MARTURII VOL.VIII - SECTIUNEA INTAI - O PRIVELISTE A LUPTEI

În viziune de noapte am vãzut douã ostiri într-o luptã îngrozitoare. O ostire avea în frunte stindarde care purtau semnul lumii; cealaltã avea în frunte steagul scãldat în sânge al Printului Emanuel. Steag dupã steag era lãsat sã se târascã prin tãrânã, când companie dupã companie din ostirea Domnului se unea cu vrãjmasul, si semintie dupã semintie din rândurile vrãjmasului se unea cu poporul pãstrãtor al poruncilor lui Dumnezeu. Un înger care zbura în mijlocul cerului punea stindardul lui Emanuel în multe mâini, în timp ce un general puternic striga cu voce tare: "Intrati în rânduri. Cei credinciosi fatã de poruncile lui Dumnezeu si de mãrturia lui Hristos sã ocupe acum pozitiile. Iesiti din mijlocul lor si fiti deosebiti, si nu vã atingeti de ce este necurat; si Eu vã voi primi, si vã voi fi Tatã, iar voi îmi veti fi fii si fiice. Toti cei care vor, sã vinã si sã ajute Domnului, sã dea ajutor Domnului împotriva celui tare!"

Lupta se înversuna. Victoria alterna când de o parte, când de alta. Deodatã, soldatii crucii s-au retras, ca atunci când un stegar "cade în lesin" (Isaia 10,18).

Dar aparenta lor retragere era numai pentru ca sã câstige o pozitie mai avantajoasã. Se auzeau strigãte de bucurie.

Se înãlta un cântec de laudã pentru Dumnezeu, si glasuri de îngeri s-au unit în cântare, atunci când soldatii lui Hristos au înfipt steagul Lui pe zidurile fortãretei care pânã aici era detinutã de vrãjmas. Cãpetenia mântuirii noastre conducea lupta si le trimitea ajutor soldatilor Sãi. Puterea Lui se desfãsura cu tãrie, încurajându-i sã împingã lupta pânã la porti. El îi învãta lucruri teribile în neprihãnire atunci când îi conducea pas cu pas, biruitor si ca sã biruiascã.

Oastea care urma steagul cu inscriptia: "Poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus", a fost glorios triumfãtoare.

Soldatii lui Hristos erau chiar la portile cetãtii, si, cu bucurie, L-a primit cetatea pe Împãrat. Împãrãtia pãcii, a bucuriei si a dreptãtii vesnice s-a asezat.

Acum biserica e luptãtoare. Acum ne stã împotrivã o lume adâncitã în întuneric de miez de noapte si dedatã aproape cu totul la idolatrie. Dar vine ziua când lupta va fi terminatã si victoria câstigatã. Voia lui Dumnezeu trebuie sã se facã pe pãmânt, asa cum se face în ceruri. Natiunile nu vor mai avea altã lege decât legea cerului. Toti vor fi o familie fericitã, unitã si îmbrãcatã cu vesmintele laudei si multumirii - haina neprihãnirii lui Hristos. Întreaga naturã, în frumusetea ei desãvârsitã, Îi va oferi lui Dumnezeu un tribut continuu de laudã si de adorare. Lumea va fi scãldatã în luminã cereascã. Anii se vor petrece în bucurie.

Lumina lunii va fi ca lumina soarelui, iar lumina soarelui va fi de sapte ori mai tare ca acum. La privelistea aceasta, stelele diminetii vor cânta împreunã, iar copiii lui Dumnezeu vor striga de bucurie, în timp ce Dumnezeu si Hristos Se vor uni pentru a proclama: "Nu va mai fi pãcat si moarte nu va mai fi."

Dar biserica trebuie si va avea sã lupte cu dusmani vãzuti si nevãzuti. Agentii Satanei, în chip omenesc, sunt pe teren. Oameni s-au coalizat pentru a se opune Domnului ostirilor.

Aliantele acestea vor dãinui pânã ce Hristos va pãrãsi locul Sãu de mijlocire dinaintea tronului harului si va îmbrãca vesmintele rãzbunãrii. Agenti satanici sunt prin toate orasele, organizându-i sârguincios, în grupe, pe cei care se opun Legii lui Dumnezeu. Persoane ce se declarã cã sunt sfinti, precum si necredinciosi notorii, se alãturã la grupele acestea. Acesta nu e un timp când poporul lui Dumnezeu sã fie slab. Nu ne putem îngãdui nici mãcar o clipã sã nu veghem.

"Intãriti-vã în Domnul si în puterea tãriei Lui. Îmbrãcati-vã cu toatã armãtura lui Dumnezeu, ca sã puteti tine piept împotriva uneltirilor diavolului. Cãci noi n-avem de luptat împotriva cãrnii si sângelui, ci împotriva cãpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stãpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor rãutãtii, care sunt în locurile ceresti. De aceea luati toatã armãtura lui Dumnezeu, ca sã vã puteti împotrivi în ziua cea rea, si sã rãmâneti în picioare dupã ce veti fi biruit totul. Stati gata dar, având mijlocul încins cu adevãrul, îmbrãcati cu platosa neprihãnirii, având picioarele încãltate cu râvna Evangheliei pãcii. Pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sãgetile arzãtoare ale celui rãu. Luati si coiful mântuirii si sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu." (Ef. 6,10-17)

"Mã rog ca dragostea voastrã sã creascã tot mai mult în cunostintã si orice pricepere, ca sã deosebiti lucrurile alese, pentru ca sã fiti curati si sã nu vã poticniti pânã în ziua venirii lui Hristos, plini de roada neprihãnirii, prin Isus Hristos, spre slava si lauda lui Dumnezeu." (Filip. 1,9-11)

"Purtati-vã într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos... rãmâneti tari în acelasi duh, si luptati cu un suflet pentru credinta Evangheliei, fãrã sã vã lãsati înspãimântati de potrivnici; lucrul acesta este pentru ei o dovadã de pierzare si de mântuire a voastrã, si aceasta de la Dumnezeu. Cãci cu privire la Hristos, vouã vi s-a dat harul nu numai sã credeti în El, ci sã si pãtimiti pentru El." (Filip.1,27-29)

În zilele acestea de pe urmã, sunt zugrãvite viziuni de glorie viitoare, scene realizate de mâna lui Dumnezeu, si acestea ar trebui sã fie scumpe pentru biserica Sa. Ce L-a sustinut pe Fiul lui Dumnezeu când a fost trãdat si judecat? El a vãzut rodul muncii sufletului Sãu si a fost multumit.

El a prins o priveliste a întinderii vesniciei si a vãzut fericirea acelora care, prin umilinta Lui, aveau sã primeascã iertarea si fericirea vesnicã. El a fost rãnit pentru vinovãtiile lor si zdrobit pentru nelegiuirile lor. Pedeapsa care le aducea pace era asupra Lui, si prin loviturile primite de El ei au fost vindecati. Urechea Lui a prins strigãtul celor rãscumpãrati. El i-a auzit pe cei rãscumpãrati, cântând cântarea lui Moise si a Mielului.

Noi trebuie sã avem o viziune a viitorului si a fericirii Cerului. Stati pe pragul vesniciei si ascultati plãcutul salut de bun venit, dat acelora care în viata aceasta au conlucrat cu Hristos, socotind ca un privilegiu si o onoare sã sufere pentru El. Când se unesc cu îngerii, ei îsi depun coroanele la picioarele Mântuitorului, exclamând: "Vrednic este Mielul, care a fost junghiat, sã primeascã puterea, bogãtia, întelepciunea, tãria, cinstea, slava si lauda... A Celui ce sade pe scaunul de domnie si a Mielului sã fie lauda, cinstea, slava si stãpânirea în vecii vecilor!" (Apoc. 5, 12.13)

Acolo, cei rãscumpãrati îi salutã pe aceia care i-au îndrumat la Mântuitorul cel înãltat. Ei se unesc pentru a-L proslãvi pe Acela care a murit, pentru ca fiintele omenesti sã poatã avea viata care tine cât viata lui Dumnezeu. Lupta s-a terminat. Toate necazurile si luptele s-au sfârsit. Cântece de biruintã umplu tot cerul, în timp ce cei rãscumpãrati stau în jurul tronului lui Dumnezeu. Toti prind cântarea voioasã: "Vrednic, vrednic este Mielul care a fost junghiat, si trãieste iarãsi, ca un puternic biruitor".

"M-am uitat, si iatã cã era o mare gloatã, pe care nu putea sã o numere nimeni, din orice neam, din orice semintie, din orice norod si de orice limbã, care stãtea în picioare înaintea scaunului de domnie si înaintea Mielului, îmbrãcati în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; si strigau cu glas tare, si ziceau: 'Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care sade pe scaunul de domnie, si a Mielului!'" (Apoc. 7, 9.10)

" Acestia vin din necazul cel mare; ei si-au spãlat hainele si le-au albit în sângele Mielului. Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu, si-I slujesc zi si noapte în templul Lui. Cel ce sade pe scaunul de domnie Îsi va întinde peste ei cortul Lui. Nu le va mai fi foame, nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogori nici soarele, nici vreo altã arsitã. Cãci Mielul, care stã în mijlocul scaunului de domnie, va fi Pãstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vietii si Dumnezeu va sterge orice lacrimã din ochii lor". "Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici tipãt, nici durere, pentru cã lucrurile dintâi au trecut." (Apoc. 7,14-17; 21,4)

Veti prinde inspiratia viziunii? Veti lãsa mintea voastrã sã priveascã stãruitor tabloul? Vã veti pocãi într-adevãr, ca apoi sã porniti într-un spirit cu totul deosebit de spiritul în care ati lucrat în trecut, rãsturnându-l pe vrãjmas, dãrâmând orice barierã dinaintea înaintãrii Evangheliei, umplând inimile cu lumina, pacea si bucuria Domnului? Sã nu fie oare îngropat mizerabilul spirit de gãsire de greseli si de murmurare, ca sã nu mai aibã loc niciodatã învierea lui? Sã nu se înalte tãmâia laudei si multumirii din inimi curãtite, sfintite si glorificate prin prezenta lui Hristos? Sã nu-i apucãm noi, în credintã, pe pãcãtosi si sã-i aducem la cruce?

Cine vrea sã se consacre acum în slujba Domnului? Cine vrea sã facã acum legãmântul de a nu se alipi de lume, ci de a iesi din lume, de a fi deosebit, refuzând sã-si mânjeascã sufletul cu uneltiri si practici lumesti, care au tinut biserica sub influenta vrãjmasului?

Suntem în lumea aceasta pentru a înãlta crucea lepãdãrii de sine. Când noi înãltãm crucea aceasta, constatãm cã si ea ne înaltã pe noi. Fiecare crestin sã stea la locul sãu, prinzând inspiratia lucrãrii pe care Hristos a fãcut-o pentru suflete pe când era în lumea aceasta. Avem nevoie de zelul eroului crestin, care poate sã suporte privelistea Celui nevãzut. Credinta noastrã trebuie sã reînvie. Luptãtorii crucii trebuie sã exercite o influentã pozitivã spre bine. Domnul Hristos zice: "Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea, si cine nu strânge cu Mine, risipeste." (Mat. 12,30) Nepãsarea în viata de crestin este o fãtisã tãgãduire a Mântuitorului.

N-ar trebui oare sã vedem în lumea de azi crestini care, în toate privintele, sunt vrednici de numele pe care-l poartã, care aspirã sã facã fapte vrednice de ostasi viteji ai crucii? Trãim aproape de sfârsitul marii lupte, când multe suflete trebuie sã fie scãpate din robia pãcatului.

Trãim într-un timp când urmasilor lui Hristos le apartine fãgãduinta: "Iatã, Eu sunt cu voi, în toate zilele pânã la sfârsitul veacului." (Mat. 28,20) Acela care a poruncit sã se arate lumina din întuneric, Acela care ne-a chemat din întuneric la lumina Lui minunatã ne îndeamnã sã lãsãm ca lumina noastrã sã strãluceascã cu putere înaintea oamenilor, pentru ca ei sã vadã faptele noastre bune si sã-L mãreascã pe Tatãl nostru care este în ceruri. Poporului lui Dumnezeu i s-a dat luminã în asa mãsurã, încât Hristos e îndreptãtit sã le spunã cã ei trebuie sã fie lumina lumii.

Medicilor si pastorilor nostri le trimit mesajul: Apucati-vã de lucrarea Domnului ca unii care cred adevãrul prezent. Misionarii medicali si lucrãtorii din slujba predicãrii Evangheliei trebuie sã fie legati împreunã prin legãturi de nedesfãcut. Lucrarea lor trebuie sã fie fãcutã cu prospetime si cu putere. Prin toate comunitãtile noastre trebuie sã aibã loc o reconvertire si o reconsacrare în slujire. Sã nu fim noi, în lucrarea noastrã viitoare si în adunãrile pe care le tinem, o inimã si un gând? Sã nu ne luptãm noi cu Dumnezeu în rugãciune, cerând ca Duhul Sfânt sã vinã în fiecare inimã?

Prezenta lui Hristos, manifestatã printre noi, ar vindeca lepra necredintei, care a fãcut slujirea noastrã atât de slabã si neroditoare. Avem nevoie ca suflul vietii divine sã ne fie insuflat. Noi trebuie sã fim canale prin care Domnul poate transmite lumii luminã si har. Cei cãzuti de la credintã trebuie sã fie recâstigati.

Noi trebuie sã îndepãrtãm pãcatele, umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu, prin mãrturisire si pocãintã, inimile noastre mândre. Valuri de putere spiritualã trebuie sã se reverse asupra acelora care sunt pregãtiti sã o primeascã.

Dacã mãcar ne-am da seama cât de stãruitor a lucrat Isus pentru a semãna în lume sãmânta Evangheliei, noi, trãind chiar la încheierea timpului de probã, am lucra neobosit pentru a duce pâinea vietii la sufletele care pier. De ce suntem atât de reci si nepãsãtori? De ce inimile noastre sunt atât de nesimtitoare? Pentru ce suntem atât de lipsiti de bunãvointã de a ne preda lucrãrii pentru care Hristos Si-a consacrat viata? Ceva trebuie sã se facã pentru a vindeca teribila nepãsare ce s-a lãsat asupra noastrã. Sã ne plecãm capetele în umilintã, când vedem cât de putin am fãcut, fatã de cât am fi putut face în lucrarea de semãnare a semintelor adevãrului.

Fratii mei si surorile mele, vã vorbesc în cuvinte de iubire si duiosie. Treziti-vã si consacrati-vã fãrã rezervã în lucrarea de a duce lumina adevãrului prezent la cei care sunt în întuneric. Însusiti-vã spiritul marelui Lucrãtor si Stãpân. Învãtati de la Prietenul pãcãtosilor cum sã slujiti sufletele bolnave de pãcat. Amintiti-vã cã în viata urmasilor Sãi trebuie sã se vadã aceeasi devotiune, aceeasi subordonare fatã de lucrarea lui Dumnezeu, a oricãrei cerinte sociale, a oricãrei afectiuni pãmântesti, asa cum s-a vãzut în viata Lui. Cerintele lui Dumnezeu trebuie sã aibã totdeauna locul de frunte. Exemplul Domnului Hristos trebuie sã ne inspire sã depunem eforturi necontenite pentru binele altora.

Dumnezeu îl invitã pe fiecare membru al bisericii sã intre în slujba Sa. Adevãrul care nu e trãit, care nu este împãrtãsit altora, îsi pierde puterea dãtãtoare de viatã, puterea lui vindecãtoare. Fiecare trebuie sã se deprindã sã lucreze si sã stea la postul sãu ca purtãtor de poveri. Fiecare adãugire la bisericã ar trebui sã fie un nou instrument pentru realizarea marelui plan al mântuirii.

Întreaga bisericã, lucrând ca unul singur, contopindu-se în perfectã unire, trebuie sã fie un instrument misionar, viu si activ, mânat si stãpânit de Duhul Sfânt.

Nu numai prin oamenii din înalte pozitii de rãspundere, nu numai prin oamenii care fac parte din consilii si comitete, nu numai prin administratorii sanatoriilor si editurilor noastre urmeazã sã se facã lucrarea care va face ca pãmântul sã fie plin de cunoasterea de Domnul, asa cum apele umplu marea. Lucrarea aceasta nu poate fi fãcutã decât de întreaga bisericã, fãcându-si fiecare partea, sub cãlãuzirea si prin puterea lui Hristos.