MARTURII VOL.VII - SECTIUNEA A DOUA - LA TARÃ

În august 1901, pe când participam la o adunare în tabãrã, la Los Angeles, am fost luatã în viziune de noapte, într-o sedintã de comitet. Problema ce se examina era înfiintarea unui sanatoriu în California de Sud. Unii sustineau cã sanatoriul acesta trebuia sã fie construit în orasul Los Angeles si erau prezentate obiectiunile împotriva stabilirii lui afarã din oras. Altii vorbeau despre avantajele unei asezãri la tarã.

Era între noi Cineva care prezenta problema aceasta foarte clar si cu cea mai mare simplitate. El ne-a spus cã ar fi o gresealã sã se înfiinteze un sanatoriu în interiorul orasului. Un sanatoriu ar trebui sã aibã avantajul unui teren întins, asa încât bolnavii sã poatã lucra în aer liber. Pentru bolnavii nervosi, tristi, slabi, munca în aer liber este de nepretuit. Ei ar trebui sã aibã straturi de flori de care sã se îngrijeascã. În folosirea greblei, sapei si casmalei, vor afla usurare de multe din bolile lor. Nelucrarea este cauza multor boli.

Vietuirea în aer liber este bunã si pentru corp, si pentru minte. Ea este medicamentul lui Dumnezeu pentru refacerea sãnãtãtii. Aerul curat, apa bunã, lumina soarelui, locurile frumoase din naturã, toate acestea sunt mijloacele Lui pentru refacerea sãnãtãtii bolnavilor pe cãi naturale. Pentru bolnav este mai de pret decât mult aur sau mult argint sã stea la lumina soarelui sau la umbra pomilor.

La tarã, sanatoriile noastre pot fi înconjurate cu flori si cu pomi, cu livezi si vii. Aici este usor pentru medici si pentru infirmieri sã scoatã din naturã învãtãturi care vorbesc despre Dumnezeu. Ei trebuie sã-i îndrepte pe pacienti la Acela ale Cãrui mâini au fãcut arborii cei falnici, iarba ce rãsare si florile frumoase, încurajându-i sã vadã în mugurele ce se desface si bobocul ce înfloreste o expresie a iubirii Lui pentru copiii Sãi.

E vointa expresã a lui Dumnezeu ca sanatoriile noastre sã fie stabilite atât de departe de orase cât se considerã cã e bine. Pe cât este cu putintã, institutiile acestea sã fie asezate în locuri linistite, izolate, unde se va oferi pacientilor ocazia de primã învãtãturã cu privire la iubirea lui Dumnezeu si cu privire la cãminul edenic al primilor nostri pãrinti, care urmeazã sã fie pus din nou la îndemâna omului, prin jertfa Domnului Hristos.

În strãduinta de a le reda sãnãtatea celor bolnavi, trebuie sã se facã uz de lucrurile frumoase ale creatiunii lui Dumnezeu. Privirea florilor, culesul fructelor coapte, ascultarea cântecului fericit al pãsãrelelor, toate au un efect deosebit, înveselitor, asupra sistemului nervos. De la viata în aer liber, bãrbatii, femeile si copiii câstigã dorinta de a fi curati si fãrã ascunzisuri. Prin influenta însusirilor înviorãtoare, însufletitoare, dãtãtoare de viatã ale marilor resurse medicinale ale naturii, functiile corpului sunt întãrite, intelectul e trezit, imaginatia învioratã, duhul întãrit, iar mintea e pregãtitã sã aprecieze frumusetea Cuvântului lui Dumnezeu.

Sub influentele acestea, combinate cu influenta unui tratament atent si a unor alimente sãnãtoase, bolnavul aflã sãnãtate. Pasul slab îsi regãseste elasticitatea. Ochiul îsi recapãtã strãlucirea. Cel deznãdãjduit ajunge plin de nãdejde. Figura care pe vremuri era tristã poartã o expresie de voie bunã. Sunetele plângãrete ale vocii fac loc unor sunete de multumire. Cuvintele exprimã credinta: "Dumnezeu este adãpostul si sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseste niciodatã în nevoi"(Ps. 46,1). Nãdejdea umbritã a crestinului este luminatã. Credinta se reîntoarce. Se aude cuvântul: "Chiar dacã ar fi sã umblu prin valea umbrei mortii, nu mã tem de nici un rãu, cãci Tu esti cu mine. Toiagul si nuiaua Ta mã mângâie"(Ps. 23,4). "Sufletul meu mãreste pe Domnul si mi se bucurã duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu", "El dã tãrie celui obosit, si mãreste puterea celui ce cade în lesin"(Ps. 23,4; Luca 1,46.47; Is. 40,29). Recunoasterea bunãtãtii lui Dumnezeu în procurarea acestor binecuvântãri dã vigoare mintii. Dumnezeu e foarte aproape si Îi face plãcere sã vadã cã darurile Lui sunt apreciate.

Când a fost creat, pãmântul era sfânt si frumos. Dumnezeu a declarat cã e foarte bun. Fiecare floare, fiecare arbust, fiecare pom, rãspundea scopului Creatorului lui. Toate cele asupra cãrora se opreau privirile erau plãcute si umpleau mintea cu gânduri despre iubirea lui Dumnezeu. Prin ispitirea omului la pãcat, Satana nãdãjduia sã împiedice ca valul iubirii divine sã se reverse cãtre neamul omenesc; dar, în loc sã se întâmple asa, lucrarea lui a avut ca rezultat atragerea la actiune a unor noi si mai profunde manifestãri ale îndurãrii si bunãtãtii lui Dumnezeu.

N-a fost planul lui Dumnezeu ca poporul Lui sã fie îngrãmãdit în orase, ca oamenii sã fie aruncati claie peste grãmadã în etaje si apartamente. La început, El i-a asezat pe primii nostri pãrinti într-o grãdinã, în mijlocul privelistilor frumoase si sunetelor atrãgãtoare ale naturii, si El doreste ca oamenii sã se bucure si astãzi de aceste privelisti si de aceste sunete. Cu cât ajungem mai aproape, mai în armonie cu planul original al lui Dumnezeu, cu atât mai favorabilã va fi pozitia noastrã fatã de vindecare si pãstrarea sãnãtãtii.