Vol I Vol II Vol III Vol IV Vol V Vol VI Vol VII Vol VIII Vol IX
SECTIUNEA A TREIA
MUNCA MISIONARĂ, EDUCATIA CEA MAI ÎNALTĂ
Cu sigurantă că Domnul va binecuvânta pe aceia care se străduiesc să fie o binecuvântare pentru altii. Scoala trebuie să fie în asa fel condusă, încât profesorii si elevii să crească fără încetare în putere prin folosirea credincioasă a talentelor date lor. Punând în practică ceea ce au învătat, ei vor spori neîncetat în întelepciune si cunostinte. Noi trebuie să învătăm din Cartea Cărtilor principiile după care să trăim si să muncim. Consacrându-I lui Dumnezeu, care are dreptul cel dintâi la ele, toate însusirile noastre, noi putem face progrese pretioase în tot ce e vrednic de atentia noastră.
Când se porneste în spiritul acesta, lucrarea misionară devine înăltătoare si înviorătoare, atât pentru lucrător, cât si pentru persoana ajutată. Fie ca oricine pretinde că este un copil al Împăratului ceresc să caute fără încetare să reprezinte principiile Împărătiei lui Dumnezeu. Fiecare să-si aducă aminte că, în spirit, în cuvânt si în fapte, el trebuie să fie supus si credincios fată de toate principiile si poruncile Domnului. Noi trebuie să fim supusi credinciosi si vrednici de încredere ai Împărătiei lui Hristos, pentru ca toti aceia care sunt întelepti după felul lumii să poată avea o adevărată reprezentare a bogătiilor, a bunătătii, a harului, a gingăsiei si a curtoaziei cetătenilor Împărătiei lui Dumnezeu.
Elevii care vor avea cel mai mare bine din viată sunt aceia care vor trăi Cuvântul lui Dumnezeu în legăturile si lucrările cu semenii lor. Aceia care primesc pentru a da vor simti cea mai mare satisfactie în viata aceasta. Acei membri ai familiei omenesti care trăiesc pentru sine sunt totdeauna în lipsă, deoarece ei nu sunt niciodată satisfăcuti. Nu există crestinism în îndreptarea simpatiilor noastre numai la propria noastră inimă egoistă. Domnul a rânduit căi prin care El lasă să se reverse bunătatea, îndurarea si adevărul Său; si noi trebuie să fim împreună lucrători cu Hristos în a transmite altora întelepciunea si generozitatea practică. Noi trebuie să aducem lumină si binecuvântare în viata lor, făcând astfel o lucrare bună si sfântă.
Dacă scoala din Avondale va deveni cândva ceea ce Domnul caută să facă din ea, efortul misionar al profesorilor si elevilor va aduce roade. Atât în scoală, cât si în afara ei, supusi binevoitori vor fi adusi la ascultare de Dumnezeu. Rebeliunea care a avut loc în cer sub puterea unei minciuni si înselăciunea care a dus pe Adam si Eva să nu asculte de Legea lui Dumnezeu au deschis portile potopului prin care s-a revărsat durerea asupra lumii noastre; dar toti cei care cred în Hristos pot deveni fii si fiice ale lui Dumnezeu. Prin puterea adevărului, ei pot fi refăcuti si omul căzut poate deveni loial fată de Făcătorul său. Adevărul, deosebit în puterea lui de a lucra, este adaptat la mintea si inima păcătosilor rătăcitori. Prin influenta lui, oaia pierdută poate fi adusă înapoi în staul.
Oricare ar fi pozitia sau averile vreunei persoane care are cunostinte de adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu învată că tot ce are îi este dat spre administrare. Îi este împrumutat pentru a-i pune caracterul la încercare. Afacerile lui pământesti, talentele lui, venitul lui, ocaziile lui, toate trebuie socotite ca fiind ale Celui căruia el îi apartine prin creatiune si răscumpărare. Atunci când el foloseste fiecare talent pretios pentru ducerea mai departe a marii lucrări a lui Dumnezeu, de educatie, când se străduieste să obtină cele mai bune cunostinte cu privire la felul cum să se facă de folos, cum să lucreze pentru mântuirea sufletelor ce sunt gata să piară, binecuvântarea lui Dumnezeu va însoti cu sigurantă eforturile lui. Dumnezeu revarsă darurile Sale asupra noastră, pentru ca noi să putem sluji altora si astfel să putem deveni asemenea Lui. Aceia care primesc darurile Sale, ca să poată da si altora, devin asemenea lui Hristos. Numai când îi ajutăm si ridicăm pe altii ajungem să fim înnobilati si curătati. Aceasta e lucrarea ce face ca slava să se întoarcă la Dumnezeu. Noi trebuie să ajungem să fim constienti de lucrurile acestea. Sufletul nostru trebuie să ajungă să fie curătit de orice egoism; deoarece Dumnezeu doreste să folosească pe poporul Său ca reprezentant al împărătiei ceresti.
Scolile noastre trebuie să fie conduse sub directa supraveghere a lui Dumnezeu. E de făcut o lucrare pentru tineri si tinere, lucrare ce nu s-a făcut încă. Există un număr mult mai mare de tineri care au nevoie de avantajele educatiei în scolile noastre. Ei au nevoie de cursul de educatie manuală, care-i va învăta cum să ducă o viată activă si energică. În scolile noastre trebuie să fie practicate tot felul de activităti manuale. Elevii trebuie să fie învătati aceste activităti sub conducerea unor directori întelepti, judiciosi si temători de Dumnezeu. Fiecare ramură a lucrării trebuie să fie condusă în modul cel mai deplin si sistematic pe care experienta îndelungă si întelepciunea ne pot face în stare să-l plănuim si să-l executăm.
Profesorii să se trezească, să-si dea seama de importanta acestui subiect si să predea agricultura si alte lucrări manuale pe care elevul trebuie în mod necesar, să le cunoască. Căutati ca în oricare departament al lucrării să ajungeti la rezultatele cele mai bune. Lăsati ca stiinta Cuvântului lui Dumnezeu să fie adusă în lucrare, pentru ca elevii să poată întelege principiile corecte si să poată ajunge la cel mai înalt standard cu putintă. Puneti la lucru însusirile date vouă de Dumnezeu si depuneti toate eforturile pentru dezvoltarea fermei Domnului. Studiati si lucrati, pentru ca rezultatele cele mai bune si roadele cele mai îmbelsugate să poată veni pe urma semănării semintelor, pentru ca să poată fi belsug de hrană, atât trecătoare cât si spirituală, pentru numărul sporit de elevi care vor fi formati ca lucrători crestini.
_______
Am văzut cum s-au doborât si au fost scosi din rădăcini copaci uriasi, am văzut fierul plugului înfipt în pământ, întorcând brazde adânci pentru răsădirea de pomi fructiferi si pentru semănarea semintelor. Elevii trebuie să învete ce înseamnă aratul si că lopata, cazmaua, grebla si grapa sunt unelte pentru o muncă onorabilă si folositoare. Adesea, se vor face greseli, dar fiecare greseală se află în strânsă vecinătate cu adevărul. Din înfrângeri se învată întelepciunea, iar energia care face să existe un început dă nădejde si succes, la sfârsit. Ezitarea tine lucrurile pe loc; pripeala aduce de asemenea întârziere, dar toate vor servi ca învătături, dacă omul vrea să învete.
_______
Impresia că munca este înjositoare a dus mii de oameni în mormânt. Aceia care fac numai o muncă manuală lucrează adesea peste măsură, în timp ce lucrătorii intelectuali suferă din cauza lipsei de vigoare fizică pe care o dă munca. Dacă intelectualii ar lua din povara clasei muncitoare în asa măsură, încât muschii să fie întăriti, muncitorii ar putea să consacre o parte a timpului lor pentru o cultură morală si intelectuală. Aceia care au ocupatii sedentare, literare, ar trebui să facă exercitii fizice. Sănătatea ar trebui să fie o atractie îndestulătoare pentru a-i determina să unească munca fizică cu munca lor intelectuală.
Intercer
AZS-Romania
UNIUNEA ROMANA