« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL VIII

ELLEN G. WHITE

 

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

SECTIUNEA A DOUA

O LUCRARE NEGLIJATĂ

 

            În parabola samariteanului milos, preotul si levitul priveau la omul nenorocit, care fusese jefuit si rănit, dar nu li se părea ceva de dorit să-l ajute pe acela care, deoarece era neajutorat si părăsit, avea cea mai mare nevoie de ajutor.  Preotul si levitul îi reprezintă pe multi, foarte multi din Battle Creek.

Multe suflete pot fi salvate, dacă Câmpurile Sudice pot avea măcar o mică parte din mijloacele cheltuite atât de risipitor în Battle Creek pentru a face lucrurile mai comode.

Mostenirea Domnului a fost în mod straniu neglijată, iar Dumnezeu va judeca pe poporul Său pentru lucrul acesta. Mândria  si dorinta de etalare sunt satisfăcute prin acumularea de avantaje, în timp ce câmpurile noi rămân neatinse. Mustrarea lui Dumnezeu este asupra administratorilor, pentru părtinirea lor si pentru egoista însusire a bunurilor Sale.

Ceva s-a făcut în câmpurile străine, si ceva s-a făcut în misiunile din patrie; dar mult prea mult teritoriu a rămas nelucrat. Lucrarea e prea mult centralizată. Interesele din Battle Creek au crescut peste măsură de mult si aceasta înseamnă că alte portiuni ale câmpului sunt jefuite de înlesnirile pe care ar fi trebuit să le aibă. Pregătirile mereu tot mai mari în înăltarea si dezvoltarea clădirilor, care au chemat si au retinut la un loc atât de multi în Battle Creek, nu sunt în acord cu planul lui Dumnezeu, ci în directă contradictie cu planul  Lui.

S-a sustinut că erau mari avantaje în a avea atât de multe institutii într-o strânsă legătură unele cu altele; că ele vor fi o putere unele pentru altele  si că se putea veni în ajutorul acelora care căutau educatie si ocupatie. Aceasta e după judecata omenească; se va admite că, din punct de vedere omenesc, se pot obtine multe avantaje prin îngrămădirea atât de multor bunuri la Battle Creek; dar e nevoie ca viziunea să fie extinsă.

Acestea ar trebui fărâmitate în multe părti, cu scopul ca lucrarea să poată începe în orase care va fi nevoie să devină centre de interes. Ar trebui să se înalte clădiri si să se concentreze răspunderi în multe localităti, care acum sunt jefuite de un bine vital si spiritual, pentru ca să se sporească ceea ce deja este un surplus în Battle Creek. Domnul nu e proslăvit prin această administrare din partea acelora care sunt în locuri de răspundere. "Pământul va fi plin de cunostinta slavei Domnului, ca fundul mării de apele care-l acopăr." "Si viata vesnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, si pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu." (Hab. 2,14; Ioan 17,3)

Mântuirea păgânilor a fost de multă vreme considerată o problemă care să angajeze interesul crestinilor si nu e decât drept a li se aduce lumină în limitele lor întunecate. Dar lucrarea misionară internă e tot atât de mult necesară. Păgânii sunt adusi chiar la usile noastre. Ignoranta idolatră este chiar în cuprinsul umbrei căminelor noastre. Se face ceva pentru negri, dar e aproape nimic în comparatie cu ceea ce primesc altii, care deja cunosc adevărul, care au avut nenumărate ocazii, dar care nu si-au apreciat nici pe jumătate avantajele. Să le fie prezentată iubirea lui Isus acelora care nu cunosc adevărul, si ea va lucra la transformarea caracterului, asemenea aluatului.

Ce facem noi pentru Câmpul Sudic? Am asteptat cu multă nerăbdare să văd dacă se pune în aplicare vreun plan pentru răscumpărarea păcătoasei neglijări a acestui câmp, dar nu văd nici o propunere si nici o hotărâre de a se face ceva. Poate s-a plănuit ceva ce eu nu am văzut.

            Nădăjduiesc că e asa si-L laud pe Domnul dacă e asa. Dar, cu toate că de ani de zile ne-a fost înfătisată datoria în mod cât se poate de hotărât, totusi Câmpul Sudic a fost atins de-abia cu vârful degetelor. Acum mă simt adânc stăpânită de gândul ca din nou să aduc în fata voastră această parte neglijată a viei Domnului. Problema aceasta mi-a fost adusă în fată de repetate ori. Am fost  trezită în timpul noptii si mi s-a poruncit: Scrie cele ce ti-au fost descoperite, fie că oamenii vor asculta, fie că se vor retine.

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA