ÎNVÃTÃTORUL DIVIN

           Cei care învatã zilnic de la Domnul Isus Hristos se pregãtesc sã fie conlucrãtori cu Dumnezeu si, oricare ar fi profesia sau meseria lor, ei îsi pot activa puterile date de Dumnezeu dupã modelul caracterului lui Hristos pe când era în trup. Tinerii vor avea acea influentã pe care au primit-o în viata din cãmin si prin educatia în scoalã. Dumnezeu îi socoteste pe profesori responsabili în ce priveste lucrarea lor ca educatori. Ei trebuie sã învete zilnic în scoala lui Hristos pentru a-i putea ridica pe copiii si tinerii care au avut parte de o educatie deficitarã în cãmin, care nu si-au format deprinderi în privinta studiului, care au putine cunostinte cu privire la viata vesnicã, pentru care a fost plãtit cel mai mare pret de cãtre Dumnezeul cerurilor, Acela care L-a dat pe singurul Sãu Fiu, pentru a trãi o viatã de umilintã si a muri de cea mai rusinoasã moarte, "pentru ca oricine crede în El sã nu piarã, ci sã aibã viata vesnicã".

           Dumnezeu ne-a oferit posibilitatea de a ne pregãti pentru o scoalã mai înaltã. Pentru aceastã scoalã, tinerii trebuie educati, disciplinati si instruiti prin formarea unor caractere morale si intelectuale, pe care Dumnezeu sã le aprobe. Ei nu trebuie sã fie învãtati obiceiurile, distractiile si jocurile acestei societãti lumesti întinate, ci lucrurile lui Hristos, ei trebuie sã primeascã acea învãtãturã care sã-i facã sã corespundã spre a fi conlucrãtori cu fiintele ceresti. Însã ce farsã este acea educatie care trebuie îndepãrtatã de la cel care a primit-o, dacã vrea sã fie socotit vrednic de a intra în viatã aceea care se mãsoarã dupã viata lui Dumnezeu, el însusi fiind salvat ca prin foc.             În trecut, educatia consta într-un efort stãruitor de a umple mintile celor care învãtau cu un material care sã nu fie de micã valoare si recunoscut în scolile mai înalte. Învãtãtorii natiunii iudaice sustineau cã îi învatã pe copii si tineri sã înteleagã curãtia si desãvârsirea legilor acelei împãrãtii care trebuia sã rãmânã vesnic, însã ei au pervertit adevãrul si puritatea. Desi spuneau despre ei însisi: "Templul Domnului, templul Domnului suntem noi", totusi L-au rãstignit pe întemeietorul structurii organizatorice iudaice, Acela cãtre care tinteau toate rânduielile lor. Ei au esuat în a discerne taina evlaviei. Adevãrul, acela care era viata si inima tuturor slujbelor lor, a fost dat la o parte. Ei tineau si încã tin la pleavã, umbre si lucrurile care întruchipau adevãrul. Lucrurile reprezentate în vederea discernerii adevãrului au devenit atât de pervertite de propriile lor nãscociri, încât ochii lor au ajuns orbiti. Ei nu si-au putut da seama cã tipul a întâlnit antitipul în moartea Domnului Isus Hristos. Cu cât perverteau mai mult cifrele si simbolurile, cu atât mintile lor deveneau mai confuze, astfel cã ei nu au putut sã-si dea seama cât de perfectã era structura organizatoricã iudaicã, instituitã si întemeiatã de Însusi Domnul Hristos si arãtând înspre El ca fiind realitatea. Mâncãrurile, bãuturile si diferitele rânduieli s-au înmultit atât de mult, pânã ce religia ceremonialã a devenit unica lor modalitate de închinare.             În învãtãtura Sa, Domnul Hristos a cãutat sã-i educe si sã-i învete pe evrei sã vadã ce trebuia înlãturat prin jertfa pe care avea sã o aducã El Însusi, jertfa cea vie. "Duceti-vã", spunea El, "si învãtati ce înseamnã milã voiesc, iar nu jertfã" (Mat. 9,13). El a arãtat cã a avea un caracter curat este de cea mai mare importantã. El S-a lipsit de orice fel de fast sau pompã, cerând acea credintã care lucreazã prin dragoste si curãtã sufletul, si a socotit cã aceasta este singura calificare necesarã pentru Împãrãtia cerurilor. El a învãtat cã adevãrata religie nu constã în forme sau ceremonii, atractii sau etalãri exterioare. Domnul Hristos ar fi fãcut El Însusi aceste lucruri dacã ar fi fost esentiale pentru formarea caracterului dupã modelul divin. Însã ceea ce era El si autoritatea Sa divinã aveau la bazã propriile Sale merite. El, Maiestatea cerului, a umblat pe pãmânt, ascuns în haina umanitãtii. Tot farmecul Sãu si biruintele Sale aveau sã dea mãrturie despre legãtura Sa vie cu Dumnezeu.             Prezicerea Domnului Hristos cu privire la distrugerea templului a constituit o lectie pentru curãtirea religiei, fãcând fãrã efect formele si ceremoniile. El Însusi S-a prezentat ca fiind mai mare decât Templul si S-a proclamat pe Sine Însusi: "Eu sunt calea, adevãrul si viata". El era Acela în care aveau sã-si gãseascã împlinirea toate ceremoniile si serviciile tipice. El S-a asezat înainte în locul templului; toate serviciile oficiate în bisericã erau centrate doar pe El.             În trecut, te puteai apropia de Hristos prin forme si ceremonii, însã acum El Se afla pe pãmânt, atrãgând atentia cãtre Sine, prezentând o preotie spiritualã, asezându-l pe omul pãcãtos la piciorul tronului harului. "Cereti si vi se va da", a fãgãduit El, "cãutati si veti gãsi; bateti si vi se va deschide!" (Matei 7,7). "Dacã veti cere ceva în Numele Meu, voi face. Dacã Mã iubiti, veti pãzi poruncile Mele." (Ioan 14,14.15). "Cine are poruncile Mele si le pãzeste, acela Mã iubeste. Eu îl voi iubi si Mã voi arãta lui." (Ioan 14,21). "Cum M-a iubit pe Mine Tatãl, asa v-am iubit si Eu pe voi. Rãmâneti în dragostea Mea. Dacã pãziti poruncile Mele, veti rãmâne în dragostea Mea, dupã cum si Eu am pãzit poruncile Tatãlui Meu si rãmân în dragostea Lui." (Ioan 15,9.10).

           Aceste lectii le-a dat Domnul Hristos în învãtãtura Sa, arãtând cã serviciul ritual nu mai este în vigoare si nu mai are nici o valoare. "Dar vine ceasul, si acum a si venit", spunea El, "când închinãtorii adevãrati se vor închina Tatãlui în duh si în adevãr, fiindcã astfel de închinãtori doreste si Tatãl. Dumnezeu este Duh; si cine se închinã Lui, trebuie sã I se închine în duh si în adevãr." (Ioan 4,23.24). Adevãrata circumciziune este închinarea fatã de Hristos în duh si adevãr, nu prin forme si ceremonii, cu pretentii fãtarnice.             Cerul era constient de marea nevoie a omului de un învãtãtor divin. Dumnezeu Îsi dovedea mila si simpatia în favoarea omului decãzut si legat de carul lui Satana; iar când a venit împlinirea vremii, El L-a trimis pe Fiul Sãu. Cel rânduit în sfatul ceresc a veni pe pãmânt ca Învãtãtor. El nu era altul decât Creatorul lumii, Fiul Dumnezeului nemãrginit. Dumnezeu, în bunãtatea Lui cea mare, L-a dat lumii noastre; si pentru a împlini nevoile omenirii, El a luat asupra Lui natura omeneascã. Spre uimirea ostilor ceresti, El a umblat pe acest pãmânt ca fiind Cuvântul Cel vesnic. Pregãtit pe deplin, El a pãrãsit curtile ceresti pentru a veni în lumea noastrã stricatã si întinatã de pãcat. În mod tainic, El S-a legat de natura umanã. "Si Cuvântul S-a fãcut trup si a locuit printre noi." (Ioan 1,14). Excesul de bunãtate, bunãvointã si dragoste a lui Dumnezeu a constituit o surprizã pentru lume, un har ce putea fi simtit, si nu doar spus prin vorbe.              