« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE

ALE EDUCATIEI CRESTINE

ELLEN G. WHITE

IDEALUL  ADEVĂRAT  PENTRU TINERII  NOSTRI

 

 

            Printr-o conceptie gresită cu privire la  adevărata  natură  si  obiectivul  educatiei, multi  au ajuns  să  comită  erori serioase,  chiar fatale.  O astfel  de greseală se face  când  se neglijează lucrul fizic regulat sau  adaptarea unor principii  corecte, din  dorinta de a-si  asigura  cultura  intelectuală sau  când  interesele  vesnice  sunt trecute  cu vederea  pentru  avantajele vremelnice.  Este  bine ca tinerii  să simtă  că  trebuie  să-si dezvolte  la maximum puterile lor naturale. Noi nu punem restrictii  educatiei căreia  Dumnezeu  nu i-a pus limite. Însă  realizările  noastre  nu vor folosi la nimic dacă nu sunt folosite pentru onoarea lui Dumnezeu si pentru binele omenirii. Dacă cunoasterea noastră nu  constituie o treaptă  mai sus în vederea  atingerii celor mai  înalte  tinte, ea  nu valorează nimic.

              Mi-a fost  prezentată  cu multă  tărie necesitatea  înfiintării  de scoli  crestine. În  scolile de astăzi,  se învată  multe lucruri care sunt  mai degrabă  un obstacol  decât o  binecuvântare. Este nevoie  de scoli  în care Cuvântul  lui Dumnezeu  să fie temelia educatiei. Satana  este marele vrăjmas  al lui Dumnezeu si tinta  lui continuă  este de a  îndepărta  sufletele  de Împăratul  ceresc. El va lucra  astfel  asupra  mintii, încât  bărbatii  si femeile  îsi vor  exercita  influenta  de partea  răului si a  întinării morale, în loc să-si folosească talentele în slujba  lui Dumnezeu.  El îsi atinge  tinta  în mod treptat, când,  pervertind ideile lor  cu privire la  educatie, reuseste să-i ademenească pe părinti si profesori de partea sa; căci o educatie gresită împinge adesea mintea pe calea necredinciosiei." În multe  dintre scolile si  colegiile  de astăzi,  concluziile  la care au ajuns oamenii învătati, ca urmare a cercetărilor lor  stiintifice,  sunt  predate  cu toată  stăruinta  si explicate pe deplin; atâta timp cât se socoteste că părerile acestor oameni învătati  sunt corecte, Biblia nu poate fi. Spinii scepticismului sunt  deghizati;  ei sunt  camuflati  de florile  si  verdeata  stiintei  si filozofiei. Scepticismul este atractiv pentru mintea omenească. Tinerii văd  în acesta o independentă care  captivează  imaginatia  si  astfel sunt  înselati.  Satana  triumfă; este asa  cum  si-a propus el să fie. El  hrăneste fiecare sământă  de îndoială care este  semănată  în inimile tinere  si foarte  curând  va fi culeasă o mare  recoltă  de necredinciosie.

           Nu putem îngădui ca mintile  tinerilor să fie astfel  plămădite; căci  pe acesti  tineri  ne bizuim  pentru lucrarea  din viitor. Noi  dorim  pentru ei ceva  mai mult  decât posibilitatea  de a învăta stiintele.  Stiinta  adevăratei  educatii o constituie  adevărul care trebuie  întipărit atât de adânc  în suflet, încât  să nu fie distrus  de  nelegiuirea  care abundă pretutindeni.

              Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să  aibă un loc - cel dintâi - în orice  sistem  de educatie. Ca  putere  educativă, este  de mai  mare valoare decât scrierile tuturor filozofilor din toate  veacurile. În  stilul  său variat  si în subiectele  pe care le contine, există  ceva care să intereseze  si să instruiască orice minte  si să înnobileze orice sentiment. Lumina revelatiei străluceste neumbrită  asupra trecutului îndepărtat, în care analele omenesti nu aruncă nici o rază  de lumină.  În el există  o poezie  care a stârnit  uimirea si admiratia  lumii.  În  frumusete strălucitoare, în  maiestate solemnă si sublimă, într-un patos  miscător, este neegalat de cele mai reusite  productii ale  geniului uman.  Are o logică  sănătoasă  si o elocventă lipsită de pasiune. În el sunt descrise fapte  înăltătoare  ale unor oameni nobili, exemple  de virtute si onoare, lectii  de evlavie  si curătie.

              Nu există  situatie  în viată,  nici o etapă  în experienta umană  pentru care  Biblia să nu contină instructiuni valoroase. Conducător  si supus, stăpân  si slujitor,  cumpărător  si vânzător, cel  care  dă cu împrumut si cel care ia cu împrumut, părinti si copii, profesori si elevi, toti  pot găsi în Cuvântul lui Dumnezeu lectii  de o  nepretuită valoare.

             Însă,  mai presus  de orice altceva, Cuvântul lui Dumnezeu prezintă planul de mântuire; el arată cum omul păcătos  poate fi împăcat  cu Dumnezeu, expune marile  principii ale adevărului  si datoriei  care ar trebui  să conducă  vietile noastre  si ne făgăduieste  ajutor  divin  în împlinirea acestora.  El pătrunde  dincolo de viata aceasta trecătoare,  dincolo de  istoria  scurtă  si plină de necazuri  a neamului  omenesc.  El deschide vederii  noastre panorama  măreată  a veacurilor vesnice  - veacuri  neîntunecat de păcat, neumbrite  de necaz  si suferintă.  El ne învată cum putem avea parte de locasurile celor  binecuvântati  si ne cere să ne ancorăm  nădejdea  si să ne  îndreptăm  sufletul  într-acolo.  În fata  tinerilor  si bătrânilor, trebuie păstrate  adevăratele  motive  ale slujirii.  Studentii  trebuie  învătati  astfel, încât  să devină bărbati  si femei de nădejde. Trebuie întrebuintate orice  mijloace  care îi înaltă si îi înnobilează. Ei trebuie învătati să-si  folosească puterile la maximum. Puterile fizice  si mintale  trebuie solicitate în mod egal.  Trebuie  cultivate deprinderile  de ordine si disciplină. În fata tinerilor, trebuie  păstrată  acea putere  care este  exercitată  de către o viată  curată, adevărată.  Acest lucru  îi va ajuta  să se pregătească  pentru un serviciu util.  Zi de zi, ei vor creste tot mai curati si mai puternici, mai bine  pregătiti  prin harul Său  si studiul Cuvântului Său, de a  face toate eforturile  cu putintă  de a  se împotrivi  răului.

             Adevărata  educatie înseamnă  predarea  acelor  idei care  vor  întipări  în minte  cunoasterea  lui Dumnezeu-Creatorul  si a lui Isus Hristos -Mântuitorul.  O astfel de educatie  va reînnoi mintea si va  transforma caracterul.  Aceasta va întări  si fortifica mintea  împotriva soaptelor  înselătoare ale  vrăjmasului  sufletelor  si ne va  face  în stare  să întelegem glasul lui  Dumnezeu.  Îl va face pe cel învătat capabil să devină  împreună  lucrător  cu  Hristos.  Dacă vor dobândi  această  cunoastere, tinerii  nostri vor  fi capabili  să dobândească  si restul  care este  esential;  însă, dacă nu o dobândesc, atunci toată  cunostinta pe care o pot căpăta  din lume nu îi va aseza  în rândurile Domnului.  Ei pot aduna  toată cunostinta pe care o pot  da cărtile si totusi să fie  ignoranti  în ce priveste  cele dintâi  principii  ale acelei neprihăniri  care le  poate dărui un caracter  aprobat de Dumnezeu.

             Aceia care  caută să dobândească  cunostinte  în scolile  lumii trebuie  să  nu uite  că mai există o scoală  care îi pretinde  ca  studenti  -  scoala  lui Hristos.  Această scoală nu este absolvită niciodată de  către  studenti.  Printre elevi  se află atât bătrâni, cât si tineri.  Aceia care dau atentie  sfaturilor  divinului  Învătător câstigă  mereu tot mai multă întelepciune  si noblete sufletească  si astfel ei sunt  pregătiti  să intre în acea scoală înaltă  în care se   vor dezvolta  de-a lungul  vesniciei.

              Întelepciunea infinită pune în fata noastră  marile lectii  ale vietii - lectiile datoriei si ale fericirii.  Acestea sunt adesea greu  de învătat, însă fără ele nu putem  face  nici un progres real.  S-ar putea  să ne coste efort, lacrimi  si chiar  agonie;  însă noi nu trebuie să dăm gres si nici să obosim. În această lume, trebuie  să ne  pregătim spre a  corespunde pentru societatea îngerilor curati  si sfinti.  Cei  care devin  atât de absorbiti de studii mai putin importante, încât  încetează  să învete  în scoala  lui Hristos, suferă o pierdere infinită.

