MARTURII VOL.VII - SECTIUNEA A PATRA - RELATIILE DINTRE CASELE DE EDITURÃ

Prin simbolul vitei si al ramurilor ei, este ilustratã legãtura Domnului Hristos cu urmasii Sãi si legãtura urmasilor Sãi între ei. Ramurile sunt toate legate între ele si, cu toate acestea, fiecare are o individualitate care nu se pierde în cealaltã. Toate au o legãturã comunã cu vita si depind de ea în ceea ce priveste viata, cresterea si rodnicia lor. Ele nu se pot sustine una pe alta. Fiecare pentru sine trebuie sã fie legatã cu butucul vitei. Si în timp ce ramurile se aseamãnã între ele, prezintã totusi si diversitate. Unitatea constã din unirea lor comunã cu vita si prin fiecare, cu toate cã nu în acelasi fel, se manifestã viata viei.

Imaginea aceasta cuprinde o învãtãturã nu numai pentru crestini în mod individual, dar si pentru institutiile care sunt angajate în slujba lui Dumnezeu. În relatiile lor unele cu altele, fiecare trebuie sã-si pãstreze individualitatea. Unirea între ele vine în urma unirii cu Domnul Hristos. În El, fiecare institutie este unitã cu fiecare din celelalte, desi identitatea uneia nu se contopeste în aceea a alteia.

Adesea s-a insistat asupra faptului cã interesele cauzei lui Dumnezeu ar fi promovate printr-o fuzionare a caselor noastre de editurã, aducându-le pe toate sub o singurã administratie. Dar Domnul mi-a arãtat cã lucrul acesta nu trebuie sã aibã loc. Nu este planul Sãu acela de a centraliza puterea în mâinile câtorva persoane sau sã aducã o institutie sub controlul alteia.

Mi-a fost arãtat cã, la începuturile ei, lucrarea noastrã era ca un râulet mic, mic de tot. Profetului Ezechiel i-a fost arãtatã înfãtisarea apelor care izvorãsc "de sub pragul casei, dinspre rãsãrit", "înspre partea de miazãzi a altarului" Cititi Ezechiel 47. Îndeosebi remarcati versetul 8: "El mi-a zis: 'Apa aceasta curge spre tinutul de rãsãrit, se pogoarã în câmpie, si se varsã în mare si, revãrsându-se în mare, apele mãrii se vor vindeca.’" Asa mi-a fost arãtatã lucrarea noastrã ca întinzându-se la rãsãrit si la apus, spre insulele mãrii si spre toate pãrtile lumii. Pe mãsurã ce lucrarea se întinde, vor fi de administrat interese mari. Lucrarea nu trebuie sã fie concentratã în vreun loc oarecare. Întelepciunea omeneascã sustine cã e mai convenabil sã dezvolti lucrarea acolo unde ea a ajuns la maturitate si influentã, dar în directia aceasta s-au fãcut greseli. Ceea ce dã tãrie si ajutã la dezvoltare e purtarea de poveri. Iar pentru lucrãtorii din diferite localitãti, a-i libera de rãspunderi înseamnã a-i pune acolo unde caracterul sã le rãmânã nedezvoltat, iar puterile sã le fie reprimate si slãbite. Lucrarea este a Domnului si nu e voia Lui ca puterea si eficienta sã fie concentrate în vreun loc oarecare. Fiecare institutie sã rãmânã independentã, realizând planul lui Dumnezeu sub conducerea Lui.