MARTURII VOL.VII - SECTIUNEA A DOUA - O SOLIE PENTRU MEDICII NOSTRI

Medicul crestin trebuie sã fie pentru bolnavi un sol al îndurãrii, aducându-le leac vindecãtor atât pentru sufletul bolnav de pãcat, cât si pentru corpul bolnav. Atunci când foloseste remedii simple pe care Dumnezeu le-a prevãzut pentru usurarea suferintelor fizice, el trebuie sã vorbeascã despre puterea Domnului Hristos de a vindeca bolile sufletului.

Cât de necesar este deci ca medicul sã trãiascã în strânsã comuniune cu Mântuitorul! Bolnavii si suferinzii de care se ocupã au nevoie de ajutorul pe care numai Domnul Hristos îl poate da. Ei au nevoie de rugãciuni inspirate de Duhul Sãu. Cel bolnav se lasã în seama întelepciunii si îndurãrii medicului, a cãrui iscusintã si credinciosie poate fi unica lui nãdejde. Medicul sã fie deci un administrator credincios al harului lui Dumnezeu, un pãzitor atât al sufletului, cât si al trupului.

Medicul care a primit întelepciune de sus, care stie cã Hristos este Mântuitorul sãu personal, deoarece el însusi a fost condus la Refugiu, stie cum sã se poarte cu sufletele tremurânde, vinovate, bolnave de pãcat, care se îndreaptã cãtre el dupã ajutor. El poate rãspunde plin de sigurantã la întrebarea: "Ce sã fac ca sã fiu mântuit?" El poate povesti despre iubirea Rãscumpãrãtorului. El poate vorbi din experientã despre puterea pocãintei si a credintei. Stând lângã patul suferindului, strãduindu-se sã-i spunã cuvinte care îi vor aduce ajutor si mângâiere, Domnul lucreazã cu el si prin el. Atunci când mintea bolnavului este atintitã la Vindecãtorul cel puternic, pacea lui Hristos îi umple inima; iar sãnãtatea spiritualã care i se dã o foloseste ca un mijloc ajutãtor al lui Dumnezeu pentru refacerea sãnãtãtii trupului.

Pretioase sunt ocaziile pe care le are medicul sã trezeascã în inimile celor cu care vine în contact un simtãmânt al marii lor nevoi dupã Hristos. El trebuie sã scoatã din comoara inimii sale lucruri noi si vechi, spunând cuvinte de mângâiere si învãtãturã dupã care tânjeste. El trebuie sã semene fãrã încetare semintele adevãrului, nu prezentând subiecte doctrinale, ci vorbind despre iubirea Mântuitorului care iartã pãcatele. El nu trebuie sã se rezume la a da învãtãturã din Cuvântul lui Dumnezeu, învãtãturã dupã învãtãturã, sfat dupã sfat; ci trebuie sã-si amestece învãtã-tura cu lacrimile sale si sã o întãreascã cu rugãciunile sale, pentru ca sufletul sã poatã fi salvat de la moarte.

În grija lor zeloasã si febrilã de a evita primejdiile trupului, medicii sunt în pericol de a pierde din vedere primejdiile sufletului. Medicilor, fiti atenti; deoarece la scaunul de judecatã al lui Hristos voi trebuie sã dati ochi cu aceia lângã al cãror pat de moarte vã aflati acum.

Solemnitatea lucrãrii medicului, contactul lui permanent cu bolnavii si cu muribunzii cer ca, atât cât e cu putintã, el sã fie eliberat de obligatiile de altã naturã pe care altii le pot îndeplini. Asupra lui sã nu fie puse poveri care nu sunt necesare, pentru ca sã aibã timp sã facã cunostintã cu nevoile spirituale ale pacientilor sãi. Mintea lui trebuie sã fie pururea sub influenta Duhului Sfânt, pentru ca sã poatã fi în stare sã spunã la timp cuvinte care sã trezeascã speranta si credinta.

La patul muribundului nu trebuie sã se rosteascã nici un cuvânt de doctrinã sau de controversã. Suferindul trebuie sã fie îndreptat cãtre Acela care este gata sã mântuiascã pe toti aceia care vin la El în credintã. Cu râvnã si cu duiosie strãduiti-vã sã ajutati sufletul care se aflã între viatã si moarte.

Medicul niciodatã n-ar trebui sã-i facã pe pacientii lui sã-si fixeze atentia la el. El trebuie sã-i învete sã apuce cu mâna credintei mâna întinsã a Mântuitorului. Atunci mintea va fi iluminatã de lumina care radiazã de la Soarele neprihãnirii. Ceea ce încearcã medicii sã facã Domnul Hristos a fãcut în faptã si adevãr. Ei se strãduiesc sã salveze viata; El este viata însãsi.

Strãduinta medicului de a îndrepta mintea pacientilor sãi spre o actiune sãnãtoasã trebuie sã fie liberatã de orice amãgiri omenesti. El nu trebuie sã le îndrepte atentia spre cele ale firii omenesti, ci sã se avânte în sus cãtre cele spirituale, apucând cele vesnice.

Medicul nu trebuie sã fie fãcut un obiect al criticilor lipsite de amabilitate. Faptul acesta aduce asupra lui poveri care nu sunt necesare. El are de purtat rãspunderi grele si are nevoie de simpatia celor legati cu el în lucrare. El trebuie sã fie sustinut prin rugãciune. Faptul cã se stie apreciat îi va da nãdejde si curaj.

Medicul crestin inteligent întelege tot mai profund legãtura dintre pãcat si boalã. El se strãduieste sã vadã tot mai clar legãtura dintre cauzã si efect. El se îngrijeste ca persoanele care urmeazã cursul de infirmieri sã ajungã sã cunoascã profund principiile reformei sanitare; sã fie deprinsi cu o strictã cumpãtare în toate privintele, deoarece nepãsarea cu privire la legile sãnãtãtii este de nescuzat la aceia care sunt pusi sã-i învete pe altii cum sã trãiascã.

Când un medic vede cã un pacient suferã de ceva datoritã faptului cã mãnâncã si bea cum nu trebuie, si cu toate acestea neglijeazã sã-i spunã lucrul acesta si sã-i arate nevoia de reformã, el aduce un prejudiciu semenului sãu. Betivii, maniacii si aceia care se lasã în voia pasiunilor animalice - toti strigã cãtre medic sã declare clar si lãmurit cã suferinta este urmarea pãcatului. Noi am primit multã luminã cu privire la reforma sanitarã. Atunci, pentru ce nu suntem mai hotãrâti si plini de râvnã în strãduinta de a lupta împotriva cauzei care produce boala? Vãzând vesnica luptã cu durerea, lucrând fãrã încetare sã usureze suferinta, cum pot medicii sã fie linistiti? Se pot ei abtine sã nu ridice glasul pentru a avertiza? Sunt ei generosi si milosi dacã nu sustin stricta cumpãtare ca un remediu împotriva bolii?

"Vã îndemn dar, fratilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, sã aduceti trupurile voastre ca o jertfã vie, sfântã, plãcutã lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastrã o slujbã duhovniceascã. Sã nu vã potriviti chipului veacului acestuia, ci sã vã prefaceti, prin înnoirea mintii voastre, ca sã puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu; cea bunã, plãcutã si desãvârsitã"(Rom. 12,1).

Lucrarea spiritualã din sanatoriile noastre nu trebuie sã fie sub controlul medicilor. Lucrarea aceasta cere gândire, tact si o adâncã cunoastere a Bibliei. Predicatorii care posedã calificativele acestea trebuie sã fie în legãturã cu sanatoriile noastre. Ei ar trebui sã înalte stindardul temperantei dintr-un punct de vedere crestin, arãtând cã trupul este templul Duhului Sfânt, fãcându-i pe oameni sã înteleagã rãspunderea pe care o au, ca proprietate a lui Dumnezeu rãscumpãratã de El, sã facã tot ce pot ca mintea si corpul sã fie un templu sfânt, pregãtit pentru locuirea în el a Duhului Sfânt. Dacã temperanta va fi prezentatã ca o parte a Evangheliei, multi vor vedea nevoia lor de reformã. Vor vedea rãul care e în bãuturile îmbãtãtoare si cã abstinenta totalã este unica platformã pe care poporul lui Dumnezeu poate sta cu constiinta împãcatã. Dacã se dã învãtãtura aceasta, oamenii vor ajunge sã se intereseze si de alte puncte ale studiului biblic.