LUMEA NU L-A CUNOSCUT PE DUMNEZEU PRIN ÎNTELEPCIUNEA EI

        Adevãrul lui Dumnezeu este infinit, nemãsurat, si cu cât îl contemplãm mai mult, cu atât apare mai mult slava lui. Adevãrul a fost deschis în fata noastrã si, cu toate acestea, cuvintele lui Pavel cãtre galateni ni se aplicã  si nouã. El spune: "O, Galateni nechibzuiti! Cine v-a fermecat pe voi, înaintea ochilor cãrora a fost zugrãvit Isus Hristos ca rãstignit? Iatã numai ce voiesc sã stiu de la voi: prin faptele Legii ati primit voi Duhul ori prin auzirea credintei? Sunteti asa de nechibzuiti? Dupã ce ati început prin Duhul, vreti acum sã sfârsiti prin firea pãmânteascã? În zadar ati suferit voi atât de mult? Dacã, în adevãr, e în zadar!" (Galateni 3,1-4)  "Fãrã Mine", spune Domnul Hristos, "nu puteti face nimic". Cei care încearcã sã-si aducã la îndeplinire lucrarea în propria lor putere vor esua cu sigurantã. Numai educatia nu poate  pregãti pe cineva corespunzãtor pentru a avea un  loc în lucrare si nu îl va face capabil sã dobândeascã o cunoastere a lui Dumnezeu. Ascultati ce spune Pavel în aceastã privintã: "Cãci Hristos M-a trimis nu sã vã botez, ci sã propovãduiesc Evanghelia; nu cu întelepciunea vorbirii, ca nu cumva crucea lui Hristos sã fie fãcutã zadarnicã. Fiindcã propovãduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzãrii; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu. Cãci este scris: "Voi prãpãdi întelepciunea celor întelepti si voi nimici priceperea celor priceputi. Unde este înteleptul? Unde este cãrturarul? Unde este vorbãretul veacului acestuia? N-a povestit Dumnezeu întelepciunea lumii acesteia? Cãci întrucât lumea, cu întelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu, Dumnezeu a gãsit cu cale sã mântuiascã pe credinciosi prin nebunia propovãduirii crucii." (1 Corinteni 1,18-21)  De-a lungul  multor veacuri întunecate, în mijlocul pãgânismului, Dumnezeu le-a îngãduit oamenilor sã încerce sã experimenteze descoperirea lui Dumnezeu prin propria lor întelepciune, nu pentru a le demonstra neputinta lor spre satisfactia Lui, ci pentru ca oamenii însisi sã poatã vedea cã nu pot sã-L cunoascã pe Dumnezeu si pe Domnul Isus Hristos, Fiul Sãu, decât prin revelatia din Cuvântul Sãu, prin Duhul Sfânt. Când Domnul Hristos a venit în lume, experimentul acesta fusese fãcut, iar rezultatele au  evidentiat cã lumea, prin întelepciunea ei, nu L-a cunoscut pe Dumnezeu. Chiar în bisericã Dumnezeu le-a îngãduit oamenilor sã-si testeze propria lor întelepciune în aceastã privintã  însã, când a avut loc criza datoritã cãderii omului, Dumnezeu a intervenit cu putere spre a-i apãra pe ai Sãi. Când biserica a fost batjocoritã, când asupra poporului Sãu au venit necazuri si oprimãri, El i-a înãltat si mai mult printr-o eliberare remarcabilã. Când în mijlocul poporului au venit învãtãtori necredinciosi, a urmat o perioadã de slãbiciune, iar credinta poporului lui Dumnezeu pãrea cã se clatinã; însã Dumnezeu S-a ridicat si  l-a curãtit, iar cei încercati si gãsiti credinciosi au fost înãltati.  Sunt vremuri când apostazia îsi croieste drum între rânduri, când evlavia este datã la o parte din inimã de cãtre cei care ar fi trebuit sã tinã pasul cu Conducãtorul lor divin. Poporul lui Dumnezeu se desparte de sursa tãriei lor si urmeazã mândria, vanitatea, extravaganta si etalarea. Existã idoli pe dinãuntru si pe dinafarã; însã Dumnezeu trimite Mângâietorul ca sã mustre pãcatul, pentru ca poporul Sãu sã poatã fi avertizat cu privire la apostazia lui si admonestat pentru lepãdarea de credintã. Când cele mai pretioase manifestãri ale iubirii Sale vor fi recunoscute si pretuite, Domnul  va turna balsamul mângâierii si untdelemnul bucuriei.  