Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
SECTIUNEA INTAI
RĂSPUNDEREA NOASTRĂ
Sunt timpuri când mi se înfătisează o priveliste clară a stării bisericii de pe urmă - o stare de înspăimântătoare indiferentă fată de nevoile unei lumi care piere din lipsă de cunoastere a adevărului prezent. Atunci trăiesc ore si chiar zile de intens chin sufletesc.
Multi din cei cărora li s-au încredintat adevărurile mântuitoare ale soliei îngerului al treilea nu-si dau seama că mântuirea sufletelor este dependentă de consacrarea si activitatea bisericii lui Dumnezeu. Multi îsi folosesc binecuvântările în slujirea eului. Vai, cât mă doare inima pentru faptul că Domnul Hristos este făcut de ocară prin purtarea lor necrestinească ! Dar, după ce chinul de moarte a trecut, mă simt îndemnată să mă străduiesc si mai mult pentru a-i trezi să depună eforturi neegoiste pentru salvarea semenilor lor.
Dumnezeu a făcut din poporul Său administratori ai harului si adevărului Său. Dar cum priveste El neglijenta lor de a distribui semenilor binecuvântările acestea?
Să presupunem că o colonie îndepărtată a Angliei este în mare necaz din cauza foametei si a amenintării unui război. Multimi mor de foame si un vrăjmas puternic îsi strânge trupele la frontieră, amenintând să grăbească lucrarea mortii. Guvernul din patrie îsi deschide hambarele; caritatea publică începe să contribuie; se revarsă ajutoare pe multe căi. O flotă e încărcată cu pretioasele mijloace de trai si e trimisă la locul suferintei, însotită de rugăciunile acelora a căror inimă a fost miscată să dea ajutoare.
Si, pentru un timp, flota merge direct spre destinatie. Dar, după ce pământul a pierit din vedere, zelul acelora care au fost însărcinati să ducă hrană celor suferinzi de foame scade. Desi angajati într-o lucrare care-i face colaboratori cu îngerii, ei pierd sentimentele cele bune cu care au pornit. Ispita îsi face loc, prin sfetnicii răi.
O grupă de insule se află în calea lor si, desi mult mai aproape de destinatie, se hotărăsc să se oprească. Ispita care se furisase se face mai puternică.
Spiritul egoist de câstig pune stăpânire pe mintea lor. Li se prezintă avantaje mercantile. Cei cu răspunderea flotei sunt convinsi să rămână pe insule. Scopul generos de la început dispare din fata lor. Ei îi pierd din vedere pe oamenii ce mor de foame si la care fuseseră trimisi.
Rezervele încredintate lor sunt folosite pentru câstig egoist si îi lasă pe semenii lor să moară. Strigătele celor ce pier se înaltă la cer, iar Domnul scrie în cartea Sa fapta tâlhăriei.
Gânditi-vă la oroarea mortii oamenilor datorită faptului că aceia care fuseseră pusi să poarte răspunderea mijloacelor de ajutor s-au dovedit necredinciosi fată de însărcinarea lor. E greu să admitem faptul că omul s-ar putea face vinovat de un păcat atât de greu. Totusi, am fost instruită să vă spun vouă, fratii si surorile mele, că sunt crestini care repetă zilnic acest păcat.
În Eden, omul a căzut de la treapta lui înaltă si, prin neascultare, a ajuns un supus al mortii. În cer s-a văzut că fiintele omenesti piereau si atunci mila lui Dumnezeu a fost stârnită. Cu un pret nemărginit de mare, El a initiat un mijloc de ajutorare. El a iubit lumea atât de mult, încât "a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viata vesnică." (Ioan 3,16) Nu era nădejde pentru vinovat decât prin Hristos. Dumnezeu a văzut "că nu este nici un om, si Se miră că nimeni nu mijloceste.
Atunci bratul Lui vine în ajutor, si neprihănirea Lui Îl sprijineste." (Isaia 59,16)
Domnul a ales un popor si l-a făcut depozitarul adevărului Său. Era planul Lui ca, prin descoperirea caracterului Său, prin Israel, oamenii să fie atrasi către El. Invitatia Evangheliei trebuia să fie dusă întregii lumi. Prin învătătura serviciului jertfelor, Hristos trebuia să fie înăltat înaintea oamenilor, si toti cei care ar fi privit la El urmau să trăiască.
Dar Israel n-a îndeplinit planul lui Dumnezeu. Ei L-au uitat pe Dumnezeu si au pierdut din vedere înaltul lor privilegiu, ca reprezentanti ai Lui. Binecuvântările pe care le primiseră ei nu aduceau nici o binecuvântare lumii. Toate avantajele erau însusite spre propria lor proslăvire. Ei Îl jefuiau pe Dumnezeu de serviciul pe care-l cerea de la ei si îi jefuiau pe semenii lor de călăuzirea religioasă si de un exemplu sfânt.
În cele din urmă, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, pentru a le descoperi oamenilor caracterul Celui Nevăzut. Domnul Hristos a venit si a trăit pe acest pământ o viată de ascultare de Legea lui Dumnezeu. El Si-a dat viata Sa scumpă pentru a salva omenirea si a făcut din servii Săi administratorii Săi. O dată cu dăruirea lui Hristos, i-au fost date omului toate comorile cerului. Biserica a fost încărcată cu hrană cerească pentru sufletele muritoare de foame. Aceasta a fost comoara pe care poporul lui Dumnezeu era însărcinat să o ducă lumii. El trebuie să-si îndeplinească datoria în chip credincios, continuându-si lucrarea până ce solia harului va fi înconjurat lumea.
Hristos S-a înăltat la cer si a trimis Duhul Său Sfânt pentru a da putere lucrării ucenicilor Săi. Mii erau convertiti într-o singură zi. Într-o singură generatie, Evanghelia a fost dusă la toate natiunile de sub cer. Dar, încetul cu încetul, a avut loc o schimbare.
Biserica si-a pierdut iubirea dintâi. Ea a devenit egoistă si iubitoare de viată comodă. Era cultivat spiritul lumesc. Vrăjmasul si-a aruncat vraja peste aceia cărora Dumnezeu le dăduse lumina pentru o lume ce zăcea în întuneric - lumină care ar fi trebuit să strălucească în fapte bune. Lumea a fost jefuită de binecuvântările pe care Dumnezeu dorise să le primească oamenii.
Nu se repetă oare acelasi lucru în generatia aceasta?
Multi, în zilele noastre, retin ce le-a încredintat Domnul pentru salvarea unei lumi neavertizate si nesalvate. În Cuvântul lui Dumnezeu, un înger este reprezentat ca zburând prin mijlocul cerului "cu o Evanghelie vesnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei semintii, oricărei limbi si oricărui norod. El zicea cu glas tare: 'Temeti-vă de Dumnezeu, si dati-I slavă, căci a venit ceasul judecătii Lui; si închinati-vă Celui ce a făcut cerul si pământul, marea si izvoarele apelor.'" (Apoc. 14, 6.7)
Solia din Apocalipsa 14 este solia pe care trebuie să o ducem omenirii. Ea este pâinea vietii pentru aceste zile de pe urmă.
Milioane de fiinte omenesti pier din lipsă de cunostintă si din cauza unei vieti păcătoase. Dar multi dintre aceia cărora Dumnezeu le-a încredintat depozitele vietii privesc la aceste suflete cu nepăsare. Multi uită că lor le-a fost încredintată pâinea vietii pentru cei ce flămânzesc după mântuire.
Vai, unde sunt crestinii consacrati, unde este consecventa crestină, unde e credinta care lucrează prin iubire si curătă sufletul? Dumnezeu să ne ajute să ne pocăim si să schimbăm miscările noastre trândave într-o activitate consacrată. El să ne ajute să arătăm în cuvintele si faptele noastre că ne asumăm povara pentru sufletele ce pier. Să fim recunoscători în fiecare clipă pentru indulgenta lui Dumnezeu fată de miscările noastre întârzietoare si necredincioase.
Să fim recunoscători în fiecare clipă pentru răbdarea pe care o are Dumnezeu cu noi, fată de miscările noastre încete si lipsite de credintă. În loc să ne măgulim, gândindu-ne la ce am făcut, după ce am făcut atât de putin, ar trebui să lucrăm cu atât mai sârguincios. Noi nu trebuie să încetăm eforturile sau să ne slăbim vigilenta. Niciodată zelul nostru n-ar trebui să slăbească. Viata noastră spirituală ar trebui să fie zilnic reînviorată de râul care înveseleste cetatea Dumnezeului nostru. Noi ar trebui să căutăm mereu ocazii de a folosi pentru Dumnezeu talentele pe care El ni le-a dat.
Lumea este ca un teatru; actorii, locuitorii ei, se pregătesc să joace partea ce le revine în ultima mare dramă. Masele largi ale omenirii nu pot fi unite decât atunci când oamenii se aliază pentru realizarea scopurilor lor egoiste. Dumnezeu priveste. Planurile Sale cu privire la supusii Săi răzvrătiti vor fi împlinite. Lumea n-a fost dată în mâinile oamenilor, desi Dumnezeu îngăduie elementelor turbulente si dezordonate să stăpânească pentru un timp. O putere de jos lucrează la realizarea ultimelor scene din dramă - Satana venind ca Hristos si lucrând cu toată înselăciunea si nelegiuirea în aceia care se leagă în societăti secrete. Aceia care cedează pasiunii de complotare aduc la îndeplinire planurile vrăjmasului. Cauza va fi urmată de efect.
Neascultarea aproape a ajuns la limită. Confuzia predomină în lume si, în curând, o mare groază se va abate asupra fiintelor omenesti. Sfârsitul este foarte aproape.
Noi, cei care cunoastem adevărul, ar trebui să ne pregătim pentru ceea ce urmează să se abată asupra lumii ca o surpriză coplesitoare.
Ioan scrie: "Apoi am văzut un scaun de domnie mare si alb, si pe Cel ce sedea pe el. Pământul si cerul au fugit dinaintea Lui si nu s-a mai găsit loc pentru ele.
Si am văzut pe morti, mari si mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niste cărti au fost deschise. Si a fost deschisă o altă carte, care este cartea vietii. Si mortii au fost judecati după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărtile acelea." (Apoc. 20, 11.12)
Suntem noi, ca popor, adormiti? O, dacă tinerii si tinerele din institutiile noastre, care acum sunt nepregătiti pentru arătarea Domnului, nepregătiti de a deveni membri ai familiei Domnului, ar putea măcar să discearnă semnele timpului, ce schimbare s-ar vedea în ei! Domnul Isus caută lucrători plini de tăgăduire de sine care să calce pe urmele Lui, să umble si să lucreze pentru El, să înalte crucea si să-L urmeze acolo unde El deschide drumul.
Multi sunt repede multumiti cu săvârsirea unor fapte mărunte, de slujire pentru Domnul. Crestinismul lor este slab. Hristos S-a dat pe Sine Însusi pentru păcătosi.
Cu câtă neliniste pentru salvarea de suflete ar trebui să fim plini, văzând atâtea fiinte omenesti cum pier în păcat! Sufletele acestea au fost cumpărate cu un pret nemărginit de mare. Moartea Fiului lui Dumnezeu pe crucea de pe Golgota este măsura valorii lor. Zi după zi, ei hotărăsc fie că vor avea viată vesnică, fie că vor avea parte de moartea vesnică. Si, cu toate acestea, bărbatilor si femeilor care pretind că Îi servesc Domnului le place să-si ocupe timpul si atentia cu lucruri de mică însemnătate. Le place să fie în neîntelegere unii cu altii. Dacă ar fi consacrati lucrării Domnului, ei nu s-ar certa si nu s-ar sicana între ei ca o familie de copii dezordonati. Fiecare mână ar fi angajată în lucrarea de slujire. Fiecare ar sta la postul datoriei sale, lucrând cu inima si cu sufletul ca misionar al crucii lui Hristos. Spiritul Răscumpărătorului ar sălăslui în inima lucrătorilor si s-ar săvârsi fapte de dreptate. Lucrătorii ar purta cu ei, în slujba lor, rugăciunile si simpatia unei biserici redesteptate. Ei si-ar primi îndrumările de la Hristos si nu ar găsi timp de ceartă si de discordie.
Soliile ar veni de pe buze atinse cu un cărbune aprins, luat de pe altarul dumnezeiesc. S-ar rosti cuvinte curătite, pline de râvnă. S-ar înălta la cer mijlociri smerite, din inimi zdrobite. Cu o mână, lucrătorii L-ar apuca pe Hristos, în timp ce cu cealaltă, i-ar prinde pe păcătosi si i-ar atrage la Mântuitorul.
"Evanghelia aceasta a Împărătiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârsitul." (Mat. 24,14)
"Izbăveste pe cei târâti la moarte, si scapă pe cei ce sunt aproape să fie junghiati. Dacă zici: 'Ah! n-am stiut!'... Crezi că nu vede Cel ce cântăreste inimile si Cel ce veghează asupra sufletului tău? Si nu va răsplăti El fiecăruia după faptele lui?" (Prov. 24,11.12)
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
