« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL VII

ELLEN G. WHITE

 

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

 

SECTIUNEA INTAIA

NU MAI ÎNTÂRZIATI

 

        Lucrătorii nostri nu înaintează cum ar trebui. Conducătorii nostri nu-si dau seama de lucrarea ce trebuie să fie săvârsită. Când mă gândesc la orasele în care s-a făcut atât de putin si în care se află atât de multe mii de oameni care ar trebui să fie avertizati cu privire la apropiata venire a Mântuitorului, sunt cuprinsă de o puternică dorintă de a vedea bărbati si femei pornind la lucrare în puterea Duhului Sfânt, umpluti de iubirea Domnului Hristos pentru sufletele ce stau să piară. 

Cei din orasele noastre - trăind în umbra portilor noastre - au fost în mod straniu neglijati. Ar trebui acum să se depună eforturi organizate pentru a le prezenta solia adevărului prezent. O cântare nouă trebuie să fie pusă în gura lor. Ei trebuie să pornească să dea altora, care acum se află în întuneric, lumina întreitei solii îngeresti. 

Noi trebuie să fim cu totii foarte treji ca, atunci când calea se deschide, să putem duce înainte lucrarea în orasele mari. Noi suntem mult rămasi în urmă cu privire la lumina dată de a pătrunde în aceste orase si a înălta monumente pentru Dumnezeu. Pas cu pas, trebuie să conducem suflete la lumina deplină a adevărului. Iar noi trebuie să continuăm lucrarea până când se organizează o comunitate si se construieste o modestă casă de închinare. Sunt foarte mult încurajată să cred că multi care nu sunt de credinta noastră ne vor ajuta în mod considerabil cu mijloacele lor. Mi s-a descoperit că, în multe locuri, mai ales în marile orase ale Americii, asemenea persoane ne vor ajuta. 

Lucrătorii din orase ar trebui să citească cu grijă capitolele zece si unsprezece din Epistola către Evrei si să-si însusească învătătura pe care o contin aceste capitole. Capitolul al unsprezecelea este un raport al experientelor celor credinciosi. Aceia care lucrează pentru Dumnezeu în orase trebuie să înainteze în credintă, făcând tot ce pot mai bine. Atunci când veghează, lucrează si se roagă, Dumnezeu va asculta si va răspunde la cererile lor. Astfel ei vor obtine o experientă care va fi de o valoare de nepretuit pentru ei în lucrarea lor viitoare. "Credinta este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredintare despre lucrurile care nu se văd"(Evr. 11, 1). 

_______

Mintea mea este profund preocupată. În fiecare oras este o lucrare de făcut. Lucrătorii ar trebui să meargă în marile noastre orase si să tină adunări în corturi. În adunările acestea trebuie să se folosească cele mai bune talente, pentru ca adevărul să fie vestit cu putere. Bărbati cu talente diferite trebuie să ia parte la lucru. Un om nu are toate darurile ce se cer pentru lucrare. Pentru ca o adunare în tabără să aibă succes, sunt necesari feluriti lucrători. Nici un singur om să nu considere că e prerogativa lui să facă toate lucrările importante. 

Când la adunările acestea vorbitorii proclamă adevărul în puterea Duhului, inimile vor fi atinse. Iubirea lui Hristos, primită în inimă, va alunga iubirea de rătăcire.  

E nevoie de adunări în tabără, ca acelea din primele timpuri ale lucrării - adunări în tabără separate de adunările administrative ale conferintei. La o adunare în tabără lucrătorii ar trebui să fie liberi pentru a face cunoscut adevărul persoanelor din afară care iau parte.

La adunările noastre în tabără ar trebui să se facă aranjamente ca cei săraci să poată obtine hrană sănătoasă si bine pregătită la un pret cât mai ieftin cu putintă. De asemenea, ar trebui să fie si un restaurant la care să se pregătească bucate sănătoase si să fie servite într-un chip atrăgător. Aceasta va fi un mijloc de educatie pentru cei care nu sunt de credinta noastră. Ramura aceasta de lucrare să nu fie socotită ca fiind separată de alte ramuri de lucrare ale adunării în tabără. Fiecare ramură a lucrării lui Dumnezeu este strâns legată cu oricare altă ramură de lucrare si toate trebuie să înainteze în armonie perfectă. 

 

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA