Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
SECTIUNEA INTAI
MISIUNEA
Scopul lui Dumnezeu este ca poporul Lui să ajungă sfintit, curătit, un popor sfânt, care transmite lumină tuturor celor din jurul lui. Scopul Lui este ca prin exemplificarea adevărului în viata lor, ei să fie o laudă pe pământ.
Harul lui Hristos este îndestulător pentru acesta. Dar poporul lui Dumnezeu să-si aducă aminte că, numai atunci când crede si aduce la îndeplinire principiile Evangheliei, Dumnezeu îl poate face o laudă pe pământ.
Numai atunci când folosesc puterile date de Dumnezeu în slujba Lui, credinciosii se vor bucura de plinătatea si de puterea făgăduintei pe care biserica a fost chemată să o primească. Dacă aceia care mărturisesc credinta în Hristos ca Mântuitor al lor ajung numai la treapta de jos a măsurătorii lumesti, biserica nu izbuteste să dea recolta bogată pe care o asteaptă Dumnezeu. "Aflată cu lipsă" este scris în raportul ei.
Însărcinarea pe care Hristos le-a dat-o ucenicilor Săi numai cu putin timp înainte de înăltarea Sa la cer este marele decret misionar al împărătiei Sale.
Dându-l ucenicilor, Mântuitorul a făcut din ei ambasadori ai Săi si le-a dat scrisorile de acreditare necesare. Dacă, mai târziu, ar fi fost trasi la răspundere si întrebati cu ce putere, ei - niste pescari inculti - mergeau ca învătători si tămăduitori, puteau să răspundă: "Acela pe care iudeii L-au răstignit, dar care S-a ridicat dintre morti, ne-a rânduit în lucrarea de predicare a Cuvântului Său, declarând: 'Toată puterea Mi-a fost dată în cer si pe pământ.'"
Hristos a dat însărcinarea aceasta ucenicilor Săi, ca fiind slujitorii Lui principali, arhitectii care aveau să pună temelia bisericii Sale. El a asezat asupra lor, si asupra tuturor acelora care aveau să le urmeze ca slujitori ai Lui, sarcina de a transmite Evanghelia Sa mai departe din generatie în generatie, din veac în veac.
Ucenicii nu trebuia să astepte ca oamenii să vină la ei. Trebuia ca ei să meargă la oameni, căutându-i pe păcătosi, asa cum păstorul caută oaia pierdută.
Hristos le-a deschis lumea înainte, ca fiind câmpul lor de lucru. Ei trebuia să meargă "în toată lumea" si să propovăduiască "Evanghelia la orice făptură".
(Marcu 16,15) Ei trebuia să predice despre Mântuitorul, despre viata Lui de slujire neegoistă, despre moartea Lui în ocară, despre iubirea Lui neasemuită si neschimbătoare.
Numele Lui trebuia să le fie parola, legătura lor de unire.
În Numele Lui, ei trebuia să supună fortăretele păcatului. Credinta în Numele Lui trebuia să-i distingă, ca fiind crestini.
Dând mai departe îndrumări ucenicilor Săi, Hristos a spus: "Voi veti primi o putere, când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi, si-Mi veti fi martori în Ierusalim, în toată Iudea, în Samaria, si până la marginile pământului". "Dar rămâneti în cetate până veti fi îmbrăcati cu putere de sus." (Fapte 1,8; Luca 24,49)
Ascultând de cuvântul Domnului lor, ucenicii s-au strâns la Ierusalim pentru a astepta împlinirea făgăduintei lui Dumnezeu. Aici au petrecut zece zile - zile de adâncă cercetare a inimii. Ei au îndepărtat toate neîntelegerile si s-au apropiat unii de altii într-o strânsă comuniune crestină.
La sfârsitul celor zece zile, Domnul Si-a împlinit făgăduinta printr-o minunată revărsare a Duhului Său. "Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, si a umplut toată casa unde sedeau ei. Niste limbi ca de foc au fost văzute împărtindu-se printre ei, si s-au asezat câte una pe fiecare din ei. Si toti s-au umplut de Duh Sfânt, si au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească." "Si în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adaus aproape trei mii de suflete." (Fapte 2, 2-4.41)
"Iar ei au plecat si au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei si întărea Cuvântul prin semnele, care-l însoteau." (Marcu 16, 20). În ciuda dârzei împotriviri pe care au întâlnit-o ucenicii, în scurt timp, Evanghelia împărătiei a răsunat prin toate părtile locuite ale pământului.
Însărcinarea dată ucenicilor ne este dată si nouă. Astăzi, ca si atunci, un Mântuitor răstignit si înviat trebuie să fie înăltat înaintea acelora care sunt fără Dumnezeu si fără nădejde în lume. Domnul cheamă pastori, învătători si evanghelisti. Din poartă în poartă si din usă în usă, servii Săi trebuie să proclame solia mântuirii. Solia iertării prin Hristos trebuie să fie dusă oricărui neam, oricărei semintii, oricărei limbi si oricărui norod.
Solia nu trebuie să fie prezentată în expuneri lipsite de foc si de viată, ci în expuneri clare, hotărâte, miscătoare. Sute de persoane asteaptă avertizarea de a-si scăpa viata. Lumea are nevoie să vadă în crestini o dovadă a puterii crestinismului. Nu numai în câteva locuri, ci în lumea întreagă, sunt necesari solii harului. Din toate tările se aude chemarea: "Treceti si ajutati-ne". Bogati si săraci, înăltati sau smeriti, cer să li se dea lumină.
Bărbati si femei flămânzesc după adevăr, asa cum este el în Isus. Când vor auzi Evanghelia predicată cu putere de sus, ei vor sti că masa bogată este întinsă pentru ei si vor răspunde la chemarea: "Veniti, căci iată, toate sunt gata." (Luca 14,17)
Cuvintele: "Duceti-vă în toată lumea, si propovăduiti Evanghelia la orice făptură" (Marcu 16,15) sunt rostite către fiecare dintre urmasii lui Hristos.
Toti cei care sunt chemati la viata lui Hristos sunt chemati si să lucreze la mântuirea semenilor lor. Acelasi dor sufletesc, pe care l-a simtit El pentru salvarea celor pierduti, se dă pe fată si în ei. Nu toti pot să ocupe acelasi loc, dar pentru toti este un loc în lucrare.
Toti aceia asupra cărora s-au revărsat binecuvântările lui Dumnezeu trebuie să răspundă printr-o slujire reală; fiecare dar trebuie să fie folosit pentru înaintarea împărătiei Lui.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA
