MARTURII VOL.VII - SECTIUNEA A DOUA - LUCRAREA NOASTRÃ ÎN SANATORII

"Prea iubitule, doresc ca toate lucrurile tale sã-ti meargã bine, si sãnãtatea ta sã sporeascã tot asa cum sporeste si sufletul tãu" 3 Ioan 2

Dumnezeu a calificat poporul Sãu pentru a lumina lumea. El le-a încredintat capacitãti prin care ei urmeazã sã extindã lucrarea Lui pânã când va cuprinde globul pãmântesc. În toate pãrtile lumii ei trebuie sã înfiinteze sanatorii, scoli, case de editurã si alte mijloace de lucru asemãnãtoare, în vederea îndeplinirii lucrãrii Sale.

Solia de încheiere a Evangheliei urmeazã sã fie dusã "oricãrui neam, oricãrei semintii, oricãrei limbi si oricãrui popor"(Apoc. 14, 6). În tãrile strãine de-abia acum trebuie sã fie începute si duse mai departe multe planuri pentru înaintarea acestei solii. Deschiderea de restaurante igienice si de sãli de tratament si înfiintarea de sanatorii pentru îngrijirea celor bolnavi si suferinzi sunt atât de necesare în Europa ca si în America. În multe tãri, trebuie sã se înfiinteze misiuni medicale pentru a lucra ca ajutoare ale lui Dumnezeu pentru îngrijirea celor bolnavi.

Domnul Hristos conlucreazã cu aceia care se angajeazã în lucrarea medicalã misionarã. Bãrbati si femei care în mod neegoist fac tot ce pot pentru a înfiinta sanatorii si sãli de tratament în multe tãri vor fi rãsplãtiti cu dãrnicie. Aceia care viziteazã aceste institutii vor fi ajutati trupeste, intelectual si spiritual, cei obositi vor fi înviorati, bolnavii vor fi însãnãtositi, cei împovãrati de pãcate vor fi eliberati. În tãri depãrtate, de la aceia ale cãror inimi sunt întoarse de la slujirea pãcatului la neprihãnire prin aceste mijloace, se va auzi multumire si glas de cântec. Prin cântãrile si prin laudele lor pline de recunostintã, se va da o mãrturie care va câstiga si pe altii la ascultarea de Hristos si la comuniunea cu El.

Întoarcerea sufletelor la Dumnezeu este cea mai mare si cea mai nobilã lucrare la care pot participa fiintele omenesti. În lucrarea aceasta se descoperã puterea lui Dumnezeu, sfintenia Lui, îndurarea Lui si nemãrginita Lui iubire. Fiecare pocãintã adevãratã Îi aduce slavã si îi face pe îngeri sã izbucneascã în cântãri.

Ne apropiem de sfârsitul istoriei acestui pãmânt si diferitele ramuri ale lucrãrii lui Dumnezeu trebuie sã fie duse mai departe cu mult mai multã jertfire de sine decât se dã pe fatã acum. Lucrarea pentru aceste zile din urmã este într-un anumit sens o lucrare misionarã. Prezentarea adevãrului prezent, de la prima literã a alfabetului lui si pânã la cea din urmã, înseamnã efort misionar. Lucrarea care trebuie fãcutã cere sacrificiu la fiecare pas înainte. Din serviciul acesta neegoist lucrãtorii vor iesi curãtati si înnobilati, ca aurul încercat în foc.

Privelistea sufletelor care pier în pãcat ar trebui sã ne trezeascã sã facem eforturi mai puternice, pentru a duce lumina adevãrului prezent acelora care sunt în întuneric si, în mod deosebit, acelora care sunt în câmpuri în care pânã acum s-a fãcut foarte putin pentru a înfiinta monumente pentru Dumnezeu. În toate pãrtile lumii, o lucrare care ar fi trebuit sã fie de multã vreme fãcutã de-abia acum trebuie sã înceapã si sã fie dusã la capãt.

În general, fratii nostri nu s-au interesat asa cum ar fi trebuit de înfiintarea de sanatorii în tãrile europene. În lucrarea din aceste tãri se vor ridica cele mai grele întrebãri, datoritã conditiilor specifice ale fiecãrui câmp. Dar din lumina ce mi-a fost datã, am vãzut cã se vor înfiinta institutii care, desi la început vor fi mici, vor deveni, prin binecuvântarea lui Dumnezeu, tot mai mari si tot mai puternice.

Institutiile noastre din orice tarã nu trebuie sã fie îngrãmãdite într-o singurã localitate. Niciodatã Dumnezeu n-a intentionat ca lumina adevãrului sã fie restrânsã în felul acesta. Pentru un timp, natiunii iudaice i s-a cerut sã se închine la Ierusalim. Dar Isus i-a spus femeii samaritene: "Crede-Mã cã vine ceasul când nu vã veti închina Tatãlui, nici pe muntele acesta, nici în Ierusalim" "Vine ceasul si acum a si venit, când închinãtorii adevãrati se vor închina Tatãlui în duh si în adevãr; fiindcã astfel de închinãtori doreste si Tatãl. Dumnezeu este Duh; si cine se închinã Lui, trebuie sã I se închine în duh si în adevãr"(Ioan 4, 21.23.24). Adevãrul trebuie sã fie sãdit în orice loc unde putem pãtrunde. Trebuie sã fie dus în regiuni lipsite de cunoasterea lui Dumnezeu. Oamenii vor fi binecuvântati prin primirea Aceluia în care sunt concentrate toate sperantele lor de viatã vesnicã. Primirea adevãrului asa cum este în Isus va umple inimile lor de cântece pentru Dumnezeu.

Cheltuirea unor mari sume de bani în câteva locuri este contrarã principiilor crestine. Fiecare clãdire trebuie sã fie construitã cu gândul cã astfel de clãdiri sunt necesare si în alte locuri. Dumnezeu cheamã pe oamenii care sunt în pozitii de rãspundere în lucrarea Sa, sã nu blocheze calea de înaintare a lucrãrii prin folosirea egoistã în câteva locuri favorite sau în una sau douã ramuri de lucrare, a tuturor mijloacelor ce pot fi procurate.

În primele zile ale soliei, foarte multi dintre membrii nostri aveau spiritul tãgãduirii si al jertfirii de sine. În felul acesta s-a fãcut un bun început, iar eforturile depuse au fost încununate de succes. Dar lucrarea nu s-a dezvoltat asa cum ar fi trebuit. Prea multe s-au concentrat în Battle Creek, si în Oakland si în alte câteva locuri. În nici un caz fratii nostri n-ar fi trebuit sã construiascã atât de mult într-un singur loc, cum au fãcut la Battle Creek.

Domnul a atras atentia cã lucrarea Lui trebuie dusã mai departe în acelasi spirit în care a început. Lumea trebuie sã fie avertizatã. Trebuie sã se pãtrundã în noi câmpuri, unul dupã altul. Porunca ce ne-a fost datã sunã astfel: "Adãugati noi teritorii; adãugati noi teritorii. "N-ar trebui oare ca noi, ca popor, prin aranjamentele noastre de afaceri, prin atitudinea noastrã fatã de o lume nemântuitã, sã dãm o mãrturie chiar si mai clarã si mai hotãrâtã decât aceea adusã de noi cu douãzeci sau treizeci de ani mai înainte?

Asupra noastrã a strãlucit o mare luminã cu privire la ultimele zile ale istoriei acestui pãmânt. Lipsa noastrã de întelepciune si energie sã nu fie cumva o dovadã de orbire spiritualã. Solii lui Dumnezeu trebuie sã fie îmbrãcati cu putere. Pentru adevãr ei trebuie sã aibã un respect deosebit pe care nu-l au acum. Solemna si sfânta solie de avertizare a Domnului trebuie sã fie proclamatã în câmpurile cele mai dificile si în orasele cele mai ticãloase - în orice loc unde lumina soliei îngerului al treilea nu a rãsãrit încã. Fiecãruia trebuie sã i se dea ultima invitatie la ospãtul nuntii Mielului.

În vestirea soliei, servii lui Dumnezeu vor fi chemati sã se lupte cu numeroase greutãti si sã treacã peste multe piedici. Uneori lucrarea va merge greu, ca pe vremea când pionierii înfiintau institutiile din Battle Creek, din Oakland si din alte locuri. Dar fiecare sã facã tot ce poate mai bine, fãcând din Domnul tãria lor, evitând orice egoism si fãcându-i pe altii fericiti prin faptele lor bune.