MARTURII VOL.VII - SECTIUNEA A DOUA - ATENTIE LA CLÃDIRI

Ca popor ales al lui Dumnezeu, noi nu putem copia obiceiurile, nãzuintele, practicile sau modelele lumii. Noi n-am fost lãsati în întuneric pentru a avea nevoie sã ne luãm dupã modelele lumesti si sã depindem de înfãtisarea exterioarã pentru a avea succes. Domnul ne-a spus de unde vine tãria noastrã: "Acesta e Cuvântul Domnului cãtre Zorobabel si sunã astfel: Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tãrie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul ostirilor!"(Zah. 4,6). Asa cum vede Domnul de bine, El împarte acelora care tin calea Lui, putere care îi face în stare sã exercite o influentã puternicã spre bine. Ei sunt dependenti de Dumnezeu si Lui urmeazã sã-I dea socotealã de felul cum folosesc talantii pe care li i-a încredintat. Ei trebuie sã-si dea seama cã sunt administratorii lui Dumnezeu si trebuie sã caute sã mãreascã Numele Lui.

Aceia ale cãror sentimente sunt prinse de Dumnezeu vor izbândi. Privind la Hristos, ei vor pierde din vedere eul lor personal, iar atractiile lumesti nu vor avea putere sã-i ademeneascã de la ascultarea lor. Ei îsi vor da seama cã împodobirile si fastul exterior nu dau tãrie. Nu lucrurile bãtãtoare la ochi, nu înfãtisarea exterioarã, dau o reprezentare corectã a lucrãrii pe care o avem de fãcut, ca popor ales al lui Dumnezeu. Aceia care sunt în legãturã cu lucrarea sanatoriilor noastre ar trebui sã fie împodobiti cu harul lui Hristos. Aceasta le va da cea mai mare influentã spre bine.

Domnul Se poartã în mod cinstit cu noi. Fãgãduintele Lui ne sunt date cu conditia ca sã facem voia Lui cu credinciosie; de aceea, la clãdirea sanatoriilor El trebuie sã fie considerat ca fiind cel dintâi, cel din urmã si cel mai bun în toate.

Toti aceia care sunt legati de slujirea lui Dumnezeu sã ia a-minte ca nu cumva, prin dorinta lor dupã fast, sã înduplece si pe altii sã se dedea la împlinirea poftelor si la înãltare de sine. Dumnezeu nu doreste ca vreunul dintre slujitorii Sãi sã se implice în vreo întreprindere costisitoare si nenecesarã, care împovãreazã poporul cu datorii mari, aduce poveri grele de datorii asupra poporului, lipsindu-l astfel de mijloace, care altfel ar procura multe lucruri necesare pentru lucrarea Domnului. Atâta vreme cât aceia care pretind a crede adevãrul pentru timpul acesta umblã pe calea Domnului, spre a face ce este drept si rational, pot astepta ca Domnul sã le dea prosperitate. Dar, atunci când aleg sã se abatã de la calea cea strâmtã, ei atrag ruinã asupra propriei lor persoane si asupra acelora care vin la ei pentru îndrumare.

Aceia care au conducerea în lucrarea de înfiintare a institutiilor medicale trebuie sã dea un bun exemplu. Chiar dacã banii stau la îndemânã, ei nu trebuie sã foloseascã mai mult decât este absolut necesar. Lucrarea Domnului trebuie sã fie condusã cu gândul la nevoile fiecãrei pãrti a viei Lui. Noi suntem cu totii membri ai unei singure familii, copii ai unui singur Tatã, iar veniturile Domnului trebuie sã fie folosite tinând seama de interesele lucrãrii Sale de pe întregul pãmânt. Domnul priveste asupra tuturor pãrtilor câmpului si via Lui trebuie sã fie cultivatã ca un întreg.

Noi nu trebuie sã absorbim în câteva locuri toti banii tezaurului, ci trebuie sã lucrãm pentru a dezvolta lucrarea în multe locuri. Teritorii noi trebuie sã fie adãugate la împãrãtia Domnului. Alte pãrti ale viei Sale trebuie sã fie înzestrate cu mijloace care sã dea tãrie lucrãrii. Domnul ne interzice sã folosim în slujba Sa planuri egoiste. El ne interzice sã adoptãm planuri care l-ar jefui pe aproapele nostru de mijloacele prin care acesta si-ar putea face lucrarea de prezentare a adevãrului. Trebuie sã-l iubim pe aproapele nostru ca pe noi însine.

De asemenea, nu trebuie sã uitãm cã lucrarea noastrã trebuie sã corespundã cu credinta noastrã. Noi credem cã Domnul vine în curând si nu ar trebui oare ca realmente credinta noastrã sã fie reprezentatã prin clãdirile pe care le construim? Sã investim noi oare o sumã mare de bani într-o clãdire care va fi curând consumatã de marea conflagratie? Banii nostri înseamnã suflete si trebuie sã fie în asa fel cheltuiti, încât sã aducã cunostinta adevãrului acelora care, din cauza pãcatului, sunt sub osânda lui Dumnezeu. Atunci sã ne înfrânãm planurile ambitioase; sã ne ferim de extravagantã si de lipsã de prevedere, ca nu cumva tezaurul Domnului sã fie golit, iar constructorii sã nu aibã mijloace sã facã partea ce le-a fost rânduitã.

Mult mai multi bani decât era necesar s-au cheltuit pe clãdirile noastre mai vechi. Aceia care au procedat astfel au presupus cã aceastã cheltuialã va da prestigiu lucrãrii. Dar o astfel de scuzã nu poate fi un argument pentru cheltuieli care nu sunt necesare.

Dumnezeu doreste ca spiritul umil, blând si nepretentios al Domnului, care este Maiestatea cerului, Împãratul slavei, sã fie întotdeauna manifestat în institutiile noastre. Întâia venire a Domnului Hristos nu este studiatã asa cum ar trebui. El a venit pentru a fi pilda noastrã în toate privintele. Viata Lui a fost o viatã de strictã tãgãduire de sine. Dacã urmãm pilda Lui, niciodatã nu vom cheltui mijloacele pe ceva ce nu este necesar. Niciodatã nu trebuie sã umblãm dupã un fast exterior. Manifestarea noastrã trebuie sã fie de o asa manierã, încât lumina adevãrului sã poatã strãluci prin faptele noastre bune, astfel încât Dumnezeu sã fie proslãvit prin folosirea celor mai bune metode de a vindeca pe cei bolnavi si de a alina suferintele. Lucrãrii i se dã prestigiu nu prin investirea mijloacelor în clãdiri mari, ci prin mentinerea adevãratului standard al principiilor religioase, împreunã cu o nobilã asemãnare cu Hristos în caracter.

Greselile care s-au fãcut în trecut în construirea de clãdiri ar trebui sã fie un avertisment salvator pentru noi în viitor. Trebuie sã observãm unde au gresit altii si, în loc sã copiem greselile lor, noi sã îndreptãm lucrurile. În întreaga noastrã lucrare de înaintare trebuie sã avem în vedere nevoia de a face economii. Nu trebuie sã se facã cheltuieli nenecesare. Domnul urmeazã sã vinã în curând si cheltuielile noastre pentru clãdiri trebuie sã fie în armonie cu credinta noastrã. Mijloacele noastre trebuie sã fie folosite pentru a procura încãperi vesele, împrejurimi sãnãtoase si hranã de bunã calitate.

Ideile noastre cu privire la construirea si mobilarea institutiilor trebuie sã fie modelate si cizelate de o practicã si dreaptã cunoastere a ceea ce înseamnã a umbla smerit cu Dumnezeu. Niciodatã sã nu se considere necesar sã dãm o aparentã de bogãtie. Niciodatã sã nu se foloseascã aparenta ca mijloc de a avea succes. Aceasta este o înselãciune. Dorinta de a da o aparentã care nu este în toate privintele în acord cu lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu sã o facem, o aparentã care poate fi pãstratã numai cheltuind o mare sumã de bani, este un tiran fãrã milã. Este ca un cancer care roade mereu din corpul viu.

Oamenii cu bun simt apreciazã confortul mai presus de elegantã si fast. E o gresealã sã presupunem cã, pãstrând o aparentã, vor fi câstigati mai multi pacienti si deci mai multe mijloace. Dar chiar dacã, urmându-se calea aceasta, s-ar obtine sustinãtori mai numerosi, noi nu am putea consimti sã mobilãm sanatoriile noastre dupã ideile de lux ale vremii. Influenta crestinã este prea valoroasã pentru a fi sacrificatã în felul acesta. Toate circumstantele, înãuntru si în afara institutiilor noastre, trebuie sã fie în armonie cu învãtãturile Domnului Hristos si cu mãrturisirea credintei noastre. Lucrarea noastrã, în toate ramurile ei de activitate, ar trebui sã fie o ilustratie, nu de risipã si extravagantã, ci de judecatã sãnãtoasã.

Nu clãdirile mari si costisitoare, nu mobilierul bogat, nu mesele încãrcate cu delicatese vor da lucrãrii noastre influentã si succes. Credinta care lucreazã prin iubire si purificã sufletul, atmosfera de har care îl înconjoarã pe credincios, Duhul Sfânt lucrând asupra mintii si inimii, toate acestea fac din el o mireasmã de viatã spre viatã si Îi dã posibilitatea lui Dumnezeu sã-i binecuvânteze lucrarea.

Dumnezeu poate sã comunice cu poporul Sãu de astãzi si sã-i dea întelepciune pentru a face voia Lui, tot asa cum a comunicat cu poporul Sãu de pe vremuri si i-a dat întelepciune sã construiascã tabernacolul. În construirea acestei clãdiri, El a dat o exemplificare a puterii si maiestãtii Sale; si Numele Sãu trebuie sã fie onorat în constructiile ce se zidesc astãzi pentru El. Credinciosie, stabilitate si utilitate trebuie sã se vadã peste tot.

Aceia care au în mânã construirea unui sanatoriu trebuie sã reprezinte adevãrul lucrând în spiritul si iubirea lui Dumnezeu. Dupã cum Noe, în zilele sale, a avertizat lumea prin construirea corabiei, tot la fel, prin lucrarea credincioasã care se face prin înãltarea institutiilor Domnului de astãzi, se vor tine predici si inima unora va fi convinsã si convertitã. De aceea, lucrãtorii sã simtã cea mai mare neliniste umblând dupã ajutorul continuu al Domnului Hristos, pentru ca institutiile care se înfiinteazã sã nu fie în zadar. În timp ce înainteazã lucrarea clãdirii, ei sã-si aducã aminte cã, dupã cum, în zilele lui Noe si ale lui Moise, Dumnezeu a precizat fiecare detaliu al corabiei si al tabernacolului, tot la fel, la construirea institutiilor Lui de astãzi, El Însusi vegheazã asupra lucrãrii care se face. Ei sã-si aducã aminte cã Marele Constructor, prin cuvântul Sãu, prin Duhul Sãu si prin providenta Sa, doreste sã îndrume lucrarea Sa. Ei ar trebui sã-si ia timp pentru a cere sfat de la El. Glasul rugãciunii si al cântãrii sfinte ar trebui sã se înalte ca un parfum plãcut. Toti ar trebui sã-si dea seama de completa lor dependentã de Dumnezeu; ei ar trebui sã-si aducã aminte cã înaltã o institutie în care trebuie sã se sãvârseascã o lucrare cu urmãri vesnice si cã, fãcând lucrarea aceasta, ei trebuie sã fie împreunã lucrãtori cu Dumnezeu. "Privind la Isus" trebuie sã fie pururea deviza noastrã. Si asigurarea este: "Te voi învãta, si-ti voi arãta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfãtui, si voi avea privirea îndreptatã asupra ta"(Ps. 32,8).