MARTURII VOL.VII - SECTIUNEA A DOUA - SEMNUL DISTINCTIV AL ORDINULUI NOSTRU

Mi-a fost arãtat cã institutiile noastre medicale urmeazã sã dea mãrturie pentru Dumnezeu. Ele sunt înfiintate pentru a-i ajuta pe cei bolnavi si suferinzi, pentru a trezi spiritul de cercetare, pentru a rãspândi luminã si pentru a face sã înainteze reforma. Institutiile acestea, dacã sunt bine conduse, vor fi mijlocul prin care se vor face cunoscute reformele necesare pentru a pregãti un popor în vederea venirii Domnului, în felul acesta ajungând la multi oameni, la care, de altfel, ar fi cu neputintã sã ajungem.

Multi pacienti din institutiile noastre medicale au idei înalte cu privire la prezenta lui Dumnezeu în institutia pe care o viziteazã si sunt susceptibili la influentele spirituale care predominã acolo. Dacã ar umbla cu întelepciune înaintea lui Dumnezeu, toti medicii, infirmierele si ajutoarele ar avea o putere mai mult decât omeneascã atunci când se ocupã de bãrbatii si femeile acestea. Fiecare institutie ai cãrei asistenti sunt consacrati este strãbãtutã de putere divinã, iar pacientii nu numai cã aflã vindecare de infirmitãtile corporale, dar aflã si un balsam vindecãtor pentru sufletele lor bolnave de pãcat.

Conducãtorii din poporul nostru trebuie sã scoatã în evidentã necesitatea de a mentine o puternicã influentã religioasã în institutiile noastre medicale. Domnul intentioneazã ca acestea sã fie locuri în care El sã fie onorat în cuvânt si faptã, locuri în care Legea Lui sã fie înãltatã, iar adevãrurilor biblice sã li se dea locul de frunte. Misionarii medicali urmeazã sã facã o lucrare mare pentru Dumnezeu. Ei trebuie sã fie treji si vigilenti, îmbrãcati cu toatã armura crestinã si luptând bãrbãteste. Ei trebuie sã fie credinciosi fatã de Conducãtorul lor, ascultând poruncile Lui, inclusiv aceea prin care aratã semnul distinctiv al ordinului lor.

Pãzirea Sabatului este semnul dintre Dumnezeu si poporul Sãu. Sã nu ne fie rusine sã purtãm semnul care ne deosebeste de lume. Cercetând lucrul acesta acum, de curând, în timpul noptii, Cineva cu autoritate ne sfãtuia sã studiem învãtãtura datã israelitilor cu privire la Sabat. "Sã nu care cumva sã nu tineti Sabatele Mele", le-a declarat Domnul; "cãci acesta va fi între Mine si voi, si urmasii vostri, un semn, dupã care se va cunoaste cã Eu sunt Domnul, care vã sfintesc. Sã tineti Sabatul, cãci el va fi pentru voi ceva sfânt... Sã lucrezi sase zile, dar a saptea este Sabatul, ziua de odihnã, închinatã Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel sã pãzeascã Sabatul, prãznuindu-l, ei si urmasii lor, ca un legãmânt necurmat. Acesta va fi între Mine si copiii lui Israel un semn vesnic"(Exod 31, 13-17).

Sabatul este pururea semnul care îi deosebeste pe cei ascultãtori de cei neascultãtori. Satana a lucrat cu putere vicleanã ca sã facã nulã si fãrã valoare porunca a patra ca semnul lui Dumnezeu sã fie pierdut din vedere. Lumea crestinã a cãlcat în picioare Sabatul Domnului si a tinut un sabat instituit de vrãjmasul. Dar Dumnezeu are un popor care Îi este credincios. Lucrarea Lui trebuie fãcutã pe cãile cele drepte. Poporul care poartã semnul Lui urmeazã sã înfiinteze biserici si institutii ca monumente de aducere aminte pentru El. Aceste monumente de aducere aminte, oricât de umile ar fi în aparentã, vor mãrturisi fãrã încetare împotriva sabatului fals instituit de Satana si în favoarea Sabatului instituit de Domnul în Eden, când stelele diminetii cântau laolaltã si toti fiii lui Dumnezeu scoteau strigãte de bucurie.

