MARTURII VOL.VIII - SECTIUNEA INTAI - LUCRAREA ÎN PATRIE SI ÎN STRÃINÃTATE

"Nu ziceti voi cã mai sunt patru luni pânã la seceris? Iatã, Eu vã spun: Ridicati-vã ochii, si priviti holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceris. Cine secerã, primeste o platã, si strânge roadã pentru viata vesnicã; pentru ca si cel ce seamãnã si cel ce secerã sã se bucure în acelasi timp. Cãci, în aceastã privintã este adevãratã zicerea: 'Unul seamãnã, iar altul secerã.'" (Ioan 4, 35-37)

Dupã ce a semãnat sãmânta, gospodarul este nevoit sã astepte luni de zile ca ea sã rãsarã si sã se dezvolte în roade gata de a fi recoltate. Dar, când o seamãnã, el e încurajat de asteptarea roadelor în viitor. Munca lui e usuratã de nãdejdea unor bune venituri la timpul secerisului.

Nu asa s-a întâmplat cu semintele adevãrului semãnate de Hristos în mintea femeii samaritene, cu prilejul convorbirii cu ea la fântânã. Recolta semãnãturii Sale n-a fost depãrtatã, ci imediatã. De-abia se rostiserã cuvintele Lui, si semintele astfel semãnate au si rãsãrit si au adus roade, trezind puterea ei de pricepere si fãcând-o în stare sã stie cã vorbise cu Domnul Isus Hristos. Ea a îngãduit razelor luminii divine sã strãluceascã în inima ei. Uitându-si ulciorul pentru apã, a dat fuga sã le spunã fratilor ei samariteni vestea cea bunã. "Veniti", a zis ea, "de vedeti un om, care mi-a spus tot ce am fãcut." (Ioan 4,29). Si ei au venit îndatã ca sã-L vadã. Cu prilejul acela, El a asemãnat sufletele acestor samariteni cu un lan de grâu.

"Ridicati-vã ochii", le-a spus El ucenicilor, "si priviti holdele, care sunt albe acum, gata pentru seceris".

"Când au venit samaritenii la El, L-au rugat sã rãmânã la ei. Si El a rãmas acolo douã zile". Si ce zile pline au fost acelea! Care e raportul rezultatului? "Mult mai multi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.

Si ziceau femeii: 'Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricinã cã L-am auzit noi însine si stim cã acesta este în adevãr Hristosul, Mântuitorul lumii'." (Ioan 4,40-42)

Lãmurind mintii samaritenilor Cuvântul vietii, Domnul Hristos a semãnat multe seminte ale adevãrului si le-a arãtat oamenilor cum ar putea si ei sã semene semintele adevãrului în mintea altora. Cât de mult bine s-ar putea realiza dacã toti cei care cunosc adevãrul ar lucra pentru pãcãtosi - pentru aceia care au atât de mare nevoie de a cunoaste si a întelege adevãrul biblic, si care ar rãspunde tot atât de grabnic cum au rãspuns samaritenii la cuvintele lui Hristos! Cât de putin simpatizãm noi cu Dumnezeu în punctul care ar trebui sã fie cea mai puternicã legãturã de unire între noi si El - compãtimire pentru sufletele decãzute, vinovate, suferinde, moarte în neascultare si pãcate! Dacã ar împãrtãsi simpatiile lui Hristos, oamenii ar avea o neîncetatã întristare a inimii din cauza stãrii multor câmpuri în nevoie, atât de lipsite de lucrãtori.

Lucrarea în câmpurile strãine trebuie sã fie adusã la îndeplinire cu râvnã si în mod inteligent.

Câmpurile care se gãsesc la umbra portilor noastre, ca marile orase din tara noastrã, sã nu fie trecute usor cu vederea si sã nu fie neglijate. Câmpurile acestea sunt tot atât de importante ca si oricare câmp strãin.

Încurajatoarea solie de har a lui Dumnezeu ar trebui sã fie proclamatã în orasele Americii. Bãrbatii si femeile din aceste orase ajung sã fie tot mai mult prinsi în plasa legãturilor lor de afaceri. Ei actioneazã cu furie la ridicarea de clãdiri ale cãror turnuri se înaltã pânã la ceruri. Mintea lor e plinã de socoteli si de planuri ambitioase. Dumnezeu îl îndeamnã pe fiecare dintre servii Sãi lucrãtori: "Strigã în gura mare, nu te opri! Înaltã-ti glasul ca o trâmbitã si vesteste poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov pãcatele ei!" (Isaia 58,1)

Sã-I multumim Domnului cã sunt câtiva lucrãtori care fac totul cu putintã pentru a ridica câteva monumente de amintire pentru Dumnezeu în orasele noastre neglijate.

Sã ne aducem aminte cã e de datoria noastrã sã-i încurajãm pe acesti lucrãtori. Dumnezeu este nemultumit de lipsa de apreciere si de sprijin arãtatã lucrãtorilor credinciosi din orasele noastre mari, de poporul Sãu în propria noastrã tarã. Lucrarea în câmpul din patrie este o problemã vitalã chiar acum. Timpul prezent este ocazia cea mai favorabilã pe care o avem de a lucra aceste câmpuri. Peste scurt timp, situatia va fi mult mai grea.

Isus a plâns pentru Ierusalim, din cauza vinovãtiei si încãpãtânãrii poporului Sãu ales. El plânge la fel, din cauza împietririi inimii acelora care, desi pretind cã sunt conlucrãtori cu El, sunt multumiti sã nu facã nimic. Oare aceia care ar trebui sã aprecieze valoarea sufletelor poartã, împreunã cu Hristos, o povarã de apãsare si de continuã întristare, amestecatã cu lacrimi, pentru orasele nelegiuite ale pãmântului?

Nimicirea acestor orase, aproape cu totul dedate la idolatrie, este iminentã. În ziua cea mare a socotelilor finale, ce rãspuns se poate da pentru neglijenta de a pãtrunde acum în aceste orase?

În timp ce sãvârsim mai departe lucrarea în America, sã ne ajute Domnul sã dãm si altor tãri atentia pe care ar trebui sã o aibã, pentru ca lucrãtorii din aceste câmpuri sã nu fie împiedicati si pusi în imposibilitatea de a lãsa în multe locuri monumente de amintire pentru Dumnezeu. Sã nu îngãduim ca prea multe avantaje sã fie absorbite în tara aceasta. Sã nu continuãm sã neglijãm datoria pe care o avem fatã de milioanele de oameni ce trãiesc în alte tãri. Sã ajungem la o mai bunã cunoastere a situatiei si sã rãscumpãrãm trecutul.

Fratii mei si surorile mele din America, poate cã, ridicându-vã ochii spre a vedea departe câmpurile albe pentru seceris, veti primi în propriile voastre inimi harul îmbelsugat al lui Dumnezeu. Voi, care prin necredintã ati fost sãraci spiritual, veti ajunge bogati în fapte bune, prin lucrare personalã. Nu vã veti mai osândi sufletele la flãmânzire în mijlocul belsugului, ci vã veti însusi lucrurile bune pe care Dumnezeu le-a pregãtit pentru noi. Când începeti sã vã dati seama cât de lipsiti de mijloace sunt lucrãtorii care trebuie sã îndeplineascã lucrarea în câmpurile externe, veti face tot ce veti putea pentru a ajuta, iar sufletele voastre vor începe sã se reînsufleteascã, apetitul vostru spiritual se va însãnãtosi, iar mintea voastrã va fi reînvioratã prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este o frunzã din pomul vietii, pentru vindecarea neamurilor.

Ca rãspuns la întrebarea Domnului: "Pe cine sã trimit?", Isaia a rãspuns: "Iatã-mã, trimite-mã" (Isaia 6,8). Tu, fratele meu, si tu, sora mea, poate cã nu vei putea sã mergi personal în via Domnului, dar poate vei putea furniza mijloace pentru a trimite pe altii. În felul acesta vã veti pune banii la schimbãtor; iar când va veni Domnul, veti fi în stare sã-I înapoiati cu dobândã ce este al Lui. Mijloacele voastre pot fi folosite pentru a-i trimite si a-i sustine pe solii lui Dumnezeu, care prin voce si prin influentã vor vesti solia: "Pregãtiti calea Domnului, neteziti-I cãrãrile." (Mat. 3,3).

Dacã lucrati cu lepãdare de sine, fãcând tot ce puteti pentru a sprijini înaintarea lucrãrii în câmpuri noi, Domnul vã va ajuta, vã va întãri si vã va binecuvânta. Încredeti-vã în asigurarea prezentei Sale, care vã sustine si care e luminã si viatã. Faceti totul din iubire pentru Isus si pentru sufletele scumpe pentru care El a murit. Lucrati cu scopul curat, strâns legat de cel divin, de a-L mãri pe Dumnezeu. Domnul vede si întelege si vã va folosi, în ciuda slãbiciunii voastre, dacã oferiti talentul vostru ca un dar consacrat în slujba Lui, deoarece în slujire activã, dezinteresatã, cel slab ajunge tare si se bucurã de pretioasa Lui apreciere. Bucuria Domnului este un element de putere. Dacã sunteti credinciosi, pacea care întrece orice pricepere va fi rãsplata voastrã în viata aceasta, iar în viata viitoare veti intra în bucuria Domnului nostru.

Trebuie sã scriu ceva cu privire la modul în care, pe 23 ianuarie 1903, orasele noastre din America au fost trecute cu vede- rea si neglijate - orase în care adevãrul n-a fost proclamat. Solia trebuie dusã la mii de strãini care locuiesc în câmpul din patrie.

Nu pot sã înteleg pentru ce poporul nostru se ocupã atât de putin de lucrarea pe care Domnul mi-a prezentat-o de ani de zile, lucrarea de a duce solia adevãrului prezent în statele sudice. Putini si-au dat seama cã asupra lor apasã rãspunderea de a se ocupa de lucrarea aceasta. Poporul nostru nu a intrat în locuri noi si nu a lucrat în orasele din sud. De repetate ori, Domnul a prezentat nevoile acestui câmp, fãrã vreun rezultat special. Uneori, am simtit cã n-as mai putea sã suport povara lucrãrii acesteia. Mã gândeam ca, dacã oamenii vor continua sã neglijeze lucrarea aceasta, sã las lucrurile sã meargã la voia întâmplãrii si sã mã rog ca Domnul sã aibã milã de nestiutori si de aceia care sunt abãtuti de pe cale.

Dar Domnul are o disputã cu pastorii nostri cultici si cu poporul nostru, si eu trebuie sã vorbesc, punând asupra lor povara lucrãrii din sud si a oraselor din tara noastrã. Cine se simte greu împovãrat sã vadã proclamatã solia în marele New York si în multe alte orase încã nelucrate? Nu trebuie ca toate mijloacele ce pot fi adunate sã fie trimise afarã din America, în tãri depãrtate, în timp ce în câmpul din patrie existã astfel de ocazii atât de providentiale de a prezenta adevãrul la milioane de oameni care încã nu l-au auzit niciodatã. Printre milioanele acestea sunt reprezentanti ai multor natiuni, dintre care multi sunt pregãtiti sã primeascã solia. Rãmâne mult de fãcut pentru cei din umbra portilor noastre, în orasele din California, New York, si în multe alte state.

Cãci lumina ta vine si slava Domnului rãsare peste tine." (Isaia 60,1) Atunci pentru ce simt ei o atât de micã povarã pentru a înfige stindardul adevãrului în locuri noi? Pentru ce nu ascultã ei Cuvântul? "Vindeti ce aveti si dati milostenie. Faceti-vã rost de pungi, care nu se învechesc, o comoarã nesecatã în ceruri." (Luca 12,33). Pentru ce nu înapoiazã ei Domnului ce este al Lui, pentru a fi investite în bunuri ceresti? Pentru ce nu se face o chemare mai cãlduroasã dupã voluntari, care sã intre în câmpurile albe, gata pentru seceris?

Dacã nu se face mai mult decât s-a fãcut pentru orasele din America, atât pastorii, cât si poporul vor avea de dat o grea socotealã Aceluia care a dat fiecãruia lucrul lui.

Noi repetãm rugãciunea: "Vie împãrãtia Ta; facã-se voia Ta, precum în cer si pe pãmânt." (Mat. 6,10). Ne facem noi partea pentru a rãspunde la aceastã rugãciune? Noi mãrturisim a crede cã însãrcinarea pe care Hristos a dat-o ucenicilor Sãi ne e datã si nouã.

O îndeplinim noi? Dumnezeu sã ierte teribila noastrã neglijentã, cã nu facem lucrarea pe care pânã acum de-abia am atins-o cu vârful degetelor. Când se va face lucrarea aceasta? Îmi suferã inima si mã doare când vãd o asa orbire din partea poporului lui Dumnezeu.

Sunt în America mii de oameni care pier din lipsã de cunostintã si din cauza pãcatului. Si, privind în depãrtare la vreun câmp ce se aflã la o mare distantã de ei, aceia care cunosc adevãrul trec cu nepãsare pe lângã câmpurile în lipsã, de lângã ei. Hristos zice: "Mergeti astãzi în via Mea". "Nu ziceti voi cã mai sunt patru luni pânã la seceris? Iatã, Eu vã spun! Ridicati-vã ochii, si priviti holdele care sunt albe acum, gata pentru seceris." (Ioan 4,35)

Treziti-vã, treziti-vã, fratii mei si surorile mele, si pãtrundeti în câmpurile din America ce n-au fost încã lucrate. Dupã ce ati dat ceva pentru câmpurile strãine, sã nu socotiti cã v-ati fãcut datoria. E o lucrare de fãcut în câmpurile strãine, dar si în America e de fãcut o lucrare tot atât de importantã. În orasele din America sunt oameni de mai toate limbile. Acestia au nevoie de lumina pe care a dat-o Dumnezeu bisericii Sale.

Domnul trãieste si guverneazã. În curând El Se va ridica în maiestate sã zguduie îngrozitor pãmântul.

Acum trebuie sã fie vestitã o solie specialã, o solie care va strãpunge întunericul spiritual si va condamna si va converti suflete. "Grãbeste-te, scapã-ti viata", este chemarea care trebuie prezentatã acelora care zac în pãcate. Trebuie sã fim stãpâniti acum de o râvnã teribilã. N-avem nici o clipã de pierdut în critici si învinuiri. Aceia care au fãcut lucrul acesta în trecut sã cadã pe genunchi în rugãciune si sã se fereascã de a pune cuvintele si planurile lor în locul cuvintelor si planurilor lui Dumnezeu.

Nu avem timp sã ne ocupãm cu lucruri fãrã însemnãtate. Timpul nostru trebuie sã fie consacrat proclamãrii ultimei solii de har cãtre o lume vinovatã. E nevoie de oameni care se miscã sub inspiratia Spiritului lui Dumnezeu.

Predicile tinute de unii dintre pastorii nostri ar trebui sã fie mult mai puternice de cum sunt acum, cãci altfel, multi din cei care dau înapoi în viata spiritualã, vor prezenta o solie fãrã viatã si fãrã noimã, care îi face pe oameni sã adoarmã. Fiecare cuvântare trebuie sã fie rostitã sub stãpânirea unui simt al judecãtilor îngrozitoare care în curând au sã se abatã asupra lumii. Solia adevãrului trebuie sã fie proclamatã de buze atinse cu un cãrbune aprins de pe altar.

Inima mea este chinuitã de moarte când mã gândesc la soliile fãrã viatã, prezentate de unii dintre pastorii nostri, când, în realitate, au de dus o solie de viatã si de moarte. Slujitorii dorm; membrii dorm, si o lume piere în pãcat. Domnul sã ajute poporul Sãu sã se trezeascã si sã umble si sã lucreze ca bãrbati si femei ce se aflã la hotarele lumii vesnice. În curând o surprizã îngrozitoare va veni asupra locuitorilor lumii. Pe neasteptate, Hristos va veni cu putere si slavã mare.

Atunci nu va mai fi timp de pregãtire pentru întâmpinarea Lui. Acum e timpul ca noi sã vestim solia de avertizare.

Noi suntem administratori, însãrcinati de Domnul nostru, care este absent, cu purtarea de grijã pentru cei din Casa Sa si pentru interesele Sale, pe care El a venit în lumea aceasta sã le slujeascã. El S-a întors la cer, lãsându-ne nouã rãspunderea si El pretinde ca noi sã asteptãm si sã veghem în vederea arãtãrii Lui. Sã fim credinciosi fatã de lucrarea încredintatã, ca nu cumva, venind pe neasteptate, sã ne gãseascã dormind.