IMPORTANTA EDUCATIEI ÎN CĂMIN
Am întrebat dacă acest val de suferinte nu ar putea fi stăvilit si dacă nu s-ar putea face ceva pentru a-i salva pe tinerii acestei generatii de la ruina care îi amenintă. Mi-a fost arătat că una dintre cauzele principale ale stării deplorabile de lucruri din zilele de astăzi este că părintii nu sunt constienti de responsabilitatea pe care o au, de a-si creste copiii în conformitate cu legile fizice. Mamele îsi iubesc copiii cu o dragoste idolatră si le satisfac poftele, când ele stiu că, de fapt, aceasta este dăunător pentru sănătate si astfel aduc asupra lor boala si nefericirea. Această bunătate crudă se manifestă într-o mare măsură în generatia actuală. Dorintele copiilor sunt satisfăcute în detrimentul sănătătii si al bunei dispozitii, deoarece este mai usor pentru mamă, pe moment, să le satisfacă decât să-i retină de la lucrurile după care ei vociferează.
Astfel, mamele seamănă o sământă care va răsări si va aduce rod. Copiii nu sunt educati să-si tină în frâu poftele si devin egoisti, pretentiosi, neascultători, nemultumitori si nesfinti. Mamele care fac acest lucru vor culege cu amărăciune fructele semintei pe care au semănat-o. Ele au păcătuit împotriva cerului si a copiilor lor si Dumnezeu le va cere socoteală pentru acest lucru.
Dacă în generatiile trecute educatia ar fi fost condusă după un cu totul alt plan, tinerii din această generatie nu ar fi acum atât de depravati si fără valoare. Directorii si profesorii scolilor ar fi trebuit să fie cei care să cunoască fiziologia si care să dovedească interes nu numai pentru a-i învăta pe copii stiintele, dar si cum să-si păstreze sănătatea, astfel ca să-si poată folosi cunostintele în modul cel mai util, după ce le-au dobândit. Ei ar trebui să fie în strânsă legătură cu scoala, cu institutiile diferitelor ramuri ale lucrării, astfel ca elevii să poată avea o ocupatie si miscarea fizică necesară în afara orelor de curs.
Activitatea si recreatia elevilor ar fi trebuit să fie reglementate în functie de legile fizice si ar fi trebuit să fie astfel potrivite încât să păstreze în ei tonusul sănătos al tuturor puterilor trupului si mintii. Astfel s-ar fi dobândit si cunostinte practice în diferite domenii de lucru, concomitent cu realizarea educatiei scolare. Elevii din scoli ar fi trebuit să îsi trezească simturile morale pentru a putea vedea si simti că societatea are pretentii din partea lor si că ei ar fi trebuit să trăiască în ascultare fată de legile naturale, pentru a putea, prin viata si influenta lor, prin cuvânt si exemplu personal, să fie de folos si o binecuvântare pentru societate. Tinerii ar trebui să aibă întipărit în minte faptul că toti au o influentă care vorbeste continuu societătii, în sensul că o poate îmbunătăti si înălta sau o poate înjosi si degrada. Primul studiu pe care ar trebui să-l facă tinerii ar trebui să fie cel legat de cunoasterea de sine si cum să-si păstreze trupurile sănătoase.
Multi părinti îsi tin copiii la scoală aproape tot anul. Acesti copii trec prin rutina studiului în mod mecanic, însă nu retin ceea ce învată. Multi dintre acesti elevi consecventi par aproape lipsiti de viată intelectuală. Monotonia studiului continuu oboseste mintea si sunt foarte putin interesati de lectiile lor, iar pentru multi dintre ei, învătarea din cărti devine obositoare! Lor nu le place să gândească, nu au ambitie să dobândească cunostinte si nu încurajează în ei însisi deprinderi în ce priveste cugetarea si investigarea.
Copiii au mare nevoie de o educatie corespunzătoare pentru a putea fi de folos în lume. Însă orice efort care înaltă cultura intelectuală mai presus de instruirea morală este gresit directionat. Educatia, cultura, cresterea corespunzătoare si perfectionarea tinerilor si copiilor trebuie să fie sarcina principală atât a părintilor, cât si a profesorilor. Cei care gândesc profund si logic sunt putini din cauză că influente rele le-au obstructionat dezvoltarea intelectului. Părerea părintilor si profesorilor că studiul continuu întăreste mintea s-a dovedit a fi gresită, căci în multe cazuri a avut efectul opus. În primii ani de educatie a copiilor, multi părinti si profesori dau gres în a întelege că cea mai mare atentie trebuie acordată sănătătii fizice, că trebuie asigurate conditiile de sănătate a trupului si a mintii. A fost obiceiul de a încuraja copiii la scoală când erau încă niste copii care aveau nevoie de grija mamei. La o vârstă fragedă, ei sunt adesea îngrămăditi în săli de clasă neaerisite, unde stau în pozitii necorespunzătoare, în bănci prost construite, iar ca urmare, trupul tânăr si fraged al multora s-a deformat.
Starea de spirit si obiceiurile copilului se vor manifesta, mai mult decât probabil, atunci când ajunge om mare. Poti îndoi un copăcel tânăr aproape în ce formă doresti, iar dacă îl lasi asa, va creste în forma în care l-ai îndoit si va fi un copăcel deformat, fiind continuu o mărturie a faptului că tu l-ai vătămat cu mâna ta. Poti, după multi ani de crestere, să încerci să îndrepti pomul, însă toate eforturile tale se vor dovedi zadarnice. Va fi întotdeauna un copac strâmb. Tot astfel se întâmplă si cu mintile copiilor. Ei trebuie educati cu grijă si duiosie în copilărie. Ei pot fi instruiti în directia cea bună sau cea rea, iar în vietile lor de mai târziu, ei vor urma acel curs spre care au fost îndrumati în copilărie. Obiceiurile formate în copilărie se amplifică o dată cu cresterea lor si se întăresc o dată cu cresterea puterii lor si, în general, vor fi aceleasi în viata de mai târziu, cu deosebirea că vor fi tot mai puternice. Noi trăim într-un veac în care aproape totul este superficial. Există doar putină stabilitate si tărie de caracter datorită faptului că învătarea si educatia copiilor încă din leagăn este deficitară. Caracterele lor sunt clădite pe nisip miscător. Tăgăduirea de sine si stăpânirea de sine nu au fost modelate în caracterul lor. Ei au fost alintati si li s-au îngăduit tot felul de lucruri, până ce au ajuns răsfătati. Iubirea de plăceri stăpâneste mintile, iar copiii sunt flatati si li se îngăduie lucruri care îi conduc spre ruină. Copiii ar trebui să fie astfel învătati si educati, încât ei să se astepte să dea piept cu ispitele si să fie pregătiti să treacă peste dificultăti si pericole. Ei ar trebui învătati să se stăpânească si să depăsească în mod nobil greutătile; si dacă nu se aruncă ei însisi voit în necaz, dacă nu se vor aseza, fără a fi nevoie, în calea ispitei, dacă vor evita influentele rele si vicioase din societate, care să-i conducă în mod inevitabil la tovărăsii primejdioase, ei vor avea tăria de caracter de a sta de partea dreptătii si de a păstra principiul si vor înainta în puterea lui Dumnezeu, neîntinati moral. Dacă tinerii care au fost educati în mod corespunzător îsi pun încrederea în Dumnezeu, puterile lor morale vor face fată celei mai aspre încercări.
Însă putini părinti îsi dau seama că copiii lor sunt ceea ce disciplina i-a făcut să fie si că tot ei, părintii, sunt răspunzători pentru caracterele pe care copiii le dezvoltă. Dacă inimile părintilor crestini s-ar fi supus vointei lui Hristos, ei ar fi ascultat de porunca Învătătorului ceresc: "Căutati mai întâi Împărătia lui Dumnezeu si neprihănirea Lui si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra" (Matei 6,33). Dacă cei care sustin că sunt urmasi ai lui Hristos ar face doar acest lucru, atunci ei ar da nu numai copiilor lor, ci si lumii necredincioase, exemple care ar reprezenta în mod corect religia Bibliei.
