EDUCATIA CORESPUNZĂTOARE
Cea mai plăcută responsabilitate pe care si-o pot asuma oamenii este aceea de a se ocupa de mintile tinere. Trebuie să se aibă cea mai mare grijă în educatia tinerilor, variind în asa fel metodele de instruire, încât să fie puse la lucru cele mai înalte si nobile puteri ale mintii. Părintii si profesorii din scoli dau gres desigur în educarea corespunzătoare a copiilor, dacă nu au învătat ei mai întâi lectia stăpânirii de sine, a răbdării, îngăduintei, blândetii si iubirii. Ce chemare înaltă pentru părinti, tutori si profesori! Sunt foarte putini cei care realizează nevoile cele mai importante ale mintii si în ce fel să directioneze dezvoltarea intelectului, gândurile si sentimentele în formare ale tinerilor.
Există un timp pentru instruirea copilului si un timp pentru educarea tânărului; si este esential ca, în scoală, ambele să fie combinate într-o mare măsură. Copiii pot fi învătati să slujească ori păcatului, ori neprihănirii. Educatia din primii ani ai copiilor le modelează caracterul atât în privinta celor vremelnice, cât si în privinta celor religioase. Solomon spune: "Învată pe copil calea pe care trebuie să o urmeze si când va îmbătrâni nu se va abate de la ea" (Prov. 22,6). Acest limbaj este pozitiv. Instruirea pe care o cere în mod imperios Solomon este de a directiona, de a educa si de a dezvolta. Pentru ca părintii si profesorii să poată face această lucrare, ei însisi trebuie să înteleagă calea pe care trebuie să meargă copilul. Aceasta înseamnă mai mult decât o cunoastere din cărti, înseamnă tot ceea ce este bun, virtuos, neprihănit si sfânt, înseamnă cumpătare, evlavie, bunătate frătească si dragoste fată de Dumnezeu si unul fată de altul. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie acordată atentie educatiei fi-zice, mintale, morale si religioase a copiilor.
Educatia copiilor, în cămin si la scoală, nu trebuie să semene cu dresarea animalelor necuvântătoare, deoarece copiii au o vointă inteligentă, care trebuie călăuzită spre a controla toate puterile. Animalele necuvântătoare au nevoie să fie dresate, pentru că ele nu au ratiune si intelect. Însă mintea omului trebuie să fie învătată stăpânirea de sine. Ea trebuie să fie educată să conducă fiinta omenească, în timp ce animalele sunt tinute în frâu de către un stăpân si sunt învătate să se supună acestuia. Stăpânul constituie mintea, judecata si vointa pentru animalul său. Un copil poate fi educat, ca si un animal, astfel încât să nu aibă vointa sa proprie. Chiar individualitatea lui se poate confunda cu cea a celui care supraveghează cresterea lui; vointa lui, cu toate intentiile si scopurile sale, este supusă vointei învătătorului.
Copiii care sunt educati astfel vor fi întotdeauna deficitari în ceea ce priveste energia morală si responsabilitatea individuală. Ei nu au fost învătati să actioneze din ratiune si principiu; vointa lor a fost stăpânită de o altă persoană, iar mintea nu a fost solicitată ca să se poată dezvolta si întări prin exercitiu. Ei nu au fost călăuziti si disciplinati cu respect, în functie de constitutia lor specifică si capacitatea intelectuală, spre a-si pune la lucru cele mai puternice forte atunci când li se cere. Profesorii nu trebuie să se oprească aici, ci trebuie să acorde o atentie specială cultivării facultătilor mai slabe, astfel încât toate puterile să fie puse la lucru, ajutându-i să înainteze treaptă cu treaptă, ca mintea să poată atinge măsura potrivită.
Sunt multe familii cu copii care par bine educati atâta vreme cât sunt sub disciplină; însă, atunci când sistemul care i-a tinut în frâu prin reguli nu mai există, ei sunt incapabili să gândească, să actioneze sau să decidă pentru ei însisi. Acesti copii au fost atât de mult timp sub toiag de fier, nefiindu-le îngăduit să gândească sau să ia decizii în probleme care-i priveau în mod direct, încât ei nu mai au încredere în ei însisi să actioneze potrivit cu propria lor judecată si să aibă o părere proprie. Iar atunci când pleacă de la părinti si trebuie să ia singuri decizii, sunt usor influentati de judecata altora si condusi într-o directie gresită. Ei nu au un caracter stabil. Ei nu s-au bazat pe propria lor judecată în practică si de aceea mintile lor nu s-au dezvoltat si întărit în mod corespunzător. Atât de mult timp ei au fost în mod absolut stăpâniti de părintii lor, încât se bizuie numai pe acestia; părintii lor constituie minte si judecată pentru ei.