Faptul cã Domnul Hristos, în copilãria Sa, crestea în întelepciune si staturã si era tot mai plãcut înaintea lui Dumnezeu si a oamenilor nu a constituit un lucru de mirare; cãci, potrivit legilor rânduielii Sale divine, talentele Sale trebuia sã se dezvolte, iar facultãtile Sale sã se întãreascã prin exercitiu. El nu a cãutat nici scolile profetilor, nici învãtãtura rabinilor; El nu avea nevoie de educatia dobânditã în aceste scoli; cãci învãtãtorul Lui era Dumnezeu. Când Se afla în prezenta învãtãtorilor si a conducãtorilor, întrebãrile Lui constituiau lectii instructive si El îi uimea pe oamenii mari cu întelepciunea si cu marea Lui pricepere. Rãspunsurile la întrebãrile lor au deschis câmpuri de gândire asupra unor subiecte cu privire la misiunea lui Hristos, care niciodatã nu le trecuserã prin minte.             Belsugul de întelepciune si de cunoastere în cele ale stiintelor, pe care Domnul Hristos le dovedea în prezenta oamenilor învãtati, a constituit o surprizã pentru pãrintii si fratii Sãi. Ei stiau cã El nu fusese educat niciodatã de învãtãtorii cei mari în stiinta omeneascã. Fratii Lui erau supãrati din cauza întrebãrilor si rãspunsurilor Lui, cãci îsi dãdeau seama cã El era un învãtãtor pentru învãtãtorii cei învãtati. Ei nu Îl puteau întelege pentru cã nu stiau cã El are acces la pomul vietii, un izvor de cunoastere despre care ei nu auziserã nimic. El avea întotdeauna o demnitate aparte si o individualitate care se deosebea de mândria sau aroganta omeneascã, deoarece El nu lupta dupã mãretie.  Dupã ce Domnul Hristos a consimtit sã pãrãseascã locul Sãu înalt, a coborât de la o înãltime infinitã ca sã devinã om. El ar fi putut lua asupra Lui orice conditie socialã ar fi dorit. Însã mãretia si rangul nu însemnau nimic pentru El; astfel se face cã a ales cea mai umilã si smeritã viatã omeneascã. Locul nasterii Sale a fost Betleemul si, pe de o parte, pãrintii Sãi erau sãraci; însã Dumnezeu, Stãpânul lumii, era Tatãl Sãu. Nici o urmã de lux, tihnã, multumire de sine sau îngãduintã nu a fost adusã în viata Sa, care a fost o continuã tãgãduire si sacrificiu de sine. Fiind umil încã de la nastere, El nu avea în mod vãdit nici mãretie, nici bogãtii, pentru ca cel mai umil credincios sã nu fie nevoit sã spunã cã Domnul Hristos nu a cunoscut niciodatã lupta cu sãrãcia chinuitoare. Dacã ar fi detinut lucruri exterioare, bogãtii sau mãretie, clasa de oameni cea mai sãracã ar fi evitat societatea Sa; de aceea El a ales starea cea mai umilã a unui numãr mai mare de oameni. Adevãrul de origine divinã avea sã fie tema Sa principalã: El avea sã semene adevãrul pe pãmânt; si El a venit într-un astfel de mod spre a fi accesibil tuturor, pentru cã doar adevãrul putea impresiona inimile omenesti.  Multumirea lui Hristos în orice conditii îi provoca pe fratii Sãi. Ei nu îsi puteau explica motivul pãcii si seninãtãtii Sale; si nici o convingere din partea lor nu Îl putea determina sã participe la vreunul din planurile sau aranjamentele lor care purtau amprenta de lucru comun sau vinovat. De fiecare datã, El pleca de la ei declarând cu fermitate cã ei îi conduceau gresit pe ceilalti si erau nevrednici de numele de fii ai lui Avraam. El trebuia sã fie un astfel de exemplu, încât copiii mici si membrii mai tineri ai familiei Domnului sã nu poatã vedea nimic în viata sau caracterul Sãu care sã justifice vreo faptã rea. Tu esti cu totul deosebit, spuneau membrii propriei Sale familii. De ce sã nu fii ca ceilalti copii? Însã acest lucru nu era posibil, pentru cã Domnul Hristos avea sã fie un semn si o minune încã din copilãria            Sa, în mãsura în care ascultarea strictã si integritatea erau cerute.  Întotdeauna bun, curtenitor, fiind continuu de partea celor apãsati, fie cã erau evrei sau dintre neamuri, Domnul Hristos era iubit de toti. Prin viata si caracterul Sãu desãvârsit, El a rãspuns la întrebarea pe care o pune Psalmul 15: "Doamne, cine va locui în cortul Tãu? Cine va locui pe muntele Tãu cel sfânt? Cel ce umblã în neprihãnire, cel ce face voia lui Dumnezeu si spune adevãrul din inimã." (Ps. 15,1.2). În copilãrie si tinerete, viata Lui a fost de o asa manierã, astfel încât, atunci când Si-a început lucrarea ca învãtãtor, le-a putut spune ucenicilor Sãi: "Dacã pãziti poruncile Mele veti rãmâne în dragostea Mea, dupã cum si Eu am pãzit poruncile Tãtãlui Meu si rãmân în dragostea Lui" (Ioan 15,9).             Pe mãsurã ce Isus crestea, lucrarea începutã în copilãrie mergea mai departe si continua sã creascã în întelepciune si în staturã, fiind tot mai plãcut înaintea lui Dumnezeu si înaintea oamenilor. El nu a tinut partea familiei Sale doar pentru cã erau înruditi prin legãturi naturale; El nu le lua apãrarea niciodatã dacã erau vinovati sau dacã fãcuserã ceva rãu; ci El lua întotdeauna apãrarea aceluia despre care stia cã este de partea adevãrului.             Domnul Hristos S-a dedicat cu sârguintã studiului Scripturilor; cãci El stia cã sunt pline de sfaturi pretioase pentru cei care voiau sã facã din ele povata lor cea mai importantã. El era credincios în a-si face datoriile în cãmin, iar orele timpurii ale diminetii, în loc sã fie irosite în pat, Îl gãseau adesea într-un loc retras, meditând, cercetând Scripturile si rugându-Se. Fiecare profetie cu privire la lucrarea si mijlocirea Sa Îi era cunoscutã, în special cele care se refereau la umilirea Sa, la ispãsirea si mijlocirea Sa. În copilãrie si tinerete, obiectivul vietii Sale era întotdeauna în fata Sa, o convingere profundã de a-Si asuma lucrarea de mijlocire în favoarea omului cãzut. El avea sã vadã o sãmântã de urmasi, avea sã trãiascã multe zile si lucrarea Domnului avea sã propãseascã în mâinile Lui.             "Si noi dar, fiindcã suntem înconjurati cu un nor asa de mare de martori, sã dãm la o parte orice piedicã, si pãcatul care ne înfãsoarã asa de lesne, si sã alergãm cu stãruintã în alergarea care ne stã înainte. Sã ne uitãm tintã la Cãpetenia si Desãvârsirea credintei noastre, adicã la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusã înainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu." (Evrei 12,1.2). Domnul Hristos a studiat aceste subiecte  încã din tineretea Sa, iar universul cerurilor privea cu interes la Acela care, pentru bucuria care-I era pusã înainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea. Oferindu-Se pe Sine Însusi spre a mijloci datoritã cãlcãrii de lege a neamului omenesc, Domnul Hristos a efectuat slujba unui preot. Ca o rãsplatã, El avea sã vadã rodul muncii sufletului Sãu si avea sã fie multumit. Sãmânta Lui de urmasi avea sã trãiascã multe zile pe pãmânt. "Cinsteste pe tatãl tãu si pe mama ta ca sã ti se lungeascã zilele în tara pe care ti-o va da Domnul, Dumnezeul tãu." (Exod 20,12). Prin ascultarea doveditã fatã de tatãl si mama Sa, Domnul Hristos a fost un exemplu pentru toti copiii si tinerii; însã astãzi, copiii nu urmeazã exemplul pe care l-a dat El, iar rezultatul sigur va fi scurtarea zilelor lor. "Binecuvântat sã fie Dumnezeu, Tatãl Domnului nostru Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântãri duhovnicesti, în locurile ceresti, în Hristos. În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca sã fim sfinti si fãrã prihanã înaintea Lui, dupã ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte sã fim înfiati prin Isus Hristos, dupã buna plãcere a voii Sale." (Efes. 1,3-5). Înainte de a fi puse temeliile pãmântului, a fost fãcut un legãmânt care prevedea cã toti cei care aveau sã fie ascultãtori, toti cei care prin harul îmbelsugat al lui Dumnezeu aveau sã devinã sfinti în caracter, fãrã vinã înaintea lui Dumnezeu, însusindu-si acest har, urmau sã fie copii ai lui Dumnezeu. Acest legãmânt, fãcut în vesnicie, a fost încheiat cu Avraam, cu sute de ani înainte de a veni Hristos. Cu cât interes a studiat Domnul Hristos neamul omenesc, spre a vedea dacã oamenii vor trage foloase de pe urma promisiunii fãcute!

               "Si viata vesnicã este aceasta: sã Te cunoascã pe Tine, singurul Dumnezeu adevãrat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu." (Ioan 17,3). Aceste cuvinte deschid ochii pentru ca toti sã poatã vedea. Cunoasterea lui Dumnezeu este o cunoastere care nu trebuie lãsatã deoparte atunci când timpul nostru de probã se încheie, o cunoastere care este de cel mai mare folos pentru lume si pentru noi, fiecare, în mod individual. Atunci, de ce sã dãm noi la o parte Cuvântul lui Dumnezeu, când el este întelepciune si mântuire? "De aceea, cu atât mai mult trebuie sã ne tinem de lucrurile pe care le-am auzit, ca sã nu fim depãrtati de ele. Cãci, dacã Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit, si dacã orice abatere si orice neascultare si-a primit o dreaptã rãsplãtire, cum vom scãpa noi dacã stãm nepãsãtori fatã de o mântuire asa de mare." (Evrei 2,1-3). Noi suntem nepãsãtori fatã de mântuirea noastrã dacã acordãm autorilor care nu au decât o idee confuzã de ceea ce înseamnã religia locul cel mai important si cel mai mare respect si facem din Biblie un lucru secundar. Cei care au fost luminati cu privire la adevãr pentru aceste zile de pe urmã nu vor gãsi învãtãturi, în cãrtile studiate în general astãzi, cu privire la lucrurile care se vor abate asupra lumii noastre; însã Biblia este plinã de cunostinta lui Dumnezeu si este în stare sã-i învete pe elevi si studenti sã fie utili în aceastã viatã si în vederea vietii vesnice.

                  Studiati cu atentie primul capitol din Evrei. Dovediti interes fatã de Scripturi. Cititi-le si studiati-le cu atentie. "În ele socotiti cã aveti viata vesnicã", spunea Domnul Hristos, "dar tocmai ele mãrturisesc despre Mine." Pentru noi, totul este sã avem o cunoastere din experientã, individualã, a lui Dumnezeu si a lui Isus Hristos, pe care L-a trimis El. "Cãci viata vesnicã este aceasta: sã Te cunoascã pe Tine, singurul Dumnezeu adevãrat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu."     "Special Testimonies on Education" (Mãrturii speciale cu privire la educatie), "23 martie 1896   

ELLEN  G.  WHITE