Când oamenii sunt cãlãuziti sã realizeze cã au gresit  în  calculele lor si când sunt convinsi cã întelepciunea lor  nu este decât nebunie, înseamnã cã în acel moment s-au întors cãtre Domnul ca  sã-L caute cu toatã inima si  Îl vor gãsi.  Mi-a fost arãtat cã fiecare bisericã a noastrã are nevoie de actiunea profundã a Duhului lui Dumnezeu. O, de i-am putea îndrepta pe oameni spre crucea de pe Calvar! Le-am spune sã priveascã asupra Celui pe care pãcatele lor L-au strãpuns. Le-am spune sã priveascã la Rãscumpãrãtorul lumii care suferã pedeapsa pentru cã ei au cãlcat Legea lui Dumnezeu. Verdictul este: "sufletul care a pãcãtuit, acela va muri". Însã pe cruce pãcãtosul vede pe singurul Fiu al Tatãlui, murind în locul Lui si oferind viatã cãlcãtorului legii. Toate fiintele din ceruri si de pe pãmânt sunt chemate sã priveascã ce fel de dragoste ne-a dãruit Tatãl, ca sã fim numiti fii ai lui Dumnezeu. Orice pãcãtos poate sã priveascã si sã trãiascã. Nu priviti la scena de pe Calvar cu nepãsare sau nesãbuintã. Se poate oare ca îngerii sã priveascã   la noi, beneficiarii iubirii  lui Dumnezeu, si sã ne vadã reci, indiferenti, când cerul este uluit de  fascinanta lucrare de rãscumpãrare a unei lumi  cãzute si doreste sã pãtrundã misterul dragostei de pe Calvar? Îngerii privesc uimiti si uluiti la cei cãrora le-a fost oferitã o mântuire atât de mare si se mirã cã dragostea lui Dumnezeu nu îi trezeste, în timp ce ei  încep sã-si struneascã corzile melodioase în multumire si adorare. Dar rezultatul pe care întregul cer doreste  sã-l priveascã nu se observã printre cei ce pretind a fi urmasii lui Hristos. Cât de grabnici suntem noi în a rosti cuvinte frumoase celor care ne sunt prieteni sau rude si totusi cât suntem de zãbavnici în a vorbi despre Acela a cãrui dragoste este fãrã egal, despre Hristos cel rãstignit.  Iubirea Tatãlui nostru ceresc în darul singurului Sãu Fiu pentru lume este suficientã pentru a inspira fiecare suflet, pentru a topi orice inimã împietritã si lipsitã de iubire în vederea pocãintei si sensibilizãrii; si cu toate acestea, sã vadã oare fiintele ceresti în cei pentru care a murit Hristos insensibilitate fatã de iubirea Sa, împietrire a inimii si lipsa rãspunsului de recunostintã si dragoste fatã de Dãtãtorul tuturor lucrurilor bune? Oare lucruri de micã importantã vor absorbi toatã puterea fiintei, si dragostea lui Dumnezeu sã nu primeascã rãspuns? Va strãluci  în zadar Soarele neprihãnirii? Având în vedere ceea ce a fãcut Dumnezeu, cerintele lui Dumnezeu sã reprezinte atât de putin pentru voi? Avem noi inimi care pot fi atinse, care pot fi impresionate de dragostea divinã? Dorim noi sã fim niste vase alese? Oare nu are Dumnezeu ochiul îndreptat asupra noastrã si nu ne-a poruncit El  sã ducem mai departe solia luminii? Avem nevoie de tot mai multã credintã. Trebuie sã asteptãm, trebuie sã veghem, trebuie sã ne rugãm, trebuie sã lucrãm, implorând ca Duhul Sfânt sã fie turnat peste noi cu îmbelsugare, pentru ca sã putem fi lumini în lume.  Domnul Isus a privit asupra omenirii în starea ei decãzutã cu  milã infinitã. El a îmbrãcat trup omenesc pentru a putea ajunge la om si pentru a înãlta omenirea. El a venit sã caute si sã mântuiascã  ce era pierdut. El S-a coborât pânã la cea mai adâncã mizerie si suferintã umanã, pentru a-l lua de acolo pe om în starea în care l-a gãsit, o fiintã coruptã, degradatã de viciu, depravatã de pãcat si unitã cu Satana în apostazie, si a-l înãlta pânã la un loc pe tronul Sãu. Însã s-a scris despre El cã "nu S-a dat înapoi si nu S-a descurajat", ci a mers înainte pe cãrarea tãgãduirii de sine si a sacrificiului de sine, dându-ne un exemplu, spre a merge pe urmele pasilor Lui. Noi ar trebui sã lucrãm ca Isus, îndepãrtându-ne de plãcerile noastre, nelãsându-ne mituiti de Satana, dispretuind comoditatea si detestând egoismul, pentru a putea cãuta si gãsi pe cei ce sunt pierduti, aducând suflete din întuneric la luminã, lumina dragostei lui Dumnezeu. Noi am fost însãrcinati sã mergem si sã predicãm Evanghelia oricãrei fãpturi. Noi trebuie sã ducem celor pierduti vestea cea bunã cã Domnul Hristos poate ierta pãcatul, poate reînnoi fiinta noastrã, poate îmbrãca sufletul în vesmintele neprihãnirii Sale, îl poate face pe pãcãtos sã gândeascã limpede, sã îl învete si sã îl facã sã fie capabil de a fi împreunã lucrãtor cu Dumnezeu.  Sufletul convertit trãieste în Hristos. Întunericul ce-l stãpânea dispare si o nouã luminã, cereascã, strãluceste în sufletul sãu. "Cel care câstigã suflete este întelept." "Cei întelepti vor strãluci ca strãlucirea cerului; si cei ce vor învãta pe altii sã umble în neprihãnire vor strãluci ca stelele în veac de veac." Ceea ce se face prin cooperarea oamenilor cu Dumnezeu este o muncã ce nu se va perima niciodatã, ci va dãinui în veacurile vesnice. Cel care face din Dumnezeu întelepciunea sa, care creste pânã la statura  de om în Isus Hristos, va sta înaintea regilor, înaintea asa-numitilor mari oameni ai lumii, manifestând multumire fatã de Cel care l-a chemat  din întuneric la lumina Lui  minunatã. Stiintele si literatura nu pot aduce în mintea  întunecatã lumina pe care Evanghelia glorioasã o poate furniza. Doar Fiul lui Dumnezeu poate realiza marea lucrare de iluminare a sufletului. Nu este de mirare cã Pavel  exclama: "Cãci nu-mi este rusine de Evanghelia lui Hristos; pentru cã ea este puterea lui Dumnezeu spre salvarea oricãrui om care crede." Evanghelia lui Hristos devine realitate în cei care cred si îi face epistole vii, cunoscute si citite de toti oamenii. În acest mod, influenta sfinteniei va trece spre  multime. Inteligentele ceresti sunt  capabile sã discearnã adevãratele elemente de mãretie în caracter, fiindcã doar bunãtatea  este estimatã ca fiind eficientã de cãtre Dumnezeu.

"Fãrã Mine", spunea Hristos, "nu puteti face nimic." Credinta noastrã, exemplul nostru trebuie sã fie tinute cu mai multã responsabilitate decât au fost tinute în trecut. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie sã fie studiat ca niciodatã înainte; fiindcã el este darul pretios pe care noi trebuie sã-l prezentãm oamenilor, pentru ca acestia sã poatã învãta calea pãcii si sã obtinã acea viatã care mãsoarã cât viata lui Dumnezeu. Inteligenta umanã, atât de mult exaltatã de cãtre oameni, pãleste în importantã  înaintea întelepciunii care  ne aratã  calea  rãscumpãrãrii lui Dumnezeu, pentru a umbla pe ea. Doar Biblia ne oferã criteriile prin care sã distingem calea vietii de calea cea largã care duce la pierzare si moarte.

   "Review and Herald" 15 dec. 1891

ELLEN  G.  WHITE