MARTURII VOL.VI - Sectiunea a treia:TEREN CE TREBUIE PÃSTRAT CA REZERVÃ

Domnul doreste ca terenul din jurul scolii sã-I fie dedicat ca salã a Lui de clasã. Ne gãsim asezati într-un loc unde e pãmânt din belsug, dar terenul din jurul scolii si al locasului de închinare nu ar trebui sã fie ocupat cu locuinte particulare. Aceia care cred adevãrul prezent nu sunt toti transformati în ceea ce priveste caracterul. Ei nu sunt cu totii pilde bune, pentru cã nu reprezintã caracterul lui Hristos. Sunt multi care ar fi bucurosi sã locuiascã aproape de casa de rugãciune si de scoalã, dar care nu ar fi de ajutor, ci piedici. Ei socotesc cã trebuie sã fie ajutati, sã li se facã favoruri. Nu apreciazã nici caracterul, nici situatia lucrãrii în care sunt angajati. Ei nu înteleg cã tot ce s-a fãcut la Avondale a fost sãvârsit cu cea mai asprã muncã si prin întrebuintarea unor bani dati cu sacrificiu sau care trebuie sã fie dati înapoi acelora de la care au fost împrumutati.

Printre cei care doresc sã se aseze în apropiere de scolile noastre vor fi unii care sunt plini de propria lor importantã si de grijã fatã de propria lor reputatie. Ei sunt sensibili si înclinati spre dezbinare. Acestia au nevoie sã se pocãiascã, deoarece ei sunt departe de a fi în situatia de a primi binecuvântarea Domnului. Satana îi ispiteste sã pretindã favoruri care, dacã le-ar fi acordate, le-ar face numai rãu si, în felul acesta ar aduce necazuri asupra fratilor lor de credintã. Principiile vii ale Cuvântului lui Dumnezeu trebuie sã fie aduse în viata multora care acum nu gãsesc loc pentru aceste principii. Aceia care învatã în scoala lui Hristos vor considera fiecare favoare de la Dumnezeu ca fiind prea bunã pentru ei. Ei îsi vor da seama cã nu meritã toate bunãtãtile pe care le primesc, si se vor considera fericiti. Fata lor va exprima pace si odihnã în Domnul, deoarece au Cuvântul lui Dumnezeu, care le poartã de grijã.

"Asa vorbeste Domnul: Cerul este scaunul Meu de domnie, si pãmântul este asternutul picioarelor Mele! Ce casã ati putea voi sã-Mi ziditi, si ce loc Mi-ati putea da voi ca locuintã? Toate aceste lucruri, doar Mâna Mea le-a fãcut, si toate si-au cãpãtat astfel fiinta, zice Domnul. Iatã spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferã si are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu" (Is. 66,1-2). În ultimele zile de încheiere ale anului 1898, am avut multe experiente care ne învatã ce înseamnã cuvintele acestea. Inima mea era foarte împovãratã si mi-au fost prezentate problemele cu privire la relele care se vor ivi de pe urma mãsurilor de a da din terenul învecinat cu scoala spre a fi ocupat cu case de locuit. Pãrea cã ne aflam într-un consiliu si s-a ridicat în mijlocul nostru Cineva de la care asteptam sã ne scoatã din încurcãturã. Cuvintele pe care El le-a rostit erau clare si hotãrâte:

"Pãmântul acesta, prin hotãrârea lui Dumnezeu, este spre folosinta scolii. Voi ati avut dovezi de ce poate face firea pãmânteascã si ce va da ea pe fatã atunci când se va afla sub ispitã. Cu cât e mai mare numãrul familiilor care se aseazã în jurul clãdirilor scolii, cu atât mai multe greutãti vor veni în calea profesorilor si a elevilor. Egoismul natural aflat în fiii oamenilor este gata sã tâsneascã în viatã, dacã nu le e totul pe plac. Pãmântul acesta din jurul scolii trebuie sã fie ferma scolii, si ferma aceasta urmeazã sã ocupe mult mai mult teren decât v-ati gândit voi cã va ocupa. Aici trebuie sã se facã muncã fizicã în mod alternativ cu studiul intelectual, potrivit cu sfaturile date. Avondale trebuie sã fie un centru filantropic. Poporul lui Dumnezeu din Australia urmeazã sã fie miscat de Duhul lui Dumnezeu pentru a contribui cu simpatia si mijloacele lor la sprijinirea si încurajarea multor lucrãri de caritate si binefacere, care vor fi mijloace de a-i învãta pe sãraci, pe neajutorati si pe cei nestiutori cum sã se ajute singuri".