MARTURII VOL.IX - SECTIUNEA INTAI - FÃRÃ PLATÃ ATI PRIMIT, FÃRÃ PLATÃ SÃ DATI

Jertfirea de sine este ideea fundamentalã a învãtãturilor lui Hristos. Adesea ea este prezentatã si folositã într-un limbaj care pare autoritar, deoarece Dumnezeu vede cã nu e altã cale de a-l salva pe om decât prin tãierea si îndepãrtarea din viata lui a egoismului, care, dacã e pãstrat, ar degrada întreaga fiintã.

"Hristos S-a fãcut pe Sine sãrac pentru ca noi sã ne facem pãrtasi tot mai mult la o greutate vesnicã de slavã" (2 Cor. 4,17). Noi trebuie sã practicãm aceeasi jertfire de sine care L-a mânat pe El sã Se dea pe Sine mortii pe cruce, pentru a face cu putintã ca fiintele omenesti sã aibã viatã vesnicã. În toate cheltuielile noastre de bani, noi trebuie sã ne strãduim sã împlinim scopul Aceluia care este Alfa si Omega al oricãrui efort crestin. Noi trebuie sã punem în tezaurul lui Dumnezeu toate mijloacele pe care le putem economisi. Dupã aceste mijloace fac apel câmpurile lipsite, nelucrate. Din multe tãri rãsunã strigarea: "treci si ajutã-ne!" Membrii bisericii noastre ar trebui sã simtã un adânc interes pentru misiunea internã si externã. Mari binecuvântãri vor veni asupra lor când fac eforturi pline de jertfire de sine pentru a înfige adevãrul în câmpuri noi. Banii investiti în lucrarea aceasta vor aduce dobânzi bogate. Convertiti noi, bucurându-se în lumina primitã din Cuvânt, la rândul lor vor da din mijloacele lor pentru a se duce la altii lumina adevãrului.

Dumnezeu ne dã regulat, fãrã platã din belsug. Orice binecuvântare pãmânteascã e din mâna Lui. Ce ar fi dacã Domnul ar înceta sã reverse darurile Sale asupra noastrã? Ce strigãt de nenorocire, suferintã si lipsã s-ar înãlta de pe pãmânt! Noi avem nevoie zilnic de revãrsarea nesecatã a bunãtãtii lui Iehova. Lumea aceasta a fost înfiintatã si e sustinutã de iubirea miloasã a Creatorului. Dumnezeu e Dãtãtorul a tot ceea ce avem. El ne invitã sã-I înapoiem o parte din belsugul pe care El l-a revãrsat asupra noastrã. Gânditi-vã la grija pe care o dã pãmântului, trimitând ploaie si luminã sa timpul lor, pentru a face vegetatia sã prospere. El revarsã bunãtãtile Sale peste cei drepti si peste cei nedrepti. N-ar trebui ca primitorii binecuvântãrilor Lui sã-si arate recunostinta dând din mijloacele lor pentru a ajuta omenirii suferinde?

Sunt multe suflete care trebuie sã fie aduse la cunoasterea mântuitoare a adevãrului. Fiul risipitor e departe de casa Tatãlui sãu, pierind de foame. El trebui sã fie obiectul milei noastre. Întrebati: "Cum priveste Dumnezeu pe cei care pier în pãcatele lor?" Vã îndrept luarea aminte la Calvar. Dumnezeu "a dat pe singurul Sãu Fiu, pentru ca oricine crede în El, sã nu piarã, ci sã aibã viatã vesnicã" (Ioan 3,16). Gânditi-vã la iubirea fãrã egal a Mântuitorului. Pe când noi eram încã pãcãtosi, Hristos a murit pentru a ne scãpa de moarte vesnicã. În schimb, pentru marea iubirea cu care v-a iubit Hristos, voi trebuie sã-I aduceti darul vostru de recunostintã. Trebuie sã faceti din noi însivã darul de recunostintã. Timpul vostru, talentele voastre, banii vostri - toate trebuie sã se reverse spre lume într-un val de iubire pentru salvarea celor pierduti. Isus a fãcut cu putintã ca voi sã primiti iubirea Lui si în fericitã conlucrarea cu El, sã lucrati sub influenta ei înmiresmatã. El cere ca voi sã folositi ceea ce aveti în serviciu neegoist, ca planul Lui pentru salvarea sufletelor sã fie dus mai departe cu putere. El asteaptã ca voi sã dati lucrãrii Lui puterile voastre neîmpãrtite. Vreti sã vã asigurati proprietatea? Asezati-o în mâna care poartã urmele cuielor crucificãrii. Pãstratã în posesia voastrã, ea va fi spre paguba voastrã vesnicã. Dati-o lui Dumnezeu si din clipa aceea ea poartã inscriptia Lui. Este sigilatã cu neschimbarea Lui. Vreti sã vã bucurati de averea voastrã? Atunci folositi-o pentru binecuvântarea celor suferinzi.

Mãrimea lucrãrii noastre cere dãrnicia binevoitoare din partea poporului lui Dumnezeu. În Africa, în China, în India, sunt mii, ba, chiar milioane, care nu au auzit solia adevãrului pentru acest timp. Ei trebuie sã fie avertizati. Insulele mãrii asteaptã dupã cunoasterea de Dumnezeu. În insulele acestea trebuie sã se înfiinteze scoli, pentru a pregãti elevi sã meargã la scoli misionare din apropierea lor, ca acolo sã fie învãtati si pregãtiti si trimisi înapoi în patriile lor insulare pentru a da altora lumina pe care ei au primit-o. În propria noastrã tarã e mult de fãcut. Sunt multe orase mari în care trebuie sã se meargã si sã fie avertizate. Evanghelistii ar trebui sã-si pregãteascã intrarea în toate locurile unde mintea oamenilor e frãmântatã cu privire la chestiunea legislatiei duminicale si la predarea religiei în scolile publice. E o neglijentã a adventistilor de ziua a saptea de a nu profita de aceste ocazii providentiale ceea ce împiedicã înaintarea lucrãrii.

Domnul a fãcut din noi administratori a Sãi. El a pus mijloacele Sale în mâinile noastre pentru o credincioasã distribuire. El ne cere sã-I dãm ceea ce este al Lui. El a rezervat zecimea ca parte a Sa sfântã, spre a fi folositã la ducerea Evangheliei în toatã pãrtile lumii. Fratilor si surorilor, mãrturisiti si pãrãsiti egoismul vostru si aduceti Domnului darurile si contributiile voastre. Aduceti-I si zecimea pe care ati retinut-o. veniti mãrturisind neglijenta voastrã. Puneti pe Domnul la încercare asa cum v-a invitat El sã o faceti. "Voi mustra pentru voi pe cel ce mãnâncã, si nu vã va nimici roadele pãmântului, si vita nu va fi neroditoare, în câmpiile voastre, zice Domnul ostirilor"(Mal. 3,11).

Mi-a fost datã instructiunea cã existã o retinere a zecimii care ar trebui sã fie adusã cu credinciosie în tezaurul Domnului pentru sprijinirea deserventilor cultici si a misionarilor care deschid Scripturile înaintea oamenilor, si lucreazã din casã în casã. Lucrarea de evanghelizare a lumii a fost foarte mult stânjenitã de egoism personal. Unii chiar printre crestini declarati, nu sunt în stare sã vadã cã lucrarea Evangheliei trebuie sã fie sustinutã prin mijloacele pe care Hristos li le-a dat. E nevoie de bani pentru ca lucrarea fãcutã în lumea întreagã sã fie dusã mai departe. Mii peste mii pier în pãcat, si o lipsã de mijloace împiedicã proclamarea adevãrului care trebuie sã fie dus la toate natiunile, neamurile, limbile si popoarele. Sunt oameni gata sã meargã în calitate de soli ai Domnului, dar din lipsã de mijloace în tezaur ei nu pot sã fie trimisi în locurile de unde oamenii cer cu rugãminte ca cineva sã vinã si sã-i învete adevãrul. Sunt multi în lumea noastrã care tânjesc de dorul de a auzi cuvântul vietii. Dar cum pot auzi fãrã un propovãduitor? Si cum pot cei trimisi sã-i învete sã trãiascã lipsiti de sprijin? Dumnezeu vrea ca viata lucrãtorilor Sãi sã fie sustinutã cu grijã. Ei sunt proprietatea Sa, si El este dezonorat când ei sunt constrânsi sã munceascã într-un fel care le dãuneazã sãnãtãtii. El, de asemenea, este dezonorat, când din lipsã de mijloace nu pot fi trimisi lucrãtori în câmpurile lipsite. În loc de a se plânge de slujbasii Conferintei Generale pentru cã nu pot rãspunde la multiplele cereri pentru oameni si mijloace, membrii bisericii sã aducã o mãrturie vie în ce priveste puterea adevãrului tãgãduindu-se pe sine si dând cu mânã largã pentru înaintarea lucrãrii. Surorile noastre sã economiseascã, refuzând de a pune podoabe costisitoare pe hainele lor. Orice cheltuialã nenecesarã sã fie tãiatã. Fiecare familie sã-si aducã zecimea si darurile la Domnul.

Aceia care sunt cu adevãrat convertiti se vor considera distribuitori de milostenii ai lui Dumnezeu si vor distribui pentru înaintarea lucrãrii mijloacele pe care El le-a pus în mâinile lor. Dacã cuvintele lui Hristos ar fi ascultate, ar fi mijloace îndestulãtoare în tezaurul Sãu pentru nevoile lucrãrii Sale. El le-a încredintat bãrbatilor si femeilor o abundentã de mijloace pentru ducerea mai departe a planului Sãu de îndurare si binefacere. El invitã pe administratorii Sãi de mijloace sã investeascã banii lor în lucrarea de hrãnire a celor flãmânzi, îmbrãcarea celor goi si predicarea Evangheliei la cei sãraci. Desãvârsirea de caracter nu este posibilã de atins fãrã sacrificiu de sine.

Niciodatã nu a fost un timp mai important în istoria lucrãrii noastre ca în prezent. Solia din capitolul al treilea din Maleahi vine la noi, punându-ne în fatã nevoia de cinste în legãturile noastre cu Domnul si cu lucrarea Lui. Fratilor, banii pe care-i folositi pentru ca sã cumpãrati si sã vindeti si sã trageti foloase vor fi un blestem pentru voi dacã retineti de la Domnul ceea ce este al Lui. Mijloacele încredintate vouã pentru înaintarea lucrãrii Domnului trebuie sã fie folosite pentru ducerea Evangheliei în toate pãrtile lumii.

Noi suntem martorii lui Hristos si nu trebuie sã îngãduim ca interese si planuri lumesti sã absoarbã timpul nostru si atentia noastrã. Sunt în joc interese superioare. "Cãutati mai întâi Împãrãtia lui Dumnezeu si dreptatea Lui" (Mat. 6,33). Hristos S-a dat pe Sine de bunãvoie si cu bucurie pentru împlinirea voii lui Dumnezeu. El S-a fãcut ascultãtor pânã la moarte, si încã moarte de cruce. Vãzând tot ce a fãcu El, sã socotim noi o greutate de a ne tãgãdui pe noi însine? Sã ne tragem înapoi de la a fi pãrtasi la suferintele lui Hristos? Moartea Lui ar trebui sã miste fiecare fibrã a fiintei noastre, fãcându-ne gata de a consacra lucrãrii Sale tot ceea ce avem si suntem. Când ne gândim la tot ceea ce El a fãcut pentru noi, inima noastrã ar trebui sã fie umplutã de recunostintã si de iubire, si ar trebui sã renuntãm la orice iubire de noi însine. Ce datorie ar putea sã refuze inima de a îndeplini sub influenta constrângãtoare a iubirii lui Hristos?

N-ar trebui ca, prin tãgãduire de noi însine, sã facem tot ce putem pentru a face sã înainteze lucrarea plinã de îndurarea lui Dumnezeu? Putem noi primi mila divinã, suferinta pe care a îndurat-o Fiul lui Dumnezeu, fãrã de a fi umpluti de o dorintã de a nise îngãdui sã sacrificãm ceva pentru El? Nu e o cinste înaltã aceea de a ni se îngãdui sã conlucrãm cu El? El a pãrãsit patria sa cereascã pentru a ne cãuta pe noi. N-ar trebui s devenim noi subpãstorii Lui, pentru a cãuta pe cei pierduti si rãtãciti? Sã nu descoperim noi în viata noastrã duiosia si compãtimirea Lui divinã?

Domnul doreste ca poporul Sãu sã fie luãtor aminte si grijuliu. El doreste ca ei sã practice economia în toate. Dacã lucrãtorii din câmpurile misionare ar putea sã aibã mijloacele folosite în mobilãri costisitoare si în împodobire de sine, triumfurile crucii lui Hristos ar putea fi mult extinse. Nu toti pot sã dea daruri mari, nu toti pot face lucruri mari, foarte mãrete, dar toti pot sã practice lepãdarea de sine, toti pot sã dea pe fatã altruismul Mântuitorului. Unii pot aduce daruri mari în tezaurul Domnului, altii pot aduce numai leptale; dar orice dar adus cu sinceritate e primit de Domnul.

Noi stãruim în ce priveste banii care sunt cheltuiti pentru lucrãri care nu sunt necesare. Fratilor si surorilor, nu irositi banii vostri în cumpãrarea de lucruri care nu sunt trebuincioase. Poate gânditi cã aceste sume mici nu însumeazã prea mult, dar multe sume mici fac un total mare. Tãiati orice cheltuialã extravagantã. Nu vã permiteti nimic ce e doar pentru paradã. Banii vostri înseamnã mântuirea sufletelor. Sã aibã loc o dãruire sistematicã din partea tuturor. Unii poate nu vor fi în stare sã dea o sumã mare, dar toti pot pune în fiecare sãptãmânã ceva deoparte pentru Domnul. Si copiii sã-si facã partea lor. Pãrintii sã învete pe copiii lor sã-si economiseascã bãnutii pentru a-i da Domnului. Lucrarea Evangheliei trebuie sã fie sustinutã prin tãgãduire de sine si prin sacrificiu. Prin eforturile pline de tãgãduire de sine ale poporului lui Dumnezeu altii vor fi adusi la credintã, si acestia la rândul lor vor ajuta sã sporeascã darurile prezentate pentru ducerea mai departe a lucrãrii Domnului.

Dovezi fãrã gres atrag atentia la apropierea sfârsitului. Trebuie sã fie pregãtitã calea pentru venirea Domnului Pãcii. Membrii comunitãtilor noastre sã nu se plângã pentru faptul cã sunt atât de des invitati de dea. Ce este ceea ce face sã fie o necesitate aceastã repetatã cerere? Nu e rapida crestere a planurilor si actiunilor misionare? Sã întârziem noi dezvoltarea acestor planuri si actiuni prin refuzul de a da? Sã uitãm noi cã suntem împreunã lucrãtori cu Dumnezeu? Din fiecare comunitatea sã se înalte rugãciuni la Dumnezeu pentru o crestere a devotiunii si a dãrniciei. Fratilor si surorilor, nu cereti sã aibã loc o reducere a cheltuielilor în lucrarea Evangheliei. Câtã vreme sunt suflete de mântuit, interesul nostru fatã de salvarea de suflete nu trebuie sã cunoascã reducere. Biserica nu poate sã-si reducã sarcina fãrã a tãgãdui pe Domnul ei. Nu toti pot merge ca misionari în tãri strãine dar toti pot da din mijloacele lor pentru ducerea mai departe a misiunilor externe. Sunt câmpuri noi în care trebuie sã se pãtrundã, si noi trebuie sã avem ajutorul vostru. Sã trecem cu vederea însãrcinarea datã nouã, si astfel sã pierdem dreptul la împlinirea fãgãduintei care însoteste însãrcinarea? Sã devinã poporul lui Dumnezeu lipsit de grijã si nepãsãtor, si sã refuze de a da din mijloacele lui pentru înaintarea lucrãrii Lui? Pot ei face aceasta fãrã ca sã rupã legãtura lor cu El? Ei si-ar putea închipui cã fac economie, dar e groaznicã economia aceea care-i aseazã în situatia de a fi separati de Dumnezeu. Fratilor si surorilor, e prea târziu pentru a devota timpul si tãria voastrã la servirea de sine. Nu lãsati ca ziua din urmã sã vã afle lipsiti de comoara cereascã. Cãutati sã împingeti înainte triumful crucii, cãutati sã luminati suflete, lucrati pentru mântuirea semenilor vostri si osteneala voastrã va rezista la încercarea examinatoare a focului.

Fiecare lucrãtori pentru Dumnezeu, sincer si plin de jertfire de sine e gata sã cheltuiascã si sã se cheltuiascã în favoarea altora. Hristos zice: "Cine îsi iubeste viata o va pierde, si cine îsi urãste viata în lumea aceasta, o va pãstra pentru viata vesnicã" (Ioan 12,25). Prin eforturi zeloase, precaute de a ajuta acolo unde e nevoie de ajutor, crestinul dovedeste iubirea lui pentru Dumnezeu si pentru semenii sãi. S-ar putea sã-si piardã viata în serviciu; dar când Hristos vine sã-Si adune pietrele Sale pretioase si sã le ia la Sine, el o va gãsi iarãsi. Fratilor si surorilor, nu cheltuiti o mare cantitate de timp si de bani pe voi însivã, de dragul aparentei. Cei care fac aceasta sunt obligati sã lase nefãcute multe lucruri care ar fi mângâiat pe altii, trimitând o înviorare caldã spiritelor lor obosite. Noi toti avem nevoie sã învãtãm cum sã folosim cu credinciosie prilejurile care adesea ne vin pentru a aduce luminã si nãdejde în viata altora. Cum putem noi folosi aceste prilejuri dacã gândurile sunt concentrate la noi însine? Cel care are gândurile concentrate la sine pierde nenumãrate prilejuri de a face ceea ce ar fi adus binecuvântarea pentru sine si pentru altii. E datoria servului lui Hristos, ca în orice împrejurare sã se întrebe pe sine: ce pot face pentru a ajuta altora? Dupã ce a fãcut ce a putut mai bine, el trebuie sã lase urmãrile pe seama lui Dumnezeu.

Dumnezeu a prevãzut pentru oricine o plãcere de care poate sã se bucure si bogat si sãrac la fel - plãcerea gãsitã în cultivarea curãtiei în gândire si în fapte neegoiste, plãcerea care vine pe urma rostirii de cuvinte de simpatie si din sãvârsirea de fapte de amabilitate. De la aceia care sãvârsesc un tare serviciu, lumina lui Hristos strãluceste pentru a face luminoase vieti întunecate de multe necazuri. Vã poate veni ispita de a vã investi banii în pãmânt. Poate copii vostri vã vor sfãtui sã faceti lucrul acesta. Dar nu puteti arãta o cale mai bunã? Nu v-au fost încredintati banii vostri pentru a fi negustoriti întelepteste, si pusi cu dobândã, ca atunci când vine Domnul vostru, El sã gãseascã talantii dublati? Nu puteti vedea cã El doreste ca voi sã folositi mijloacele voastre pentru a ajuta la construirea de case de adunare si la înfiintarea de sanatorii?

Avem nevoie acum sã pretuim suflete mai mult decât banii. Dacã cunoasteti o lucrare mai presus de lumea aceasta decât lucrarea de salvare de suflete, o lucrare care va aduce câstiguri mai bune pentru investirea de mijloace, n-ati vrea sã ne-o spuneti si nouã, ca sã-i mãsurãm valoarea?

Mã tem cã multi dintre ai nostri nu-si dau seama de importanta lucrãrii lui Dumnezeu. Cineva cãruia i-am scris solicitându-i banii a rãspuns astfel: "Am primit scrisoarea dvs. prin care mã rugati sã vã împrumut ceva bani. Dar era o bucatã de pãmânt pe care copiii mei credeau cã e bine sã o cumpãr, si mi-am investit economiile în acest pãmânt". Cât de mult mai bine ar fi fost ca acest frate sã-si fi investit banii în înfiintarea de sanatorii, în care se dã mãrturie pentru adevãrul prezent, sau în scoli, care vor procura tineretului nostru cele mai bune influente, si în care ei pot fi educati sã devinã misionari pentru Dumnezeu.

Fratilor si surorilor, investiti-vã mijloacele în înfiintarea de misiuni crestine, din care lumina adevãrului sã strãluceascã atrãgând suflete la Dumnezeu. Un suflet, cu adevãrat convertit, devenind misionar pentru Dumnezeu, va câstiga alte suflete la Mântuitorul. Dumnezeu Însusi a trasat planuri pentru înaintarea lucrãrii Sale si El a dotat poporul Sãu cu un surplus de mijloace pentru ca atunci când cere ajutor ei sã poatã rãspunde zicând: "Doamne, polul Tãu a maia dus alti poli". Dacã aceia cãrora le-au fost încredintati banii lui Dumnezeu vor fi credinciosi în a aduce mijloacele împrumutate lor în tezaurul Domnului, lucrarea Lui ar face progres rapid. Multe suflete vor fi câstigate pentru cauza adevãrului, si ziua venirii lui Hristos ar fi grãbitã. Bãrbati si femei trebuie sã fie adusi sub influenta unor lucrãtori sinceri, zelosi cu toatã inima, care lucreazã pentru suflete ca unii care au sã dea socotealã. Toti cei care sunt botezati cu o mãsurã a spiritului apostolic vor constrânsi sã devinã misionari ai lui Dumnezeu. Dacã ari fi sinceri, tari în credintã, dacã nu vor vinde pe Domnul lor pentru câstig, ci pururea vor recunoaste suprematia si conducerea divinã, Dumnezeu va pregãti calea dinaintea lor, si îi va binecuvânta în mare mãsurã. El îi va ajuta sã reprezinte bunãstarea, iubirea si îndurarea Lui. Si slava Domnului va fi coada armiei lor. Va fi o bucurie în curtile ceresti si bucurie curatã, bucurie cereascã, va umple inima lucrãtorilor. Pentru a salva suflete care pier ei vor gata sã cheltuiascã si sã fie cheltuiti si inima lor va fi plinã de iubire si de recunostintã. Constienta prezentei lui Dumnezeu va purifica si înnobila experienta lor, îmbogãtindu-i si întãrindu-i. Harul lui Dumnezeu va fi descoperit în lucrarea lor, în cuceririle realizate în câstigarea de suflete la Hristos. În felul acesta, lucrarea lui Dumnezeu din lumea noastrã urmeazã sã fie dusã mai departe. Administratorii credinciosi trebuie sã punã banii Domnului în tezaurul Lui, pentru ca lucrãtorii sã poatã fi trimisi în toate pãrtile lumii. Biserica de aici de jos trebuie sã serveascã pe Dumnezeu cu tãgãduire si jertfire de sine. În felul acesta, lucrarea urmeazã sã fi dusã mai departe si biruintele cele mai glorioase sã fie câstigate. Iubirea pentru sufletele pierdute a adus pe Hristos la crucea Golgotei. Iubirea pentru suflete ne va mâna la tãgãduire de noi însine si la sacrificiu, pentru mântuirea a ceea ce e pierdut. Si când urmasii lui Hristos dau înapoi Domnului ce era al Lui, ei îsi adunã o comoarã pe care o vor primi când vor auzi cuvintele: "Bine rob bun si credincios… intrã în bucuria Stãpânului tãu", "care pentru bucuria care-i era pusã înainte, a suferit crucea, a dispretuit rusinea, si sade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu" (Mat. 25,21; Evrei 12,2). Bucuria de a vedea suflete mântuite pentru vesnicie va fi rãsplata tuturor acelora care calcã pe urmele Mântuitorului lor. __

"El, care n-a crutat nici chiar pe Fiul Sãu, ci L-a dat pentru noi toti, cum nu ne va da fãrã platã, împreunã cu El, toate lucrurile?" (Rom. 8,32).

Scump a fost sacrificiul pe care l-a fãcut Domnul cerului. Îndurarea dumnezeiascã a fost miscatã pânã în adâncurile ei de nepãtruns; era cu neputintã ca Dumnezeu sã dea mai mult. El "atât de mult a iubit lumea, încât a dat pe unicul Sãu Fiu, pentru ca oricine crede în El, sã nu piarã, ci sã aibã viatã vesnicã" (Ioan 3,16). Pentru ce recunostinta noastrã este atât de mãrginitã? Ea e numai ca o micã cutã la suprafatã, în comparatie cu marea revãrsare a iubirii care curge spre noi de la Tatãl.

__ Semnele care prevestesc a doua venire a lui Hristos se împlinesc cu grãbire. Sã fie lãsati oamenii în necunostintã sã dea piept cu ziua aceea îngrozitoare, nepregãtiti? Cerul a adus o jertfã deplinã pentru mântuirea lumii. Oare aceia care zic cã iubesc pe Dumnezeu si pãzesc poruncile Lui, sã fie nepãsãtori fatã de sufletele oamenilor? Nu, nu! Ei nu pot sã fie nepãsãtori. Cu zel neobosit aceia care au primit lumina adevãrului prezent vor trebui sã meargã sã ducã lumina aceasta la aceia care stau în întuneric. Cu eforturi consacrate, prin tãgãduire de sine, si sacrificiu de sine ei trebuie sã lucreze în puterea Dumnezeului lui Israel. Solia aceasta trebuie sã fie dusã în tãri strãine, ea trebuie sã fie vestitã în orasele si târgurile tãrii noastre. Cei obositi si împovãrati tânjesc dupã solia adevãrului care le va da odihnã si pace în Hristos. Cine va duce solia la aceia care n-au auzit-o? Cine va cãuta bucuria si slava lui Dumnezeu atrãgând pãcãtosi la picioarele Acelui care Si-a dat viata ca sacrificiu pentru fiecare suflet? Cine va înãlta pe Mântuitorul înaintea oamenilor, ca "Mielul lui Dumnezeu care ridicã pãcatul lumii?" (Ioan 1,29).