CĂMINUL SI SCOALA
Este o mândrie pentru veacul de acum faptul că oamenii pot avea atât de multe posibilităti pentru dobândirea cunostintelor, asa cum n-a fost niciodată înainte, si că se manifestă un interes atât de mare pentru educatie. Totusi, în ciuda acestui progres demn de lăudat, există un spirit fără egal de nesupunere si nechibzuintă în generatia care se ridică; decăderea mintală si cea morală sunt aproape universale. Lipsa de disciplină în foarte multe institutii de învătământ le-a distrus aproape total utilitatea si în unele cazuri le-a făcut să fie mai degrabă un blestem decât o binecuvântare. Acest lucru a fost sesizat si deplâns si s-au făcut eforturi serioase pentru a îndrepta deficientele din sistemul nostru educational. Există o nevoie urgentă de scoli în care tinerii să poată fi învătati stăpânirea de sine, sârguinta si încrederea în propriile puteri, respectul pentru superiori si reverenta fată de Dumnezeu. Cu o astfel de educatie, noi putem să sperăm să vedem tineri pregătiti să-si onoreze Creatorul si să-si binecuvânteze semenii. În vederea atingerii acestor obiective, a fost întemeiat colegiul nostru din Battle Creek. Însă cei care se străduiesc să îndeplinească o astfel de lucrare se lovesc de multe si serioase dificultăti. Răul care îi stăpâneste pe toti ceilalti si care adesea contracarează eforturile celor mai buni instructori trebuie căutat în educatia din cămin. Părintii nu sesizează importanta de a-si apăra copiii de tentatiile ispititoare ale acestui veac. Ei nu dovedesc suficientă stăpânire si de aceea nu-i pot aprecia corect valoarea.
Multi părinti gresesc prin faptul că nu-si unesc eforturile cu cele ale profesorului sârguincios si credincios. Tinerii si copiii, cu întelegerea lor nedesăvârsită si judecata lor nedezvoltată, nu sunt întotdeauna în stare să înteleagă în întregime planurile si metodele profesorului. Totusi, când acestia aduc acasă rapoarte cu privire la ce s-a făcut la scoală, acestea sunt discutate de către părinti în cercul familial, iar metoda profesorului este criticată fără opreliste. Prin aceasta, copiii învată lectii de care nu se vor dezvăta usor. Ori de câte ori sunt supusi unor restrictii ne-obisnuite, ei fac apel la părintii lor nechibzuiti pentru simpatie si îngăduintă. În acest fel, este încurajat un spirit de neliniste si nemultumire, scoala suferă datorită influentei demoralizatoare, iar sarcina profesorului devine mult mai grea. Însă cea mai mare pierdere o au victimele nesăbuintei părintesti. Defecte de caracter care, printr-o bună educatie, s-ar fi corectat sunt lăsate să se amplifice o dată cu trecerea anilor, ajungând să strice si poate chiar să distrugă utilitatea posesorului lor.
De regulă, se va descoperi că elevii cei mai predispusi să se plângă de disciplina din scoală sunt cei care au primit o educatie superficială. Nefiind niciodată învătati despre necesitatea perfectionării, ei o privesc cu neplăcere. Părintii au neglijat să-si învete fiii si fiicele că trebuie să-si îndeplinească cu credinciosie datoriile din gospodărie. Copiilor li se îngăduie să-si petreacă timpul jucându-se, în timp ce tatăl si mama trudesc fără încetare. Putine persoane tinere simt că este datoria lor de a duce si ei o parte din poverile familiei. Ei nu sunt învătati că îngăduirea apetitului sau urmărirea tihnei si a plăcerii nu constituie telul suprem al vietii.
Cercul familiei constituie scoala în care copilul primeste primele sale lectii, care vor dura cel mai mult. Iată de ce părintii trebuie să fie mult acasă. Prin cuvânt si exemplu, ei trebuie să-si învete copiii dragostea de Dumnezeu; să-i învete să fie inteligenti, sociabili, afectuosi, să cultive deprinderile de a fi harnici, chibzuiti în cheltuieli si stăpâni pe sine. Oferind copiilor lor dragoste, simpatie si încurajare în cămin, părintii le pot pune la dispozitie un loc de refugiu sigur si binevenit fată de multe din tentatiile lumii.
"Nu am timp", spune tatăl, "nu am timp să mă ocup de educatia copiilor mei, nu am timp pentru plăcerile sociale din cămin." Atunci nu trebuia să iei asupra ta responsabilitatea unei familii. Neîncredintându-le timpul care le apartine de drept, îi jefuiesti de acea educatie pe care trebuie să o primească de la tine. Dacă ai copii, ai o lucrare de făcut, împreună cu mama, în formarea caracterelor lor. Cei care simt că sunt chemati imperios să lucreze pentru binele societătii, în timp ce copiii lor cresc nedisciplinati, ar trebui să se întrebe dacă nu cumva nu si-au înteles gresit datoria. Familia lor este cel dintâi câmp misionar în care părintii sunt chemati să lucreze. Cei care lasă ca în grădina familiei lor să crească spini si mărăcini, în timp ce dovedesc mult interes pentru cultivarea parcelelor de pământ ale vecinilor lor, nesocotesc Cuvântul lui Dumnezeu. Repet, lipsa iubirii si a evlaviei si neglijarea educatiei corespunzătoare în cămin este ceea ce creează atât de multe dificultăti în scoli si colegii. Există o înfricosătoare stare de răceală si apatie în rândul celor care sustin că sunt crestini. Ei sunt lipsiti de sensibilitate, nemilosi, neiertători. Aceste trăsături rele îngăduite pentru prima dată în cămin exercită influenta lor veninoasă în toate asocierile de fiecare zi. Dacă spiritul de bunătate si curtoazie ar fi nutrit de părinti si de copii, acest lucru s-ar vedea si în relatiile dintre profesori si elevi. Domnul Hristos ar trebui să fie un oaspete onorat în cercul familiei, iar prezenta Sa nu este putin necesară în sala de clasă. Fie ca puterea de convertire a lui Dumnezeu să poată înmuia si supune inimile părintilor si copiilor, ale profesorilor si elevilor si să le transforme spre a fi asemenea lui Hristos.
Tatii si mamele trebuie să studieze cu grijă si rugăciune caracterele copiilor lor. Ei trebuie să caute să reprime si să tină în frâu acele trăsături care sunt prea proeminente si să încurajeze pe acelea care ar putea fi deficitare, asigurând astfel o dezvoltare armonioasă. Aceasta nu este o problemă usoară. Tatăl poate considera că nu este un păcat mare să neglijeze educatia copiilor săi; însă nu tot asa priveste lucrurile si Dumnezeu. Părintii crestini au nevoie de o convertire deplină în privinta acestui subiect. Vina se acumulează continuu asupra lor, iar consecintele actiunilor lor se răsfrâng asupra copiilor lor si asupra copiilor lor. Mintea bolnavă, dezechilibrată, temperamentul pripit, nervozitatea, invidia sau gelozia poartă amprenta neglijentei părintilor. Aceste trăsături rele de caracter aduc multă nefericire celor care le detin. Cât de multi sunt lipsiti de dragostea prietenilor si tovarăsilor lor, pe care ar fi putut să o aibă dacă ar fi fost mai amabili, mai prietenosi. Cât de multi creează probleme ori pe unde merg si în orice sunt implicati!
Copiii au nevoi pe care părintii lor trebuie să le cunoască si să le respecte. Ei au dreptul la o astfel de educatie care să-i facă în stare să fie membri utili, respectati si iubiti ai societătii de aici si să-i facă demni pentru societatea curată si sfântă ce va urma. Tinerii trebuie învătati că bunăstarea lor, atât cea prezentă, cât si cea viitoare, depinde într-o mare măsură si de obiceiurile pe care si le formează în copilărie si tinerete. De timpuriu trebuie să se obisnuiască să fie supusi, să se deprindă cu tăgăduirea de sine si să aibă în vedere fericirea altora. Ei trebuie învătati să-si supună temperamentul iute, să retină cuvântul pătimas, să manifeste continuu bunătate, curtoazie si stăpânire de sine. Tatii si mamele trebuie să facă din aceasta principala lor preocupare, astfel încât odraslele lor să poată deveni cât mai desăvârsiti în caracter, atât cât se poate prin unirea efortului omenesc cu ajutorul divin. Ei au acceptat deja această lucrare, cu toată importanta si responsabilitatea ei, prin faptul că i-au adus pe copii pe lume.
Părintii trebuie să se asigure că propriile lor inimi si vieti sunt controlate de preceptele divine, dacă vor să-si crească copiii în temere si ascultare de Domnul. Ei nu au voie să incite, să ocărască si să batjocorească. Ei nu au voie să-si ironizeze niciodată copiii care au trăsături rele de caracter, pe care ei însisi li le-au transmis. Acest mod de disciplinare nu va trata niciodată răul. Părinti, folositi preceptele Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i sfătui si mustra pe copiii vostri încăpătânati. Arătati-le un "asa zice Domnul" pentru cerintele voastre. O mustrare care vine ca un cuvânt din partea lui Dumnezeu este mult mai eficientă decât una rostită cu asprime si mânie de buzele părintilor.
Ori de câte ori este necesar ca dorintele copilului să fie refuzate sau este necesar să se treacă peste vointa lui, acesta trebuie convins cu multă seriozitate că acest lucru nu se face pentru a da satisfactie părintilor sau pentru a exercita o autoritate arbitrară, ci numai pentru binele lui. El trebuie învătat că fiecare greseală neîndreptată îi va aduce lui însusi nefericire si nu va fi pe plac lui Dumnezeu. Astfel disciplinati, copiii vor descoperi că cea mai mare fericire a lor constă în supunerea propriilor lor vointe voii Tatălui lor ceresc.
Atât unii părinti, cât si unii profesori par să uite că au fost si ei odată copii. Ei sunt aroganti, reci si lipsiti de simpatie. Ori de câte ori vin în contact cu cei tineri - acasă, la scoală, la Scoala de Sabat, la biserică, ei păstrează acelasi aer de autoritate, iar chipurile lor poartă, de regulă, o expresie sobră, respingătoare. Veselia sau felul de a fi capricios, caracteristice copiilor, si activitatea neobosită a tinerilor sunt fără scuză în ochii lor. O astfel de disciplină nu se aseamănă cu cea folosită de Hristos. Copiii astfel educati se tem de părintii si profesorii lor, însă nu îi iubesc; ei nu le pot mărturisi acestora experientele lor copilăresti. Unele dintre cele mai valoroase trăsături de caracter sunt reprimate cu ură, asa cum vine o rafală de vânt asupra unei plante firave.
Zâmbiti, părinti; zâmbiti, profesori. Dacă inima vă este tristă, nu lăsati ca fata voastră să dezvăluie acest lucru. Lăsati ca strălucirea soarelui, ce porneste dintr-o inimă iubitoare, multumitoare, să vă lumineze chipul. Renuntati la demnitatea de fier, adaptati-vă la nevoile copiilor si faceti-i să vă iubească. Trebuie să le câstigati dragostea, dacă vreti să le întipăriti în inimă adevărul religios.
Domnul Isus a iubit copiii. El Si-a adus aminte că si El a fost odată copil si chipul Lui binevoitor a câstigat dragostea celor mici. Le plăcea să se joace în jurul Lui si să atingă acea fată iubitoare cu mâinile lor nevinovate. Când mamele si-au adus copiii pentru a fi binecuvântati de scumpul Mântuitor, ucenicii au considerat acel lucru de prea mică importantă pentru a-I întrerupe învătăturile. Însă Domnul Isus a citit dorinta adâncă în inimile mamelor si, mustrându-i pe ucenici, a spus: "Lăsati copilasii să vină la Mine si nu-i opriti, căci Împărătia cerurilor este a unora ca ei".
Părinti, aveti de făcut o lucrare pentru copiii vostri, pe care nimeni altcineva nu o poate face. Nu puteti lăsa răspunderea voastră pe seama altora. Datoria tatălui fată de copiii săi nu poate fi transferată asupra mamei. Dacă ea îsi aduce la îndeplinire datoria, sarcina pe care o are îi este suficientă. Doar lucrând uniti tatăl si mama vor putea să îndeplinească lucrarea pe care Dumnezeu a încredintat-o în mâinile lor.
Timpul care este petrecut pentru câstigarea de bogătii este mai mult decât pierdut, atât pentru părinti, cât si pentru copii, atâta timp cât este neglijată educatia morală. Comorile pământesti vor trece; însă nobletea caracterului si valoarea morală vor dura vesnic. Dacă lucrarea părintilor va fi bine făcută, ea va da mărturie de-a lungul vesniciei de întelepciunea si credinciosia lor. Cei care se împovărează la extrem ca să-si procure pentru casele lor lucruri costisitoare si drept hrană delicatese sau pentru a-i mentine în ignorantă cu privire la lucrul folositor vor fi răsplătiti doar cu mândria, invidia, ambitia si lipsa de respect a copiilor lor răsfătati.
Tinerii au nevoie încă din copilărie de o barieră fermă ridicată între ei si lume, astfel ca influenta degradantă a acesteia să nu-i afecteze. Părintii trebuie să vegheze continuu, astfel încât copiii lor să nu fie pierduti pentru Dumnezeu. Dacă ar fi considerat important ca tinerii să aibă caractere frumoase si un fel de a fi binevoitor, tot asa după cum există tendinta de a imita moda lumii în îmbrăcăminte si comportament, ar fi sute acolo unde este azi doar unul pregătit pentru o viată activă, în stare să exercite o influentă înnobilatoare asupra societătii!
Lucrarea de educare, instruire si disciplinare a părintilor întrece în însemnătate orice altă lucrare. Eforturile celor mai buni profesori aduc adesea putine roade, deoarece tatii si mamele nu-si fac partea cu credinciosie. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie întotdeauna călăuza lor. Noi nu vrem să vă prezentăm o nouă cale de îndeplinire a datoriei. Noi punem înaintea tuturor toate învătăturile acelui cuvânt prin care lucrarea noastră trebuie să fie judecată si întrebăm: Acesta este standardul pe care noi, ca părinti crestini, ne străduim să-l atingem?
"Review and Herald", 21 martie 1882.
PENTRU STUDIU SUPLIMENTAR "Semnele timpului" - Profesorul si lucrarea lui, 27 aprilie 1882 "Semnele timpului" - Munca este o binecuvântare, 4 mai 1882 "Semnele timpului"- Scoala noastră din Healdsburg, 4 mai 1882 "Semnele timpului"- Instruirea în cămin - importanta si rezultatele ei, 25 mai 1882, "Review and Herald" - Disciplina în cămin, iunie 1882
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
