuitorii lui erau osânditi la nimicire totala.
 

Întâlnirea sperantei: semintele nadejdii

În cetate locuia Rahav, o prostituata a carei casa facea corp comun cu zidul masiv de aparare al Ierihonului. Probabil ca
ea avea un han; prin urmare, primea oaspeti. De asemenea, lucra la fabricarea de pânza de in vopsita si de aceea îsi procura
cantitati mai mari de tulpini de in, pe care le întindea pe acoperis pentru a se usca. Deoarece era prostituata, se poate presupune în mod corect ca Rahav era dispretuita, respinsa, nedorita si abandonata de comunitatea în care traia. S-ar
putea spune ca viata ei nu era decât deznadejde, fiind plina de disperare. Petele din viata ei, produse prin propriul sau mod
de viata, au ramas si au urmarit raportul ei pâna astazi, pentru ca ea este numita înca desfrânata Rahav. Asemenea tuturor
celorlalti oameni din Ierihon, ea auzise cum Dumnezeul lui Israel Si-a condus poporul si i-a dat biruinte asupra popoarelor prin mijlocul carora trecuse în calatoria sa dupa iesirea din Egipt. Ei auzisera despre despartirea Marii Rosii în fata lor, cam cu patruzeci de ani mai înainte, si despre înfricosatoarele judecati care cazusera asupra egiptenilor chiar înaintea Exodului. Relatarile despre calatoria israelitilor si despre faptele miraculoase ale Domnului erau cunoscute tuturor celor din Ierihon (Iosua
2,10). Ei se temeau pentru viata lor acum, când israelitii se aflau la doar câtiva kilometri de cetate. Rapoartele despre Dumnezeul lui Israel au produs o mare frica între oamenii din Ierihon, iar ei au refuzat sa se supuna Suveranitatii Dumnezeului lui Israel. Teama lui Rahav era evident diferita. Relatarile prezentasera o imagine a unui Dumnezeu cu care ea dorea sa intre în alianta. Teama ei era daca Dumnezeul acesta o va accepta. Prin aceste istorisiri, o samânta a  nadejdii a fost sadita în viata ei. Pe masura ce relatarile erau repetate, dorinta arzatoare dupa Dumnezeu se intensifica în sufletul ei.
Pasiunea ei crescânda de a apartine Dumnezeului lui Israel se poate vedea cu ocazia intrarii iscoadelor în cetate. Acesti straini nedoriti constituiau o amenintare pentru oamenii din Ierihon, dar Rahav i-a primit cu bucurie în casa ei, cu riscul batjocurii, mâniei si urii din partea concetatenilor sai. Faptul ca iscoadele au ales casa ei a fost perceput ca ocazia favorabila a vietii sale de a-si astâmpara dorinta adânca si arzatoare din sufletul ei: setea dupa apartenenta si mântuire prin Dumnezeul lui Israel. De aceea, atunci când soldatii amenintatori si brutali din Ierihon au intrat în casa ei, în cautarea iscoadelor, ea a ocolit adevarul
deschis. „Este adevarat ca barbatii acestia au venit la mine, dar nu stiam de unde sunt... noaptea... barbatii acestia au
iesit afara; nu stiu unde s-au dus” (versetele 4, 5). Ea îi ascunsese pe acesti spioni, chiar daca fapta aceasta putea sa
echivaleze cu un act de tradare a tarii ei. Speranta a batut la usa ei, si cea fara speranta [Rahav] a alergat spre ea.
Rahav ar fi putut refuza sa-i primeasca pe acesti oameni în casa ei. Sau ar fi putut folosi aceasta ocazie pentru a obtine favoarea celor care o dispretuiau, predându-i soldatilor. Dar ei venisera ca spioni si ea s-a oferit în mod voluntar sa le fie informator, atunci când a raportat: „Ne-a apucat groaza de voi, si toti locuitorii tarii tremura înaintea voastra” (versetul 9). Barbatii si femeile din Ierihon sufereau chinurile spaimei mortii, ale pierderii curajului si a pacii. Pe de alta parte, nadejdea a
facut-o pe Rahav cutezatoare, curajoasa si pasnica. Speranta a determinat-o sa încerce ceea ce alti oameni din Ierihon
vedeau ca fiind imposibil. Speranta a eliberat-o de frica.

Credinta: un pom al nadejdii

Rahav a întins mâna si a apucat ocazia favorabila care îi iesise în cale atunci când, în mod curajos, si-a declarat credinta: „Stiu ca Domnul v-a dat tara aceasta” (versetul 9). Rahav a lasat ca samânta sperantei din ea sa se transforme într-un pom al credintei în Dumnezeul lui Israel.  Speranta a batut la usa ei, si cea fara  speranta [Rahav] s-a prins de ea.  Rahav si-a demonstrat credinta si speranta prin urmatoarele actiuni:
• A îndemnat iscoadele sa-i jure pe Domnul Dumnezeul lui Israel, si nu pe zeii carora le slujise toata viata ei. Asemenea lui Iacov, ea nu i-a lasat sa plece fara sa o binecuvânteze. Speranta a facut-o sa ceara cu îndrazneala o promisiune imposibila: „Eu v-am salvat viata; salvati-ma si voi pe mine”. Imposibil, pentru ca spionii stiau ca porunca lui Dumnezeu era ca nimeni din Ierihon sa nu fie crutat. Speranta i-a dat perseverenta.
• Încrederea ei cu privire la mântuirea prin Domnul Dumnezeul lui Israel a fost dovedita în apelul ei de a fi salvata ea si familia ei. Ea avea convingerea ca Dumnezeul lui Israel îi mântuieste pe cei care aleg sa fie mântuiti. Aceasta nadejde i-a dat curajul sa se îndrepte catre altii, pentru ca si ei sa fi e salvati.
• Insistenta ei de a primi „un semn de încredintare” arata convingerea ei ca Domnul Dumnezeul lui Israel va face ceea ce a promis.

Împlinirea: roadelesperantei

Nadejdea a facut din ascultarea lui Rahav un act voluntar si o delectare;  asteptarea nu a fost altceva decât o mare bucurie. Înainte de a pleca, iscoadele au recompensat-o pe Rahav, raspunzând afirmativ cererii ei: „Suntem gata sa murim pentru voi”
(versetul 14). Credinta lui Rahav este rasplatita; spionii îi promit ca ei însisi vor fi raspunzatori, daca vreun membru al familiei este pierdut. Dar au solicitat, de asemenea, loialitatea celor din familia lui Rahav în a-si îndeplini obligatia potrivit întelegerii: partea lor era sa dea dovada de ascultare.

Speranta a determinat-o pe Rahav sa încerce ceea ce alti oameni din Ierihon vedeau ca fi ind imposibil.

Cu multa speranta, Rahav îi coboara pe spioni cu ajutorul unei frânghii prin zidul din spate al casei, le spune încotro sa mearga, pentru ca sa fie în siguranta, leaga funia de fir caramiziu la fereastra, îi invita pe ceilalti membri ai familiei în casa ei si asteapta cu rabdare, dar fericita, fagaduintele lui Dumnezeu. Eu cred ca, de fiecare data când privea la funia de fir caramiziu de la fereastra,
Rahav era si mai plina de speranta. Speranta a batut la usa ei, si cea fara speranta [Rahav] a alergat spre ea, a primit-o si a trait prin ea.  În ziua a saptea, Israel a înconjurat cetatea pentru ultima data. Când zidurile s-au prabusit, cele doua iscoade au adus la îndeplinire, în graba, porunca lui Iosua si au salvat viata lui Rahav si a familiei sale. Când toti ceilalti oameni din Ierihon au pierit,Rahav si familia sa au gasit bunavointa înaintea Domnului. Speranta lor a fost rasplatita si le-a fost crutata viata.
„Prin credinta n-a pierit curva Rahav împreuna cu cei razvratiti, pentru ca gazduise iscoadele cu bunavointa” (Evrei 11,31).
În afara de binecuvântarea enuntata mai înainte, Rahav a fost adoptata cu totul în familia lui Israel, având dreptul de a se casatori cu un israelit. Faptul acesta a asezat-o în sirul genealogic care a dus nu doar la nasterea regelui David, ci si la nasterea Domnului Isus – Mesia. Rahav face parte dintre cele trei femei ale caror nume sunt înregistrate în genealogia Domnului
Isus Hristos (Matei 1,5.6).

Ce calatorie! Speranta a condus-o din punct de vedere spiritual din Ierihon în Canaan, a transformat-o dintr-o prostituata într-un stramos al lui Mesia, dintr-un dusman al Împaratiei în adevarata fi ica a Împaratiei. Pentru aceasta desfrânata
fara speranta, istorisirile sperantei au marcat începutul unei calatorii. Un sâmbure de nadejde a fost plantat în inima ei, a crescut si s-a facut un mare pom al credintei, iar nadejdea pe care Rahav a îmbratisat-o a fost amplu rasplatita.

Tu continui sa te prinzi bine, cu credinta, de aceasta speranta?

Întrebari pentrumeditatie si discutie:
1. Ce experienta recenta din viata ta a impulsionat speranta în sufletul tau?
2. Ce fel de istorisiri putem relata altora despre Dumnezeu, care le-ar putea da speranta?
3. Cum ar trebui sa traim, pentru ca altii sa poata vedea speranta pe care o avem?
Geoffrey G. Mbwana a slujit biserica în calitate de  pastor si profesor.

În prezent este presedintele Diviziunii Africa Est-Centrala.