MARTURII VOL.VII - SECTIUNEA A PATRA - EVITATI INTRAREA ÎN DATORII

Dumnezeu nu doreste ca lucrarea Sa sã fie mereu în încurcãturi financiare de pe urma datoriilor. Când pare cã e de dorit adãugarea de noi clãdiri sau alte facilitãti unei institutii, feriti-vã de a depãsi posibilitãtile voastre financiare. Mai bine sã se amâne îmbunãtãtirile pânã când Providenta va deschide calea ca ele sã fie fãcute fãrã a contracta datorii grele si a trebui sã se plãteascã dobânzi.

Casele de editurã au fost fãcute locuri de depuneri pentru poporul nostru si în felul acesta ele au avut posibilitatea de a procura mijloace pentru sprijinirea unor ramuri de lucrare în di-ferite câmpuri si au ajutat la realizarea altor lucrãri. Lucrul acesta e bun. În directia aceasta nu s-a fãcut prea mult. Domnul vede totul. Dar, potrivit cu lumina ce mi-a fost datã, trebuie sã se depunã orice efort pentru a ne pãstra liberi de datorii.

Lucrarea de editurã a fost întemeiatã pe tãgãduire de sine si ar trebui sã fie condusã pe baza unor principii de strictã economie. Problemei financiare i se poate face fatã dacã, atunci când e o lipsã de mijloace, lucrãtorii vor consimti la o reducere de salarii. Acesta a fost principiul pe care Domnul mi-a arãtat cã trebuie sã-l introducem în institutiile noastre. Când banii sunt putini, noi ar trebui sã fim dispusi a ne restrânge nevoile.

Sã se acorde publicatiilor aprecierea cuvenitã si apoi toti cei din casele noastre de editurã sã caute sã economiseascã, pe orice cale cu putintã, chiar dacã în felul acesta se pricinuiesc destul de multe inconveniente. Luati seama la cheltuielile mãrunte. Astupati fiecare crãpãturã. Pierderile mici sunt cele care, în cele din urmã, au un cuvânt greu de spus. Adunati firimiturile, nimic sã nu se piardã. Nu irositi minutele cu vorbirea; minutele irosite ciuntesc orele. Hãrnicia stãruitoare, lucrând în credintã, va fi totdeauna încununatã de succes.

Unii considerã cã nu e demn pentru ei sã se îngrijeascã de lucrurile mãrunte. Ei cred cã aceasta e o dovadã de îngustime de minte si de un spirit de zgârcenie. Dar spãrturile mici au scufundat multe corãbii. Nimic ce ar servi scopurilor cuiva nu ar trebui sã fie îngãduit sã producã risipã. Lipsa de economie va atrage fãrã îndoialã datorii asupra institutiilor. Chiar dacã s-ar primi multi bani, ei vor fi pierduti în micile risipe ale fiecãrei ramuri de lucrare. Economia nu e avaritie.

Fiecare bãrbat si fiecare femeie care lucreazã în cadrul casei de editurã trebuie sã fie o santinelã credincioasã, veghind ca nimic sã nu se iroseascã. Toti sã fie atenti la presupusele nevoi care cer o cheltuialã de mijloace. Unii oameni trãiesc mai bine cu patru sute de dolari pe an decât altii cu opt sute. La fel si cu institutiile; unele persoane le pot administra cu mult mai putin capital decât altii. Dumnezeu doreste ca toti lucrãtorii sã practice economia si în mod deosebit sã fie contabili credinciosi.

Fiecare lucrãtor din institutiile noastre ar trebui sã primeascã o recompensã dreaptã. Dacã lucrãtorii primesc salarii corespunzãtoare, ei au satisfactia de a face daruri lucrãrii. Nu e drept ca unii sã primeascã o sumã mare, iar altii, care fac o lucrare esentialã si credincioasã, sã primeascã foarte putin.

Totusi, sunt cazuri când trebuie sã se facã o deosebire. Sunt oameni în casele de editurã care poartã rãspunderi grele si a cãror lucrare e de mare valoare pentru institutie. În multe alte pozitii ei ar avea griji mult mai putine si, financiar, un profit mult mai mare. Toti pot vedea injustetea faptului cã nu se plãtesc unor asemenea oameni salarii mai mari decât cele plãtite simplilor lucrãtori manuali.

Dacã o femeie e rânduitã de Domnul sã facã o anumitã lucrare, munca ei ar trebui sã fie apreciatã dupã valoarea ei. Unii poate socotesc cã e un plan bun acela de a îngãdui ca unele persoane sã-si consacre timpul si munca lucrãrii fãrã sã fie plãtite pentru aceasta. Dar Dumnezeu nu aprobã astfel de aranjamente. Când e nevoie de lepãdare de sine datoritã lipsei de mijloace, povara nu trebuie sã cadã în totul numai asupra câtorva persoane. Toti sã se uneascã la sacrificiu.

Domnul doreste ca aceia cãrora li s-au încredintat bunurile Sale sã dovedeascã bunãtate si dãrnicie, nu zgârcenie. Ei sã nu caute sã stoarcã orice centimã, prin felul cum îi trateazã pe altii. Dumnezeu priveste cu dispret la asemenea metode.

Lucrãtorii ar trebui sã fie recompensati în acord cu orele pe care le depun în muncã cinstitã. Acela care foloseste întregul timp trebuie sã primeascã în acord cu timpul. Dacã cineva înhamã mintea, sufletul si puterea la purtarea rãspunderilor, trebuie sã fie plãtit potrivit cu aceasta.

Nimãnui nu ar trebui sã i se dea un salariu exorbitant, chiar dacã ar poseda capacitãti si calificãri speciale. Lucrarea ce se face pentru Dumnezeu si cauza Lui nu trebuie sã fie pusã pe o bazã mercenarã. Lucrãtorii de la casa de editurã n-au o muncã mai obositoare, n-au cheltuieli mai mari, n-au rãspunderi mai grele decât un lucrãtor din alte ramuri de lucrare. Munca lor nu este mai chinuitoare decât este aceea predicatorului constiincios. Dimpotrivã, de regulã, predicatorii fac sacrificii mai mari decât cele pe care le fac muncitorii din institutiile noastre. Pastorii merg acolo unde sunt trimisi, ei sunt oameni de sacrificiu, gata sã se mute în orice clipã, pentru a face fatã nevoilor.

Ei sunt în mod necesar, si în mare mãsurã, despãrtiti de familiile lor. Lucrãtorii de la casele de editurã, de obicei, au o locuintã stabilã si pot trãi la un loc cu familiile lor. Aceasta este o mare economie de cheltuieli si ar trebui luatã în consideratie în efectul ei atunci când se stabileste recompensarea lucrãtorilor din domeniul pastoral si a celor din casele de editurã.

Aceia care muncesc din toatã inima în via Domnului, lucrând la toatã capacitatea lor, nu sunt cei care sã dea cel mai mare pret propriilor lor servicii. În loc sã se umfle de mândrie si de importantã de sine si sã se calculeze cu exactitate lucrul fiecãrei ore, ei îsi comparã strãduintele cu lucrarea Mântuitorului si se socotesc pe sine slugi netrebnice.

Fratilor, nu cãutati sã vedeti cât puteti lucra mai putin, pentru ca sã ajungeti la standardul cel mai scãzut, ci alergati dupã plinãtatea lui Hristos, pentru ca sã puteti face mult pentru El.

Domnul cautã oameni care vãd lucrarea în mãretia ei si care înteleg principiile care au fost întretesute în ea de la începutul ei. El nu doreste sã se introducã o rânduialã lumeascã a lucrurilor pentru ca sã modeleze lucrarea într-un mod cu totul diferit de felul fixat de El pentru poporul Sãu. Lucrarea trebuie sã aibã caracterul Creatorului ei.

În jertfa Domnului Hristos, pentru oamenii cãzuti, mila si adevãrul s-au întâlnit, neprihãnirea si pacea s-au sãrutat. Atunci când însusirile acestea sunt despãrtite de lucrarea cea mai minunatã si vãdit cea mai cu succes, nu mai e nimic de ea.

Dumnezeu n-a selectionat un numãr mic de oameni pentru a le acorda favoarea sa si pe altii sã-i lase în pãrãsire. El nu va înãlta pe unul, iar pe altul sã-l doboare si sã-l oprime. Toti cei care sunt într-adevãr convertiti vor da pe fatã acelasi spirit. Ei îi vor trata pe semenii lor asa cum L-ar trata pe Hristos. Nimeni nu va trece cu vederea drepturile altuia.

Slujitorii lui Dumnezeu ar trebui sã aibã un respect atât de mare fatã de lucrarea sfântã de care se ocupã, încât nu vor aduce în ea nici o umbrã de egoism.