Este tendinta ca în sanatoriile noastre sã vinã un duh de lipsã de respect si de neglijentã cu privire la tinerea Sabatului. Asupra persoanelor care poartã rãspunderea în lucrarea misionarã medicalã planeazã obligatia de a da instructiuni medicilor, infirmierelor si ajutoarelor lor cu privire la sfintirea zilei celei sfinte a lui Dumnezeu. În mod deosebit, fiecare medic ar trebui sã se strãduiascã sã dea un exemplu bun. Natura obligatiilor sale tinde în mod natural sã-l facã sã se simtã îndreptãtit sã facã în Sabat multe lucruri de la care ar trebui sã se abtinã. Pe cât este cu putintã, el ar trebui sã-si planifice lucrarea în asa fel, încât sã poatã lãsa la o parte obligatiile sale obisnuite.

Adesea medicii si infirmierele sunt chemati în cursul Sabatului sã serveascã bolnavilor si uneori le este cu neputintã sã-si ia timp sã se odihneascã si sã participe la serviciile divine. Nevoile omenirii suferinde nu trebuie sã fie niciodatã trecute cu vederea. Mântuitorul, prin pilda Sa, ne-a arãtat cã e bine sã-i vindeci pe cei suferinzi în Sabat. Dar lucrãrile care nu sunt necesare, ca de pildã tratamentele obisnuite si operatiile care pot fi amânate, ar trebui lãsate pe altã zi. Pacientii trebuie sã înteleagã cã medicii si ajutoarele lor trebuie sã aibã o zi de odihnã. Ei sã înteleagã cã lucrãtorii se tem de Dumnezeu si doresc sã sfinteascã ziua pe care El a pus-o deoparte pentru ca urmasii Lui sã o tinã ca un semn între El si ei.

Educatorii si cei educati în institutiile noastre medicale trebuie sã-si aducã aminte cã tinerea Sabatului asa cum trebuie înseamnã mult si pentru ei, si pentru pacienti. Tinând Sabatul, despre care Dumnezeu declarã cã trebuie sfintit, ei prezintã semnul distinctiv al ordinului lor, arãtând lãmurit cã ei sunt de partea Domnului.

Acum si întotdeauna noi trebuie sã stãm ca un popor deosebit si aparte, liberi de metodele lumesti, neîmpiedicati de alinierea cu aceia care nu au întelepciunea de a deosebi cerintele lui Dumnezeu arãtate atât de clar de Legea Lui. Toate institutiile noastre medicale sunt înfiintate ca institutii ale adventistilor de ziua a saptea, pentru a reprezenta diferitele faze ale lucrãrii evanghelice misionare medicale si a pregãti în felul acesta calea pentru venirea Domnului. Noi trebuie sã arãtãm cã ne strãduim sã lucrãm în armonie cu cerul. Noi trebuie sã mãrturisim la toate neamurile, popoarele si limbile cã suntem un popor care Îl iubeste pe Dumnezeu si se teme de El, un popor care sfinteste monumentele de aducere aminte al creatiunii, semnul dintre El si copiii Lui ascultãtori, cã El îi sfinteste. Si trebuie sã arãtãm lãmurit credinta noastrã în apropiata venire a Domnului nostru pe norii cerului.

Ca popor, noi am fost greu umiliti prin purtarea pe care unii din fratii nostri din posturi de rãspundere au adoptat-o, depãrtându-se de la vechile semne de hotar. Existã unii care, pentru a-si realiza planurile, au tãgãduit credinta lor prin cuvinte. Lucrul acesta aratã cât de putinã bazã se poate pune pe întelepciunea si pe judecata omeneascã. Acum, ca niciodatã mai înainte, avem nevoie sã vedem primejdia de a fi dusi, din lipsã de ocrotire, departe de ascultarea de poruncile lui Dumnezeu. E nevoie sã ne dãm seama cã Dumnezeu ne-a dat o solie de avertizare hotãrâtã pentru lume, asa dupã cum El i-a dat lui Noe o solie de avertizare pentru antediluvieni. Poporul nostru sã se fereascã sã minimalizeze importanta Sabatului, în scopul de a se lega cu necredinciosii. Sã se fereascã sã se îndepãrteze de la principiile credintei noastre, fãcând sã parã cã nu e rãu sã ne conformãm lumii. Sã se teamã sã asculte sfatul vreunui om, oricare ar fi pozitia lui, care lucreazã exact invers de ceea ce Dumnezeu a fãcut pentru a tine poporul Sãu separat de lume.

Domnul pune la încercare pe poporul Sãu, ca sã vadã cine va rãmâne credincios la principiile adevãrului Sãu. Lucrarea noastrã trebuie sã vesteascã lumii cele trei solii îngeresti. În împlinirea datoriilor noastre, noi nu trebuie nici sã dispretuim pe vrãjmasii nostri, nici sã ne temem de ei. Nu e planul lui Dumnezeu sã ne legãm prin contracte cu persoane care nu sunt de credinta noastrã. Noi trebuie sã-i tratãm cu amabilitate si curtoazie pe aceia care refuzã sã fie loiali fatã de Dumnezeu, dar niciodatã, niciodatã nu trebuie sã ne unim cu ei la sfat cu privire la interesele vitale ale lucrãrii Lui. Punându-ne încrederea în Dumnezeu, noi trebuie sã mergem fãrã încetare înainte, fãcând lucrarea Lui fãrã egoism, în dependentã umilã de El, predând cu umilintã persoana noastrã si toate cele privitoare la prezentul si viitorul nostru providentei Lui, tinând cu tãrie pânã la capãt începutul credintei noastre, aducându-ne aminte cã noi nu primim binecuvântãrile cerului datoritã vredniciei noastre, ci datoritã vredniciei Domnului Hristos pentru cã acceptãm harul îmbelsugat al lui Dumnezeu, prin credinta în El.

Mã rog ca fratii mei sã-si dea seama cã solia îngerului al treilea înseamnã mult pentru noi si cã tinerea adevãratului Sabat trebuie sã fie un semn care îi deosebeste pe aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu de aceia care nu-I slujesc. Aceia care au devenit somnorosi si nepãsãtori ar trebui sã se trezeascã. Noi suntem chemati sã fim sfinti si ar trebui sã evitãm cu grijã sã dãm impresia cã e de micã importantã cã pãstrãm sau nu particularitãtile credintei noastre. Noi avem solemna obligatie de a lua o pozitie mai hotãrâtã pentru adevãr si neprihãnire de cum am fãcut în trecut. Linia de demarcatie dintre aceia care tin poruncile lui Dumnezeu si aceia care nu le tin trebuie sã fie datã pe fatã cu o claritate ce nu poate da gres. Noi trebuie sã Îl onorãm constiincios pe Dumnezeu, folosind cu sârguintã fiecare mijloc prin care putem pãstra legãtura cu El, pentru ca sã putem primi bine-cuvântãrile Lui - binecuvântãri atât de esentiale pentru poporul care urmeazã sã fie atât de sever încercat. A da impresia cã religia noastrã, credinta noastrã, nu este o putere dominantã în viata noastrã înseamnã a-L dezonora mult pe Dumnezeu. În felul acesta ne abatem de la poruncile Sale, care sunt viata noastrã, tãgãduind cã El este Dumnezeul nostru si cã noi suntem poporul Lui.

Noi trebuie sã-i invitãm pe toti - pe cei de sus si pe cei de jos, pe bogati si pe sãraci, toate sectele si toate clasele - sã beneficieze de institutiile noastre medicale. Noi primim în institutiile noastre oameni din toate denominatiunile religioase. Dar în ce ne priveste, suntem în mod strict denominationali; noi suntem în mod sacru numiti de Dumnezeu si ne aflãm sub teocratia Lui. Dar nu trebuie sã impunem neîntelepteste nimãnui punctele specifice ale credintei noastre.

Pentru ca oamenii sã nu-L uite pe adevãratul Dumnezeu, Iehova le-a dat un semn de aducere aminte a puterii si iubirii Lui - Sabatul. El zice: "Sã nu cumva sã nu tineti Sabatele Mele, deoarece ele sunt un semn între Mine si voi"(Exod 31,13).

Cu privire la Israel, Domnul a declarat: "Un popor care sã locuiascã deoparte si sã nu facã parte dintre neamuri"(Num. 23,9). Si nouã ni se aplicã aceste cuvinte ca si vechiului Israel. Poporul lui Dumnezeu trebuie sã rãmânã singur deoparte. Tinerea Sabatului zilei a saptea urmeazã sã fie un semn între ei si Dumnezeu, arãtând cã ei sunt un popor aparte, separat de lume prin obiceiuri si practici. Prin ei Dumnezeu va lucra ca sã adune din toate neamurile un popor care sã fie al Sãu.