« Back =  Inapoi

Intercer

AZS-Romania

UNIUNEA ROMANA

1

MARTURII VOLUMUL VI

ELLEN G. WHITE

 

Vol I    Vol II    Vol III    Vol IV    Vol V    Vol VI    Vol VII    Vol VIII    Vol IX

 

SECTIUNEA A TREIA

ELEMENTELE SUCCESULUI

 

        În lucrarea de reformă, profesorii si elevii ar trebui să conlucreze, fiecare lucrând în modul cel mai folositor pentru a face ca scolile noastre să fie astfel încât Dumnezeu să le poată aproba. Unitatea de actiune este necesară pentru succes. O oaste în luptă ar fi cuprinsă de dezordine si ar fi înfrântă, dacă soldatii, în mod individual, ar proceda după propriile lor idei, în loc de a actiona în armonie si sub conducerea unui general competent. De asemenea, ostasii lui Hristos, trebuie să lucreze în armonie. Câteva suflete convertite, care se unesc în vederea unui scop comun sub un singur conducător, vor câstiga victorii la fiecare confruntare. 

Dacă există o lipsă de unire între aceia care pretind a crede adevărul, lumea va trage concluzia că poporul acesta nu poate fi al lui Dumnezeu, deoarece ei lucrează unii împotriva altora. Atunci când suntem una cu Hristos, vom fi uniti între noi. Aceia care nu trag la un jug împreună cu Hristos, totdeauna trag în directia opusă. Ei au un temperament care apartine naturii de carne a firii omenesti, si când are cea mai mică scuză, pasiunea se trezeste pentru a înfrunta ratiunea. Aceasta dă nastere la o ciocnire; si voci gălăgioase se aud în sedintele de comitet, în sedinte ale consiliilor, în adunări publice, împotrivindu-se metodelor reformei. 

Ascultarea de fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este o altă conditie a succesului. Biruintele nu se câstigă prin ceremonii sau fast, ci prin simpla ascultare de Generalul suprem, de Domnul Dumnezeul cerului. Acela care se încrede în Conducătorul acesta nu va cunoaste niciodată înfrângerea. Înfrângerea vine atunci când depindem de metodele omenesti, de născociri omenesti, si din asezarea celor dumnezeiesti pe un plan secund. Ascultarea a fost lectia pe care Căpetenia oastei Domnului a căutat să o dea marilor ostiri ale lui Israel - ascultare în lucruri în care ei nu au putut să vadă nici un succes. Atunci când este ascultare de glasul Conducătorului nostru, Hristos va conduce bătăliile Sale pe căi care vor surprinde pe cele mai mari puteri ale pământului. 

Noi suntem ostasi ai lui Hristos, iar cei care se înrolează în oastea Lui trebuie să astepte să îndeplinească o lucrare grea, o lucrare care va cere folosirea până la extrem a puterilor lor. Noi trebuie să întelegem că viata unui ostas este o viată de luptă agresivă, de stăruintă si suferintă. De dragul lui Hristos, noi trebuie să suferim încercările. Noi nu suntem angajati în bătălii închipuite. Noi avem de înfruntat cei mai puternici adversari, deoarece "noi n-avem de luptat împotriva cărnii si sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutătii care sunt în locurile ceresti" (Efes. 6,12). Noi trebuie să ne găsim tăria tot acolo unde si-au găsit puterea si primii ucenici. "Toti acestia stăruiau cu un cuget în rugăciune si în cereri". "Toti s-au umplut de Duhul Sfânt, si vesteau Cuvântul lui Dumnezeu cu îndrăzneală. Multimea celor ce crezuseră, erau cu o inimă si un suflet" (Fapte 1,14; 4,31.32).

 

 

Librarie On Line

inceput SUS inceput

« Back =  Inapoi

 

Intercer   AZS-Romania   UNIUNEA ROMANA