MARTURII VOL.VII - SECTIUNEA A DOUA - AFARÃ DIN ORASE

Aceia care se ocupã cu asezarea sanatoriilor noastre ar trebui sã studieze cu multã rugãciune caracterul si scopul lucrãrii noastre medicale. Ei ar trebui sã aibã totdeauna în minte cã lucreazã pentru refacerea chipului lui Dumnezeu în om. Într-o mânã ei trebuie sã poarte remediile pentru alinarea suferintelor fizice, iar în cealaltã, Evanghelia pentru alinarea sufletelor împovãrate de pãcat. În felul acesta, ei trebuie sã lucreze ca adevãrati misionari medicali. În multe inimi ei trebuie sã semene semintele adevãrului.

Nici un egoism, nici o ambitie personalã nu trebuie îngãduitã sã pãtrundã în lucrarea de selectie a asezãrii sanatoriilor noastre. Hristos a venit în lumea aceasta pentru a ne arãta cum sã trãim si sã lucrãm. Sã învãtãm de la El sã nu alegem pentru sanatoriile noastre locurile cele mai plãcute gustului nostru, ci acele locuri care sunt cele mai corespunzãtoare lucrãrii noastre.

Mi-a fost datã lumina cã în lucrarea medicalã misionarã noi am pierdut mari avantaje prin faptul cã nu am ajuns sã ne dãm seama de nevoia de schimbare în planurile noastre cu privire la asezarea sanatoriilor. E voia lui Dumnezeu ca aceste institutii sã fie asezate în afara oraselor. Ele trebuie sã fie situate la tarã, în mijlocul unor locuri cât mai atrãgãtoare cu putintã. În naturã - grãdina lui Dumnezeu - bolnavii vor gãsi totdeauna ceva care sã le abatã atentia de la propria lor persoanã si sã le îndrepte gândurile la Dumnezeu.

Am fost învãtatã cã bolnavii trebuie sã fie îngrijiti departe de îmbulzeala oraselor, departe de zgomotul automobilelor si de huruitul continuu al cãrutelor si al camioanelor. Oamenii care vin la sanatoriile noastre din cãminurile lor de la tarã vor aprecia un loc linistit, iar în singurãtate, pacientii vor fi mai usor influentati de Duhul lui Dumnezeu.

Grãdina Edenului, cãminul primilor nostri pãrinti, era nespus de frumoasã. Arbusti plini de gratie si flori delicate mângâiau privirea ori încotro se întorcea. În grãdinã erau arbori de tot felul, iar printre ei, pomi încãrcati cu fructe parfumate si delicioase. Pe ramurile lor, pãsãrile ciripeau cântecele lor de laudã. Adam si Eva, în puritatea lor, se delectau cu privelistile si sunetele Edenului. Iar astãzi, cu toate cã pãcatul si-a azvârlit umbra peste pãmânt, Dumnezeu doreste ca ei, copiii Sãi, sã gãseascã plãcere în lucrãrile mâinilor Sale. A aseza sanatoriile în mijlocul scenelor naturii înseamnã a urma planul lui Dumnezeu; si cu cât se urmeazã planul acesta mai de aproape, cu atât mai minunat va lucra El ca sã refacã neamul omenesc suferind. Pentru institutiile noastre de educatie si medicale, ar trebui sã se aleagã locuri unde, departe de norii întunecati ai pãcatului care atârnã peste orasele mari, Soarele neprihãnirii sã poatã rãsãri, "cu vindecarea sub aripile Sale"(Mal. 4,2).

Conducãtorii lucrãrii noastre trebuie sã-i învete pe membri cã sanatoriile trebuie sã fie asezate în mijlocul unor locuri cât mai plãcute, în locuri care nu sunt tulburate de frãmântarea orasului - locuri în care prin îndrumãri întelepte cugetele pacientilor sã poatã fi unite cu ale lui Dumnezeu. Fãrã încetare am descris asemenea locuri, dar se pare cã n-au fost urechi sã audã. De curând, mi-a fost prezentat, în chipul cel mai clar si mai convingãtor cu putintã, avantajul asezãrii institutiilor noastre, îndeosebi a sanatoriilor si scolilor noastre, în afara oraselor.

Pentru ce medicii nostri sunt atât de dornici ca sanatoriile sã fie asezate în orase? Însãsi atmosfera oraselor este poluatã. În ele, pacientii care au de biruit pofte nenaturale nu pot fi bine apãrati. Pentru pacientii care sunt victime ale bãuturilor tari, cârciumile unui oras sunt o continuã ispitã. A aseza sanatoriile noastre acolo unde sunt înconjurate de nelegiuire înseamnã a lucra împotriva eforturilor fãcute pentru a reface sãnãtatea pacientilor.

În viitor, starea de lucruri în orase va deveni tot mai neplãcutã si influenta împrejurimilor din oras va fi recunoscutã ca fiind nefavorabilã lucrãrii pe care o au de fãcut sanatoriile noastre.

Din punct de vedere al sãnãtãtii, fumul si praful din orase sunt foarte dãunãtoare. Iar pacientii care pentru o mare parte a timpului sunt închisi între patru pereti, adesea au sentimentul cã sunt detinuti în camerele lor. Când privesc pe fereastrã, ei nu vãd altceva decât case, case si iar case. Aceia care sunt legati în felul acesta de camerele lor sunt pedepsiti sã se ocupe întruna de suferinta si întristarea lor. Uneori bolnavul e otrãvit de propria sa respiratie.

Multe alte rele vin de pe urma asezãrii marilor institutii medicale în orasele mari.

Pentru ce sã fie lipsiti pacientii de binecuvântãrile refacerii sãnãtãtii ce se aflã în vietuirea în aer liber? Am fost învãtatã cã, atunci când bolnavii sunt încurajati sã iasã din camere si sã pe-treacã timpul în aer liber, cultivând flori sau fãcând o altã lucrare usoarã si plãcutã, mintea lor va fi distrasã de la propria lor persoanã la ceva mai dãtãtor de sãnãtate. Miscarea în aer liber ar trebui sã fie prescrisã ca o necesitate binefãcãtoare, dãtãtoare de sãnãtate. Cu cât vor putea fi tinuti pacientii mai mult în aer liber, cu atât mai putinã îngrijire vor cere. Cu cât lucrurile în mijlocul cãrora se aflã vor fi mai vesele, cu atât mai plini de nãdejde vor fi ei. Înconjurati-i cu lucrurile frumoase ale naturii; asezati-i acolo unde pot sã vadã florile care cresc si sã audã pãsãrile care cântã si inima lor va izbucni într-o cântare în armonie cu cântecul pãsãrilor. Închideti-i în camere si, oricât de elegantã ar fi mobila din aceste camere, ei vor deveni nervosi si tristi. Dati-le binecuvântãrile vietii în aer liber; în felul acesta sufletul lor se va înãlta. Mintea si corpul vor primi ajutor.

"Afarã din orase", aceasta e solia mea. Medicii nostri ar fi trebuit sã fie atenti la aceasta cu mult mai înainte. Nãdãjduiesc, mã rog si cred cã acum ei se vor trezi, dându-si seama de importanta iesirii din oras si mergerii la tarã.

S-a apropiat timpul când orasele vor fi lovite de judecãtile lui Dumnezeu. Peste putin timp, orasele acestea vor fi zguduite în chip îngrozitor. Indiferent cât de mari si cât de tari ar fi aceste clãdiri, indiferent câte mãsuri s-au luat împotriva focului, sã se atingã numai Dumnezeu de aceste clãdiri si în câteva minute sau în câteva ore ele ar fi în ruinã.

Nelegiuitele orase ale lumii noastre vor fi mãturate de mãtura nimicirii. În nenorocirile care se abat acum asupra unor clãdiri mari sau asupra unor mari pãrti de oras, Dumnezeu ne aratã ce se va întâmpla cu întregul pãmânt. El ne-a spus: "De la smochin învãtati pilda lui. Când îi frãgezeste si înfrunzeste mlãdita, stiti cã vara este aproape. Tot asa, si voi, când veti vedea toate aceste lucruri, sã stiti cã Fiul omului este aproape, este chiar la usi"(Mat. 24,32.33).

Constructiile de cãrãmidã si de piatrã nu sunt cele mai de dorit pentru un sanatoriu, deoarece acestea de obicei sunt reci si umede. Se poate spune cã o clãdire de cãrãmidã prezintã o înfãtisare mai atrãgãtoare si cã trebuie sã fie atrãgãtoare. Dar avem nevoie de clãdiri spatioase; si dacã cãrãmida este prea scumpã, trebuie sã construim din lemn. Economia trebuie sã fie grija noastrã. Aceasta este o necesitate, datoritã mãrimii lucrãrii ce trebuie fãcutã în multe ramuri ale viei morale a lui Dumnezeu.

S-a dat ideea cã pacientii nu s-ar simti apãrati de foc într-o constructie de lemn. Dar dacã suntem la tarã, si nu în orase, unde clãdirile sunt îngrãmãdite, un foc ar izbucni dinãuntru, nu din afarã, deci cãrãmida nu ar fi o apãrare. Trebuie sã se arate pacientilor cã, pentru sãnãtate, o clãdire din lemn e mai de preferat decât una de cãrãmidã.

De ani de zile mi s-a dat o luminã specialã cu privire la faptul cã nu trebuie sã ne concentrãm lucrarea în orase. Agitatia si zãpãceala de care sunt pline orasele acestea, stãrile de lucruri aduse de uniunile muncitoresti si de greve, se dovedesc a fi o mare piedicã pentru lucrarea noastrã. Oamenii cautã sã aducã pe aceia care sunt angajati în diferite meserii sub robia unor anumite uniuni. Nu este planul lui Dumnezeu acesta, ci planul unei puteri pe care noi în nici un caz nu ar trebui sã o recunoastem. Cuvântul lui Dumnezeu se împlineste; nelegiuitii se leagã în mãnunchiuri gata sã fie arse.

Noi trebuie sã folosim acum toate puterile cu care am fost înzestrati pentru a face cunoscutã lumii ultima solie de avertizare. În lucrarea aceasta noi trebuie sã ne pãstrãm individualitatea. Nu trebuie sã ne unim cu societãti secrete sau cu uniuni muncitoresti. Noi trebuie sã fim liberi în Dumnezeu, privind pururea la Hristos pentru a primi învãtãturã. Toate miscãrile noastre trebuie fãcute cu întelegerea însemnãtãtii lucrãrii ce trebuie fãcutã pentru Dumnezeu.

Mi-a fost datã luminã cu privire la faptul cã orasele vor fi pline de tulburãri, violente si crime, iar lucrurile acestea se vor înmulti pânã la sfârsitul istoriei pãmântului.