DOMNUL HRISTOS CA EDUCATOR
În întelepciunea Sa, Domnul îmbracă adevărurile spirituale în reprezentări si simboluri. Prin folosirea figurilor de stil, adesea el putea adresa acuzatorilor si vrăjmasilor Săi cele mai vădite si grăitoare mustrări, iar acestia nu puteau găsi în cuvintele Sale motive de condamnare. Prin pilde si comparatii, El a găsit cea mai bună metodă de a transmite adevărul divin. Într-un limbaj simplu, folosind reprezentări si ilustratii din lumea naturală, El a deschis în fata ascultătorilor Săi adevărurile spirituale si a dat viată unor principii pretioase care nu le-ar fi rămas în minte, doar poate cu greu ar fi lăsat vreo urmă, dacă El nu Si-ar fi legat cuvintele de scenele dinamice ale vietii, de experientă sau de natură. În acest fel, El le stârnea interesul, îi făcea să se întrebe asupra anumitor lucruri, iar când le câstiga toată atentia, El le întipărea în mod hotărât în minte mărturia adevărului. Astfel, El a fost capabil de a impresiona destul de puternic inima ascultătorilor Săi, astfel încât acestia, ori de câte ori priveau lucrul de care El legase lectia, îsi aduceau aminte de cuvintele divinului Învătător.
Învătătura lui Isus era cu totul diferită de cea a cărturarilor învătati. Ei sustineau că interpretează legea, atât cea scrisă, cât si cea traditională. Însă tonul formal al învătăturii lor arată că ei nu vedeau nimic în doctrinele cuvintelor sfinte care să aibă putere. Ei nu prezentau nimic nou si nu rosteau cuvinte care să împlinească căutările sufletului. Ei nu ofereau hrană oilor si mieilor înfometati. Obiceiul lor era de a zăbovi asupra părtilor întunecate ale legii, iar urmarea acestui mod de gândire a fost o bolborosire de absurdităti pe care nu o puteau întelege nici cei învătati si nici oamenii de rând.
Domnul Hristos a venit pentru a descoperi lumii adevărul divin. El învăta ca unul care avea putere. El a vorbit asa cum nu a vorbit niciodată vreun om. Nu exista ezitare în modul Lui de a vorbi si nici o umbră de îndoială în ceea ce rostea. El vorbea ca unul care întelegea fiecare parte a subiectului prezentat. El a putut deschide taine pe care patriarhii si profetii ar fi dorit să le cunoască, pe care curiozitatea omenească era nerăbdătoare să le înteleagă. Însă, dacă oamenii n-au putut pricepe cele mai simple si mai clare adevăruri, cum puteau întelege ei tainele care erau ascunse de ochiul muritor? Domnul Isus nu a considerat nedemn să repete adevăruri vechi, care erau cunoscute; căci El era autorul acestor adevăruri. El era slava Templului. El a despărtit definitiv de minciună adevărurile care fuseseră pierdute din vedere, fuseseră asezate într-un loc nepotrivit si interpretate gresit, apoi mutate din locul lor initial; si, prezentându-le ca pe niste nestemate pretioase în toată strălucirea lor, El le-a reasezat la locul cuvenit si le-a poruncit să stea neclintite pentru totdeauna. Ce lucrare a fost aceasta! A avut un asemenea caracter, încât nici un om nu a putut să o înteleagă sau să o facă. Numai mâna divină a putut lua adevărul, care, fiind amestecat cu minciună, a slujit cauzei vrăjmasului lui Dumnezeu si omului, si să-l aseze în acel loc unde să poată glorifica pe Dumnezeu si mântui omenirea. Lucrarea Domnului Hristos a fost să dea din nou lumii adevărul în prospetimea si frumusetea lui originară. El a reprezentat lucrurile spirituale si cele ceresti prin lucruri din natură si prin experiente. El a dat mană proaspătă sufletului înfometat si a prezentat o nouă împărătie care avea să fie întemeiată în mijlocul oamenilor. Rabinii evrei prezentau cerintele legii ca pe un cerc istovitor de pretentii excesive. Ei au făcut exact ce face Satana în zilele noastre - prezentau legea în fata oamenilor ca fiind un cod rece, rigid, de porunci si traditii. Superstitiile întunecau si acopereau lumina, slava, demnitatea si cerintele cuprinzătoare ale Legii lui Dumnezeu. Ei pretindeau că vorbesc poporului în locul lui Dumnezeu. După păcatul lui Adam, Domnul nu a mai vorbit direct omului; neamul omenesc a fost dat în mâinile lui Hristos si legătura cu omenirea s-a tinut prin El. Hristos a fost Acela care a proclamat Legea pe Muntele Sinai si El a cunoscut sensul exact al tuturor preceptelor ei, gloria si măretia legii cerului. În predica Sa de pe munte, Domnul Hristos defineste legea si caută să imprime în mintile ascultătorilor Săi cerintele atotcuprinzătoare ale preceptelor lui Iehova. Învătăturile Lui au venit ca o nouă revelatie pentru popor; iar învătătorii legii, cărturarii si fariseii, ca si oamenii de rând au fost uimiti de învătătura Lui. Cuvintele lui Hristos nu erau noi, dar, cu toate acestea, ele veneau cu puterea unei revelatii; căci prezentau adevărul în lumina sa proprie, si nu în lumina în care învătătorii îl prezentaseră poporului. El nu acorda nici o atentie traditiilor si poruncilor omenesti, ci deschidea ochii întelegerii lor spre a privi lucrurile minunate ale Legii lui Dumnezeu, care este temelia scaunului Său de domnie de la începutul lumii; si atâta timp cât aveau să rămână cerurile si pământul de-a lungul veacurilor nesfârsite ale vesniciei, aceasta avea să fie marele standard al neprihănirii, o lege sfântă, dreaptă si bună.
Sistemul economiei iudaice era evanghelia ilustrată, o prezentare a crestinismului care a fost dezvoltată atât de repede, cât puteau întelege mintile oamenilor lumina spirituală. Satana caută întotdeauna să întunece adevărurile care sunt clare, iar Domnul Hristos caută întotdeauna să deschidă mintea pentru a întelege fiecare adevăr esential cu privire la mântuirea omului căzut. Până în ziua de azi, sunt încă aspecte ale adevărului care nu se văd cu claritate, legături care nu sunt întelese si profunzimi nepătrunse ale Legii lui Dumnezeu care nu sunt pricepute. Există o incomensurabilă vastitate, demnitate si slavă în Legea lui Dumnezeu; si, cu toate acestea, lumea religioasă a dat la o parte această Lege, asa cum au făcut evreii, pentru a înălta traditiile si poruncile omenesti. Înainte de Hristos, oamenii întrebau în zadar: "Ce este adevărul?" Întunericul acoperea pământul si negură mare popoarele. Chiar si Iudea era învăluită în beznă, desi vocea lui Dumnezeu le vorbea oamenilor prin profetii Săi. Adevărul lui Dumnezeu fusese redus la tăcere de către superstitiile si traditiile acelora care pretindeau că îl interpretează, iar vrajba, lupta, gelozia si prejudecătile îi despărteau pe cei care sustineau că sunt copii ai lui Dumnezeu. Apoi a fost trimis un Învătător de la Dumnezeu, chiar Acela care era Calea, Adevărul si Viata. Domnul Isus a prezentat adevărul curat si bogat al cerului, pentru a străluci în mijlocul întunericului moral si negurii de pe pământ. Dumnezeu spusese: "Să fie lumină spirituală" si lumina slavei lui Dumnezeu a fost descoperită prin chipul Domnului Isus Hristos.
Domnul Hristos S-a descoperit ca Mântuitor al oamenilor. Oamenii nu trebuia să se încreadă în faptele lor, în propria lor neprihănire sau în ei însisi în nici un fel, ci în Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii. În El a fost descoperit Cel care mijloceste la Tatăl. Prin El a fost dată invitatia: "Veniti totusi să ne judecăm, zice Domnul: de vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face ca lâna." Această invitatie răsună de-a lungul vremii până la noi, cei de astăzi. Fie ca mândria, pretuirea de sine sau autoîndreptătirea să nu retină pe nimeni de a-si mărturisi păcatele, pentru a se putea îndeplini această făgăduintă: "Cine îsi ascunde fărădelegile nu propăseste, dar cine le mărturiseste si se lasă de ele, capătă îndurare" (Prov. 28,13). Nu ascundeti nimic de Dumnezeu si nu neglijati mărturisirea greselilor voastre fratilor vostri, când acestea au o legătură cu ei. "Mărturisiti-vă greselile unii altora si rugati-vă unii pentru altii ca să fiti vindecati" (Iacov 5,16). Multe păcate sunt lăsate nemărturisite si ne vom confrunta cu acestea în ziua socotelilor finale; de aceea, este mai bine să vă vedeti păcatele acum, să le mărturisiti si să le îndepărtati, atâta timp cât Jertfa ispăsitoare mai pledează încă în favoarea voastră. Nu încetati să învătati care este voia lui Dumnezeu cu privire la acest subiect. Sănătatea sufletului vostru, unitatea fratilor vostri poate depinde de modul în care vă urmăriti scopul în aceste lucruri. De aceea, umiliti-vă sub mâna atotputernică a lui Dumnezeu, pentru ca El să vă poată înălta la vreme de nevoie, "aruncând asupra Lui toate îngrijorările voastre; căci El Însusi Se îngrijeste de voi."
Este un fapt deplorabil că inima care greseste nu doreste să fie criticată sau să fie supusă umilirii prin mărturisirea păcatului. Unii îsi văd greselile, însă, gândind că mărturisirea acestora le-ar micsora demnitatea, îsi scuză relele făcute si se sustrag de la disciplina pe care mărturisirea ar impune-o sufletului. Gândul greselii lor vădite va rămâne, le va umbri bucuriile si le va stânjeni miscările; căci, refuzând calea mărturisirii, ei nu pot fi exemple de credinciosie pentru oameni. Ei văd greselile altora; însă cum pot avea ei curajul de a da sfatul: "Mărturisiti-vă unii altora greselile si rugati-vă unii pentru altii ca să fiti vindecati", când ei nu au aplicat acest sfat în viata lor? Cât de mult vor învăta pastorii sau poporul dintr-un adevăr pe care îl înlătură si l-ar uita dacă ar fi cu putintă, pentru că nu este plăcut; pentru că nu le măguleste mândria, ci mustră si provoacă durere? Pastorii si poporul, dacă vor fi mântuiti, trebuie să fie mântuiti zi de zi, ceas de ceas. Ei trebuie să flămânzească si să înseteze după neprihănirea lui Hristos si după iluminarea Duhului Sfânt. Membrii bisericii - cei asezati în pozitii de încredere - trebuie să fie botezati cu Spiritul lui Dumnezeu, căci altfel nu vor fi calificati pentru pozitiile pe care le acceptă.
Cineva poate avea cunostinta Scripturilor care nu-l va face întelept în vederea mântuirii, desi el s-ar putea să fie în stare să-si domine adversarii în controversă publică. Dacă sufletul lui nu tânjeste după Dumnezeu; dacă nu îsi cercetează inima cu o candelă aprinsă, ca să vadă dacă nu există pe undeva ascuns vreun rău; dacă nu este stăpânit de dorinta de a răspunde rugăciunii Domnului Hristos ca toti ucenicii Săi să fie una, după cum El si Tatăl sunt una, atunci el se măguleste în zadar cu gândul că este crestin. Cunostinta lui, începută cu ambitie, este continuată cu mândrie; însă sufletul lui este lipsit de dragostea divină, de blândetea si bunătatea lui Hristos. El nu este un om întelept în ochii lui Dumnezeu. El s-ar putea să aibă iscusinta de a învinge un adversar; însă întelept în ce priveste mântuirea, nu poate fi fără Duhul Sfânt. Si "roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinciosia, blândetea, înfrânarea poftelor" (Gal. 5,22). Talentul, elocventa sau studiul egoist al Scripturii nu vor produce dragoste pentru Dumnezeu sau conformare după chipul lui Hristos. Nimic în afară de puterea divină nu poate regenera inima si caracterul omului si să imprime în suflet dragostea lui Hristos, care se va manifesta întotdeauna prin dragoste fată de aceia pentru care El a murit.
"Review and Herald", 28 noiembrie 1893
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
