MARTURII VOL.VI - Sectiunea a patra:LUCRAREA MISIONARÃ MEDICALÃ

"Ori pe unde va ajunge râul acesta, apele se vor face sãnãtoase si pretutindeni pe unde va ajunge râul acesta va fi viatã, pentru cã apele lui izvorãsc din Sanctuar".

Fiecare institutie înfiintatã de adventistii de ziua a saptea trebuie sã fie fatã de lume ceea ce Iosif a fost în Egipt si ceea ce Daniel si tovarãsii lui au fost în Babilon. Atunci când în providenta lui Dumnezeu acesti oameni alesi au fost dusi în robie, lucrul acesta s-a întâmplat pentru a duce natiunilor pãgâne binecuvântãrile care vin asupra oamenilor datoritã cunoasterii lui Dumnezeu. Ei trebuie sã fie reprezentanti ai lui Iehova. Ei niciodatã nu trebuie sã facã compromis cu idolatrii; ei urmau sã poarte cu o deosebitã cinste credinta lor religioasã, precum si numele lor de închinãtori ai viului Dumnezeu.

Si lucrul acesta l-au fãcut. În vreme de prosperitate, ca si în vreme de adversitate, ei L-au onorat pe Dumnezeu si Dumnezeu i-a onorat pe ei.

Chemat din închisoare, un serv al robilor, o pradã a nerecunostintei si a rãutãtii, Iosif s-a dovedit credincios fatã de ascultarea lui de Dumnezeul cerului. Si tot Egiptul s-a uimit de întelepciunea omului pe care-l învãtase Dumnezeu. Faraon "l-a pus domn peste casa lui, si dregãtorul tuturor averilor lui, ca sã lege dupã plac pe domnitorii lui, si sã învete pe bãtrânii lui întelepciunea" (Ps. 105,21-22). Nu numai poporului egiptean, ci si tuturor natiunilor care aveau legãturi cu puternicul regat, Dumnezeu S-a manifestat prin Iosif. El a dorit sã facã din Iosif un purtãtor de luminã pentru toate popoarele si l-a asezat aproape de tronul celui mai mare imperiu, pentru ca iluminarea cereascã sã se întindã în apropiere si în depãrtare. Prin întelepciunea si dreptatea Lui, prin curãtenia si generozitatea vietii sale zilnice, prin devotamentul lui pentru interesele poporului - iar poporul acela era o natiune de idolatri - Iosif era un reprezentant al lui Hristos. În binefãcãtorul lor, cãtre care tot Egiptul se întorcea cu recunostintã si laudã, poporul acela pãgân, si prin el toate natiunile cu care el era în legãturã, trebuia sã priveascã iubirea Creatorului si Rãscumpãrãtorului lor.

În felul acesta, în persoana lui Daniel, Dumnezeu a asezat o luminã la tronul celei mai mari împãrãtii a lumii, pentru ca toti aceia care doreau sã poatã învãta despre Dumnezeul Cel viu si adevãrat. La curtea Babilonului erau adunati reprezentanti ai tuturor tãrilor, bãrbati cu cele mai alese talente, oameni înzestrati cu cele mai bogate daruri naturale si posedând cea mai înaltã culturã pe care o putea oferi lumea aceasta; totusi, în mijlocul tuturor acestora, captivii evrei erau fãrã egal. În tãrie si frumusete fizicã, în putere intelectualã si realizãri literare, cum si în puterea spiritualã de pãtrundere, ei erau fãrã rival. "În toate lucrurile care cereau întelepciune si pricepere si despre care îi întreba împãratul, îi gãsea de zece ori mai destoinici decât toti vrãjitorii si cititorii în stele, care erau în toatã împãrãtia lui" (Dan. 1,20). În timp ce era credincios în toate obligatiile sale de la curtea împãratului, Daniel pãstra atât de credincios loialitatea lui fatã de Dumnezeu, încât Dumnezeu putea sã-l onoreze ca sol al Sãu pe lângã monarhul babilonian. Prin el au fost fãcute cunoscut tainele viitorului, si Nebucadnetar însusi a fost constrâns sã recunoascã cã Dumnezeul lui Daniel era "Dumnezeul dumnezeilor si Domnul împãratilor, si Descoperitorul tainelor" (Dan. 2,47).

Tot astfel, institutiile înfiintate de poporul lui Dumnezeu de azi trebuie sã proslãveascã Numele Lui. Singura cale pe care putem împlini asteptarea Lui este de a fi reprezentanti ai adevãrului pentru timpul acesta. Dumnezeu trebuie sã fie recunoscut în institutiile înfiintate de adventistii de ziua a saptea. Prin ei adevãrul pentru timpul acesta trebuie sã fie reprezentat înaintea lumii cu o putere convingãtoare.

Noi suntem chemati sã reprezentãm înaintea lumii caracterul lui Dumnezeu, asa cum a fost descoperit lui Moise. Ca rãspuns la rugãciunea lui Moise: "Aratã-mi slava Ta", Domnul a rãspuns: "Voi face sã treacã pe dinaintea ta toatã frumusetea Mea". "Si Domnul a trecut pe dinaintea lui, si a strigat: 'Domnul, Dumnezeu este un Dumnezeu plin de îndurare si milostiv, încet la mânie, plin de bunãtate si credinciosie, care Îsi tine dragostea pânã în mii de neamuri de oameni, iartã fãrãdelegea, rãzvrãtirea si pãcatul" (Ex. 33,18-19; 34,6-7). Acesta este rodul pe care Dumnezeu îl asteaptã de la poporul Sãu. În curãtia caracterului lor, în sfintenia vietii lor, în mila, bunãtatea, îndurarea lor, ei trebuie sã demonstreze cã "Legea Domnului este desãvârsitã si învioreazã sufletul" (Ps. 19,7).

Scopul lui Dumnezeu cu institutiile Lui de azi poate fi, de asemenea, citit în scopul pe care El a cãutat sã-l realizeze prin natiunea iudaicã. Era planul Lui ca, prin Israel, sã împartã binecuvântãri bogate la toate popoarele. Prin ei trebuia sã fie pregãtitã calea pentru difuzarea luminii Sale în lumea întreagã. Natiunile lumii, datoritã faptului cã urmau practici stricate, au pierdut cunoasterea de Dumnezeu. Totusi, în îndurarea Lui, Dumnezeu nu i-a nimicit. Planul Sãu era acela de a le oferi ocazia sã-L cunoascã prin biserica Sa. El a avut de gând ca principiile descoperite prin poporul Sãu sã fie mijlocul de refacere în om a chipului moral al lui Dumnezeu.

Hristos a fost îndrumãtorul lor. Dupã cum El a fost cu ei în pustie, la fel, dupã asezarea lor în tara fãgãduitã, El a fost mai departe Învãtãtorul si Cãlãuza lor. În tabernacol si în templu, slava lui Dumnezeu a sãlãsluit în sfânta Sechina de deasupra capacului ispãsirii. El Si-a manifestat continuu bogãtiile iubirii si rãbdãrii în favoarea lor.

Dumnezeu dorea sã facã din poporul Israel o laudã si o slavã. Lor le-a fost dat orice avantaj spiritual. Dumnezeu nu a retinut de la ei nimic din ce era favorabil pentru formarea caracterului lor si care ar fi fãcut din ei reprezentanti ai Lui.

Ascultarea de legile lui Dumnezeu i-ar fi fãcut minuni de prosperitate în fata natiunilor pãmântului. El, care putea sã le dea întelepciune si pricepere pentru tot felul de lucrãri care cereau iscusintã, ar fi continuat si mai departe sã fie Învãtãtorul lor si i-ar fi înnobilat si înãltat prin ascultare de legile Sale. Dacã ar fi fost ascultãtori, ei ar fi fost feriti de bolile care bântuiau celelalte natiuni si ar fi fost binecuvântati cu vigoare intelectualã. Slava lui Dumnezeu, maiestatea si puterea Lui aveau sã se dea pe fatã în toatã prosperitatea lor. Ei urmau sã fie o împãrãtie de preoti si printi. Dumnezeu i-a dotat cu toate conditiile favorabile pentru a deveni cea mai mare natiune de pe pãmânt.

În modul cel mai hotãrât, Dumnezeu le-a prezentat prin Moise planul Lui si le-a tâlcuit conditiile prosperitãtii lor. "Tu esti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tãu", a zis El. "Domnul Dumnezeul tãu te-a ales, ca sã fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe fata pãmântului(...) Sã stii dar cã Domnul, Dumnezeul tãu, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios si Îsi tine legãmântul si îndurarea pânã la al miilea neam de oameni fatã de cei ce-L iubesc si pãzesc poruncile Lui(...) Dacã veti asculta aceste porunci, dacã le veti pãzi si împlini, Domnul, Dumnezeul tãu va tinea fatã de tine legãmântul si îndurarea cu care S-a jurat pãrintilor tãi. El te va iubi, te va binecuvânta si te va înmulti(...). Vei fi binecuvântat mai mult decât toate popoarele" (Deut. 7,6-14).

"Astãzi, tu ai mãrturisit înaintea Domnului cã El va fi Dumnezeul tãu, cã vei umbla în cãile Lui, vei pãzi legile, poruncile si rânduielile Lui si vei asculta de glasul Lui. Si azi, Domnul ti-a mãrturisit cã vei fi un popor al Lui, cum ti-a spus, dacã vei pãzi toate poruncile Lui, si îti va da asupra tuturor neamurilor pe care le-a fãcut întâietate în slavã, în faimã si în mãretie, si vei fi un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tãu, cum ti-a spus" (Deut. 26,17-19).

În aceste cuvinte sunt prezentate conditiile adevãratei prosperitãti, conditii la care toate institutiile noastre trebuie sã se supunã, dacã ele împlinesc scopul pentru care au fost puse.

Cu ani în urmã, Domnul mi-a dat luminã cu privire la înfiintarea unei institutii sanitare, unde bolnavii sã poatã fi tratati pe cãi cu totul diferite de acelea folosite în oricare altã institutie din lumea noastrã. Ea trebuie sã fie întemeiatã si condusã pe baza principiilor biblice, ca o unealtã a Domnului, si sã fie în mâinile Lui unul din mijloacele cele mai eficiente pentru a da luminã lumii. A fost planul lui Dumnezeu ca ea sã se înfãtiseze ca având o pricepere stiintificã, putere moralã si spiritualã, si ca o santinelã credincioasã a reformei în toate domeniile ei. Toti aceia care vor lua parte la lucrarea ei trebuie sã fie reformatori, având respect fatã de principiile ei si luând seama la lumina reformei sanitare ca sã lumineze asupra noastrã ca popor.

Dumnezeu a intentionat ca institutia pe care El urma sã o înfiinteze sã stea ca o razã de luminã, avertizare si mustrare. El voia sã dovedeascã lumii cã o institutie condusã pe baza principiilor religioase, ca un azil de bolnavi, poate fi condusã fãrã sã sacrifice caracterul ei deosebit, sfânt; cã putea sã fie feritã de stãrile rele ce se gãsesc în alte institutii de sãnãtate. Ea trebuie sã fie un instrument pentru realizarea unor mari reforme.

Domnul a descoperit cã prosperitatea sanatoriului nu trebuia sã fie dependentã numai de priceperea si iscusinta medicilor lui, ci si de bunãvointa lui Dumnezeu. El trebuia sã fie cunoscut ca o institutie în care Dumnezeu a fost recunoscut ca Monarh al Universului, o institutie aflatã sub speciala Lui supraveghere. Administratorii sanatoriului trebuia sã-L facã pe Dumnezeu cel dintâi, cel de pe urmã si cel mai bun în toate. Si în aceasta avea sã fie tãria lui. Dacã era condus într-un mod pe care Dumnezeu putea sã-l aprobe, el avea sã aibã cel mai mare succes si sã se afle înaintea tuturor celorlalte institutii de felul acesta din lume. A fost datã multã luminã, multã cunostintã si privilegii deosebite. Si în armonie cu lumina primitã, urma sã fie si rãspunderea acelora cãrora le fusese încredintatã conducerea institutiei.

Acum, când lucrarea noastrã s-a extins si institutiile s-au înmultit, scopul lui Dumnezeu în înfiintarea lor rãmâne acelasi. Conditiile pentru prosperitate sunt neschimbate.

Familia omeneascã suferã din cauza cãlcãrii legilor lui Dumnezeu. Domnul doreste ca oamenii sã fie condusi sã înteleagã cauza suferintei lor, cum si singura cale spre a afla vindecarea. El doreste ca ei sã vadã cã buna lor stare fizicã, mintalã si moralã depinde de ascultarea de Legea lui Dumnezeu. Este scopul Lui ca institutiile noastre sã fie pilde intuitive, arãtând rezultatele ascultãrii de principiile drepte.

În vederea pregãtirii unui popor pentru a doua venire a Domnului, o mare lucrare trebuie sã aibã loc prin proclamarea principiilor sãnãtãtii. Oamenii trebuie sã fie învãtati cu privire la nevoile organismului fizic si la valoarea unei vietuiri sãnãtoase, asa cum este învãtatã, sã-I poatã fi prezentatã ca o jertfã vie, pregãtitã a-I aduce o slujbã bine primitã. Este de fãcut o mare lucrare pentru omenirea suferindã, prin eliberarea de suferintele ei, prin întrebuintarea mijloacelor naturale pe care Dumnezeu le-a dat si învãtându-i pe oameni cum sã previnã boala prin stãpânirea apetitului si a pasiunilor. Oamenii trebuie sã fie învãtati cã nesocotirea, cãlcarea legilor naturii înseamnã cãlcarea legilor lui Dumnezeu. Ei trebuie sã fie învãtati adevãrul atât în domeniul fizic, cât si în cel spiritual, cã "frica de Domnul duce la viatã" (Prov. 19,23). "Dacã vrei sã intri în viatã", spunea Hristos, "pãzeste poruncile" (Mat. 19,17). "Pãzeste Legea Mea ca pe lumina ochilor". Dacã sunt ascultate, poruncile lui Dumnezeu sunt "viatã pentru cei ce le gãsesc, si sãnãtate pentru tot trupul lor" (Prov. 4,2).

Sanatoriile noastre sunt o fortã educativã spre a-i învãta pe oameni în acest domeniu. Aceia care sunt învãtati pot, la rândul lor, sã transmitã si altora cunoasterea principiilor care refac si pãstreazã sãnãtatea. În felul acesta, sanatoriile noastre trebuie sã fie un mijloc pentru a ajunge la oameni, un mijloc de a le arãta rãul ce vine din neascultarea de legile vietii si ale sãnãtãtii si de a-i învãta cum sã-si pãstreze corpul în starea cea mai bunã. Trebuie sã se înfiinteze sanatorii în diferite tãri în care au pãtruns misionarii nostri si care trebuie sã fie centre din care sã se conducã o lucrare de vindecare, refacere si educare.

Noi trebuie sã lucrãm atât pentru sãnãtatea corpului, cât si pentru mântuirea sufletului. Misiunea noastrã este la fel ca aceea a Domnului nostru, cu privire la care stã scris cã mergea din loc în loc, fãcea bine si vindeca pe toti cei ce erau apãsati de Satana (Fapte 10,38). Cu privire la propria Sa lucrare, El spune: "Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, pentru cã M-a uns sã aduc vesti bune celor nenorociti..." "M-a trimis sã tãmãduiesc pe cei cu inima zdrobitã, sã propovãduiesc robilor de rãzboi slobozirea, si orbilor cãpãtarea vederii; sã dau drumul celor apãsati" (Is. 61,1; Luca 4,18). Atunci când urmãm exemplul Domnului Hristos, de muncã pentru binele altora, le vom trezi interesul fatã de Dumnezeul pe care-L iubim si cãruia Îi servim.

Sanatoriile noastre, în toate sectiunile lor, ar trebui sã fie monumente care sã ne aducã aminte de Dumnezeu, instrumente ale Lui pentru semãnarea semintei adevãrului în inimile oamenilor. Dacã sunt bine conduse, ele vor fi chiar asa.

Adevãrul viu al lui Dumnezeu trebuie sã fie fãcut cunoscut în institutiile noastre medicale. Multe persoane care vin aici flãmânzesc si înseteazã dupã adevãr si, atunci când este prezentat cum se cuvine, ele îl vor primi cu bucurie. Sanatoriile noastre au fost mijlocul de a înãlta adevãrul pentru vremea aceasta si de a-l aduce înaintea a mii de oameni. Influenta religioasã care umple aceste institutii îi inspirã pe pacienti sã aibã încredere. Asigurarea cã Domnul conduce locul acela, ca si multele rugãciuni înãltate pentru cei bolnavi fac o impresie profundã asupra inimilor lor. Multi dintre aceia care mai înainte nu s-au gândit la valoarea sufletului sunt convinsi acum de cãtre Duhul lui Dumnezeu si nu putini sunt determinati sã-si schimbe întregul curs al vietii. Impresii care nu vor fi sterse niciodatã se fac asupra multora care au fost plini de multumire de sine, care au gândit cã propriul lor standard al caracterului este îndestulãtor si care nu au simtit niciodatã nevoia dupã neprihãnirea lui Hristos. Atunci când va veni încercarea viitoare, când lumina va ajunge la ei, nu putini dintre acestia vor lua pozitie alãturi de rãmãsita poporului lui Dumnezeu.

Dumnezeu este onorat de institutii conduse în felul acesta. În îndurarea Lui, El a fãcut din sanatorii o astfel de putere pentru alinarea suferintei fizice, încât mii de oameni au fost atrasi spre ele pentru a fi vindecati. Si, pentru multi, vindecarea fizicã este însotitã de vindecarea sufletului. De la Mântuitorul ei primesc iertarea pãcatelor lor. Ei primesc harul lui Hristos si se identificã cu El, cu interesele Lui, cu onoarea Lui. Multi pleacã de la sanatoriile noastre cu inimi înnoite. Schimbarea este hotãrâtã. Acestia, înapoindu-se la casele lor, sunt ca niste lumini în lume. Domnul îi face martori ai Sãi. Mãrturia lor este: "Veniti de ascultati, toti cei ce vã temeti de Dumnezeu, si voi istorisi ce a fãcut El sufletului Meu" (Ps. 66,16).

În felul acesta, prin mâna dãtãtoare de prosperitate a lui Dumnezeu, care este întinsã asupra lor, sanatoriile noastre au devenit mijloace de a face mult bine. Iar ele trebuie sã urce încã mult mai sus. Dumnezeu va lucra cu aceia care-L onoreazã.

Minunatã este lucrarea pe care Dumnezeu intentioneazã sã o sãvârseascã prin servii Sãi, pentru ca Numele Lui sã fie proslãvit. Dumnezeu a fãcut din Iosif un izvor de viatã pentru natiunea egipteanã. Prin Iosif, a fost pãstratã viata întregului popor. Prin Daniel, Dumnezeu a salvat viata tuturor înteleptilor Babilonului. Iar toate eliberãrile acestea au fost ca niste pilde; ele ilustrau înaintea oamenilor binecuvântãrile spirituale oferite lor prin legãtura cu Dumnezeul cãruia I se închinau Iosif si Daniel. La fel, prin poporul Sãu de astãzi, Dumnezeu doreste sã aducã binecuvântãri lumii. Fiecare lucrãtor în a cãrui inimã locuieste Hristos, oricine va da pe fatã iubirea Lui fatã de lume este un împreunã lucrãtor cu Dumnezeu pentru binecuvântarea omenirii. Pe mãsurã ce primeste de la Mântuitorul har pentru a-l da si altora, din întreaga lui fiintã se revarsã fluxul vietii spirituale. Hristos a venit ca Mare Medic pentru a tãmãdui rãnile pe care pãcatul le-a fãcut familiei omenesti, iar Duhul Sãu, lucrând prin servii Sãi, transmite fiintelor omenesti bolnave de pãcat si suferinte o mare putere de vindecare, care este lucrãtoare atât pentru corp, cât si pentru suflet. "În ziua aceea", zice Scriptura, "se va deschide casei lui David si locuitorilor Ierusalimului un izvor pentru pãcat si necurãtie" (Zah. 13,1). Apele acestui izvor au puteri lecuitoare, care vor vindeca atât slãbiciunile fizice, cât si cele spirituale.

Din izvorul acesta curge puternicul râu vãzut în viziunea lui Ezechiel. "Apa aceasta curge spre tinutul de rãsãrit, se pogoarã în câmpie si se varsã în mare si, vãrsându-se în mare, apele mãrii se vor vindeca. Orice fãpturã vie, care se miscã, va trãi pretutindeni pe unde curge râul. Dar lângã râul acesta, pe malurile lui de amândouã pãrtile, vor creste tot felul de pomi roditori. Frunza lor nu se va vesteji, si roadele lor nu se vor sfârsi; în fiecare lunã vor face roade noi, pentru cã apele vor iesi din sfântul Locas. Roadele lor vor sluji ca hranã, si frunzele lor ca leac" (Ezec. 47,8-12).

Dumnezeu doreste ca sanatoriile noastre, prin puterea Lui care lucreazã prin ele, sã fie un astfel de râu de viatã si de vindecare.

Sanatoriile noastre trebuie sã arate lumii bunãtatea cerului; si cu toate cã prezenta vizibilã a lui Hristos nu e observatã în clãdire, lucrãtorii se pot prinde totusi, de fãgãduinta: "Iatã cã Eu sunt cu voi în toate zilele, pânã la sfârsitul veacului".

Fãgãduintele lui Dumnezeu fatã de Israel sunt, de asemenea, si pentru institutiile înfiintate astãzi pentru slava Numelui Sãu: "Asa vorbeste Domnul, care face aceste lucruri, Domnul, care le urzeste si le înfãptuieste, El, al cãrui nume este Domnul: 'Cheamã-Mã, si-ti voi rãspunde; si îti voi vesti lucruri mari, lucruri ascunse, pe care nu le cunosti. Cãci asa vorbeste Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre(...) cetatea aceasta. Iatã, Îi voi da vindecare si sãnãtate, îi voi vindeca, si le voi deschide un izvor bogat în pace si credinciosie... Îi voi curãti de toate nelegiuirile(...) Cetatea aceasta va fi pentru Mine o pricinã de laudã si de slavã, printre toate neamurile pãmântului. Ele vor afla tot binele pe care li-l voi face(...) În zilele acelea, Iuda va fi mântuit, si Ierusalimul va locui în liniste. Si iatã cum Îl vor numi: 'Domnul, Neprihãnirea noastrã'" (Ier. 33,2-9.16).