CARTEA CĂRTILOR
Studiul Bibliei va da putere intelectului. Psalmistul spune: "Auzirea cuvintelor Tale dă lumină; dă pricepere omului de rând." Adesea mi se pune întrebarea: "Ar trebui ca Biblia să devină cea mai importantă carte din scolile noastre?" Ea este o carte pretioasă, o carte minunată. Este o comoară care contine nestemate de o valoare inestimabilă. Este o istorie care deschide în fata noastră secolele trecute. Fără Biblie, ar fi trebuit să presupunem si să fabulăm cu privire la ceea ce s-a petrecut în veacurile trecute. Dintre toate cărtile care au inundat lumea, oricât ar fi de valoroase, Biblia este cartea cărtilor si este demnă de cel mai atent si mai aprofundat studiu. Aceasta nu redă doar istoria creatiunii acestei lumi, ci cuprinde si o descriere a lumii care va veni. Ea contine lucruri cu privire la minunile Universului si descoperă întelegerii noastre pe Autorul cerurilor si al pământului. Ea desfăsoară în fata noastră un sistem simplu, dar complet, de teologie si filozofie. Cei care studiază sârguincios Cuvântul lui Dumnezeu, care se supun sfaturilor acestuia si iubesc adevărurile lui clare vor progresa în ceea ce priveste intelectul si bunele maniere! Este un dar de la Dumnezeu, care ar trebui să trezească în fiecare inimă cea mai sinceră recunostintă; căci el constituie revelatia lui Dumnezeu către om.
Dacă adevărurile Bibliei sunt împletite cu viata practică, acestea vor înălta mintea de la ceea ce este pământesc si josnic. Cei care studiază Scriptura se vor dovedi oameni care exercită o influentă înnobilatoare. Căutând adevărurile revelate de Scripturi, Spiritul lui Dumnezeu este adus în legătură strânsă cu căutătorul sincer al Scripturilor. Întelegerea vointei descoperite a lui Dumnezeu dezvoltă mintea, o lărgeste, o înaltă si o înzestrează cu o nouă vigoare, aducându-i facultătile în contact cu adevărurile uimitoare. Dacă studiul Scripturilor constituie un lucru secundar, va fi o mare pierdere. Pentru un timp, Biblia a fost exclusă din scolile noastre si Satana a găsit un câmp bogat, în care a lucrat cu o rapiditate uluitoare, si a cules o recoltă după plăcerea lui.
Întelegerea atinge nivelul lucrurilor cu care se obisnuieste. Dacă toti oamenii ar studia Biblia, ei ar fi mai bine dezvoltati, ar gândi mai profund, ar dovedi un înalt grad de inteligentă, complet diferiti decât dacă ar studia numai stiintele si istoria lumii. Biblia oferă căutătorului sincer o disciplină mintală deosebită si el vine de la contemplarea lucrurilor divine cu facultătile sale îmbogătite, eul este umilit, în timp ce Îl înaltă pe Dumnezeu si adevărul Său revelat. Omul este atât de mult ridicat în slăvi si se dă atât de putină onoare lui Dumnezeu pentru că oamenii nu cunosc relatările atât de pretioase ale Bibliei. Biblia contine acea hrană de calitate de care are nevoie crestinul pentru a se putea dezvolta puternic în spirit si în intelect. Cercetarea tuturor cărtilor de filozofie si stiintă nu poate face pentru minte si pentru moralitate ceea ce poate face Biblia, dacă este studiată si pus în practică. Prin studiul Bibliei intrăm în legătură cu patriarhii si profetii. Adevărul este îmbrăcat într-un limbaj înăltător, care exercită o influentă fascinantă asupra mintii; gândirea este înăltată de la lucrurile de pe pământ si este condusă să contemple slava vietii vesnice viitoare. Ce întelepciune a omului s-ar putea compara cu măretia revelatiei lui Dumnezeu? Omul mărginit, care nu Îl cunoaste pe Dumnezeu, va căuta să desconsidere valoarea Scripturilor si să îngroape adevărul sub presupusa cunoastere stiintifică.
Cei care se laudă cu o altă întelepciune în afară de învătătura Cuvântului lui Dumnezeu trebuie să se adape mai mult din fântâna cunoasterii, ca să poată deveni constienti de ignoranta lor reală. Este întelepciunea înfumurată a oamenilor, care este nebunie în ochii lui Dumnezeu. "Nimeni să nu se însele. Dacă vreunul dintre voi vrea să fie întelept în felul lumii, lăsati-l să devină un nebun ca să fie socotit întelept. Căci întelepciunea lumii acesteia este nebunie pentru Dumnezeu. Căci este scris: El îi prinde pe cei întelepti în viclenia lor. Cei care au doar această întelepciune trebuie să devină nebuni în estimarea pe care si-o fac. Cea mai mare ignorantă care este acum asupra neamului omenesc ca un blestem este cu privire la cerintele Legii lui Dumnezeu; si această ignorantă este urmarea neglijării studiului Cuvântului lui Dumnezeu. Planul bine alcătuit al lui Satana este de a angaja si absorbi mintea într-atât, încât marea carte care trebuie să fie călăuză să nu fie Cartea cărtilor si ca păcătosul să nu poată fi condus de pe calea nelegiuirii pe calea ascultării.
Biblia nu este înăltată la locul ei si totusi cât de infinită este importanta ei pentru sufletele oamenilor. Cercetând paginile ei, noi ne aflăm în mijlocul unor scene mărete si vesnice. Îl privim pe Isus, Fiul lui Dumnezeu, venind în lumea noastră si angajându-Se în conflictul misterios care a tulburat puterile întunericului. O, cât de minunat, aproape incredibil, este că Dumnezeul cel nemărginit a consfintit umilirea scumpului Său Fiu! Fiecare cercetător al Scripturii să contemple acest lucru măret si, în urma acestei contemplări, el nu va rămâne neînăltat, necurătit sau neînnobilat.
Biblia este cartea care dezvăluie principiile dreptătii si adevărului. Ea contine tot ce este necesar pentru mântuirea sufletului si, în acelasi timp, întăreste si cultivă mintea. Dacă este folosită ca manual în scolile noastre, va fi cu mult mai eficientă decât orice altă carte din lume, fiind atât un ghid întelept în lucrurile acestei vieti, cât si un ajutor pentru sufletul care urcă pe scara progresului, care ajunge până la cer. Dumnezeu Se preocupă de noi ca fiinte intelectuale si El ne-a dat Cuvântul Său ca o candelă pentru picioarele noastre si o lumină pe cărarea noastră. "Auzirea cuvintelor Tale dă lumină; dă pricepere omului de rând." Nu doar simpla citire a cuvântului va avea ca rezultat împlinirea scopului desemnat de cer, ci adevărul descoperit în Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să găsească o cale de intrare către inimă, pentru ca binele intentionat să poată fi dobândit.
Cei care sunt cel mai bine instruiti în cele ale stiintelor nu sunt întotdeauna cele mai eficiente instrumente pe care le foloseste Dumnezeu. Sunt multi care sunt lăsati deoparte si unii din cei care au fost mai putin avantajati în a dobândi cunostinte din cărti le iau locul, pentru că cei din urmă detin o cunoastere a lucrurilor practice care este esentială pentru viata de zi cu zi; în timp ce aceia care se consideră învătati încetează adesea să învete, se socotesc atotstiutori si că nu trebuie învătati nici chiar de Isus, care a fost cel mai mare învătător pe care l-a cunoscut lumea vreodată. Cei care au crescut si s-au dezvoltat, ale căror facultăti mintale au fost cultivate prin cercetarea profundă a Scripturilor pentru a putea cunoaste voia lui Dumnezeu, vor ajunge în pozitii în care vor fi folositori; căci Cuvântul lui Dumnezeu a găsit loc în viata si caracterul lor. Acesta trebuie să-si facă lucrarea sa specială, pătrunzând până la a despărti încheieturile si măduva, cercetând gândurile si intentiile inimii. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să devină hrana prin care crestinul trebuie să crească puternic în spirit si intelect, ca să se poată lupta pentru adevăr si neprihănire.
Oare de ce tinerii nostri, chiar si cei care sunt mai maturi, sunt atât de usor dusi în ispită si cad în păcat? Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu este studiat si nu se meditează asupra lui asa cum ar trebui. Dacă ar fi pretuit, ar exista cinste lăuntrică, tărie de spirit si individul ar rezista ispitirilor lui Satana de a face rău. O vointă puternică, fermă, hotărâtă, nu este prezentă în viată si caracter, deoarece Cuvântul lui Dumnezeu nu este studiat si nu se meditează asupra lui. Nu se fac eforturi asa cum ar trebui pentru a pune în legătură mintea cu gândurile curate si sfinte si a o goli de ceea ce este necurat si neadevărat. Nu se alege partea cea bună, aceea de a sta la picioarele lui Isus, ca si Maria, pentru a învăta cele mai sfinte lectii de la divinul Învătător, pentru ca acestea să fie puse la inimă si practicate în viata zilnică. Meditatia asupra lucrurilor sfinte va înălta si înnobila mintea si va forma domni si doamne crestini.
Dumnezeu nu va accepta pe nici unul dintre noi care îsi iroseste puterile în gânduri, cuvinte sau fapte pătimase, firesti, josnice. Cerul este un loc curat si sfânt, în care nimeni nu va putea intra dacă nu este rafinat, spiritual, curat si purificat. Avem o lucrare de făcut pentru noi însine si vom fi în stare s-o facem doar dacă luăm putere de la Isus. Biblia trebuie să constituie studiul nostru mai presus de orice altă carte. Ar trebui să o pretuim si s-o ascultăm ca fiind glasul lui Dumnezeu. Noi trebuie să vedem si să-i întelegem restrictiile si cerintele, "să faci" si "să nu faci", si să fim constienti de adevărata însemnătate a Cuvântului lui Dumnezeu.
Când Cuvântul lui Dumnezeu este sfătuitorul nostru si cercetăm Scripturile pentru a avea lumină, îngerii cerului vin în preajmă si impresionează mintea, iluminează întelegerea în asa fel, încât să se poată spune cu adevărat: "Auzirea cuvintelor Tale dă lumină; dă pricepere omului de rând". Nu este de mirare că nu se dă pe fată mai multă întelepciune cerească în cazul tinerilor care sunt crestini, când se dă atât de putină atentie Cuvântului lui Dumnezeu. Sfaturile divine nu sunt luate în seamă; îndemnurile nu sunt ascultate; nu se caută harul si întelepciunea cerească, pentru ca păcatele din trecut să fie evitate, astfel încât orice pată, orice întinare, să poată fi eliminată din caracter. Rugăciunea lui David era: "Fă-mă să înteleg calea rânduielilor Tale: iar eu voi vorbi despre lucrările Tale minunate".
Dacă mintile tinerilor nostri, ca si ale celor de vârstă mai matură ar fi directionate corect, atunci când se adună laolaltă, discutiile lor ar fi îndreptate spre subiecte înăltătoare. Când mintea este curată, iar gândurile înăltate prin adevărul lui Dumnezeu, cuvintele vor fi de aceeasi natură, "ca niste mere de aur în cosulete de argint". Însă asa cum sunt întelese lucrurile în prezent, cu ceea ce se practică si cu un standard atât de scăzut pe care chiar crestinii sunt multumiti să-l mentină, conversatia este fără valoare si inutilă. Este "de pe pământ, pământească", nu are mireasma adevărului sau a cerului si nu ajunge nici măcar până la standardul aceleia practicate de cele mai cultivate clase sociale. Când Domnul Hristos si cerul constituie tema contemplării, conversatia va evidentia acest lucru. Vorbirea va fi dreasă cu har, iar cel care vorbeste va arăta că si-a dobândit educatia în scoala divinului Învătător. Psalmistul spune: "Am ales calea adevărului; am pus în fata mea judecătile Tale". El pretuia Cuvântul lui Dumnezeu ca pe o comoară. A fost în stare să-l înteleagă, nu l-a desconsiderat, ci l-a pus în practică în viata sa.
Dacă acest cuvânt sacru nu este apreciat, nu va fi considerat un manual sigur si demn de urmat. Orice păcat pe care îl repetăm în viata noastră trebuie îndepărtat. Trebuie dusă lupta împotriva lui până îl biruim. Domnul va conlucra cu eforturile noastre. Dumnezeu este Cel care lucrează în omul mărginit, păcătos, care doreste să fie mântuit, si vointa, si înfăptuirea. Însă Dumnezeu nu va lucra fără cooperarea omului. El trebuie să-si pună la lucru toate puterile; trebuie să fie un elev capabil, dornic de a învăta la scoala lui Hristos; si, pe măsură ce acceptă harul care îi este oferit cu mână largă, prezenta Domnului Hristos în gând si în inimă îi va da acea putere de a decide să înlăture orice păcat, pentru ca inima să poată fi umplută cu toată plinătatea lui Dumnezeu si cu dragostea Sa.
Elevii si studentii din scolile noastre ar trebui să constientizeze faptul că au avut rezultate scăzute datorită contemplării păcatului si că facultătile date lor de Dumnezeu au fost slăbite si au fost nepotrivite pentru cresterea morală, pentru că au fost folosite gresit. Sunt multi care admit că acesta este adevărul. Le-a plăcut să fie mândri si îngâmfati, până ce aceste trăsături rele de caracter au devenit o putere conducătoare, stăpânindu-le dorintele si înclinatiile. În timp ce au avut doar o formă de evlavie si au adus la îndeplinire multe fapte ale îndreptătirii de sine, în realitate, nu a existat nici o schimbare reală în inimă. Ei nu au aliniat practicile vietilor lor după marele standard al neprihănirii, care este clar si hotărât, si anume Legea lui Dumnezeu. Dacă si-ar compara viata cu acest standard, nu ar putea să simtă decât că sunt deficitari, păcătosi si că au nevoie de un medic. Ei pot pricepe cât de adânc au căzut doar dacă vor privi sacrificiul infinit care a fost făcut de Domnul Isus Hristos, pentru a-i ridica din ruină.
Sunt doar putini aceia care simt caracterul grozav al păcatului si care înteleg cât de mare este decăderea care a urmat călcării Legii lui Dumnezeu. Examinând minunatul plan al mântuirii pentru refacerea păcătosului după chipul moral al lui Dumnezeu, noi vedem că singurele mijloace pentru salvarea omului au fost puse la lucru de bunătatea si dragostea fără egal a Fiului lui Dumnezeu. El a fost singurul care a avut tăria de a Se lupta cu marele vrăjmas al lui Dumnezeu si al omului si, în calitate de înlocuitor si sigurantă a noastră, El a dat putere acelora care se agată de El prin credintă, pentru a deveni biruitori în Numele Său si prin meritele Lui.
Putem vedea în crucea de pe Calvar cât L-a costat pe Fiul lui Dumnezeu să aducă mântuirea omenirii decăzute. După cum sacrificiul făcut în favoarea omului a fost deplin, la fel trebuie să fie si restaurarea omului în urma pervertirii prin păcat, o refacere completă, deplină. Legea lui Dumnezeu ne-a fost dată pentru a avea reguli care să ne călăuzească comportamentul. Nu există nici o nelegiuire pe care legea să o scuze; nu există păcat care să rămână necondamnat. Viata Domnului Hristos este o împlinire perfectă a fiecărui precept al Legii. El spune: "Eu am păzit poruncile Tatălui Meu". Cunoasterea Legii îl va condamna pe păcătos si va zdrobi speranta din pieptul său, dacă nu Îl va vedea pe Domnul Isus ca înlocuitor si garant al său, gata să-i ierte nelegiuirea si păcatul. Apoi, prin credintă în Domnul Isus Hristos, omul va face tot ce-i stă în putintă, în functie de capacitatea pe care o are, si va căuta să urmeze calea Domnului prin ascultarea de Cele Zece Porunci, iar desăvârsirea Domnului Hristos îi este atribuită pentru a acoperi nelegiuirea sufletului care se pocăieste si este ascultător.
Va trebui făcut un efort din partea multora care se pretind prieteni ai educatiei, pentru a face o distinctie între religie si stiinte în scolile noastre. Ei nu ar cruta nici un efort sau cheltuială pentru a împărtăsi cunostinte lumesti; însă ei nu vor să îmbine cu aceasta o cunostintă a ceea ce Dumnezeu a descoperit ca fiind desăvârsirea caracterului. Si totusi, educatia în ce priveste adevărul lui Dumnezeu va dezvolta mintea si va oferi cunostinte si în privinta lucrurilor vremelnice. Psalmistul spune: "Frica de Domnul este începutul întelepciunii". Cuvintele pline de viată ale lui Dumnezeu dezvăluie înselăciunile tatălui minciunilor. Care dintre tinerii nostri ar putea sti ceva cu privire la ceea ce este adevăr în comparatie cu minciuna, dacă nu este familiarizat cu Scripturile? Simplitatea adevăratei evlavii trebuie adusă în educatia tinerilor, dacă ei vor să aibă acea cunoastere divină care să îi ajute să scape de depravarea care este în lume prin pofte. Adevăratii urmasi ai lui Hristos nu Îl vor sluji pe Dumnezeu doar când acest lucru se potriveste cu înclinatiile lor, ci si atunci când înseamnă tăgăduire de sine si purtarea crucii. Sfatul serios dat de apostolul Pavel lui Timotei, pentru a nu da gres în aducerea la îndeplinire a datoriei sale, ar trebui asezat în fata tinerilor de azi: "Nimeni să nu-ti dispretuiască tineretea; ci fii o pildă pentru credinciosi: în vorbire, în purtare, în dragoste, în credintă, în curătie" (1 Timotei 4,12). Trebuie dusă o luptă continuă împotriva păcatelor care continuă în viata noastră, până când acestea sunt biruite. Trăsăturile de caracter îndoielnice, fie că sunt mostenite, fie că sunt cultivate, trebuie analizate si comparate cu marele standard al neprihănirii; si în lumina reflectată de Cuvântul lui Dumnezeu, acestea trebuie înfrânte si biruite prin puterea lui Hristos. "Urmăriti pacea cu toti oamenii si sfintirea, fără de care nici un om nu va putea vedea pe Domnul."
