« Back =  Inapoi  www.daniela.pantaia.com  Dr. Daniela Pantaia
1 Astazi este:
MIEREA DE ALBINE Laptisor de Matca Producator Pantaia Gheorghe Magureni Prahova - tel. 0244 - 384338
Generalităţi Păstrarea mierii Mierea de calitate Cristalizarea mierii Sorturi de miere Mierea florală Mierea de coriandru Mierea de floarea soarelui Mierea de rapiţă Mierea de rozetă			Mierea de mentă Mierea de păducel Mierea de pin Mierea de salcâm Mierea de tei Mierea de trifoi Mierea de zburătoare Mierea extraflorală Mierea de mană Mierea de molid şi brad
Ce este Laptisorul de Matca ?   Laptisorul de matca este un produs secretat de albinele tinere sau puiet, din primele zile de viata, pentru a hrani larvele ce au ca rezultat Matca sau Regina stupului - de aici ii vine si denumirea de Laptisor de Matca.  Matca sau Regina traieste de 50 de ori mai mult decit albinele lucratoare !   Pentru ce este bun Laptisorul de Matca ? - informatii gasiti aici ... Generalităţi      Este o soluţie apoasă bogată în substanţe zaharoase – până la 80% - reprezentate îndeosebi de glucoză şi fructoză ce provin din nectarul floral, extrafloral, mană şi alte surse, recoltate de albine şi depozitate în faguri. Enzimele, pe care albinele le introduc în nectar, au însuşirea de a scinda zaharoza, maltoza, melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durând ani îndelungaţi. Transformarea nectarului de către albine în miere este însoţită apoi de preschimbarea şi înlocuirea conţinutului de acizi nefolositori, odată cu eliberarea surplusului de apă. Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizată variază de la 3-5-5,5, după provenienţa ei floristică. Căpăcirea mierii cu o pojghiţă de ceară la suprafaţa celulelor din fagure contribuie la menţinerea calităţi ei iniţiale, căpăcirea având rolul de a izola mierea de influenţa umezelii din mediul înconjurător. Cu ocazia invertirii nectarului în miere sunt încorporate proteine, materii albuminoide, acizi (formic, malic, citric, gluconic, succinic, acetic), substanţe minerale (fosfaţi de calciu, fier, săruri de aluminiu, stronţiu, cobalt, titan, crom, iod, argint, zinc, plumb, iridiu etc. în cantităţi infinitezimale), substanţe funcţionale de origine organică (enzime, catalaza, inulaza, inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni şi polen, mierea neputând fi egalată de nici un preparat farmaceutic sintetic căci ea este o substanţă vie şi direct asimilabilă. Păstrarea mierii    Mierea nu se păstrează decât în ambalaje perfect spălate şi uscate din sticlă sau aluminiu. Nu puneţi miere în ele pe considerentul că au conţinut tot miere. Pelicula veche de miere de pe pereţii vasului conţine germeni de fermentaţie care însămânţează mierea nouă şi aceasta va fermenta la rândul ei, schimbându-şi gustul şi mirosul. Dacă vasul a mai fost folosit şi pe pereţii săi există resturi de miere cristalizată, acestea vor declanşa procesul cristalizării şi în mierea nouă pusă la păstrare. Mierea nu se va păstra niciodată în vase confecţionate din zinc, cupru, plumb sau aliajele lor, deoarece, sub acţiunea acizilor din miere se formează compuşi chimici ce pot da intoxicaţii grave. Nici ambalajele din fier nu sunt indicate, deoarece în urma corodării fierului la contactul prelungit cu acizii conţinuţi de miere, aceasta va căpăta un gust şi un miros neplăcut. Borcanele cu miere nu trebuie păstrate la un loc cu recipientele ce conţin substanţe  ce emană mirosuri neplăcute (vopsele, carburanţi, esenţe, varză murată) deoarece mierea prinde uşor miros. De asemenea vasul cu miere nu se pune descoperit în apropierea unor substanţe higroscopice care favorizează menţinerea umidităţii în aer (sarea) aceasta contribuind la o fermentaţie accelerată  a mierii. Mierea ambalată în borcane de sticlă va fi ferită de lumină care-i depreciază calităţile (lucru uşor de observat datorită închiderii mierii). Mierea care a cristalizat pentru a fi fluidizată se va trece într-un vas care se va pune într-o baie de apă fierbinte, în nici un caz pe foc. Nu trebuie  încălzită decât acea cantitate care se va folosi o singură dată deoarece mierea încălzită fermentează mai uşor, depreciindu-se. Mierea supraîncălzită conduce imediat la creşterea procentului de hidroximetilfurfurol care, de asemenea duce la deprecierea calităţilor mierii. Temperatura optimă de păstrare este bine să se situeze între 10 şi 20oC. Mierea de calitate Producerea mierii de calitate este o problemă de prestigiu, criteriul principal de clasare a muncii apicultorului trebuind să devină tocmai calitatea produselor livrate, modul de prezentare, pe sorturi şi pe sortimente, consumatorii ştiind să aprecieze seriozitatea apicultorilor ce ştiu să-i păstreze calităţile naturale. Pentru obţinerea unei mieri de calitate un rol important îl joacă maturarea naturală în faguri, maturarea în afara lor fiind lipsită de aroma specifică pe care o căpătă după căpăcire. Un alt factor deosebit de important este asigurarea familiilor în perioadele de cules cu faguri clădiţi de calitate, cu precădere din cei în care nu s-a crescut puiet, în acest fel evitându-se deprecierea culorii mierii. Nu este permisă hrănire familiilor de albine cu cantităţi mari de sirop de zahăr în ajunul culesurilor, în scopul blocării cuiburilor, scontând pe faptul că nectarul adus ulterior va fi depozitat în  fagurii pentru recoltă. Acest fapt nu face decât să deprecieze mierea prin amestecul cu sirop de zahăr, întrucât albinele îl vor muta în timpul culesului din cuib în magazine. Zaharul trebuie folosit doar în perioada de toamnă pentru completarea rezervelor de hrană. Nu se recomandă livrarea mierii direct de la centrifugă, fără o condiţionare atentă. De asemenea, extragerea mierii trebuie făcută după fiecare cules pentru a se obţine mierea pe sorturi de floră care să satisfacă preferinţele şi cerinţele consumatorilor. Cristalizarea sau granularea mierii Cristalizarea sau granularea mierii este un proces natural, care nu modifică proprietăţile biologice şi medicinale ale produsului. În funcţie de dimensiunile cristalelor se disting trei sorturi de miere cristalizată: cu granule mari (peste 0,5 mm), cu granule mici (0,5-0,4 mm) şi miere de consistenţă cremoasă (sub 0,04 mm). Cantitatea şi dimensiunile cristalelor sunt influenţate în special de granulele de polen: cu cât sunt mai mari aceste granule cu atât sunt mai mari aglomerările de cristale şi cu atât mai mici sunt cristalele. Temperatura necesară pentru completa solubilizare a mierii cristalizate este de 35-45 grade C. Stratul mai deschis la culoare, mai sfărâmicios şi mai puţin  dulce de la suprafaţa unei mieri constă din cristale de glucoză neacoperite de lichidul intercristalin, format în principal din fructoză, apă liberă şi substanţe solubile în apă; acest fenomen este normal pentru sorturile bine maturate, cu conţinut ridicat de glucoză şi scăzut în apă. Prin conservare la temperatura camerei, acest strat dispare. Mierea trecută prin filtre de nisip sau argilă nu mai are polen sau alte substanţe proteice şi deci se menţine necristalizată mult timp. Sorturi de miere Mierea florală Mierea de coriandru De culoare deschisă, asemănătoare cu cea de salcie, în primele 2 săptămâni de la extracţie are un gust neplăcut, dar lăsată în maturator descoperită, îşi pierde acest miros ajungând o miere suavă excelentă. Mierea de floarea soarelui În sedimentul ei granulele de polen ajung uneori până la 100 %. Datorita conţinutului mare de glucoză, cristalizarea se declanşează mult mai repede faţă de celelalte sorturi de miere, uneori chiar în faguri, extracţia ei trebuind să se facă repede. Mierea de rapiţă Este de culoare galbenă-deschisă, foarte dulce, are un gust şi miros plăcut, cu o consistenţă densă, dizolvându-se greu în apă. Se cristalizează  la 10-12 zile de la extracţie, chiar în faguri, luând o culoare albicioasă şi uşor gălbuie. De aceea recoltarea trebuie făcut rapid, la terminarea înfloririi. Mierea de rozetă   Face parte din prima categorie, fiind de o calitate excepţională – după gust şi aromă.  Mierea de mentă   Are aroma mentei şi gust dulce, consistenţa uniformă, vâscoasă, cristalizează în granule mărunte, incomplet. Are culoare verzui-brun roşcată şi se recoltează în cantităţi mari în Delta Dunării şi zonele de inundaţie ale acesteia. Conţine o cantitate mare de vitamina C şi datorită calităţilor nutritive şi terapeutice, se caută pentru consum. Mierea de păducel Este foarte bună pentru bolnavii de inimă. Mierea de pin Mierea de mană a pinului este deschisă la culoare şi consistentă, rămânând transparentă şi fluidă. Mierea de salcâm Face parte din sortul de miere de calitate superioară, fiind cea mai solicitată pe piaţa externă, datorită aromei şi gustului plăcut pe care îl are. Imediat după recoltare este transparentă, dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizaţi la recoltarea ei, putându-se întâlni nuanţe de la incolor la galben-pai sau galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de salcâm este admisă până la maximum 18 mm pe scara Phund, peste această limită, considerându-se miere de calitatea a II-a. Mierea de salcâm are un gust plăcut, dulce, este perfect fluidă, vâscoasă, fără semne de cristalizare. Conţine în medie 41,73 % fructoză, 34,8 % glucoză şi 10 % zaharoză şi maltoză. Are un pH = 4,0 şi nu cristalizează cel puţin 1,5-2 ani şi niciodată total. Aroma pronunţată de flori de salcâm, se întâlneşte la mierea la care s-a introdus o infuzie de floare de salcâm sau cea falsificată. Mierea de tei Este trecută în categoria celor mai bune şi celor mai apreciate sorturi de miere, bogată  în vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina), şi aminoacizi, în sedimentul ei granulele de polen ajungând până la 70-80 % , uneori conţinând şi o cantitate însemnată de mană. Fiindcă aroma mierii de tei este foarte puternică, pentru a-i diminua din gust, se amestecă cu alte sorturi de miere sau cu miere polifloră. Culoarea mierii de tei este deschisă, bătând uşor în galben câteodată chiar cu reflexe verzui. Cristalizarea ei se face spre toamnă şi are o consistenţă untoasă, cristalele având culoarea albă, mierea căpătând un gust şi o aparenţă mai atrăgătoare. Mierea de trifoi Este considerată cea mai bună ca savoare şi prezentare. Este bogată în vitamine (B1, B2, C) culoarea variind în funcţie de specia de la  care provine (albă la trifoiul alb pitic, galben-roşietică la celelalte varietăţi). Cristalizează lent. Mierea de zburătoare Este de culoare deschisă, foarte gustoasă dar, cristalizează repede. Mierea extraflorală Provine din nectarul secretat de alte părţi ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara, măzărichea) sau arbori (măr, prun, nuc, tei, plop, stejar, arţar, frasin, mesteacăn etc.), unde se află glande nectarifere asemănătoare cu cele in interiorul florilor. În nopţile răcoroase ce urmează unor zile călduroase, spre dimineaţă, apare această secreţie extraflorală, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se grăbesc să o adune şi s-o prelucreze în miere căci, odată cu apariţia soarelui şi încălzirea atmosferei, partea apoasă din această exudaţie dulce se evaporează, iar albinele nu o mai pot lua. Mierea extraflorală are o greutate specifică mai mare ca mierea obişnuită, iar culoarea sa este puţin mai închisă, conţinând zaharuri valoroase ca fructoza şi glucoza dar şi unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza, precum şi săruri minerale în proporţii ceva mai mari ca la mierea florală. Mierea de mană Pentru consumul uman are o valoare deosebită, conţinând multă inhibină şi săruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogată în săruri minerale decât cea florală), calciul şi magneziul prezentând cel mai mare interes terapeutic întrucât organismul uman asimilează mult mai bine aceste săruri prin alimentaţia naturală decât prin administrarea sintetică. După arborii de la care provine este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc. Secreţia manei e condiţionată de o serie de factori printre care menţionăm: 1.   Factorii interni: factorii genetici ce se transmit fiecărei specii de insecte producătoare de mană. 2.   Factorii externi: factorii meteorologici, solul, expoziţia însorită, altitudinea etc. 3.   Factorii biotici: (prădători, dăunători şi paraziţi). Prădătorii (veveriţele, ghionoaiele, ciocănitoarele, piţigoii, sticleţii, viespile, muştele etc.) decimează lachnidele în toate stadiile de existenţă. Pe lângă aceşti aprigi duşmani, insectele producătoare de mană au şi prietenii lor: furnicile de pădure – care le protejează şi le stimulează secreţia de mană. Provine din aceeaşi sursă cu cea extraflorală, mana fiind un produs obţinut indirect, prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor, coccidelor, citadidelor şi lachnidelor, care se hrănesc cu sucurile plantelor şi elimină apoi zaharurile de care nu mai au nevoie. Albinele culegătoare adună aceste produse însă pierd foarte multă energie la un asemenea cules şi sunt mai uzate decât cele care culeg nectar de flori. Pe lângă faptul că mierea de mană nu este recomandată pentru iernare deoarece provoacă intoxicaţii grave, degenerescenţă şi necroză, sunt cazuri când, chiar pe timpul verii poate provoca multe neajunsuri. Atunci când mana conţine zaharuri neasimilabile şi mai ales în anii secetoşi, când albinele sunt lipsite de păstură, albinele se pot intoxica datorită consumului sporit de miere de mană. Excepţie face mierea de mană de conifere, care conţine procente ridicate de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obişnuite să consume o astfel de hrană chiar şi iarna. Mierea de mană conţine inhibină, substanţă cu o puternică acţiune bactericidă, iar procentul redus de glucoză şi bogăţia în dextrine şi substanţe minerale o ţin ani de zile în stare lichidă. Totuşi, uneori, mierea de mană este atât de vâscoasă, încât nici nu mai poate fi extrasă din celule decât prin topirea fagurilor în cuptor, deasupra unor grătare, ori prin înmuiere cu apă caldă şi intercalarea între aceşti faguri a unor faguri goi gata clădiţi. Albinele iau din celule această miere diluată şi o întind în fagurii goi, după care aceştia se scot şi se extrag. Mierea de molid şi brad Mierea de molid are culoare verde închis iar cea de brad – galbenă aurie. Ambele conţin 25,68% melezitoză (datorită urmelor de răşină conţinute). Este mult căutată de bolnavii de plămâni şi conţine un puternic bactericid, inhibina, produs al unei enzime. Enzima producătoare a inhibinei este o glucozooxidază care în prezenţa aerului produce din fructoză hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscută în medicină pentru efectul ei sterilizator. Când timpul este călduros mierea de brad se extrage cu uşurinţă. Pe timpul iernii această miere cristalizează în faguri şi de aceea nu trebuie lăsată peste iarnă (lasă şi multe reziduuri).
Toate informatiile sunt extrase din cartea Albinele şi NOI de Prof.Dr. C. Antonescu (editia a II-a)      Pentru un studiu mai amplu studiati aceasta carte in special paginile: 228-231,254,257-259 « Back =  Inapoi    AZS-Romania   Dr. Daniela Pantaia Copyright © 2001-2002  [ -Laurian Pantaia- ] E-mail@pantaia.com. All rights reserved.  Revised: Sunday, 16 March 2003