Dacă părintii crestini ar trăi în ascultare de cuvintele Învătătorului divin, ei ar păstra simplitatea în mâncare si îmbrăcăminte si ar trăi în conformitate cu legile naturale. Atunci ei nu ar dedica atât de mult timp vietii artificiale, asumându-si griji si poveri pe care Domnul Hristos nu le-a asezat asupra lor, ci, dimpotrivă, i-a rugat să le evite. Dacă Împărătia lui Dumnezeu si neprihănirea Lui ar fi cea dintâi si cea mai importantă grijă a părintilor, timpul pretios nu ar mai fi irosit în împodobiri exterioare inutile, în timp ce mintile copiilor lor sunt neglijate aproape în întregime. Timpul pretios, pe care multi părinti îl consacră pentru a-i îmbrăca pe copii ca să se etaleze în momentele de distractie, ar putea fi folosit mai bine, mult mai bine, în cultivarea mintii lor, astfel încât ei să fie competenti să-si educe în mod corespunzător copiii. Nu este esential pentru mântuirea sau fericirea acelor părinti să-si folosească timpul de har pretios pe care Dumnezeu li l-a acordat în a se îmbrăca, în vizite si bârfă.
Multi părinti se plâng că au atâtea de făcut si nu au timp să-si cultive mintea, să-si educe copiii pentru viata practică sau să-i învete cum să devină miei în turma lui Hristos. Doar la judecata finală, când cazurile tuturor vor fi hotărâte si când faptele din întreaga noastră viată vor fi desfăsurate în fata noastră, în prezenta lui Dumnezeu, a Mielului si a tuturor îngerilor sfinti, vor realiza părintii valoarea aproape infinită a timpului pe care l-au irosit. Foarte multi vor vedea atunci că procedeele lor gresite au determinat destinul copiilor lor. Nu doar că vor pierde ocazia de a auzi din partea Regelui slavei cuvintele de apreciere: "Bine, rob bun si credincios, intră în bucuria Stăpânului tău" (Matei 25,21), ci vor auzi pronuntându-se în dreptul copiilor lor teribila condamnare: "Depărtati-vă de la Mine!" Acest lucru îi va despărti pe copii pentru totdeauna de bucuriile si slava cerului si de prezenta Domnului Hristos. Si ei, de asemenea, primesc condamnarea: Pleacă de la Mine, "rob viclean si lenes". Domnul Isus nu va spune niciodată "Bine" celor ce nu merită să li se spună "Bine" în dreptul vietii lor de credintă, de tăgăduire si de sacrificiu de sine, pentru a face bine altora si a sustine slava Sa. Aceia care trăiesc în primul rând pentru a-si face pe plac lor însile, în loc să facă bine altora, vor întâmpina o pierdere infinită. Dacă părintii ar putea fi treziti la acel simtământ al răspunderii înfricosătoare care zace asupra lor în lucrarea de educare a copiilor lor, mult mai mult din timpul lor ar fi devotat rugăciunii si mai putin etalării inutile. Ei ar medita, ar studia si s-ar ruga cu stăruintă lui Dumnezeu pentru întelepciune si ajutor divin si si-ar educa în asa fel copiii, încât acestia să-si poată forma caractere pe care Dumnezeu să le aprobe. Preocuparea lor nu ar trebui să fie cum să-si educe copiii ca să fie lăudati si onorati de lume, ci cum să-i poată educa pentru a-si forma caractere frumoase pe care Dumnezeu să le aprecieze.
Este nevoie de mult studiu si rugăciune stăruitoare, pentru întelepciune cerească, pentru a sti cum să se procedeze cu mintile tinere; căci depinde foarte mult de calea pe care părintii conduc mintea si vointa copiilor lor. Este una dintre cele mai importante lucrări aceea de a sti cum să îndrumi mintea în directia cea mai bună; pentru că destinul vesnic al acestora poate depinde de decizii luate într-un moment critic. Cât de important este atunci ca mintile părintilor să fie cât mai libere de grijile încurca-te si obositoare ale lucrurilor vremelnice, ca să poată gândi cu calm, chibzuintă, întelepciune si iubire si să facă din mântuirea sufletelor copiilor lor cea dintâi si cea mai înaltă preocupare. Obiectivul cel mare pe care părintii trebuie să încerce să-l atingă pentru scumpii lor copii ar trebui să fie împodobirea lăuntrică. Părintii nu trebuie să permită ca vizitatorii si străinii să le distragă atentia si, fiind jefuiti de timp, care constituie cel mai mare capital al vietii, să le fie imposibil să le dea copiilor lor în fiecare zi acea instruire plină de răbdare, care să îndrume mintile lor în dezvoltare în directia cea bună.
Viata este prea scurtă pentru a fi irosită în van cu distractii fără rost, cu vizite inutile, în preocuparea pentru haine sau în plăceri senzuale. Noi nu ne putem permite să risipim timpul pe care ni l-a dat Dumnezeu ca să-i binecuvântăm pe semenii nostri si să ne asigurăm o comoară în ceruri. Nici unul dintre noi nu avem prea mult timp pentru a ne achita de datoriile care sunt necesare. Trebuie să ne luăm timp pentru cultivarea inimii si a mintii, ca să putem fi calificati pentru lucrarea vietii. Neglijând aceste datorii esentiale si conformându-ne obiceiurilor si modei societătii, noi ne facem nouă însine si copiilor nostri un mare rău.
Mamele care au de educat mintile tinere si de format caracterele copiilor nu ar trebui să caute plăcerile lumii pentru a putea fi bucuroase si fericite. Au de făcut o lucrare importantă în viată, astfel încât ele si cei care sunt ai lor nu-si pot permite să irosească timpul în mod neprofitabil. Timpul este unul dintre cei mai importanti talanti pe care ni i-a încredintat Dumnezeu si pentru care ne va cere socoteală. Irosirea timpului înseamnă irosirea mintii. Puterile mintii pot fi mult întărite. Datoria mamelor este să-si cultive mintile si să-si păstreze inima curată. Ele ar trebui să valorifice toate mijloacele pe care le au la îndemână pentru a putea avea calificarea necesară de a instrui spre înaintare mintile copiilor lor. În curând, cei care-si permit obiceiul întovărăsirii, nu se vor simti în largul lor dacă nu vor face vizite sau dacă nu vor primi vizite. Unii ca acestia nu au puterea de a se adapta circumstantelor. Datoriile sacre si necesare ale căminului li se par banale si neinteresante. Lor nu le place să se analizeze, să se autodisciplineze. Mintea le este înfometată după scenele variate si încântătoare ale vietii lumesti; copiii sunt neglijati pentru că ei au alte preocupări, iar îngerul raportor scrie: "Robi netrebnici!" Planul lui Dumnezeu nu este ca mintile noastre să fie lipsite de un anumit scop, ci ar trebui să realizăm binele în această viată. Dacă părintii ar simti că este o datorie sacră pe care Dumnezeu le-o cere în mod imperios aceea de a-si educa copiii pentru a fi utili în această viată, dacă ei ar împodobi templul lăuntric al sufletelor fiilor si fiicelor lor pentru viata vesnică, noi am vedea o mare schimbare în bine în societate. Atunci nu s-ar manifesta atâta indiferentă fată de evlavia practică si nu ar mai fi atât de dificil să trezesti simtul moral al copiilor pentru a întelege cerintele pe care le are Dumnezeu de la ei. Însă părintii devin tot mai nepăsători în ceea ce priveste îndrumarea copiilor lor spre lucruri folositoare. Multi părinti le îngăduie copiilor lor să-si formeze obiceiuri rele si să urmeze propriile lor înclinatii si nu îi fac constienti de primejdia în care se află dacă fac astfel si necesitatea de a fi călăuziti de principii.
Adesea, copiii se apucă de un anumit lucru cu entuziasm, însă, pentru că acest lucru îi încurcă sau îi oboseste, doresc să-l schimbe si să se apuce de ceva nou. Încep mai multe lucruri, se descurajează putin si apoi renuntă; si astfel ei trec de la un lucru la altul, neterminând nimic. Părintii nu trebuie să îngăduie ca dorinta de schimbare să-i stăpânească pe copiii lor. Ei nu trebuie să fie atât de mult ocupati cu alte lucruri, încât să nu aibă timp să disciplineze cu răbdare mintile în dezvoltare ale copiilor. Câteva cuvinte de încurajare sau un mic ajutor la timpul potrivit îi poate scăpa din încurcătură si descurajare, iar satisfactia pe care o au văzând îndeplinită sarcina pe care au preluat-o îi va stimula să se străduiască si mai mult.
Multi copii, pentru că sunt lipsiti de cuvinte de încurajare si de putin ajutor în eforturile pe care le fac, devin descurajati si schimbă des un lucru cu altul. Si duc cu ei acest trist defect în viata de adult de mai târziu. Ei nu pot avea succes în nici unul din lucrurile pe care le întreprind, pentru că nu au fost învătati să persevereze în împrejurări descurajatoare. Astfel, viata multora se dovedeste a fi un esec, pentru că ei nu au fost educati corect când au fost mici. Educatia primită în copilărie si tinerete le afectează întreaga carieră în afaceri în viata adultă, iar experienta lor religioasă poartă o amprentă corespunzătoare.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