 

            Fiecare facultate, fiecare  însusire  cu care Creatorul i-a înzestrat  pe  copiii oamenilor trebuie folosite  pentru slava Sa;  si  în această  folosire se dobândeste cel mai curat, cel mai nobil si mai  fericit exercitiu. Principiile  cerului trebuie socotite supreme în viată si fiecare pas înainte  făcut pentru dobândirea de cunostinte  sau pentru  cultura intelectuală trebuie să  constituie o treaptă  spre  îmbinarea  umanului  cu  divinul.

              Multe  ispite  vor veni  asupra  acelora  care îsi dau copiii  în scolile  noastre, deoarece  ei doresc  să le asigure ceea ce lumea consideră că este  cea mai înaltă educatie.  Însă care este  cea mai importantă educatie, dacă nu  cea  care se dobândeste  din Cartea  care este temelia  oricărei cunostinte adevărate? Cei care  consideră că este esentială cunoasterea  care se capătă  prin educatia  lumească  fac o mare greseală, una  care îi va  duce  încoace si  încolo  prin părerile omenesti gresite.

             Cei care  caută  educatia  pe care o estimează ca fiind atât de înaltă se îndepărtează treptat-treptat de la principiile  adevărului,  până când ajung  niste oameni lumesti educati.  Cu ce pret  si-au  dobândit ei educatia! Ei    s-au despărtit de Duhul lui Dumnezeu.  Ei au ales să accepte  ceea ce lumea  numeste  cunostintă,  în loc să primească adevărurile pe care Dumnezeu le-a încredintat oamenilor  prin  slujitorii Săi,  prin profeti  si  apostoli.

             Asupra  tatilor  si mamelor stă răspunderea  de a  da copiilor  încredintati  lor o educatie  crestină.  În nici un caz  ei nu trebuie  să le îngăduie  ca vreun lucru să le absoarbă mintea,  timpul  si talentele  si astfel să îngăduie  copiilor  lor să  hoinărească  până când  ajung  departe de Dumnezeu. Ei nu trebuie  să le  permită  copiilor lor să  alunece  din mâna  lor în mâinile  necredinciosilor. Ei trebuie  să facă tot ce le stă în putere  pentru a-i  retine  de a se  lăsa  pătrunsi  de spiritul lumii.  Ei trebuie  să-i învete  să devină  împreună lucrători  cu Dumnezeu.  Ei trebuie  să fie mâna  omenească  a lui Dumnezeu, pregătindu-se  atât pe ei însisi, cât si pe copiii lor pentru o viată  fără  sfârsit.

              Avem de făcut o lucrare serioasă pentru copiii nostri. Înainte ca nenorocirea  coplesitoare  să vină asupra tuturor locuitorilor pământului, Domnul îi  cheamă  pe cei care sunt  israeliti  cu adevărat să Îi  slujească.  Adunati-i  pe copii în casele  voastre;  luati-i  din  clasele  în care  se rostesc  cuvintele lui Satana si unde  nu se dă  ascultare  poruncilor  lui Dumnezeu. În  lucrarea  noastră de educatie, să ne ocupăm mult mai mult de copii si tineri  si va  fi o întreagă  armată  de  misionari  crescută  spre a lucra  pentru  Dumnezeu.

               Institutiile  noastre  educative  au multe  de făcut pentru a  întâmpina  nevoile de lucrători instruiti pentru câmpurile  misio-nare.  Este nevoie  de lucrători  pretutindeni în  lume.  Adevărul  lui Dumnezeu trebuie dus  în tări străine  pentru ca cei  care se află  în întuneric  să poată fi  luminati. Este nevoie de talente  cultivate  în toate  domeniile  lucrării  lui Dumnezeu. Dumnezeu a rânduit  ca scolile  noastre  să fie  instrumentul  de pregătire  a unor lucrători  pentru El -  lucrători  de care să nu-I fie  rusine.  El le cere tinerilor  nostri să vină  în scolile  noastre  si să se pregătească  degrabă  pentru  slujire.

"Review  and Herald", 22 august  1912. 

 

 

   PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR 

 

ELLEN  G.  WHITE

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA