EDUCATIA DIN CÃMIN

         Lucrarea mamei este foarte importantã. În mijlocul treburilor si datoriilor gospodãresti de fiecare zi, ea trebuie sã se strãduiascã sã exercite o influentã  care va binecuvânta si înãlta pe cei din casa ei. Fiecare mamã are o datorie sacrã fatã de copiii care i-au fost dati în grijã de Tatãl ceresc; si este privilegiul ei, prin harul lui Hristos, sã le modeleze caracterele dupã modelul divin, sã aibã asupra lor acea influentã care sã-i apropie de Dumnezeu si de cer. Dacã mamele si-ar fi dat seama întotdeauna de rãspunderea pe care o au si ar fi fãcut din aceasta cea dintâi preocupare a lor, cea mai importantã misiune, si anume de a pregãti copiii pentru a face fatã datoriilor acestei vieti si în vederea vietii viitoare, noi n-am vedea acum nenorocirile care existã în atât de multe cãmine din tara noastrã. Lucrarea mamei este de asa naturã, încât  presupune o continuã înaintare în propria ei viatã, pentru a-si putea conduce copiii spre realizãri tot mai mari. Însã Satana îsi face planurile  pentru a se asigura atât de sufletele pãrintilor, cât si de cele ale copiilor. Mamele sunt îndepãrtate de datoriile casei si de educarea atentã a celor micuti, spre slujirea de sine si a lumii. Vanitatea, moda si lucruri de micã importantã sunt lãsate sã absoarbã atentie, în timp ce se neglijeazã educatia fizicã si moralã a pretiosilor copii.  Dacã preocuparea ei o constituie obiceiurile si practicile lumesti, mama nu va face fatã datoriilor de care este responsabilã. Dacã moda o tine în robie, aceasta îi va slãbi puterea de rezistentã, iar viata va deveni o povarã obositoare, în loc sã fie o binecuvântare. Datoritã slãbiciunii fizice, s-ar putea ca ea sã nu aprecieze în mod corespunzãtor valoarea ocaziilor pe care le are, iar familia s-ar putea sã fie lãsatã sã se dezvolte fãrã sã beneficieze de chibzuinta, de rugãciunile  si de instruirea ei sârguincioasã. Dacã  ar aprecia privilegiile minunate care le-au fost date de Dumnezeu, mamele nu ar fi atât de usor îndepãrtate de la datoriile lor sacre cãtre treburile superficiale, lumesti.  Lucrarea mamei începe atunci când îsi tine pruncul în brate. Am vãzut adesea cum cei mici se trântesc si tipã dacã nu se tine cont de vointa lor în vreun fel. Acesta este momentul când spiritul cel rãu trebuie mustrat. Vrãjmasul va încerca sã stãpâneascã mintile copiilor nostri, însã sã-i îngãduim noi oare sã le modeleze cum vrea el? Acesti micuti nu îsi pot da seama ce spirit  îi influenteazã si este datoria pãrintilor de a dovedi judecatã si întelepciune pentru ei. Obiceiurile pe care acestia si le formeazã trebuie supravegheate cu grijã. Tendintele spre rãu trebuie tinute în frâu, iar mintea trebuie stimulatã în vederea binelui. Copilul trebuie încurajat cu tot efortul posibil spre a se stãpâni.  Un program ordonat trebuie sã fie regula tuturor obiceiurilor copiilor. Mamele fac o mare gresealã îngãduindu-le sã mãnânce între mese. Stomacul este afectat printr-o astfel de practicã si  în asa fel se  aseazã temelia pentru o suferintã viitoare. Nervozitatea lor poate sã fi fost cauzatã de o hranã nesãnãtoasã, care nu a fost în întregime digeratã; însã mama simte cã nu îsi poate pierde timpul gândindu-se la acel lucru sau corectându-si procedeele. Nu se poate opri nici mãcar sã le aline îngrijorãrile acestora. Ea le dã celor mici o bucatã de prãjiturã sau alte delicatese spre a-i linisti, însã acest lucru doar sporeste rãul. Unele mame, în dorinta de a face cât mai multe treburi, se grãbesc atât de mult si ajung atât de nervoase, încât sunt mai iritabile decât copiii si, ocãrându-i si chiar bãtându-i, ele încearcã sã îi înspãimânte  pe cei mici  pentru a tãcea.  Mamele se plâng adesea de starea de sãnãtate delicatã a copiilor lor si merg sã consulte medicul.  Dar, dacã ar fi fãcut putin apel la bunul simt, si-ar fi dat seama cã necazul a fost produs de greseli în alimentatie.  Noi trãim într-un veac al lãcomiei, iar obiceiurile în care sunt crescuti copiii, chiar de cãtre multi adventisti de ziua a saptea, sunt în opozitie directã fatã de legile naturii. Stãteam odatã la masã cu câtiva copii sub doisprezece ani. Carne era din belsug pe masã si atunci o fetitã delicatã, nervoasã, a cerut murãturi. I-a fost adus un castron cu murãturi iuti, picante,  condimentate, din care ea s-a servit dupã bunul ei plac. Copilul era recunoscut pentru nervozitatea  si iritabilitatea comportamentului si aceste condimente iuti erau bine calculate pentru a produce o asemenea stare. Copilul cel mai mare socotea cã nu poate mânca dacã nu are carne la masã si arãta multã nemultumire si chiar lipsã de respect atunci când aceasta nu i se punea la dispozitie. Mama i-a permis aceste lucruri, pânã când ea a devenit mai mult decât un sclav fatã de capriciile acestuia. Bãiatul nu avea nici o treabã de fãcut si îsi petrecea cea mai mare parte din timp citind lucruri nefolositoare sau chiar mai rele. El se plângea aproape tot timpul de dureri de cap si nu se arãta multumit de hrana simplã.  Pãrintii trebuie sã se îngrijeascã sã ofere o ocupatie copiilor lor. Nimic nu va putea fi o sursã mai mare de rãu decât nepãsarea. Munca fizicã, cea care produce acea obosealã sãnãtoasã a muschilor, va face poftã pentru hrana simplã, sãnãtoasã, iar copiii si tinerii care au  o ocupatie nu se vor ridica de la masã bombãnind pentru cã nu li s-a pus în fatã o farfurie cu carne si diferite delicatese care sã le satisfacã poftele.  Domnul Isus, Fiul lui Dumnezeu, lucrând cu mâinile în meseria de tâmplar, a dat un exemplu tuturor tinerilor. Cei care dispretuiesc datoriile obisnuite ale vietii sã-si aducã aminte cã Domnul Isus a fost supus pãrintilor Sãi si Si-a fãcut partea Sa în sustinerea familiei. Putine delicatese se puteau vedea pe masa lui Iosif si a Mariei, pentru cã ei se numãrau printre cei sãraci.  Pãrintii ar trebui sã fie un exemplu pentru copiii lor în ce priveste cheltuirea banilor. Sunt din aceia care, de îndatã ce capãtã bani, îi cheltuie pentru delicatese  sau pentru împodobiri inutile în îmbrãcãminte, iar când rezerva de bani se micsoreazã, ei simt lipsa a ceea ce au irosit. Dacã ar avea un venit mare, ar cheltui fiecare dolar; dacã este mic, nu este suficient pentru satisfacerea obiceiurilor extravagante pe care le-au dobândit si ei împrumutã pentru a-si satisface nevoile. Ei adunã din toate sursele posibile pentru a-si împlini toate nevoile închipuite. Devin necinstiti si necredinciosi, iar raportul care stã împotriva lor în cãrtile din ceruri nu va fi unul favorabil pentru ziua judecãtii. Ei trebuie sã-si satisfacã pofta ochiului, îsi îngãduie apetitul si rãmân sãraci datoritã obiceiurilor lor risipitoare, când de fapt ar fi trebuit sã învete sã trãiascã în limita banilor pe care îi au. Extravaganta este unul din pãcatele la care sunt supusi tinerii. Ei dispretuiesc deprinderile de a fi econom, ca sã nu fie socotiti cã sunt zgârciti si sãraci. Oare Isus, Maiestatea cerurilor, care ne-a dat un exemplu de hãrnicie si economie, ce le-ar spune unora ca acestia?  Nu este necesar sã specificãm aici cum ar trebui aplicatã economia în fiecare aspect  al vietii. Cei ale cãror inimi sunt predate lui Dumnezeu si care au fãcut din Cuvântul Sãu ghidul lor vor sti cum sã se conducã în îndeplinirea datoriilor zilnice. Ei vor învãta de la Domnul Isus, care este blând si smerit cu inima; si cultivând blândetea lui Hristos, ei vor închide usa împotriva a nenumãrate ispite.  Ei nu vor fi preocupati sã-si satisfacã apetitul si pasiunea pentru etalare, în timp ce altii rabdã de foame. Banii cheltuiti zi de zi pe lucruri inutile, cu gândul cã "sunt doar cinci centi", "sunt doar zece centi", par foarte putini; însã, înmultind aceste sume cu zilele anului, pe mãsurã ce anii trec, suma devine incredibilã.  Domnul a  considerat cã este bine sã-mi prezinte relele care rezultã  ca urmare a obiceiurilor de nepracticare a economiei, pentru ca eu sã-i pot îndemna pe pãrinti sã-si învete copiii sã practice o economie strictã. Învãtati-i cã banii cheltuiti pe ceea ce nu au nevoie sunt pervertiti de la un scop bun. Cel care este necredincios în lucrurile mici va fi necredincios si în lucrurile mari. Dacã oamenii nu sunt credinciosi în  lucrurile vremelnice, nu li se pot încredinta bogãtii vesnice. Pãziti-i de poftã; învãtati-i pe copii, atât prin cuvânt, cât si prin exemplu, sã foloseascã o dietã simplã. Învãtati-i sã fie harnici, nu numai ocupati, ci sã se angajeze în lucru folositor. Cãutati sã treziti simturile morale. Învãtati-i cã Dumnezeu are anumite cerinte fatã de ei, chiar din cei mai fragezi ani ai copilãriei. Spuneti-le cã stricãciunea moralã se întâlneste la tot pasul si cã este nevoie sã vinã la Isus sã i se predea, cu trup si spirit, si cã în El vor gãsi puterea de a se împotrivi oricãrei ispite. Pãstrati înaintea mintilor lor ideea cã ei nu sunt creati doar pentru a plãcea lor însisi, ci pentru a fi agentii Domnului în scopuri nobile. Învãtati-i, atunci când ispitele îi îndeamnã spre calea îngãduintei de sine, când Satana cautã sã-L îndepãrteze pe Dumnezeu din fata lor, sã priveascã la Domnul Isus si sã spunã: "Salveazã-mã, Doamne, ca sã nu fiu biruit". Îngerii se vor aduna în jurul lor, ca rãspuns la rugãciuni, si îi vor conduce pe cãrãri sigure.             

            Domnul Hristos nu S-a rugat  ca ucenicii Sãi  sã fie luati din lume, ci sã fie pãziti de cel rãu, pentru ca ei sã fie în stare sã nu cedeze ispitelor pe care le vor întâlni la fiecare pas. Aceasta este o rugãciune care ar trebui sã fie înãltatã de fiecare tatã si mamã. Însã se pot ei ruga astfel Domnului si apoi sã-i lase sã facã ce le place? Vor satisface ei pofta pânã ce aceasta va pune stãpânire, iar apoi vor astepta sã-si poatã tine în frâu copiii? Nu; cumpãtarea si stãpânirea de sine trebuie învãtate încã din leagãn. Mamei îi revine în mare mãsurã responsabilitatea acestei lucrãri. Cea mai duioasã legãturã de pe pãmânt este cea dintre mamã si copilul ei. Copilul este mai repede impresionat de viata si exemplul mamei decât de cel al tatãlui, datoritã acestei legãturi mai puternice si duioase care existã între ei.  Totusi, rãspunderea mamei este foarte grea, si ea trebuie sã beneficieze continuu de ajutorul tatãlui.   

            Necumpãtarea în mâncare si bãuturã, necumpãtarea în muncã, necumpãtarea în aproape toate lucrurile, existã la orice pas. Cei care fac eforturi mari pentru a munci mult într-o anumitã perioadã de timp si continuã sã munceascã atunci când judecata le spune cã ar trebui sã se odihneascã nu câstigã nici-odatã. Ei trãiesc dintr-un capital împrumutat. Ei îsi irosesc forta vitalã de care vor avea nevoie cândva, în viitor. Iar când vor avea nevoie de aceastã energie pe care au irosit-o cu atâta nepãsare, ei se prãbusesc pentru cã nu o au. Puterea fizicã s-a dus, tãria mintalã nu mai existã. Ei îsi dau seama cã au avut de-a face cu o pierdere, dar nu realizeazã despre ce este vorba. Nevoia a venit, însã resursele lor fizice sunt epuizate. Oricine încalcã legile sãnãtãtii va trebui sã sufere cândva într-o mãsurã mai mare sau mai micã. Dumnezeu ne-a înzestrat corpul cu puterea de care avem nevoie în diferite perioade din viata noastrã.

             Dacã noi vom epuiza cu nepãsare aceastã fortã printr-o suprasolicitare continuã, uneori vom ajunge sã pierdem. Utilitatea noastrã se va diminua dacã nu chiar viata noastrã va fi distrusã.  Ca regulã, munca de peste zi nu trebuie prelungitã pânã seara. Dacã orele zilei sunt bine folosite, lucrul care se întinde pânã noaptea târziu este prea mult, iar corpul supraîmpovãrat va suferi. Mi-a fost arãtat cã cei care fac acest lucru adesea mai mult pierd  decât câstigã, pentru cã energiile le sunt epuizate si ei lucreazã suprasolicitând nervii.  S-ar putea sã nu resimtã imediat urmãrile, însã acestea le submineazã cu sigurantã organismul.    Pãrintii sã-si consacre timpul de searã pentru a fi împreunã cu familiile lor. Sã lase la o parte grijile si preocupãrile lucrului de peste zi. Sotul, si tatãl, va câstiga mult dacã îsi va face regula de a nu strica bucuria familiei, aducând în cãmin necazurile de la  serviciu, care l-au enervat si îngrijorat peste mãsurã. În anumite momente dificile va avea nevoie de sfatul sotiei sale si ei pot cãuta împreunã sã se elibereze de îngrijorãri, cerând întelepciune de la Dumnezeu; însã a tine mintea continuu concentratã asupra treburilor si  afacerilor va dãuna atât sãnãtãtii mintii, cât si a trupului.

      Serile sã fie petrecute cât mai fericit cu putintã. Cãminul sã fie un loc în care sã domneascã voiosia, amabilitatea si dragostea. Acestea îl vor face atractiv pentru copii. Dacã pãrintii cautã mereu pricinã de supãrare, dacã sunt irascibili, dacã mereu cautã greseli, copiii se vor molipsi de acelasi spirit de nemultumire si ceartã, iar cãminul ajunge cel mai mizerabil loc de pe pãmânt. Copiii se simt mai bine printre strãini, în companii nechibzuite sau pe stradã. Toate aceste lucruri ar putea fi evitate dacã s-ar practica toleranta în toate lucrurile si dacã s-ar cultiva rãbdarea. Stãpânirea de sine din partea tuturor membrilor familiei va face din cãmin aproape un paradis. Faceti ca atmosfera sã fie cât mai voioasã, camerele cât mai plãcute. Copiii sã considere cãminul cel mai atrãgãtor loc de pe pãmânt. Influentati-i în asa fel, încât sã nu caute companie pe stradã si nici sã nu se gândeascã decât cu oroare la sãlasurile unde  se practicã vicii. Dacã viata din cãmin este asa cum ar trebui sã fie, obiceiurile formate acolo vor constitui o apãrare puternicã împotriva asalturilor ispitei, atunci când cei tineri vor pleca de la adãpostul cãminului în lume.  Ne construim noi casele pentru fericirea familiei sau doar pentru etalare? Le oferim  copiilor nostri camere însorite sau le tinem  întunecoase si închise, pãstrându-le pentru strãini, care nu depind de noi pentru a fi fericiti? Nu existã o lucrare mai nobilã pe care am putea s-o facem, nu putem aduce un folos mai mare societãtii decât acela de a le da copiilor nostri o educatie corespunzãtoare, întipãrind în mintea lor, prin cuvânt si exemplu, principiul important cã în viatã curãtia si sinceritatea tintelor îi vor califica cel mai bine pentru a-si face partea lor în lume.  Deprinderile noastre artificiale ne lipsesc de multe privilegii si de multã bucurie si ne fac sã nu putem fi folositori. O viatã în ton cu moda este o viatã grea, lipsitã de multumire. Cât de adesea timpul, banii si sãnãtatea sunt sacrificate, rãbdarea este teribil de înceatã, iar stãpânirea de sine este pierdutã, numai de dragul etalãrii. Dacã pãrintii ar dori  mai mult simplitatea, nepermitându-si sã cheltuiascã pentru satisfacerea mândriei si pentru a urma moda; dacã si-ar mentine o nobilã independentã în ceea ce este bine, nefiind afectati de influenta acelora care, în timp ce sustin cã sunt de partea lui Hristos, refuzã de fapt sã poarte crucea tãgãduirii de sine, chiar prin acest exemplu ei vor da copiilor lor o educatie deosebit de valoroasã. Copiii vor deveni bãrbati si femei de o deosebitã valoare moralã si, la rândul lor, vor avea tãria de a sta cu curaj de partea a ceea ce este bine, chiar împotriva curentului modei si opiniei populare.  Fiecare act al pãrintilor va avea repercusiuni asupra viitorului copiilor. Consacrând timp si bani pentru împodobirea exterioarã si pentru satisfacerea poftei pervertite, ei cultivã vanitatea, egoismul si pofta în copii. Mamele se plâng cã sunt atât de împovãrate de griji si trudã, încât nu-si pot lua timp sã-i învete cu rãbdare pe cei mici si sã simtã împreunã cu ei în dezamãgirile si necazurile lor. Inimile tinere tânjesc dupã simpatie si duiosie si, dacã ei nu le dobândesc de la pãrintii lor, le vor cãuta din surse care pot primejdui atât mintile, cât si principiile morale. Am auzit de mame care le refuzã copiilor lor plãceri nevinovate, din lipsã de timp si atentie, în timp ce degetele lor neobosite si ochii obositi erau preocupati cu cine stie ce obiect inutil pentru împodobire, ceva ce putea servi doar la încurajarea mândriei si a extravagantei în copii. "Cum este înclinatã rãmurica, asa va fi si copacul". Pe mãsurã ce copiii se apropie de vârsta maturitãtii, aceste lectii îsi vor aduce roadele în mândrie si lipsa valorii morale. Pãrintii deplâng greselile copiilor, însã sunt orbi cu privire la faptul cã ei nu fac altceva decât sã culeagã recolta a ceea ce ei însisi au semãnat.  Pãrinti crestini, asumati-vã  sarcina pe care o aveti pentru viatã si gânditi-vã cu seriozitate la obligatiile sacre care vã revin. Faceti din Cuvântul lui Dumnezeu standardul vostru si nu urmati modele si obiceiurile lumii, pofta ochilor si lãudãrosenia vietii. Fericirea viitoare a familiilor voastre si bunãstarea societãtii depind într-o mare mãsurã de educatia fizicã si moralã pe care copiii vostri o primesc în primii ani ai vietii. Dacã gusturile si obiceiurile lor vor fi în toate lucrurile asa de simple cum ar trebui sã fie, dacã îmbrãcãmintea va fi ordonatã, fãrã împodobiri în plus, mamele vor gãsi timpul necesar sã-si facã  fericiti copiii si îi vor învãta sã asculte din iubire.  Nu-i trimiteti pe cei mici prea de timpuriu la scoalã. Mama trebuie sã fie atentã  cum modeleazã mintea copilului care i-a fost încredintat. Pãrintii ar trebui sã fie cei mai buni învãtãtori ai copiilor lor pânã când acestia ajung la vârsta de opt sau zece ani. Sala lor de clasã trebuie sã fie în aer liber, printre flori si pãsãrele, iar manualul lor, comoara naturii. Când mintea lor poate pricepe acest lucru, pãrintii trebuie sã le deschidã înainte marea carte a naturii. Aceste lectii, date în astfel de împrejurãri, nu vor fi uitate curând. Trebuie depuse eforturi serioase pentru a pregãti terenul inimii pentru ca Semãnãtorul sã poatã semãna sãmânta cea bunã. Dacã jumãtate din timpul care este acum mai mult decât irosit în urma modelor lumii ar fi devotat  cultivãrii mintii copiilor, pentru formarea unor deprinderi corecte, în familii ar fi vizibilã o schimbare considerabilã.  Nu demult, am auzit o mamã spunând cã îi place sã vadã o casã frumos construitã si cã defectele de finisaj si nepotrivirile o deranjeazã. Eu nu condamn gustul rafinat în aceastã privintã, însã, în timp ce o ascultam,  mã gândeam cu pãrere de rãu cã acest rafinament nu l-a folosit în cresterea copiilor ei. Acestia constituiau clãdiri de care era responsabilã; în felul ei de-a fi necioplit, lipsit de curtoazie, firile lor pãtimase, egoiste, si vointa necontrolatã erau dureros de vizibile celor din jur. Caractere gresit formate, piese umane nepotrivite unele cu altele, într-adevãr asa erau acestia, si cu toate acestea mama era oarbã la toate aceste lucruri. Aranjarea casei era mai importantã pentru ea decât simetria caracterului copiilor ei.  Curãtenia si ordinea constituie datoriile crestinului si totusi acestea pot fi duse prea departe si pot fi considerate cel mai important lucru, în timp ce lucruri de o însemnãtate mai mare sunt neglijate. Cei care neglijeazã interesele copiilor lor din aceste motive dau zecime din mentã si chimen, în timp ce lasã nefãcute cele mai importante lucruri din lege - dreptatea, mila si dragostea lui Dumnezeu.  Acesti copii, cãrora li se permit atât de multe lucruri, devin ambitiosi, pãtimasi si lipsiti de iubire. Ce bine ar fi dacã pãrintii si-ar da seama cã de educatia corectã, încã din pruncie, depinde fericirea atât a pãrintilor, cât si a copiilor. Cine sunt acesti copii  încredintati grijii noastre? Sunt membrii mai tineri ai familiei Domnului. "Ia pe acest fiu, pe aceastã fiicã", spune El, "creste-i pentru Mine si slefuieste-i în asa fel, încât sã fie corespunzãtori pentru palat si sã strãluceascã în curtile Domnului". Ce lucrare pretioasã! Cât de importantã! Cu toate acestea, vedem mame care suspinã pentru un câmp de lucru mai vast, pentru lucrare misionarã. Dacã ar putea merge în Africa sau în India, ar simti cã au fãcut ceva. Însã a-si face datoriile mici de zi cu zi si a le aduce la îndeplinire cu credinciosie li se pare un lucru neînsemnat. De ce aceasta? Oare nu pentru cã adesea lucrarea mamei nu este apreciat? Ea are o mie de griji de care tatãl n-are habar. Prea adesea, el se întoarce acasã aducând cu el grijile si preocupãrile de la serviciu, care umbresc bucuria familiei, iar dacã în casã nu gãseste totul  asa cum gândeste el, îsi manifestã resentimentele prin nerãbdare si cãutare de greseli. El se poate lãuda cu ceea ce a fãcut în cursul zilei, însã lucrarea mamei, în mintea lui, valoreazã prea putin sau este subapreciatã. Pentru el, grijile ei sunt de micã însemnãtate. Ea trebuie doar sã pregãteascã masa, sã aibã grijã de copii, care uneori sunt multi la numãr, si sã tinã casa în ordine. Ea încearcã toatã ziua sã mentinã  constant mecanismul gospodãriei. Ea a încercat, cu obosealã si îngrijorare, sã vorbeascã cu bunãtate si voiosie si sã-i învete pe copii sã meargã pe calea cea dreaptã. Pentru aceasta a fost nevoie de efort si multã rãbdare din partea ei. Ea nu poate, în dreptul ei, sã se laude cu ceea ce a fãcut. I se pare cã u a realizat nimic. Însã nu este asa. Desi rezultatele muncii  nu sunt vizibile, îngerii lui Dumnezeu vegheazã asupra mamei împovãrate de griji, notând poverile pe care ea le duce zi de zi. Numele ei s-ar putea sã nu aparã niciodatã în rapoartele istoriei si nici sã primeascã onorurile sau aplauzele lumii, asa cum s-ar putea întâmpla în dreptul sotului si tatãlui; însã este imortalizat în cãrtile lui Dumnezeu. Ea face ceea ce poate, iar  în ochii lui Dumnezeu, locul ei este mai mare în rang decât cel al unui rege pe tronul lui; pentru cã ea are de-a face cu caracterul, ea modeleazã mintea.  Mamele de acum construiesc societatea care va urma. Cât de important este ca copiii lor sã fie în asa fel crescuti, încât sã fie în stare sã se împotriveascã ispitelor pe care le vor întâmpina la tot pasul în viatã!  Oricare i-ar fi chemarea sau preocupãrile, tatãl sã aducã în cãmin aceeasi înfãtisare zâmbitoare si aceleasi tonuri  plãcute ale vocii cu care i-a întâmpinat toatã ziua pe vizitatori si pe strãini. Sotia sã simtã cã se poate bizui pe afectiunea sotului ei, cã bratele lui o vor întãri si o vor sustine în toate grijile si truda ei, cã influenta lui va fi de partea ei si astfel povara o va simti doar pe jumãtate. Nu sunt oare copiii si ai lui?

Tatãl sã caute sã usureze sarcina mamei. În momentele de rãgaz si cele pe care le petrece în plãceri egoiste, sã caute sã-si cunoascã copiii, sã li se alãture în jocurile lor, în lucrul lor. Sã le atragã atentia spre florile cele frumoase, spre copacii cei falnici, cãtre frunzele pe care pot vedea înscrisã lucrarea si dragostea lui Dumnezeu. El ar trebui sã-i învete cã Dumnezeu, care a fãcut toate aceste lucruri, iubeste ceea ce este frumos si bine. Domnul Hristos a îndreptat atentia ucenicilor Sãi la crinii de pe câmp si la pãsãrile cerului, arãtându-le cum le poartã Dumnezeu de grijã, si a prezentat aceste lucruri ca o dovadã cã El va purta de grijã omu-lui, care este  mult mai important în ochii Lui decât pãsãrile si florile. Spuneti-le copiilor cã oricât de mult timp ar fi cheltuit pentru etalare, înfãtisarea noastrã nu se va putea compara niciodatã, prin gratie si frumusete, cu cea a celor mai simple flori de pe câmp. Astfel, mintile lor pot fi cãlãuzite de la ceea ce este artificial spre ceea ce este natural. Ei pot învãta cã Dumnezeu le-a dat toate aceste lucruri frumoase pentru a se bucura si cã  doreste ca ei sã-i dea Lui cele mai alese si sfinte simtãminte ale inimii.  Pãrintii ar trebui sã caute sã trezeascã în copiii lor interesul pentru studiul fiziologiei. Tinerii trebuie instruiti cu privire la propriile lor corpuri. Sunt doar putini  tineri care au o cunoastere clarã a tainelor vietii.  Majoritatea mamelor sunt prea putin interesate de studiul minunatului corp omenesc si relatia si dependenta dintre toate pãrtile complicate ale acestuia. Ele nu înteleg influenta corpului asupra mintii sau a mintii asupra corpului. Ele se ocupã cu nimicuri inutile, iar apoi se plâng cã nu au timp sã obtinã acele informatii de care au nevoie pentru a se ocupa în mod corespunzãtor de sãnãtatea copiilor lor. Le este mai usor sã-i dea pe mâna doctorilor. Mii de copii mor datoritã ignorantei cu privire la legile fiintei lor.  Dacã pãrintii însisi ar fi preocupati sã dobândeascã cunostinte în legãturã cu acest subiect si ar simti nevoia de a le pune în practicã, am avea o mai bunã stare a lucrurilor. Învãtati-i pe copiii vostri sã judece de la cauzã la efect. Arãtati-le cã, dacã încalcã legile fiintei lor, ei trebuie sã plãteascã vinovãtia prin suferintã. Dacã nu vedeti schimbãri rapide în bine asa cum doriti, nu vã descurajati si instruiti-i cu rãbdare si nu renuntati pânã când nu este obtinutã biruinta. Continuati sã-i învãtati cu privire la corpurile lor si cum sã le poarte de grijã. Nepãsarea cu privire la sãnãtatea trupeascã duce la nepãsare în privinta principiilor morale.  Nu neglijati sã-i învãtati pe copiii vostri sã prepare o hranã sãnãtoasã. Dându-le aceste lectii de fiziologie si gãtit, voi îi ajutati sã facã primii pasi într-una din cele mai importante ramuri ale educatiei si întipãriti principii care sunt elemente esentiale într-o educatie religioasã.  Toate lectiile de care am vorbit în acest articol sunt necesare. Dacã li se acordã atentia necesarã, ele vor fi ca un bastion care îi va apãra pe copiii nostri de relele care asalteazã lumea. La mesele noastre trebuie sã se vadã cumpãtarea. În casele noastre, lumina soarelui, datã de Dumnezeu, si aerul curat al cerului trebuie sã fie binevenite. Cãminele noastre trebuie sã aibã o influentã spre bine. Trebuie sã-i deprindem pe copiii nostri sã-si însuseascã obiceiuri sãnãtoase si trebuie sã-i învãtãm în ceea ce priveste lucrurile lui Dumnezeu. Aceste lucruri vor necesita ceva efort din partea noastrã. Va fi nevoie de rugãciuni, lacrimi si lectii pe care sã le tot repetãm. Uneori vom fi pusi în mare încurcãturã, nestiind cum sã realizãm aceste lucruri; însã îi putem prezenta  pe copiii nostri  înaintea lui Dumnezeu în rugãciunile pe care le înãltãm, implorându-l sã-i fereascã de rãu si spunând: "Acum, Doamne, fã-ti lucrarea Tu si înmoaie si supune mintile copiilor nostri", iar El ne va asculta. El ascultã rugãciunile mamelor care plâng, ale mamelor asaltate de griji. Când Domnul Hristos a fost pe pãmânt, mamele împovãrate si-au adus copiii la El;  gândeau cã, dacã El Îsi va pune mâinile peste ei, ele îi vor putea creste mai bine, asa cum ar trebui. Mântuitorul stia de ce vin aceste mame cu micutii lor la El si i-a mustrat pe ucenici, care le spuneau sã plece, zicându-le: "Lãsati copilasii sã vinã la mine si nu-i opriti; cãci Împãrãtia lui Dumnezeu este a unora ca ei". Dumnezeu îi iubeste pe copilasi si  vegheazã cum îsi fac lucrarea pãrintii.  Nedreptatea abundã pretutindeni si, dacã dorim mântuirea copiilor nostri, trebuie sã facem eforturi serioase, perseverente. Domnul Hristos a spus: "Eu Mã sfintesc, pentru ca si ei sã poatã fi sfintiti". El dorea ca ucenicii Sãi sã fie sfintiti si S-a fãcut exemplu pentru ei, pentru ca ei sã-L poatã urma. Ce-ar fi dacã tatii si mamele s-ar situa pe aceastã pozitie si ar spune: "Vreau ca  toti copiii mei sã aibã principii puternice, si în vederea acestui lucru le voi da un exemplu prin propria mea viatã"? Mama sã nu considere nici un sacrificiu prea mare dacã acesta este necesar pentru mântuirea casei ei. Nu uitati cã Domnul Isus Si-a dat viata cu scopul de a vã scãpa din ruinã,  pe voi si pe toti ai vostri. El simte cu voi si vã va ajuta în aceastã lucrare binecuvântatã si veti fi împreunã lucrãtori cu Dumnezeu.  Ne putem permite sã gresim în unele lucruri, însã aceasta nu trebuie sã se întâmple nicidecum în privinta copiilor nostri. Dacã în urma educatiei primite în cãmin ei sunt curati si virtuosi, dacã  vor ocupa cu umilintã un loc în marele plan al lui Dumnezeu pentru lume, viata noastrã nu va fi niciodatã un esec.

"Cumpãtarea crestinã si igiena biblicã," p. 60-72, 1890 

ELLEN  G.  WHITE