MARTURII VOL.VI - Sectiunea a treia:PIEDICI ÎN CALEA REFORMEI

În oarecare mãsurã, Biblia a fost introdusã în scolile noastre si s-au fãcut unele eforturi în directia reformei; dar este foarte dificil sã adopti principii drepte dupã ce o vreme atât de îndelungatã ai fost obisnuit cu metode populare. Primele încercãri de a schimba vechile obiceiuri au adus încercãri grele asupra acelora care voiau sã meargã pe calea arãtatã de Dumnezeu. S-au fãcut greseli care s-au soldat cu mari pierderi, au fost obstacole care au tins sã ne tinã pe cãrãri obisnuite, lumesti, si sã ne împiedice sã prindem adevãratele principii ale educatiei. Celor nepocãiti, care vãd lucrurile de la nivelul câmpiilor egoismului, necredintei si indiferentei omenesti, principiile si metodele drepte li s-au pãrut ca fiind gresite.

Unii profesori si directori, care sunt numai pe jumãtate pocãiti, sunt pietre de poticnire pentru altii. Ei admit unele lucruri si fac jumãtãti de reformã; dar când vine mai multã cunostintã, ei refuzã sã înainteze, preferând sã lucreze dupã propriile lor idei. Fãcând astfel, ei rup si mãnâncã din acel pom al cunostintei, care pune cele omenesti mai presus de cele dumnezeiesti. "Acum temeti-vã de Domnul, si slujiti-I cu scumpãtate si credinciosie. Depãrtati dumnezeii cãrora le-au slujit pãrintii vostri dincolo de râu si în Egipt si slujiti Domnului. Si dacã nu gãsiti cu cale sã slujiti Domnului, alegeti astãzi cui vreti sã slujiti." "Dacã Domnul este Dumnezeu, mergeti dupã El; iar dacã este Baal, mergeti dupã Baal" (Iosua 24,14-15; 1 Regi 18,21). Ar fi trebuit sã fim cu mult mai departe de unde suntem astãzi în cele spirituale, dacã am fi procedat pe mãsura luminii ce ne-a fost date.

Atunci când s-au sustinut metode noi, s-au prezentat atâtea întrebãri pline de îndoialã, s-au tinut atâtea consilii pentru ca fiecare dificultate sã poatã fi întrevãzutã, încât reformatorii au fost biruiti, si unii au încetat sã stãruie pentru reforme. Ei par a fi neputinciosi în a opri curentul îndoielii si criticii. Relativ putini au fost aceia care au primit Evanghelia la Atena, deoarece poporul nutrea o mândrie intelectualã si dãdea pe fatã întelepciunea lumeascã, si astfel a considerat Evanghelia lui Hristos drept o nebunie. Dar nebunia lui Dumnezeu este mai înteleaptã decât oamenii; si slãbiciunea lui Dumnezeu este mai tare decât oamenii". De aceea, "noi propovãduim pe Hristos cel rãstignit, care pentru iudei este o pricinã de poticnire, si pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemati, fie Iudei, fie Greci, este puterea si întelepciunea lui Dumnezeu." (Cor. 1,25.23-24).

Acum noi trebuie sã începem din nou. Trebuie sã se treacã la reforme cu inima, cu sufletul si cu vointa. Erorile poate cã au încãruntit de bãtrânete, dar bãtrânetea nu face din eroare adevãr si nici din adevãr eroare. Mult prea mult au fost urmate vechile obiceiuri si deprinderi. Domnul vrea acum ca orice idee care este falsã sã fie îndepãrtatã de la profesori si elevi. Noi nu suntem liberi sã învãtãm ceea ce ar corespunde cu standardul lumii sau cu standardul bisericii numai pentru cã asa este obiceiul sã facem. Standardul trebuie sã fie învãtãturile date de Hristos. Ceea ce a spus Domnul Hristos cu privire la educatia ce trebuie sã fie datã în scolile noastre trebuie sã fie respectat cu strictete, cãci, dacã nu are loc, în unele privinte, o educatie de un caracter cu totul diferit de ceea ce s-a fãcut în unele din scolile noastre, nu ar fi trebuit sã intrãm în cheltuieli pentru a cumpãra terenuri si a ridica clãdiri pentru scoli.

Unii sustin cã, dacã învãtãmântul religios urmeazã sã devinã proeminent, scolile noastre vor deveni nepopulare, pentru cã aceia care nu sunt de credinta noastrã nu vor veni la scolile noastre. Foarte bine; lãsati-i atunci sã se ducã la alte scoli, unde vor gãsi un sistem de educatie care ar corespunde gustului lor. E planul lui Satana ca prin consideratiile acestea sã împiedice realizarea scopului pentru care au fost înfiintate scolile noastre. Împiedicati de uneltirile lui, administratorii judecã în felul lumii, copiazã planurile ei si imitã obiceiurile ei. Multi si-au dat pe fatã atât de mult lipsa de întelepciune de sus, încât au reusit sã se uneascã cu vrãjmasii lui Dumnezeu si ai adevãrului si sã procure distractii lumesti pentru elevi. Fãcând astfel, ei îsi atrag mânia lui Dumnezeu, deoarece duc pe elevi pe o cale gresitã si fac lucrarea lui Satana. Cu aceastã lucrare, cu toate rezultatele ei, acestia va trebui sã fie confruntati la bara judecãtii lui Dumnezeu.

Cei care pornesc pe o astfel de cale aratã cã nu se poate avea încredere în ei. Dupã ce rãul a fost fãcut, ei ar putea sã-si mãrturiseascã greseala; dar pot ei anula influenta pe care au exercitat-o? Se va rosti aprobarea cereascã: "Bine rob bun" în dreptul acelora care au fost necredinciosi fatã de însãrcinarea lor? Acesti lucrãtori necredinciosi nu au clãdit pe Stânca cea Vesnicã, iar temelia lor se va dovedi cã este nisip miscãtor. Atunci când Domnul ne cere sã fim deosebiti si aparte, cum putem noi pretinde popularitate sau sã cãutãm sã imitãm obiceiurile si practicile lumii? "Nu stiti cã prietenia lumii este vrãjmãsie cu Dumnezeu? Asa cã cine vrea sã fie prieten cu lumea se face vrãjmas cu Dumnezeu"? (Iacov 4, 4).

A coborî stindardul pentru a asigura popularitatea si a spori numãrul, si apoi a face din aceastã sporire un motiv de bucurie dovedeste multã orbire. Dacã numãrul ar fi o dovadã a succesului, Satana ar putea pretinde întâietatea, deoarece, în lumea aceasta, marea majoritate o formeazã urmasii sãi. Ceea ce constituie o dovadã a prosperitãtii unei scoli este gradul de putere moralã care predominã. Ceea ce ar trebui sã fie un izvor de bucurie si recunostintã nu este numãrul, ci virtutea, inteligenta si evlavia celor care alcãtuiesc scolile noastre. Atunci e cazul ca scolile noastre sã se schimbe dupã felul lumii si sã se tinã de obiceiul si modelele ei? "Vã îndemn dar fratilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, sã nu vã potriviti chipului veacului acestuia, ci sã vã prefaceti prin înnoirea mintii voastre, ca sã puteti deosebi bine voia lui Dumnezeu, cea bunã, plãcutã si desãvârsitã" (Rom. 12,1.2).

Oamenii vor folosi toate mijloacele cu putintã pentru a face mai putin vizibilã deosebirea dintre adventistii de ziua a saptea si cei care tin ziua întâi a sãptãmânii. Mi-a fost prezentatã o grupã sub numele de adventisti de ziua a saptea, care sfãtuiau ca steagul, sau semnul care face din noi un popor deosebit, sã nu fie înãltat asa de izbitor, deoarece, pretindeau ei, nu aceasta este calea cea mai bunã pentru obtinerea succesului de cãtre institutiile noastre. Dar acum nu e un timp când sã coborâm steagul nostru, sã ne rusinãm de credinta noastrã. Steagul acesta distinctiv, descris în cuvintele: "Aici este rãbdarea sfintilor, care pãzesc poruncile lui Dumnezeu si credinta lui Isus", trebuie sã fie purtat în toatã lumea, pânã la încheierea timpului de probã. Acum trebuie sã se facã eforturi sporite pentru a înainta în diferite locuri; nu trebuie sã aibã loc o ascundere a credintei noastre pentru a ne asigura sustinerea din partea oamenilor. Adevãrul trebuie sã fie dus sufletelor gata sã piarã, iar dacã el e ascuns în vreun fel sau altul, Dumnezeu este dezonorat, si sângele oamenilor va fi pe hainele noastre.

Atâta vreme cât cei angajati în institutiile noastre umblã smeriti cu Dumnezeu, fiintele inteligente ale cerului vor conlucra cu ei; dar nimeni sã nu uite cã Dumnezeu a zis: "Voi cinsti pe cine Mã cinsteste" (1 Sam. 2,30). Nici mãcar pentru o clipã nu ar trebui sã aibã cineva impresia cã ar fi spre folosul lui sã-si ascundã credinta si doctrina de cei necredinciosi din lume, temându-se cã el nu va mai fi atât de mult stimat, dacã principiile sale vor fi cunoscute. Hristos cere de la toti urmasii Sãi o mãrturisire sincerã si bãrbãteascã a credintei. Fiecare sã-si ocupe pozitia si sã fie ceea ce Dumnezeu intentioneazã ca el sã fie - o priveliste pentru lume, pentru îngeri si pentru oameni. Universul întreg priveste cu un interes ce nu poate fi descris, spre a vedea lucrarea de încheiere a unei lupte dintre Hristos si Satana. Fiecare crestin trebuie sã fie o luminã care sã nu fie ascunsã sub obroc sau sub pat, ci pusã în sfesnic, ca sã poatã da luminã tuturor celor care sunt în casã. Nu lãsati niciodatã ca, din lasitate sau din socoteli lumesti, adevãrul sã fie pus pe planul al doilea.

Desi în multe privinte institutiile noastre de învãtãmânt s-au dezvoltat dupã felul lumii, desi pas cu pas au înaintat cãtre lume, ele sunt totusi prizoniere ale nãdejdii. Soarta nu si-a tesut plasa în jurul activitãtilor lor în asa fel, încât sã fie nevoie ca ele sã rãmânã neajutorate si în nesigurantã. Dacã vor asculta de glasul Lui si vor merge pe cãile Lui, Dumnezeu le va corecta, le va lumina si le va aduce înapoi la pozitia lor dreaptã de deosebire fatã de lume. Când se va vedea folosul adus de lucrarea dupã principiile crestine, când eul va fi ascuns în Hristos, va avea loc un proces mult mai mare, deoarece fiecare lucrãtor îsi va da seama de propria sa slãbiciune omeneascã; el se va ruga stãruitor spre a primi întelepciune si har de la Dumnezeu, si va primi ajutorul dumnezeiesc fãgãduit pentru orice împrejurare grea.

Situatiile potrivnice ar trebui sã creeze o hotãrâre fermã de a le înfrânge. O barierã doborâtã va da mai multã îndemânare si mai mult curaj de a merge înainte. Înaintati în directia cea bunã si faceti o schimbare în mod categoric si inteligent. Împrejurãrile vor fi sprijinitorii si nu împotrivitorii vostri. Faceti un început. Stejarul este în ghindã.