Pe de altă parte, tinerii nu trebuie lăsati să gândească si să actioneze independent de judecata părintilor si profesorilor lor. Copiii trebuie învătati să respecte judecata care are experientă si să se lase călăuziti de părintii si profesorii lor. Ei trebuie educati în asa fel, încât mintile lor să fie unite cu mintile părintilor si profesorilor lor si să fie astfel instruiti, să vadă cât este de potrivit ca ei să dea atentie sfaturilor lor. Iar atunci când ei pleacă de sub mâna călăuzitoare a părintilor si profesorilor lor, caracterele lor nu vor fi precum trestia care tremură în vânt. Instruirea cu severitate a copiilor, fără ca acestia să fie călăuziti în mod corespunzător să gândească si să actioneze singuri, în functie de cât le îngăduie capacitatea mintii lor, pentru ca în acest fel ei să se poată dezvolta în ceea ce priveste gândirea, sentimentele, legate de valoarea personală si încrederea în propriile lor puteri, va produce întotdeauna o categorie slabă în ce priveste puterea mintală si morală. Si când ajung în societate si este nevoie să ia singuri decizii, se va da pe fată faptul că ei sunt dresati ca animalele, si nu educati. Mintile lor, în loc să fie îndrumate, au fost fortate să se supună prin disciplina aspră a părintilor si profesorilor.
Acei părinti si profesori care se laudă că au stăpânire deplină asupra mintii si vointei copiilor care sunt în grija lor ar înceta să se laude dacă ar putea urmări în viitor viata copiilor care sunt astfel adusi în stăpânire prin fortă sau prin teamă. Acesti copii sunt aproape total nepregătiti să ia asupra lor responsabilitătile grele ale vietii. Când acesti tineri ies de sub grija părintilor si profesorilor lor si sunt nevoiti să gândească ei însisi ce au de făcut, este aproape o certitudine că apucă pe o cale gresită si cedează sub puterea ispitei. Nu au succes în viată si aceleasi deficiente pot fi regăsite si în viata religioasă. Dacă profesorii copiilor ar putea vedea rezultatele viitoare ale disciplinei gresite pe care o folosesc, desfăsurate în fata lor, ei si-ar schimba planul de educatie. Acesti profesori, care sunt satisfăcuti că au stăpânire deplină asupra elevilor lor, nu sunt niste profesori cu succes în munca lor, chiar dacă pe moment lucrurile par încântătoare.
Dumnezeu nu a planificat niciodată ca mintea unui om să fie sub stăpânirea deplină a altuia. Iar aceia care fac eforturi pentru a uni individualitatea copiilor cu a lor, si să fie minte, vointă si constiintă pentru ei, îsi asumă responsabilităti înfricosătoare. Acesti elevi s-ar putea să apară în anumite ocazii ca niste soldati bine instruiti. Însă, când este îndepărtată restrictia, se vede în ei dorinta de a actiona independent de principiul ferm care a fost sădit în ei. Cei care au ca obiectiv să-si educe în asa fel elevii, încât acestia să devină bărbati si femei care actionează din principiu, calificati pentru orice pozitie în viată, sunt cei mai folositori si de succes profesori. S-ar putea ca lucrarea lor să nu fie considerată folositoare de către conservatorii nechibzuiti, iar eforturile lor să nu fie apreciate la fel de mult ca cele ale profesorilor care stăpânesc mintea si vointa elevilor cu autoritate absolută; însă viata viitoare a elevilor lor va arăta roadele unui plan de educatie mai bun.
Există pericolul ca atât părintii, cât si profesorii să poruncească si să dicteze prea mult, în timp ce dau gres în a intra într-o relatie socială cu copiii si elevii lor. Adesea, ei sunt prea rezervati si îsi exercită autoritatea într-o manieră rece, lipsită de simpatie, care nu poate câstiga inimile copiilor si elevilor. Dacă si-ar apropia copiii, dacă le-ar arăta că îi iubesc, dacă si-ar arăta interesul pentru toate eforturile pe care le fac acestia si dacă s-ar comporta chiar ca un copil printre copii în jocurile lor sportive, ei i-ar face pe copii foarte fericiti si le-ar câstiga iubirea si încrederea. Iar copiii vor respecta cu plăcere autoritatea părintilor si profesorilor lor.
Obiceiurile si principiile unui profesor trebuie considerate mai importante decât calificarea lui profesională. Dacă este un crestin sincer, el va simti necesitatea de a se interesa în mod egal de educatia fizică, mintală, morală si spirituală a elevilor lui. Pentru a avea o influentă bună, el trebuie să aibă o stăpânire de sine desăvârsită, iar inima lui trebuie să fie plină de iubire pentru elevii lui, lucru care se va vedea în privirile, în cuvintele si în faptele lui. Având el însusi un caracter puternic, va putea să modeleze mintile elevilor săi si să-i instruiască în materiile respective. Educatia din primii ani ai copiilor formează, în general, caracterele lor pentru viată. Cei care lucrează cu copiii trebuie să fie foarte atenti, să cunoască în ce fel functionează mintea copiilor, pentru a sti mai bine cum să directioneze puterile, astfel încât ele să fie folosite în cel mai bun mod.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