Zi de zi si ceas de ceas, trebuie să aibă loc în noi însine un viguros proces de tăgăduire de sine si sfintire; apoi faptele exterioare vor sta drept mărturie că Domnul Isus locuieste în inimă prin credintă. Sfintirea nu închide căile sufletului în privinta cunoasterii, ci dezvoltă mintea, o inspiră să cerceteze adevărul, ca după o comoară ascunsă; iar cunoasterea vointei lui Dumnezeu face să înainteze lucrarea de sfintire. Există un cer si, oh, cât de serios ar trebui să luptăm ca să ajungem în el! Fac apel la voi, elevi si studenti din scolile si colegiile noastre, să credeti în Domnul Isus ca fiind Mântuitorul vostru. Credeti că El este gata să vă ajute prin harul Său, atunci când voi veniti cu sinceritate în fata Lui. Trebuie să vă luptati pentru cununa vietii. Luptati, pentru că Satana vrea să vă prindă în strânsoarea sa; si dacă voi însivă nu vă smulgeti de acolo, veti fi paralizati si distrusi. Vrăjmasul este la dreapta voastră, la stânga voastră, în fata si înapoia voastră; voi trebuie să îl călcati în picioare. Luptati, pentru că trebuie să câstigati o cunună. Luptati, pentru că, dacă nu câstigati cununa, veti pierde totul în această viată si în viata viitoare. Luptati, însă în puterea Mântuitorului nostru înviat.
Vor dori oare elevii si studentii din scolile noastre să studieze si să imite caracterul Aceluia care a venit din cer pentru a le arăta cum trebuie să fie, dacă vor să intre în Împărătia lui Dumnezeu? V-am adus solia apropiatei reveniri a Fiului lui Dumnezeu pe norii cerului, cu putere si slavă mare. Nu v-am prezentat un anumit timp, ci v-am repetat chiar îndemnul Domnului Hristos, să vegheati în vederea rugăciunii: "Căci Fiul omului va veni în ceasul în care nici nu vă gânditi" (Luca 12,40). Această avertizare a străbătut veacurile si a ajuns în timpul nostru ca un ecou: "Iată, Eu vin curând; si răsplata mea este cu Mine ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa si Omega, începutul si sfârsitul, cel dintâi si cel de pe urmă. Ferice de cei care tin poruncile Sale, ca să aibă drept la pomul vietii si să poată intra pe porti în cetate". "Review and Herald", 21 august 1888
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului"- Lucrarea de reformă, 3 iunie 1889 "Review and Herald" - Educatia corespunzătoare,14 iulie 1889 "Semnele timpului" - Educatia din cămin, 22 iulie 1889 "Mărturii", vol.5 - Religia si educatia stiintifică, p. 501-504 1889 "Idem" - Educatia copiilor nostri, 1889, p. 505-507 "Idem" - Primejdii pentru tineri, 1889, p. 508-516 "Idem" - Lecturi potrivite pentru copiii nostri,1889, p. 516-520 "Idem" - Sfaturi pentru cei tineri,1889, p. 520-529 "Idem" - Nevoile institutiilor noastre,1889, p. 549-554 "Idem" - Institutul nostru din Battle Creek, 1889, p. 555-567 "Idem" - Educatia lucrătorilor,1889, p. 580-586
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA