MARTURII VOL.VI - Sectiunea a treia:SCOLI ALE COMUNITÃTII

Biserica are de fãcut o lucrare de educare si crestere a copiilor ei pentru ca nu cumva, mergând la scoalã, sau fiind în orice alte legãturi, sã fie influentati de aceia care au obiceiuri stricate. Lumea este plinã de nelegiuire si de nepãsare fatã de cerintele lui Dumnezeu. Orasele au devenit asemenea Sodomei, iar copiii nostri sunt zilnic expusi la multe rele. Aceia care frecventeazã scolile publice se întovãrãsesc adesea cu altii care sunt mai neglijati ca ei, care, în afarã de timpul petrecut la scoalã, sunt lãsati sã-si facã educatia pe stradã. Inima celor tineri este usor influentatã; si dacã mediul în care trãiesc nu este drept, moral, Satana îi va folosi pe acesti copii neglijati spre a influenta pe aceia care sunt crescuti mai cu grijã. În felul acesta, înainte ca pãrintii pãzitori de Sabat sã stie ce rãu se sãvârseste, s-au si învãtat lectii de depravare, si sufletele micutilor lor sunt stricate.

Bisericile protestante au acceptat sabatul fals, odrasla papalitãtii, si l-au înãltat mai presus de sfânta zi de odihnã a lui Dumnezeu. Lucrarea noastrã este de a explica copiilor nostri cã prima zi a sãptãmânii nu este adevãratul Sabat si cã tinerea lui, dupã ce am primit luminã cu privire la adevãratul Sabat, este o clarã contrazicere a Legii lui Dumnezeu. Primesc copiii nostri de la profesorii din scolile publice ideile care sunt în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu? Este pãcatul prezentat ca o ofensã la adresa lui Dumnezeu? Este propovãduitã ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu ca fiind începutul întelepciunii? Noi îi trimitem pe copiii nostri la Scoala de Sabat pentru a fi învãtati cu privire la adevãr, si apoi, când se duc la scoala din cursul sãptãmânii, li se dã sã învete lectii care contin neadevãruri. Lucrurile acestea zãpãcesc mintea si nu ar trebui sã se întâmple. Dacã tinerii primesc idei care sucesc adevãrul, cum va putea fi zãdãrnicitã influenta acestei educatii?

Sã ne mai mirãm cã, în asemenea împrejurãri, unii din tinerii din mijlocul nostru nu apreciazã avantajele religiei? Sã ne mai mirãm cã ei cad în ispitã? Sã ne mai mirãm cã, neglijati, asa cum au fost, energiile lor sunt închinate distractiilor care nu le fac bine, cã aspiratiile lor religioase sunt slãbite, iar viata lor spiritualã e umbritã? Mintea va fi de acelasi caracter cu materialul din care se hrãneste, recolta va fi de acelasi soi cu sãmânta semãnatã. Faptele acestea nu aratã îndestulãtor nevoia de a ocroti, din anii cei mai fragezi, educatia tineretului? Nu ar fi mai bine pentru tineret sã creascã oarecum necunoscãtori de ceea ce de obicei este acceptat ca educatie decât sã devinã nepãsãtori cu privire la adevãratul Dumnezeu?

Când copiii lui Israel au fost strânsi dintre egipteni, Domnul a zis: "În noaptea aceea, Eu, voi trece prin tara Egiptului, si voi lovi pe toti întâii nãscuti din tara Egiptului, de la oameni pânã la dobitoace; si voi face judecata împotriva tuturor zeilor Egiptului: Eu Domnul(...) Sã luati apoi un mãnunchi de isop, sã-l muiati în sângele din strachinã, si sã ungeti pragul de sus si cei doi stâlpi cu sângele din strachinã. Nimeni din voi sã nu iasã din casã pânã dimineata. Când va trece Domnul ca sã loveascã Egiptul, si va vedea sângele pe pragul de sus si pe cei doi stâlpi ai usii, Domnul va trece pe lângã usã, si nu va îngãdui Nimicitorului sã intre în casele voastre ca sã vã loveascã. Sã pãziti lucrul acesta ca o lege pentru voi si pentru copiii vostri în veac" (Ex. 12,12.22-24). Sângele asezat pe usiorii usii simboliza sângele lui Hristos, singurul care îi va salva pe copiii evreilor de blestem. Oricare copil al evreilor, care a fost gãsit într-o locuintã egipteanã, a fost nimicit.

Experienta aceasta a israelitilor a fost scrisã pentru învãtãtura acelora care vor trãi în zilele de pe urmã. Înainte ca pedepsele ce nu mai pot fi retinute sã vinã asupra locuitorilor pãmântului, Domnul invitã pe toti aceia care sunt cu adevãrat israeliti sã se pregãteascã pentru evenimentul acela. Pãrintilor, El le dã avertismentul: "Aduceti-vã copiii în casele voastre; tineti-i departe de aceia care dispretuiesc poruncile lui Dumnezeu, care propagã si practicã rãul. Iesiti cât mai repede cu putintã din orasele mari. Înfiintati scoli ale comunitãtii. Dati copiilor vostri Cuvântul lui Dumnezeu ca bazã a întregii lor educatii. Acesta este plin de învãtãturi frumoase, si, dacã elevii fac din el studiul lor în scoala primarã de aici de jos, vor fi pregãtiti pentru scoala superioarã de sus.

În acest timp, Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeste astfel: "Nu vã înjugati la un jug nepotrivit cu cei necredinciosi. Cãci ce legãturã este între neprihãnire si fãrãdelege? Sau cum poate sta împreunã lumina cu întunericul? Ce întelegere poate fi între Hristos si Belial? Sau ce legãturã are cel credincios cu cel necredincios? Cum se împacã Templul lui Dumnezeu cu idolii? Cãci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: 'Eu voi locui si voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor si ei vor fi poporul Meu'. De aceea: 'Iesiti din mijlocul lor si depãrtati-vã de ei, zice Domnul; nu vã atingeti de ce este necurat, si vã voi primi. Eu vã voi fi Tatã, si voi Îmi veti fi fii si fiice; zice Domnul cel Atotputernic" (2 Cor. 6,14-18). Unde sunt copiii vostri? Îi educati voi spre a-si da seama si a scãpa de stricãciunile care sunt în lume prin poftã? Cãutati voi sã le salvati sufletele sau prin neglijenta voastrã contribuiti la nimicirea lor?

S-a dat mult prea putinã atentie copiilor si tineretului nostru. Membrii mai vârstnici ai bisericii nu au privit asupra lor cu duiosie si simpatie, dorind ca ei sã avanseze într-o viatã dumnezeiascã, si de aceea copiii nu au ajuns sã creascã în viata crestinã asa cum ar fi trebuit. Unii membri ai comunitãtii, care L-au iubit pe Dumnezeu si s-au temut de El în trecut, îngãduie ca treburile lor sã-i absoarbã cu totul si îsi ascund lumina sub obroc. Ei au uitat sã-I serveascã lui Dumnezeu si fac din treburile lor mormântul religiei lor.

Sã fie oare lãsati tinerii sã fie bãtuti de vânt într-o parte si alta, sã se descurajeze si sã cadã în ispitele care stau pretutindeni la pândã pentru a prinde piciorul lor neatent? Lucrarea cea mai apropiatã de membrii comunitãtilor noastre este aceea de a ajunge sã fie interesati de tineretul nostru. Dându-le cu bunãtate, rãbdare si gingãsie îndrumare peste îndrumare si învãtãturã peste învãtãturã. O, unde sunt tatii si mamele din Israel? Ar trebui sã fie un mare numãr de persoane care, ca ispravnici ai Domnului Hristos, sã simtã nu numai un interes ocazional, ci un interes special pentru tineret. Ar trebui sã fie multi ale cãror inimi sã fie miscate de situatia jalnicã în care sunt asezati tinerii, care îsi dau seama cã Satana lucreazã prin orice uneltire cu putintã pentru a-i prinde în latul sãu. Dumnezeu cere bisericii sã se ridice din letargia ei si sã vadã ce fel de serviciu se cere în acest timp primejdios.

Ochii fratilor si surorilor noastre ar trebui sã fie unsi cu cereasca alifie de ochi, pentru ca ei sã poatã vedea nevoile timpului acesta. Mieii turmei trebuie sã fie hrãniti, si Domnul cerului primeste sã vadã cine face lucrarea ce El doreste sã fie fãcutã pentru copii si tineri. Biserica doarme si nu-si dã seama de întinderea acestei probleme. "De ce", zice cineva, " este nevoie sã stãruim atât de mult ca sã ne învãtãm temeinic copiii? Mi se pare cã, dacã vreo câtiva care au hotãrât sã urmeze chemarea sau înclinatia lor literarã, sau o altã chemare care cere o anumitã disciplinã, primesc o atentie specialã - aceasta este tot ceea ce e necesar. Nu e necesar ca tot tineretul nostru sã fie bine instruit. Nu va rãspunde o desãvârsitã educare a câtorva persoane la oricare cerintã esentialã?"

Nu, rãspund eu, cât se poate de hotãrât, nu. Ce selectie am fi în stare sã facem noi între tinerii nostri? Cum am putea spune cine va fi cel mai promitãtor, care va aduce serviciul cel mai bun lui Dumnezeu? În judecata noastrã omeneascã, noi am putea face cum a fãcut Samuel, care, atunci când a trimis sã-l gãseascã pe unsul Domnului, s-a uitat la înfãtisarea exterioarã. Dar Domnul i-a spus lui Samuel: "Nu te uita la înfãtisarea si înãltimea staturii lui, cãci l-am lepãdat. Domnul nu se uitã la ce se uitã omul; omul se uitã la ceea ce izbeste ochii, dar Domnul se uitã la inimã" (1Sam. 16,7). Pe nici unul din fiii cu înfãtisare nobilã ai lui Isai n-a vrut Domnul sã-l accepte; dar când David, fiul cel mai tânãr, un bãietandru si pãstor la oi, a fost chemat de la câmp si a trecut prin fata lui Samuel, Domnul a zis: "Scoalã-te si unge-l, cãci el este!" (vers. 12). Cine poate sã determine care persoanã din familie se va dovedi eficientã în lucrarea lui Dumnezeu? Tuturor tinerilor trebuie sã li se permitã sã aibã binecuvântãrile si privilegiile educãrii în scolile noastre, pentru ca ei sã poatã fi inspirati sã devinã împreunã lucrãtori cu Dumnezeu.

Multe familii care, pentru motivul de a-si educa copiii, se mutã acolo unde au fost înfiintate scolile noastre cele mari ar face un serviciu mult mai bun pentru Domnul dacã ar rãmâne acolo unde se gãsesc. Ei ar trebui sã încurajeze comunitatea din care fac parte ca membrii ei sã înfiinteze o scoalã a comunitãtii la care copiii din vecinãtatea lor sã poatã primi o deplinã si practicã educatie crestinã. Ar fi cu mult mai bine pentru copiii lor, pentru ei însisi si pentru cauza lui Dumnezeu, dacã ar rãmâne în comunitãtile mai mici, unde ajutorul lor este necesar, în loc de a merge în comunitãtile mai mari, unde, întrucât ei nu sunt necesari, este o continuã ispitã de a cãdea în inactivitate spiritualã.

Oriunde sunt câtiva pãzitori ai Sabatului, pãrintii ar trebui sã se uneascã pentru a procura un loc unde sã se tinã cursuri scolare si la care copiii si tinerii lor sã poatã fi învãtati. Ei ar trebui sã foloseascã un învãtãtor crestin care, ca un misionar consacrat, sã educe copiii în asa fel, încât sã-i determine sã devinã misionari. Sã fie folositi învãtãtori care vor face o instruire deplinã în obiectele de studiu obisnuite, Biblia fiind temelia si viata oricãrui studiu. Pãrintii ar trebui sã îmbrace armura si, prin propriul lor exemplu, sã-i învete pe copiii lor sã fie misionari. Ei ar trebui sã lucreze cât este ziuã; deoarece "vine noaptea, când nu pot lucra" (Ioan 9,4). Dacã ei vor depune eforturi neegoiste, învãtându-i stãruitor pe copiii lor sã poarte rãspunderi, Domnul va lucra împreunã cu ei.

Unele familii de pãzitori ai Sabatului locuiesc izolat sau la foarte mare depãrtare de altii de aceeasi credintã. Acestia si-au trimis uneori copiii la scolile noastre cu internat, la care ei au primit ajutor si s-au înapoiat pentru a fi o binecuvântare în propria lor familie. Dar unii nu-si pot trimite copiii departe de casã pentru a fi educati. În asemenea cazuri, pãrintii ar trebui sã se strãduiascã sã foloseascã un învãtãtor religios exemplar, care va considera o plãcere sã lucreze pentru Domnul în orice calitate si care e dispus sã se îngrijeascã de oricare parte a viei Domnului. Tatii si mamele ar trebui sã conlucreze cu învãtãtorul, lucrând sârguincios la convertirea copiilor lor. Ei sã se strãduiascã sã tinã interesul spiritual al copiilor lor proaspãt si sãnãtos în familie si sã-si creascã copiii în învãtãtura si mustrarea Domnului. Ei trebuie sã consacre o parte din fiecare zi studiului si sã se facã învãtãcei împreunã cu copiii lor. În felul acesta, pot face din ora de învãtãturã o orã plinã de plãcere si de folos, iar încrederea lor va creste în metoda aceasta de a se osteni pentru mântuirea copiilor lor. Pãrintii vor vedea cã propria lor crestere va fi mai rapidã atunci când învatã sã lucreze pentru copiii lor. Atunci când lucreazã în felul acesta, în smerenie, necredinta va dispãrea. Credinta si activitatea vor da o sigurantã si o satisfactie care vor spori zi de zi, atunci când se strãduiesc în a-L cunoaste pe Domnul si a-L face cunoscut. Rugãciunile lor vor deveni mai cãlduroase, deoarece vor avea un obiect precis pentru care sã se roage.

În unele tãri, pãrintii sunt obligati prin lege sã-si dea copiii la scoalã. În tãrile acestea, în localitãtile unde este o comunitate, ar trebui sã fie înfiintate scoli, chiar dacã nu sunt mai mult de sase copii care sã meargã. Lucrati ca si cum ati lucra pentru propria voastrã viatã pentru a vã salva copiii ca sã nu fie înecati în influentele murdare si stricãcioase ale lumii.

Noi suntem cu mult în urmã fatã de datoria noastrã în aceastã importantã problemã. În multe locuri, de multã vreme ar fi trebuit sã functioneze scoli. Multe localitãti ar fi avut în felul acesta reprezentanti ai adevãrului, care ar fi dat tãrie si prestigiu lucrãrii Domnului. În loc sã fie concentrate atât de multe clãdiri mari în câteva locuri, ar fi trebuit sã se înfiinteze scoli în multe localitãti.

Aceste scoli sã se înceapã sub o îndrumare înteleaptã, în asa fel încât copiii si tinerii sã poatã fi educati în propriile lor comunitãti. Este o ofensã gravã la adresa lui Dumnezeu faptul cã s-a dat pe fatã o atât de mare neglijentã în privinta aceasta, când Providenta ne-a pus la îndemânã înlesniri atât de abundente cu care sã lucrãm. Dar, desi în trecut am rãmas în urmã în a face tot ceea ce am fi putut pentru tineret si copii, sã ne pocãim acum si sã ne rãscumpãrãm timpul. Domnul zice: "De vor fi pãcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zãpada; de vor fi rosii ca purpura, se vor face albe ca lâna. De veti voi si veti asculta, veti mânca cele mai bune roade ale tãrii" (Is. 1, 18-19).

Caracterul lucrãrii aduse la îndeplinire în scolile noastre din comunitãti ar trebui sã fie la nivelul cel mai înalt. Isus Hristos, Vindecãtorul, este unicul remediu pentru o educatie gresitã, iar învãtãturile date în Cuvântul Sãu ar trebui sã fie pururea prezentate înaintea tineretului, în forma cea mai atrãgãtoare. Disciplina scolarã ar trebui sã întregeascã educatia din familie si, atât în familie, cât si la scoalã, ar trebui sã se mentinã simplitatea si evlavia. Se vor gãsi bãrbati si femei care au talentul de a lucra în aceste scoli mici, dar care nu pot lucra în mod avantajos în scolile mari. Atunci când pun în practicã lectiile Bibliei, ei însisi vor primi o educatie de cea mai mare valoare.

La alegerea învãtãtorilor ar trebui sã luãm toate mãsurile, stiind cã aceasta este o problemã tot atât de solemnã ca si alegerea persoanelor pentru lucrarea de pastoratie. Bãrbati întelepti, care pot cunoaste caracterul, ar trebui sã facã selectia acestora, deoarece pentru educarea si modelarea mintii celor tineri si pentru îndeplinirea cu succes a multor si felurite lucrãri ce se cer a fi îndeplinite de învãtãtor în scolile comunitãtilor noastre, este nevoie de talentele cele mai bune ce se pot asigura. La conducerea nici uneia din aceste scoli nu ar trebui sã fie puse persoane cu o minte îngustã si inferioarã. Nu asezati peste copii învãtãtori tineri si fãrã experientã care n-au îndemânarea de a conduce; deoarece eforturile lor vor tinde spre dezorganizare. Ordinea este prima lege a cerului, si în privinta aceasta orice scoalã ar trebui sã fie un model de ceea ce este cerul.

Este imoral a aseza peste copiii cei mici învãtãtori mândri si lipsiti de iubire. Un învãtãtor de felul acesta va face mult rãu acelora al cãror caracter se dezvoltã foarte repede. Dacã învãtãtorii nu sunt supusi lui Dumnezeu, dacã nu au iubire fatã de copiii peste care sunt pusi sã le facã educatie, sau dacã dau pe fatã pãrtinire în favoarea acelora care sunt pe placul lor si manifestã indiferentã fatã de cei mai putin atrãgãtori sau fatã de cei neastâmpãrati si nervosi, unii ca acestia nu trebuie sã fie angajati; deoarece rezultatul lucrãrii lor va fi o pierdere de suflete pentru Hristos.

Sunt necesari învãtãtori, în mod deosebit pentru copii, care sunt calmi si blânzi, dând pe fatã rãbdare si iubire chiar pentru aceia care au mare nevoie de ea. Isus i-a iubit pe copii; El i-a socotit membri mai tineri ai familiei Domnului. El totdeauna i-a tratat cu amabilitate si respect, iar învãtãtorii trebuie sã urmeze pilda Lui. Ei ar trebui sã aibã adevãratul spirit misionar; deoarece copiii trebuie sã fie formati sã devinã misionari. Ei ar trebui sã-si dea seama cã Domnul le-a încredintat ca o sarcinã solemnã sufletele copiilor si ale tinerilor. Scolile comunitãtilor au nevoie de învãtãtori care au înalte însusiri morale, persoane vrednice de încredere; persoane care sunt sãnãtoase în credintã si care au tact si rãbdare; care umblã cu Dumnezeu si care se abtin chiar si de la aparentele rele. În lucrarea lor ei vor da peste nori. Vor fi nori si întuneric, furtuni si uragane, prejudecãti de întâmpinat din partea pãrintilor care au pãreri gresite cu privire la caracterul pe care ar trebui sã si-l formeze copiii lor, deoarece sunt multi aceia care pretind a crede Biblia, în timp ce ei nu aduc principiile ei în viata de familie. Dar, dacã învãtãtorii sunt fãrã întrerupere elevi în scoala lui Hristos, împrejurãrile acestea nu-i vor înfrânge.

Pãrintii trebuie sã-L caute pe Domnul cu o râvnã neobositã, pentru ca ei sã nu fie pietre de poticnire în calea copiilor lor. Invidia si gelozia sã fie aruncate din inimã si sã vinã în ea pacea lui Hristos pentru a-i uni pe membrii bisericii într-o adevãratã comuniune crestinã. Ferestrele sufletului sã fie închise fatã de atmosfera otrãvitoare de pe pãmânt si sã fie deschise spre cer pentru a primi razele vindecãtoare ale luminii neprihãnirii lui Hristos. Pânã ce spiritul criticãrii si bãnuielii nu e alungat din inimã, Domnul nu poate face pentru bisericã ceea ce El doreste sã facã prin deschiderea cãii pentru înfiintarea de scoli; pânã nu este unire, El nu-i va influenta pe aceia cãrora le-a încredintat mijloace si capacitate de a duce mai departe lucrarea aceasta. Pãrintii trebuie sã atingã o treaptã mai înaltã, tinând calea Domnului si practicând neprihãnirea, pentru a fi purtãtori de luminã. Trebuie sã aibã loc o deplinã transformare a mintii si a caracterului. Un spirit de neunire nutrit în inima câtorva se va transmite si la altii si va nimici influenta spre bine care ar fi exercitatã de scoalã. Dacã pãrintii nu sunt gata si doritori sã conlucreze cu învãtãtorul la mântuirea copiilor lor, ei nu sunt pregãtiti pentru a se înfiinta o scoalã la ei.

Dacã sunt conduse cum se cuvine, scolile de pe lângã comunitãti vor fi mijloace pentru a înãlta stindardul adevãrului în locurile în care ele au fost înfiintate, deoarece copiii care primesc o educatie crestinã vor fi martori pentru Hristos. Dupã cum Isus a explicat la Templu tainele pe care preotii si conducãtorii nu le înteleseserã, la fel, la încheierea lucrãrii de pe acest pãmânt, copiii care au fost bine educati vor vorbi, în simplitatea lor, cuvinte care vor fi o uimire pentru oamenii care acum vorbesc despre o "înaltã educatie". Dupã cum copiii au cântat în curtile templului: "Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului", la fel, în aceste zile de pe urmã, vocile copiilor se vor înãlta pentru a da ultima solie de avertizare unei lumi ce piere. Atunci când fiintele inteligente ceresti vãd cã bãrbatilor nu li se mai îngãduie sã prezinte adevãrul, Duhul lui Dumnezeu va veni asupra copiilor, si ei vor face o lucrare de proclamare a adevãrului pe care lucrãtorii mai vârstnici nu o pot face, deoarece calea lor va fi îngrãditã.

Scolile de pe lângã comunitãtile noastre, sunt rânduite de Dumnezeu pentru a-i pregãti pe copii pentru aceastã mare lucrare. Aici, copiii trebuie sã fie instruiti cu privire la adevãrurile speciale pentru acest timp si în ce priveste lucrarea misionarã practicã. Ei trebuie sã se înroleze în oastea lucrãtorilor pentru a-i ajuta pe bolnavi si pe cei suferinzi. Copiii pot lua parte la lucrarea misionarã medicalã, si prin faptele lor mãrunte pot face ca ea sã înainteze. Investitiile lor pot fi mici, dar orice lucru, oricât de mic, ajutã, si prin strãduintele lor multe suflete vor fi câstigate la adevãr. Prin ei, solia lui Dumnezeu va fi fãcutã cunoscut si sãnãtatea Lui mântuitoare dusã la toate popoarele. De aceea, comunitatea sã poarte o povarã pentru mieii turmei. Copiii sã fie educati si instruiti pentru a-I servi lui Dumnezeu, deoarece ei sunt mostenirea Lui.

Cu multi ani înainte ar fi trebuit sã se înalte clãdiri corespunzãtoare pentru scoli ale comunitãtii, în care copiii si tineretul sã poatã primi o adevãratã educatie.

Manualele folosite în scolile de pe lângã comunitãtile noastre trebuie sã fie de asa naturã, încât sã aducã în atentie Legea lui Dumnezeu. În felul acesta, lumina, tãria si puterea adevãrului vor fi proslãvite. Tinerii din lume, chiar unii a cãror minte a fost stricatã, vor lua parte la aceste scoli si acolo se vor converti. Mãrturia lor cu privire la adevãr va fi înãbusitã pentru un timp de teoriile false, întretinute de cãtre pãrinti, dar pânã la urmã adevãrul va triumfa. Sunt instruitã sã spun cã acest fel de lucrare misionarã va avea o influentã hotãrâtoare în rãspândirea luminii si a cunostintei.

Cât de important este ca familiile care se aseazã acolo unde s-a înfiintat o scoalã sã fie bune reprezentante ale sfintei noastre credinte.

Pe bunã dreptate, comunitãtile unde se înfiinteazã scoli pot sã se cutremure când vãd cã li se încredinteazã rãspunderi morale prea mari pentru a le putea exprima prin cuvinte. Se cuvine ca lucrarea aceasta, care a început atât de nobil, sã dea gres sau sã lâncezeascã din lipsã de lucrãtori consacrati? Sã-si facã oare loc în aceastã lucrare planuri si ambitii egoiste? Vor îngãdui lucrãtorii ca dorinta dupã câstig, plãcerea dupã o viatã tihnitã, lipsa de evlavie sã-L alunge pe Hristos din inima lor si sã-L excludã din scoalã? Fereascã Dumnezeu! Lucrarea este de pe acum mult mai înaintatã. În cele ale educatiei, totul este aranjat în vederea unei reforme serioase, în vederea unei educatii adevãrate si efective. Va primi poporul nostru aceastã sarcinã sfântã? Se vor smeri ei la crucea Golgotei, fiind gata pentru orice sacrificiu si orice slujire?

Pãrintii si profesorii ar trebui sã caute cu cea mai mare râvnã acea întelepciune pe care Isus este totdeauna gata sã o dea, deoarece ei lucreazã asupra mintii oamenilor în perioada cea mai interesantã si cea mai influentabilã a dezvoltãrii lor. Ei ar trebui sã se strãduiascã sã cultive în asa fel tendintele tineretului, încât la fiecare stadiu al vietii lor ei sã poatã reprezenta frumusetea naturalã corespunzãtoare perioadelor vietii, desfãsurându-se neîncetat, asa cum fac plantele si florile din grãdinã.

Îndrumarea si instruirea copiilor este cea mai nobilã lucrare misionarã pe care o poate întreprinde un bãrbat sau o femeie. Prin buna folosire a mijloacelor intuitive, lectiile trebuie sã fie atât de clare, încât mintea lor sã poatã fi condusã de la naturã la Dumnezeul naturii. Trebuie sã avem în scolile noastre persoane care posedã tact si îndemânarea de a sãvârsi lucrarea aceasta, semãnând în felul acesta semintele adevãrului. Numai ziua cea mare a lui Dumnezeu poate sã descopere binele pe care-l va face lucrarea aceasta.

Talente speciale trebuie sã fie consacrate educatiei celor micuti. Multi pot sã aseze ieslea sus si sã dea hranã oilor; dar e mai greu sã pui ieslea jos si sã hrãnesti mieii. Aceasta este o lectie pe care învãtãtorii de la scoala primarã au nevoie sã o învete.

Ochiul mintii trebuie sã fie educat, de nu, copilul va afla plãcere în a privi la ce e rãu.

Învãtãtorii ar trebui uneori sã ia parte la sporturile si jocurile copilasilor si sã-i învete cum sã se joace. În felul acesta, ei ar putea sã înfrâneze simtãmintele si actiunile lipsite de bunãtate, fãrã a pãrea sã critice sau sã gãseascã cusururi. Aceastã întovãrãsire va lega inima profesorilor si a elevilor, iar scoala va fi ceva încântãtor pentru toti.

Învãtãtorii ar trebui sã-i iubeascã pe copii, deoarece ei sunt membri mai tineri ai familiei Domnului. Domnul le va pune si lor aceeasi întrebare ca si pãrintilor: "Unde-ti este turma care-ti fusese datã? Turma de care erai asa de mândru?" (Ier. 13,20).

As dori sã pot avea la îndemânã vorbirea aceea prin care sã pot exprima clar importanta unei bune administrãri a scolilor noastre. Toti ar trebui sã-si dea seama cã scolile noastre sunt instrumentele Domnului, prin care El Se poate face cunoscut omului. Pretutindeni sunt necesari bãrbati si femei care sã actioneze ca niste canale de luminã. Adevãrul lui Dumnezeu trebuie sã fie dus în toate tãrile, pentru ca oamenii sã fie luminati prin el.

Ca popor ce avem o luminã înaintatã, noi ar trebui sã gãsim cãi si mijloace prin care sã ne dezvoltãm o armatã de misionari educati pentru a intra în diferitele ramuri ale lucrãrii lui Dumnezeu. Avem nevoie de tineri si tinere bine instruiti si cultivati în scolile noastre, în sanatoriile noastre, în lucrarea misionarã medicalã, în lucrarea de publicatii, în conferintele diferitelor state si în tot câmpul. Avem nevoie de tineri si tinere, care, având o înaltã pregãtire intelectualã sã fie pregãtiti sã facã cea mai bunã lucrare pentru Domnul. Noi am fãcut ceva în vederea atingerii acestui standard, dar suntem cu mult în urmã fatã de planul lui Dumnezeu. Ca bisericã si ca persoane, dacã vrem sã fim fãrã de patã la judecatã, trebuie sã facem eforturi mult mai mari pentru instruirea tinerilor nostri, pentru ca ei sã poatã fi mai bine pregãtiti pentru diferitele ramuri ale lucrãrii celei mari, încredintatã mâinilor noastre. Ca popor care are multã luminã, noi trebuie sã facem planuri întelepte, pentru ca mintile ingenioase ale acelora care au talent sã poatã fi întãrite, instruite si cizelate, pentru ca lucrarea lui Hristos sã nu fie stânjenitã din lipsã de lucrãtori iscusiti, care îsi vor face lucrarea cu sârguintã si credinciosie.

Unii vor fi multumiti cu educarea serioasã a câtorva dintre tinerii nostri cei mai promitãtori; dar ei toti au nevoie de educatie, pentru ca sã poatã fi pregãtiti pentru a fi de folos în viata aceasta si calificati pentru lucruri de rãspundere atât în viata lor particularã, cât si în cea publicã. E mare nevoie sã se facã planuri pentru a exista un numãr cât mai mare de lucrãtori competenti, si ca multi sã se pregãteascã pentru lucrarea de profesori, pentru ca si altii sã poatã fi formati si instruiti pentru marea lucrare ce ne stã în fatã. Biserica ar trebui sã ia în consideratie situatia, iar prin influenta si mijloacele ei sã caute sã realizeze acest lucru asa de mult dorit.

Pentru ca scolile noastre sã-si poatã îndeplini în chip nobil scopul pentru care au fost înfiintate, ele ar trebui sã fie libere de datorii. Ele nu ar trebui sã fie lãsate sã poarte povara plãtirii de dobânzi. La înfiintarea de scoli pentru formarea de lucrãtori, si în mod deosebit în câmpurile noi, unde fratii sunt putini si mijloacele lor restrânse, în loc sã se amâne lucrarea, ar fi mai bine sã se ia cu împrumut o sumã de bani de la prietenii lucrãrii; dar, ori de câte ori este cu putintã, institutiile noastre trebuie sã fie inaugurate libere de datorii.

Domnul are mijloace pentru lucrarea Sa, mijloace ce sunt depuse în mâinile ispravnicilor Sãi; si, atâta vreme cât scolile noastre au datorii care au fost contractate la înfiintarea lor, pentru construirea clãdirilor necesare, este datoria noastrã sã prezentãm cazul în fata fratilor nostri si sã-i solicitãm sã contribuie la reducerea acestor datorii. Predicatorii nostri ar trebui sã simtã o povarã pentru aceastã lucrare. Ei ar trebui sã-i încurajeze pe toti, ca în mod armonios sã contribuie, dupã puterea lor, la lichidarea acestor datorii. Dacã lucrarea aceasta ar fi fost luatã în consideratie cu credinciosie si cu sârguintã în anii trecuti, datoriile ce greveazã asupra scolilor noastre ar fi fost de multã vreme lichidate.

La construirea de clãdiri pentru scoli, la mobilarea lor si în oricare amãnunt al administrãrii lor, trebuie sã se practice economia cea mai strictã. Scolile noastre nu trebuie sã fie conduse pe temeiul unor planuri strâmte si egoiste. Ele ar trebui sã fie pe cât posibil asemenea unui cãmin si în toate privintele sã dea învãtãturi corecte de simplitate, folosintã, atentie la cheltuieli si economie.

Elevii au venit la scolile noastre pentru o educatie specialã, pentru a se familiariza cu toate ramurile de lucrare, ca, în eventualitatea cã vor merge ca misionari, sã poatã fi de sine stãtãtori si capabili, prin educarea capacitãtilor lor, sã-si poatã face singuri obiectele de utilitate practicã si înlesnirile de care au nevoie. Fie cã sunt bãrbati, fie cã sunt femei, ei ar trebui sã învete sã cârpeascã, sã spele, si sã-si pãstreze în bunã stare propriile lor haine. Ei ar trebui sã fie în stare sã-si pregãteascã hrana. Ar trebui sã fie priceputi în ale agriculturii si mecanicii. În felul acesta, pot sã-si usureze propriile cheltuieli si, prin exemplul lor, sã sãdeascã principii de chibzuintã si economie. Lectiile acestea se pot preda cel mai bine acolo unde economia este practicatã în mod constiincios în toate lucrurile.

Nu numai pentru binele financiar al scolilor, dar si ca educatie pentru elevi, economia trebuie sã fie sârguincios studiatã si în mod constiincios si inteligent practicatã. Administratorii trebuie sã fie atenti în toate privintele, ca sã nu se facã cheltuieli zadarnice, care sã aducã povara datoriilor asupra scolii. Fiecare elev care-L iubeste pe Dumnezeu mai mult decât orice va da ajutor la purtarea rãspunderii în privinta aceasta. Aceia care au fost educati pentru a face acest lucru pot sã demonstreze prin precept si exemplu, acelora cu care vin în contact principiile învãtate de Rãscumpãrãtorul nostru Cel plin de lepãdare de sine. Satisface-rea poftelor este un mare rãu si trebuie înfrântã.

Unii s-au împotrivit faptului de a lãsa ca elevii sã afle de încurcãturile financiare ale scolilor; dar va fi mult mai bine ca elevii nostri sã vadã si sã înteleagã lipsa noastrã de mijloace, deoarece ei vor fi în stare sã ajute la practicarea economiei. Multi dintre cei care frecventeazã scolile noastre vin din case care nu sunt împodobite si în care au fost deprinsi sã mãnânce în mod simplu, fãrã mai multe feluri de mâncare. Ce influentã va avea exemplul nostru asupra acestora? Sã-i învãtãm cã, desi avem atâtea cãi în care sã ne folosim mijloacele - în timp ce mii de oameni suferã de foame, mor de molime, din cauza vãrsãrilor de sânge si a incendiilor - se cuvine ca fiecare dintre noi sã aibã grijã sã nu cumpere nimic ce nu este necesar, numai pentru a-si satisface pofta sau pentru a face impresie.

Dacã scolile noastre sunt conduse pe cãile cele bune, datoriile nu se vor îngrãmãdi, elevii vor avea parte de confort, iar masa va fi încãrcatã cu belsug de hranã bunã si substantialã. Economia practicatã de noi nu ar trebui sã ducã la procurarea unei hrane sãrãcãcioase. Elevii trebuie sã aibã din belsug o hranã sãnãtoasã. Dar cei care poartã rãspunderea gãtitului trebuie sã adune fãrâmiturile, ca nimic sã nu se piardã.

Elevii trebuie sã fie învãtati sã aibã grijã atât de bunurile lor personale, cât si de acelea ale scolii. Ei ar trebui sã fie fãcuti sã înteleagã datoria de a-si restrânge cheltuiala ce nu e necesarã, atât la scoalã, cât si în timpul cãlãtoriei lor de la si cãtre casele lor. Tãgãduirea de sine e absolut necesarã. Trebuie sã luãm seama la învãtãtura datã, deoarece ne apropiem de sfârsitul timpului. Ar trebui ca din ce în ce mai mult sã fim obligati sã plãnuim, sã socotim si sã economisim. Noi nu putem administra asa ca si cum am avea o bancã de la care sã putem primi în caz de nevoie; de aceea nu trebuie sã intrãm în situatii grele. Ca persoane în mod individual si ca administratori ai institutiilor Domnului în mod necesar, ar trebui sã renuntãm la tot ceea ce este intentionat numai pentru falã si sã ne restrângem cheltuielile la cadrul restrâns al venitului nostru.

Situatia financiarã în unele dintre scolile noastre poate fi foarte mult îmbunãtãtitã. În lucrare trebuie sã fie folositã mai multã întelepciune si mai multã putere cerebralã. Trebuie sã fie introduse mai multe metode practice pentru a pune stavilã cresterii cheltuielilor, care vor avea ca rezultat acumularea de datorii. La Battle Creek si College View s-au investit prea multi bani în clãdiri si s-au cheltuit mai mult decât era necesar în mobilarea cãminurilor scolare.

Atunci când administratorii unei scoli vãd cã ea nu face fatã cheltuielilor de functionare si cã datoriile se grãmãdesc, ei ar trebui sã procedeze ca niste oameni de afaceri chibzuiti si sã-si schimbe metodele si planurile. Când într-un an s-a dovedit cã politica financiarã a fost gresitã, atunci trebuie sã se facã auzitã vocea întelepciunii. Sã aibã loc o îndreptare hotãrâtã. Profesorii pot da pe fatã o atitudine crestinã, gândind în mod serios si fãcând planuri pentru îmbunãtãtirea stãrii de lucruri. Ei ar trebui sã se alãture cu toatã inima la planurile administratorilor si sã-si împartã cu ei poverile.

În unele din scolile noastre, taxele scolare au fost prea mult reduse. Din multe puncte de vedere, lucrul acesta a fost dãunãtor pentru lucrarea de educatie. Aceasta a adus dupã sine datorii descurajatoare; a aruncat asupra administratorilor suspiciunea continuã a unei calculãri gresite, lipsã de economie si o plãnuire gresitã; situatia aceasta a fost foarte descurajatoare pentru profesori si-i determinã pe oameni sã cearã taxe tot asa de mici si la alte scoli. Oricare ar fi fost scopul atunci când s-au fixat taxele mai mici decât costul vietii, faptul cã o scoalã a dat mult înapoi este un motiv îndestulãtor pentru reconsiderarea planurilor si fixarea taxelor, asa ca în viitor fata ei sã fie diferitã. Suma cerutã pentru taxe scolare, pentru masã si casã trebuie sã fie îndestulãtoare pentru a plãti salariile profesorilor, a aproviziona din belsug masa cu hranã sãnãtoasã si hrãnitoare, pentru a mentine mobilierul camerelor, pentru a întretine si repara clãdirile cum si pentru a face fatã celorlalte cheltuieli necesare unei bune functionãri. Lucrul acesta este important si cere nu un calcul îngust, ci o profundã analizã. Este nevoie de sfatul Domnului. Scoala trebuie sã aibã un venit îndestulãtor nu numai pentru a acoperi cheltuielile necesare unei bune functionãri, ci si pentru a putea procura elevilor, în timpul anului scolar, lucrurile absolut trebuincioase pentru lucrarea lor.

Nu trebuie sã se îngãduie acumularea datoriilor semestru dupã semestru. Educatia cea mai înaltã, ce se poate da, este aceea de a evita intrarea în datorii, asa cum ati evita îmbolnãvirea. Dacã trece an dupã an si nu e semn de diminuare a datoriei, ci mai de grabã ea sporeste, trebuie sã se dea un semnal de oprire. Administratorii sã spunã: "Noi refuzãm sã mai conducem scoala mai departe, dacã nu se initiazã un sistem sãnãtos". Ar fi mai bine, mult mai bine, sã se închidã scoala pânã când administratorii vor învãta stiinta de a conduce pe bazã de venituri îndestulãtoare. Pentru numele lui Hristos, ca popor ales al lui Dumnezeu, faceti-vã datoria si inaugurati un sistem financiar sãnãtos în scolile noastre.

Ori de câte ori este necesar sã se mãreascã taxele la vreuna din scoli, problema sã fie pusã mai întâi înaintea celor care sprijinã institutia, arãtându-le cã taxele au fost fixate la o sumã cât mai redusã si cã, drept urmare, datoriile se acumuleazã asupra scolii, stânjenind si frânând în felul acesta activitatea ei. Sporirea cuvenitã a taxelor poate determina o reducere a numãrului elevilor, dar numãrul cel mare nu ar trebui sã fie atât de mult un subiect de bucurie ca eliberarea de datorii.

Unul dintre rezultatele taxelor reduse la Battle Creek a fost strângerea la un loc a unui numãr mai mare de elevi si de familii decât era întelept sã avem. Dacã douã treimi dintre oamenii de la Battle Creek ar fi fost asezati ca sad al Domnului în alte localitãti, ei ar fi avut loc sã creascã. S-ar fi obtinut rezultate mai mari, dacã o parte din energia si din timpul folosite pentru scoala cea mare din Battle Creek, pentru a o pãstra într-o bunã stare de functionare, ar fi fost folosite pentru scoli din alte localitãti, unde este loc pentru practicarea lucrãrilor agricole, ca o parte a educatiei. Dacã ar fi fost bunãvointã în a urma cãile Domnului si planurile Lui, multe saduri ar fi crescut în alte locuri. De repetate ori, Cuvântul Domnului ne-a arãtat cã saduri atât ale bisericilor, cât si ale scolilor ar trebui sã fie plantate în alte localitãti; cã sunt prea multe si prea grele rãspunderile într-un singur loc. Sfatul dat este ca oamenii sã fie scosi din centrele mari si sã se înfiinteze centre care sã trezeascã interes în alte localitãti. Dacã învãtãtura aceasta ar fi fost luatã în seamã, ar fi avut loc o distribuire de mijloace si înlesniri, iar banii cheltuiti pentru clãdirile noi ale colegiului din Battle Creek ar fi ajuns din belsug ca sã înfiinteze douã noi scoli în alte localitãti, iar pomii sãditi ar fi crescut si ar fi adus roade asa cum nu s-au mai vãzut, deoarece oamenii aleg sã urmeze propria lor întelepciune.

Fratii nostri spun cã cererea vine de la predicatori si de la pãrinti, cã sunt zeci de tineri printre noi care au nevoie de avantajele scolilor noastre, dar care nu pot frecventa cursurile dacã taxele nu sunt mai mici. Aceia care pledeazã pentru taxe mai reduse ar trebui sã cântãreascã lucrurile cu grijã si pe toate laturile. Dacã elevii nu pot avea ei însisi mijloace suficiente pentru a face fatã cheltuielilor reale pentru o bunã si credincioasã lucrare de educatie, nu e mai bine ca pãrintii lor, prietenii, comunitãtile de care ei apartin sau frati mãrinimosi si binevoitori din Conferinta lor sã-i sprijine, decât ca o povarã de datorii sã fie adusã asupra scolii? Ar fi mult mai bine ca multi sustinãtori ai institutiei sã suporte cheltuiala, pentru ca scoala sã nu intre în datorii.

Trebuie gãsite metode pentru a preveni acumularea de datorii asupra institutiilor noastre. Nu trebuie ca întreaga lucrare sã sufere din cauza datoriilor care niciodatã nu vor fi lichidate, dacã nu se face o schimbare deplinã si dacã lucrarea nu se face pe o bazã cu totul diferitã. Toti aceia care au îngãduit ca un nor de datorii sã-i acopere sã simtã acum ca fiind de datoria lor sã se facã tot ceea ce pot pentru lichidarea acestora.

Comunitãtile din diferite localitãti ar trebui sã considere cã o rãspundere solemnã stã asupra lor, si anume aceea de a instrui tineri si de a educa talente care sã se angajeze în lucrarea misionarã. Când vãd pe unii din comunitate care promit cã ar putea sã devinã lucrãtori folositori, dar care nu sunt în stare sã se întretinã singuri la scoalã, ei ar trebui sã-si asume rãspunderea de a-i trimite la una din scolile noastre. Sunt capacitãti deosebite în comunitãti care trebuie sã fie puse la lucru. Sunt persoane care ar face o bunã lucrare în via Domnului, dar multi sunt prea sãraci pentru a obtine, fãrã ajutor, educatia de care au nevoie. Comunitãtile ar trebui sã considere drept un privilegiu faptul cã pot sã participe la acoperirea cheltuielilor unora ca acestia.

Aceia care au adevãrul în inimã sunt totdeauna mãrinimosi, ajutând acolo unde este nevoie. Ei dau exemplu si altii îl urmeazã. Dacã sunt unii care ar trebui sã beneficieze de educatia din scolile noastre, dar care nu pot plãti în întregime taxele scolare, comunitãtile trebuie sã-si arate dãrnicia, ajutându-i.

Pe lângã aceasta, în fiecare Conferintã ar trebui sã se strângã un fond din care sã se dea cu împrumut elevilor sãraci, dar merituosi si care doresc sã se dedice lucrãrii misionare; în unele cazuri, ei ar trebui sã primeascã chiar donatii. Când s-a început lucrarea Colegiului din Battle Creek, s-a constituit un fond la Review and Herald, fiind pus la dispozitia acelora care doreau sã studieze, dar nu aveau mijloace. Acesti bani au fost folositi de multi elevi pânã ce ajungeau sã porneascã bine la drum; apoi, din veniturile lor, puneau la loc ceea ce au luat, pentru ca si altii sã beneficieze de fondul acesta. Tinerilor trebuie sã li se arate lãmurit cã ei trebuie sã lucreze pentru a-si rezolva singuri, pe cât este posibil, problema cheltuielilor necesare educãrii lor si astfel sã-si acopere în parte cheltuielile. Dar ceea ce cere un pret oarecum apropiat de adevãrata lui valoare va fi apreciat în mod corespunzãtor.