Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
SECTIUNEA A PATRA
COLPORTORUL
Deoarece colportorii nu si-au făcut datoria, societătile noastre misionare au intrat în datorii; acestea nu-si pot împlini obligatiile către casele de editură si astfel institutiile acestea intră în încurcături, iar lucrarea lor este împiedicată. Unii colportori s-au considerat rău tratati când li s-a cerut să plătească prompt editorilor cărtile primite; iar plătile prompte sunt singurul mijloc de a face comert cu succes.
Felul deslânat în care unii dintre colportori si-au făcut lucrarea arată că ei au de învătat lectii importante. Mi-a fost arătat faptul că s-a lucrat mult la voia întâmplării. Din lipsă de exactitate în cele trecătoare, unii si-au format obiceiul de a fi nepăsători si incapabili si au adus deficienta aceasta în lucrarea Domnului.
Dumnezeu cere să se producă o hotărâtă îndreptare în diferitele ramuri ale lucrării. Afacerile în legătură cu lucrarea Lui ar trebui să fie caracterizate prin mai multă precizie si exactitate. Trebuie să aibă loc un efort ferm si hotărât de a realiza reforme esentiale.
_______
"Blestemat să fie cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Domnului"(Ier. 48,10).
"Când aduceti ca jertfă o vită oarbă, nu este rău lucrul acesta? Când aduceti una schioapă sau beteagă, nu este rău lucrul acesta oare? Ia adu-o dregătorului tău! Te va primi el bine pentru ea, va tine el seama de ea?"" Blestemat să fie înselătorul, care... juruieste si jertfeste Domnului o vită beteagă! Căci Eu sunt un Împărat mare, zice Domnul ostirilor, si Numele Meu este înfricosat"(Mal. 1,8; 1,14).
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA