ÎNVÃTÃTORUL ADEVÃRULUI, SINGURUL EDUCATOR SIGUR

         În lume existã douã categorii de educatori. Prima categorie este constituitã din cei pe care Dumnezeu îi face canale ale luminii, iar cealaltã este formatã din cei pe care Satana îi foloseste ca agenti ai sãi, care  stiu sã facã   rãul. Primii contemplã caracterul lui Dumnezeu si cresc în ce priveste cunoasterea lui Isus, pe care Dumnezeu L-a trimis în lume. Aceastã categorie se dedicã întru totul acelor lucruri care aduc iluminare cereascã,   întelepciune divinã si  care înaltã sufletul. Toate capacitãtile lor sunt supuse lui Dumnezeu, iar gândurile lor sunt  sub conducerea lui Hristos. Cei din cealaltã categorie s-au aliat cu printul întunericului, care este tot timpul cu ochii în patru sã gãseascã  prilejul de a-i învãta pe altii lucruri pãcãtoase. Dacã i se permite, el  nu va pregeta sã-si croiascã drum spre inimã si minte.  Existã o mare nevoie în ce priveste ridicarea standardului neprihãnirii în scolile noastre, de a face educatia pe care Dumnezeu a rânduit-o. Dacã Domnul Hristos ar intra în institutiile noastre de învãtãmânt, El le-ar curãti asa cum a curãtit templul, dând afarã multe lucruri care au o influentã nesfântã. Multe dintre cãrtile pe care le studiazã tinerii ar fi înlãturate, iar locul lor ar fi luat de cele care imprimã o cunostintã consistentã si care abundã în sentimente care pot fi pretuite,  care pot fi asezate în inimã în forma unor precepte care  pot cãlãuzi comportamentul. Este oare scopul Domnului acela ca principii false, rationamente îndoielnice si sofismele lui Satana sã fie tinute în atentia mintii copiilor si tinerilor? Trebuie oare ca punctele de vedere pãgâne sã fie prezentate studentilor nostri ca fiind achizitii valoroase în bagajul lor de cunostinte? Lucrãrile celui mai inteligent dintre sceptici sunt lucrãrile unei minti care se complace  în slujba dusmanului si oare cei care pretind a fi reformatori, care cautã sã-i conducã pe copii si pe tineri pe calea cea dreaptã, spre ceruri, îsi pot închipui cã Dumnezeu va fi multumit sã-i vadã prezentându-le acestora ceea ce reprezintã în mod gresit caracterul Sãu, asezându-L într-o luminã falsã înaintea tinerilor? Oare pãrerile necredinciosilor, punctele de vedere ale celor desfrânati sã fie sustinute ca fiind demne de atentia studentilor, pentru cã ele constituie opere ale celor pe care lumea îi admirã ca fiind mari gânditori? Oare oamenii care sustin a crede în Dumnezeu sã se îndrepte spre acesti autori nesfinti si sã le pretuiascã punctele de vedere, depozitându-le în minte ca pe niste bogãtii pretioase? Fereascã Dumnezeu!  Dumnezeu le-a acordat acestor oameni, pe care lumea îi admirã, daruri intelectuale de nepretuit; i-a înzestrat cu minti capabile, însã ei nu le-au folosit pentru slava lui Dumnezeu. Ei s-au despãrtit de El asa cum a fãcut si Satana; dar, în ciuda faptului cã s-au despãrtit de Dumnezeu, ei încã retin multe dintre pretioasele nestemate ale gândirii pe care El li le-a dat, si pe acestea ei le aseazã într-un cadru eronat, pentru a face atrãgãtoare propriile lor pãreri, inspirate de printul rãului. Este adevãrat cã în scrierile pãgânilor si ale celor necredinciosi se gãsesc idei valoroase, care sunt atrãgãtoare pentru minte. Însã existã o motivatie pentru aceasta. Oare nu a fost Satana un purtãtor de luminã, unul care a stat în prezenta slavei lui Dumnezeu din ceruri si aproape de Isus în putere si mãretie? În cuvinte inspirate, el este descris ca întruchipând "cea mai înaltã desãvârsire, plin de întelepciune si desãvârsit în frumusete" (Ezechiel 28,12). Profetul spune: "Stãteai în Eden, grãdina lui Dumnezeu, si erai acoperit cu tot felul de pietre scumpe, erai un heruvim ocrotitor, cu aripile întinse; te pusesem pe muntele cel sfânt al lui Dumnezeu si umblai în mijlocul pietrelor scânteietoare. Ai fost fãrã prihanã în cãile tale, din ziua în care ai fost fãcut pânã în ziua când s-a gãsit nelegiuirea în tine... si s-a îngâmfat inima din pricina frumusetii tale, ti-ai stricat întelepciunea cu strãlucirea ta. De aceea, te arunc pe pãmânt, te dau priveliste împãratilor. Prin multimea nelegiuirilor tale, prin nedreptatea negotului tãu, ti-ai spurcat locasurile sfinte; de aceea, scot din mijlocul tãu un foc, care te mistuie, si te prefac în cenusã pe pãmânt, înaintea tuturor celor care te privesc. Toti cei care te privesc între popoare rãmân uimiti din pricina ta; esti nimicit si nu vei mai fi niciodatã." (Ezechiel 28,14-19).  Lucifer a pervertit mãretia si puterea cu care l-a înzestrat Dumnezeu; si totusi, când acest lucru se potriveste scopului sãu, el poate împãrtãsi oamenilor pãreri care sunt încântãtoare. Totul în naturã vine de la Dumnezeu; cu toate acestea, Satana îi poate inspira pe agentii sãi cu gânduri care  pot pãrea înãltãtoare si nobile. Oare nu a venit el la Hristos cu citate din Biblie atunci când si-a propus sã-L înfrângã cu ispitirile lui viclene? Acesta este felul în care vine si la om, ca un înger de luminã, deghizându-si înselãciunile sub o înfãtisare de bunãtate si fãcându-i pe oameni sã creadã cã el este mai degrabã prietenul  decât vrãjmasul lor. În acest fel a înselat el neamul omenesc - înselându-i cu ispitele lui subtile, tulburându-i cu amãgirile lui viclene.  Satana a pus în seama lui Dumnezeu toate relele pe care firea pãmânteascã le-a mostenit. El L-a prezentat ca pe un Dumnezeu care are plãcere sã-i vadã suferind pe cei pe care i-a creat, ca unul care este rãzbunãtor si neiertãtor. Satana este cel care a inventat doctrina chinului vesnic ca pedeapsã pentru pãcat, pentru cã pe aceastã cale îi putea conduce pe oameni spre necredinciosie si rãzvrãtire, le putea tulbura sufletul si putea detrona judecata omeneascã.  Cerul, privind în jos si vãzând înselãciunile în care au fost prinsi oamenii, stia cã un Învãtãtor divin avea sã vinã pe pãmânt. Pentru cã oamenii se aflau în ignorantã si  întuneric moral, era necesarã o luminã spiritualã; pentru cã lumea nu L-a cunoscut pe Dumnezeu, El trebuia descoperit întelegerii lor. Adevãrul din ceruri  nu avea nici o reflectare a imaginii Sale; cãci norii desi ai întunericului moral cuprinseserã deja lumea si doar Domnul Isus era în stare  sã-i dea la o parte; cãci El era Lumina lumii. Prin prezenta Sa, El putea împrãstia umbrele întunecoase pe care Satana le interpusese între om si Dumnezeu. Întunericul acoperea pãmântul si întunecime mare popoarele. Prin reprezentãrile gresite  realizate de cãtre vrãjmas, care s-au tot acumulat, multi au fost înselati atât de mult, încât ei ajunseserã sã se închine unui dumnezeu fals, învesmântat în însusirile unui caracter diabolic.  Învãtãtorul din cer, nimeni altcineva decât Fiul lui Dumnezeu, a venit pe pãmânt pentru a descoperi caracterul Tatãlui înaintea oamenilor, pentru ca acestia sã I se poatã închina în duh si adevãr. Domnul Hristos le-a arãtat oamenilor cã îndeplinirea strictã a ceremoniilor si ritualurilor nu-i va mântui; cãci Împãrãtia lui Dumnezeu este de naturã spiritualã. Domnul Hristos a venit pe pãmânt pentru a sãdi sãmânta adevãrului. El detinea cheile tuturor comorilor întelepciunii si a putut deschide usile stiintei, pentru a scoate la luminã bogãtii nedescoperite ale cunoasterii, esentiale pentru mântuire. El le-a prezentat oamenilor ceea ce era corect, în contradictie cu reprezentãrile vrãjmasului cu privire la caracterul lui Dumnezeu, si a cãutat sã transmitã oamenilor dragostea Tatãlui ceresc care "atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe singurul Sãu Fiu pentru ca oricine crede în El sã nu piarã, ci sã aibã viatã vesnicã" (Ioan 3,16). El le-a prezentat oamenilor necesitatea rugãciunii, a pocãintei, a mãrturisirii si a pãrãsirii pãcatului. El i-a învãtat cinstea, rãbdarea, îndurarea, mila, îndemnându-i sã-i iubeascã nu numai pe cei care i-au iubit pe ei, ci si pe cei care îi urãsc, care îi trateazã cu dispret. Prin aceasta El le-a descoperit caracterul Tatãlui, care a avut îndelungã rãbdare, care a avut milã, a fost plin de îndurare, încet la mânie si plin de bunãtate si de adevãr. Cei care au acceptat învãtãtura Lui au avut parte de paza îngerilor, care au fost trimisi cu însãrcinarea de a-i întãri, de a-i lumina, pentru ca adevãrul sã poatã reînnoi si sfinti sufletul.  Domnul Hristos a fãcut cunoscutã misiunea venirii Sale pe pãmânt. El a spus aceste cuvinte în ultima Sa rugãciune publicã: "Neprihãnitule Tatã, lumea nu Te-a cunoscut; dar Eu Te-am cunoscut si acestia au cunoscut cã Tu M-ai trimis. Eu le-am fãcut cunoscut Numele Tãu si li-l voi mai face cunoscut, pentru ca dragostea cu care M-ai iubit Tu sã fie în ei, si Eu sã fiu în ei" (Ioan 17,25.26). Când Moise I-a cerut Domnului sã-i arate slava Sa, Domnul a spus: "Voi face sã treacã pe dinaintea ta toatã frumusetea Mea." "Si Domnul a trecut pe dinaintea lui si a strigat: Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunãtate si credinciosie, care Îsi tine dragostea pânã în mii de neamuri de oameni, iartã fãrãdelegea, rãzvrãtirea si pãcatul, dar nu socoteste pe cel vinovat drept nevinovat si pedepseste fãrãdelegea pãrintilor în copii si în copiii copiilor lor pânã la al treilea si al patrulea neam. Îndatã Moise s-a plecat pânã la pãmânt si s-a închinat." (Exod 33,19 ; 34,6-8). Când vom putea întelege caracterul lui Dumnezeu asa cum a fãcut Moise, si noi ne vom grãbi sã ne plecãm în adorare si laudã. Domnul Isus nu a dorit nimic mai putin decât ca "dragostea cu care Tu M-ai iubit pe Mine" sã fie în inimile copiilor Sãi, pentru ca acestia sã poatã împãrtãsi semenilor cunoasterea lui Dumnezeu.  O, ce asigurare este aceasta, ca dragostea lui Dumnezeu sã poatã locui în inimile tuturor celor care cred în El! Ce mântuire ne este oferitã; cãci El este în stare sã mântuiascã pe oricine se apropie de Dumnezeu prin El. Exclamãm plini de uimire: cum se poate aceasta? Însã Domnul Isus nu va fi multumit cu nimic mai putin decât aceasta. Cei care aici au parte de suferintele Lui, de umilinta Lui, care suferã pentru Numele Lui, sunt cei care au dragostea lui Dumnezeu asa cum a avut-o si Fiul Sãu. Unul care cunoaste totul a spus: "Tatãl Însusi vã iubeste". Acela care cunoaste din experientã lungimea, adâncimea, înãltimea si lãrgimea acestei iubiri ne-a fãcut cunoscut acest lucru uimitor. Aceastã dragoste poate fi a noastrã prin credintã în Fiul lui Dumnezeu si de aceea legãtura cu Hristos trebuie sã însemne totul pentru noi. Noi trebuie sã fim una cu El, asa cum El este una cu Tatãl, iar apoi vom fi iubiti de Dumnezeul cel nemãrginit ca fiind mãdulare ale trupului lui Hristos, mlãdite în vita cea vie. Trebuie sã fim legati de butuc pentru ca sã putem primi hranã de la vie. Domnul Hristos este Capul nostru cel slãvit, iar dragostea divinã care curge din inima lui Dumnezeu rãmâne în Hristos si este transmisã acelora care s-au unit cu El. Aceastã dragoste divinã care pãtrunde în suflet inspirã multumire,  elibereazã de slãbiciunea  spiritualã, de mândrie, orgoliu si egoism si de tot ceea ce deformeazã caracterul crestin.  Priviti, o, priviti la Isus ca sã trãiti! Nu puteti fi decât încântati de atractiile fãrã seamãn ale Fiului lui Dumnezeu. Domnul Hristos a fost Dumnezeu întrupat, taina tinutã ascunsã de veacuri, si de acceptarea sau respingerea de cãtre noi a Mântuitorului lumii depinde soarta noastrã vesnicã.  Pentru a mântui pe cãlcãtorul Legii lui Dumnezeu, Domnul Hristos, Cel egal cu Tatãl, a venit pentru a trãi divinul în fata oamenilor, pentru ca acestia sã învete sã cunoascã ce înseamnã sã ai cerul în inimã. El a arãtat ce trebuie sã fie omul pentru a merita darul  pretios al vietii, care valoreazã cât viata lui Dumnezeu.  Viata Domnului Hristos a fost o viatã încãrcatã de mesajul divin al iubirii lui Dumnezeu si El a tânjit mult sã împartã si altora aceastã dragoste în mãsurã bogatã. De pe chipul Sãu radia mila, iar comportamentul Sãu era caracterizat prin har, umilintã, adevãr si dragoste. Fiecare membru al bisericii Sale luptãtoare trebuie sã manifeste aceleasi calitãti dacã vrea sã se poatã atasa bisericii triumfãtoare. Iubirea lui Hristos este atât de mare, atât de plinã de slavã, încât, în comparatie cu ea, tot din ceea ce oamenii socotesc ca fiind de valoare pãleste în semnificatie. Când dobândim aceastã viziune, noi exclamãm: O, adâncul bogãtiei dragostei pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor în darul unicului Sãu Fiu!  Când cãutãm un limbaj potrivit cu care sã descriem dragostea lui Dumnezeu, descoperim cã cuvintele sunt prea mici, prea slabe,  neputând sã o ilustreze, si lãsãm pana jos si spunem: "Nu, aceasta nu poate fi descrisã".  Putem  face doar ceea ce a fãcut ucenicul iubit si sã spunem: "Priviti ce dragoste minunatã ne-a dat Tatãl ca sã fim numiti fii ai lui Dumnezeu." În încercarea de a descrie aceastã dragoste, noi suntem precum copiii cei mici atunci când încearcã sã îngâne primele lor cuvinte. În liniste o putem contempla; cãci tãcerea în aceastã privintã înseamnã elocventã. Aceastã dragoste depãseste orice limbaj în încercarea de a o descrie. Este taina Dumnezeului întrupat, Dumnezeu în Hristos si Divinitatea în umanitate. Domnul Hristos S-a plecat într-o umilintã fãrã seamãn, pentru ca, la înãltarea Sa la tronul lui Dumnezeu, sã-i poatã înãlta si pe cei care cred în El si sã le dea posibilitatea de a sta împreunã cu El pe scaunul Lui de domnie. Toti cei care privesc la Isus prin credintã pentru a fi vindecati de rãnile fãcute de pãcat vor fi vindecati de cãtre El si vor fi  însãnãtositi.  Tema mântuirii este o temã monumentalã si doar aceia care  sunt pãtrunsi de lucrurile spirituale îi pot pãtrunde profunzimea semnificatiei sale. Este siguranta noastrã, viata noastrã si bucuria noastrã sã zãbovim asupra adevãrurilor planului de mântuire. Pentru a putea pãtrunde lucrurile adânci ale lui Dumnezeu, avem nevoie de credintã si rugãciune. Mintile noastre sunt  atât de dependente de idei limitate, încât noi avem  o viziune partialã a experientei pe care este privilegiul nostru sã o avem. Cât de putin întelegem noi din însemnãtatea rugãciunii apostolului care spune: "potrivit cu bogãtia slavei Sale, sã vã facã sã vã întãriti în putere, prin Duhul Sãu,  n omul dinãuntru, asa încât Hristos sã locuiascã în inimile voastre prin credintã; pentru ca, având rãdãcina si temelia pusã în dragoste, sã puteti pricepe împreunã cu toti sfintii, care este lãrgimea, lungimea, adâncimea si  nãltimea si sã cunoasteti dragostea lui Hristos care întrece orice cunostintã, ca sã ajungeti plini de toatã plinãtatea lui Dumnezeu. Iar a Celui ce, prin puterea care lucreazã în noi, poate sã facã nespus mai mult decât cerem sau gândim noi, a Lui sã fie slava în Bisericã si în Hristos Isus, din neam în neam, în vecii vecilor. Amin" (Efeseni 3,16-21).     "Review and Herald" , 17 noiembrie 1891 

ELLEN  G.  WHITE